Întrebările mele nu dorm niciodată…

Mintea mea nu doarme niciodată…

Gândurile mele nu dorm niciodată…

Imaginaţia mea nu doarme niciodată…

Întrebările mele nu dorm niciodată…

Speranţele mele nu dorm niciodată…

Problemele mele nu dorm niciodată…

Mă gândesc şi vreau să am soluţiile bune și corecte… dar nu pot… sunt doar un om… și chiar dacă încerc să-mi distrag atenția de la gîndurile ce mi se învălmășesc tumultoase prin minte… nu pot… nu mă pot opri din a gândi poate prea mult şi din a vrea să înțeleg… ce?… cele mai exagerate pe lucruri pe care mi-a fost dat să le trăiesc…

… nu îmi place să recunosc acest lucru, dar, uneori…  într-adevăr îmi urăsc mintea mea pentru că are mult prea multe gânduri, întrebări, speranțe… aș vrea să nu mă gândesc la nimic, dar… mintea mea nu vrea să doarmă somnul ignoranței și al falsității…

Cu dragoste, Lilium

Îndoieli într-un pahar cu vin…

Buzele ei sunt ca un vin fin… suple, reminescenţa catifelei moi… Calde şi umede…  alimentând pasiunea adâncă din sufletul lui… cu cât le soarbe mai mult, cu atât nerăbdarea creşte… nu vrea nimic mai mult decât să se înalţe prin gustul sărutului ei…

Şi o sărută până meu buzele sale parcă strigă… un ţipăt mut, înţeles doar de suflet ars de pasiune… şi râde până când râsul se transformă în plâns… şi plânge până nu mai poate respira… şi iubeşte fără rezerve, din toată inima… şi atunci când inima i se frânge,  o lasă amorţită şi sângerâd… dar, merge înainte… chiar dacă simte cum iubirea care îi dădea viaţă se scurge prin venele îndoielii… într-un pahar cu vin…

Şi atunci… ar vrea să dispară dintre oameni şi să se regăsească în cărţi… prea simte totul cu fiecare fibră a fiinţei sale… nu ştie cum să nu să simtă, nu ştie cum să se oprească… uneori îşi doreşte s-o fi făcut mai demult, dar adevărul este…  că nu vrea să fugă, să se ascundă… vrea să simtă viaţa aşa cum e, până în momentul când va muri… altfel, care ar mai fi scopul iubirii şi al vieţii?

Cu dragoste, Lilium

Nevoi şi… dureri

Ai fost simţit vreodată durerea psihică… poate fi asta un lucru normal?… nu cred!… zic!… să te lupţi cu acceptarea şi aşteptarea acestei dureri… care te macină… este greu de explicat… pentru că cea mai mare parte a acestui lucru este de a accepta ceea ce doreşti şi ai nevoie… cu adevărat… 
Doar pentru că ceva nu pare normal nu înseamnă că este greşit… există o mulţime de lucruri, trăiri, sentimente, care au o latura masochistă şi pentru ele ai nevoie de forţă psihică şi… durere…  Pentru unii, este vorba despre durerea în sine… pentru alţii, este mai mult despre supunerea la durerea şi acceptarea ei, care arată dorinţa ta de a rezista… Şi, uneori, parcă totul este deasupra oricărui alt lucru…  Atâta timp cât nu ştii cu siguranţă ceea ce vrei, ea va reveni… şi mai puternică… este acolo când tu nu mai doreşti nimic… şi doar aştepţi…fiecare avem nevoi diferite, şi bineînţeles dorinţe şi nelinişti diferite…
Dar, cu siguranţă nu suntem singuri… sau poate că da…
Cu dragoste, Lilium

P.S. cred că sunt doar puţin derutată…

Temeri…

„Mă aflu într-o vâltoare care mă stânjeneşte… m-am pomenit în viaţă fără încuviinţarea mea… trebuie să plec din ea şi asta mă face nenorocită… Şi cum voi pleca?… Pe unde?… Pe care poartă?… Când?… şi în ce stare?… Voi suferi oare mii de chinuri, murind în deznădejde?… Voi avea o congestie la creier?… Voi muri într-un accident?… Oare singurul meu simţământ fi-va frica?… Ce pot nădăjdui?… Voi ajunge în Rai?… Voi merge în Iad?”

Timpul s-a oprit…

Ochii ei continuă să urmărească… fiecare pas greşit, fiecare silabă… ca şi cum el ar fi umblat în apus de soare… cu nu mai mult decât mândria lui şi câteva cuvinte alese… ea nu l-a urmat… de ce ar face-o?…

El i-a luat deja  sufletul şi… a dus-o de-a lungul abisului… tulburărilor lui… şi obiceiurilor care îi umpleau ziua… Timpul s-a oprit acum… eternitatea a pariat departe de proiecţiile viitorului, de iluzii, şi de murmure agonizânde… ale tuturor motivelor pentru care ea ar fi trebuit să ţină pasul… cu el…
Cu dragoste, Lilium

Picături…

… îţi mai aminteşti?… oare ce s-a întâmplat cu bărbatul pe care tu l-ai ales oferindu-ţi buzele pentru a primi de la el sărutul care ţi-a pecetluit sufletul… îţi aminteşti cum a fost atunci?…el nu a ştiut cum te-a  cucerit… şi tu, sub acoperişul nopţii perfide ai descoperit naivitatea gestului simplu… adevărul lui…  l-ai dorit intens pe acest om, lăsai ochii să vorbească pentru tine… privirea lui…  ochii te furau prin valuri de emoţii, apoi…  în mod inevitabil v-aţi oferit unul altuia, aţi devenit  un singur corp cu sufletul clocotind sub magia frumoasei iubiri… Este în noi foamea carnală a dragostei… şi îi oferim trupurile noastre pe altarul său… ca mai apoi sufletul să sufere şi să vibreze la picături prelinse din amintiri senzuale…  urmăm firul încâlcit şi impus de timp, pentru că el, actorul sufletului nostru, are valorosul rol oferit de soartă… stăpânul inimii tale…

Şi vine o zi, un moment… când eşti pălmuit cu nişte cuvinte sau de nişte momente… şi nici măcar nu ai o minimă idee de unde au venit… sau de ce… atunci, îţi vine să spui doar… opriţi, eu vreau să cobor… am drumul meu… şi voi fi  însoţită doar de amintirile mele şi fantezia ce mă poartă pe aripi de speranţă… La naibilui, am obosit… îmi voi lăsa mintea să mă poarte în locurile mele preferate şi neumblate de nimeni…  cu certitudinea unei iubiri de nedescris, condiţionată și ferecată… în lanţurile emoţiilor obosite de atâtea salturi în întuneric… care au măcinat şi destrămat cu greutatea lor…încrederea…
Cu dragoste, Lilium

Confesiune…

Moto: Să nu mergi niciodată mai repede decât poate să zboare îngerul tău păzitor….
În această cursă contra cronometru, numită viaţă… am alergat atât de mult şi atât de repede, încât mi se pare că tu ai rămas în urmă… şi parcă sperai doar ca eu să mă întorc şi să te privesc… aşteptându-te… pentru a trece împreună linia de sosire… acum, privindu-te… îmi dau seama că m-am dus prea repede şi prea departe… şi cum era normal, m-am blocat…

Distanţa dintre noi este încă prea mare… şi nu ştiu dacă tu vei putea să ajungi alături de mine… de fapt, nu ştiu dacă tu îţi mai doreşti asta… dar, te iubesc… şi tu, acum, ai posibilitatea să mă striveşti… doar cu un deget… sau… mă poţi face fericit cu un singur cuvânt…
Iubire… îţi caut ochii… de fiecare dată… pentru a vedea dacă şi tu mă priveşti… dacă mă cauţi… pe ascuns… ştiu, de fiecare dată cauţi acel ceva special al nostru… care face inima să bată, care ne face mai frumoşi… mai atractivi, mai sexy…
Poate că… atunci când vorbesc cu tine nu mă pot exprima aşa cum ţi-ai dori… sunt stângaci pentru că întotdeauna mă tem că te-aş putea răni… chiar dacă ştiu că nu aş fi capabil… dar, măcar acum pot încerca… Te iubesc atât de mult… chiar şi atunci când eşti nervoasă… pentru că ştiu că este vina mea… şi nu vreau să te înfurii până la punctul în care să-mi spui… că nu mă mai iubeşti… mi-e teama să nu te pierd… da, iubirea mea… mi-e frică… tu… tu, ai fost cea pe care am iubit-o… te iubesc… şi am în faţă posibilitatea să te iubesc pentru totdeauna… am avut-o dintotdeauna, dar am fost poate prea orb să o văd… nu ştiu încotro mă îndrept… nu vreau decât să mă opresc… şi să te aştept… Vrei?
Cu dragoste, Lilium