În urmă…


Ea îi arată durerea ei, îndoiala, frica…slăbiciunea și  greşelile ei… iar El, râde… De ce?… pentru că El a luat totul de la Ea… și i-a lăsat doar trecutul său, cicatricile, durerile sale şi pe Ea singură… cu ele… El s-a eliberat, dar Ea îl va purta cu sine pentru totdeauna…

in-urma

Reclame

Tu știi?…


Știi cât de multe gânduri se întâlnesc și se amestecă într-o noapte?… știi ce îmi poate atinge adânc ochii sufletului?… știi ce înseamnă stelele prinse în dans, în zâmbetul inimii?… știi că ești făcut din pulberile furtunilor cerurilor?… știi că un singur ecou nesfârșit al iubirii eterne se sincronizează cu tăcerea mea?…

Dacă mă întrebi cum e viața mea acum, voi spune că ea nu calcă pe pământ… ea alunecă pe raze, cade în abis și doare… și se vindecă iar… și se înalță în creștetul eternului senin, precum ciocârlia ce se înalță spre soare… 

Tu stiiCuleg petalele florilor născute din iubirea lumii… acea lume, care de multe ori ne va da doar spinii acestor flori crescute din iubire… și te întrebi de ce… știi?… nu, nu poți înțelege, răspunsul îl cunoaște doar Dumnezeu… și va veni la momentul potrivit, nu încerca să-l grăbești… nu ai cum să știi gândurile ce se zămislesc într-o noapte…

Este adevărat că fiecare iubește într-un mod anume, și unele iubiri sunt intense… altele mai relaxate, dar… iubirea există în fiecare ființă… e viață… Iubirea este o legătură directă și indirectă cu sensul vieții noastre… La urma urmei, suntem doar pulbere de stele, incandescentă, prinsă în dansul magic al furtunilor sentimentelor… și care nu poate fi stinsă cu lacrimile izvorâte din ochii sufletului… nu sunt suficiente lacrimi pe lume pentru a îneca o inimă îndrăgostită…

… și mai știi ceva?… ceea ce este invizibil pentru ochii înlăcrimați, poate fi văzut de către o altă inimă… 

Cu dragoste, Lilium

În joacă, cu niște cuvinte…


Sfârșit… Câte inimi a rupt oare acest scurt cuvânt?!… un cuvânt atât de scurt și totodată atât de puternic doar pentru a nu te face să zăbovești prea mult asupra durerii ce o poartă de cele mai multe ori, cu el… un cuvânt scurt, în locul  „jocului” cu alte cuvinte inutile…

Și este uimitor cum acest cuvânt poate lua cu el… poate șterge… precum o viitură, toate poveștile noastre de viață… cu tot ce era acolo, în ele… și prezentul… și viitorul… chiar și pe noi… și ne va duce acolo unde  sfârșesc toate acele inimi zdrobite… acelea despre care nu se mai știe nimic, de mult… acolo unde și urmele se rătăcesc… împrăştiate, în cele patru zări ale neantului…

În joaca cu niste cuvinteSfârșit… ce cuvânt urât atunci când intră în inima ta… când, cu putere, reuşeşte să să-și facă loc în interiorul tău… și mai apoi lasă secătuit pe strada unei vieți pe care n-o știai… este un cuvânt scurt, dar când îi simți răsuflarea în jur, este cât o veșnicie… un singur cuvânt, dar atât de rece  încât îți dă frisoane… nu știu pentru ce straniu motiv, știu doar că are puterea de a-ți carboniza sufletul… o putere mare, imensă… care în cele din urmă dispare cu totul… ca și cuvântul… sfârșită…

Și… te trezești într-un final… ai răspunsul… se merită să fii tu!… se merită să încerci mereu, chiar dacă s-a sfârșit… cu speranța că binele, dragostea, dreptatea și frumosul vor învinge… chiar dacă ai fost insultat și ai fundul tăbăcit de șuturi… tu mergi mai departe, pentru că ai iubit și iubești… și pentru că ai încercat să faci frumos, ceea ce nu era frumos înainte… pentru că doi oameni nu se întâlnesc niciodată întâmplător… chiar dacă, din păcate,  momentul și situațiile nu au fost  în favoarea voastră… chiar dacă simți nevoia să fugi de tine, pentru că primul tău gând dimineața și ultimul tău gând seara, era el… fugi… pentru că nu mai vrei să fii îndrăgostit, pentru că trebuie să faci pace cu tine însuți și cu trecutul tău…

și mă întreb fără să vreau… de ce persistăm în a face aceleași greșeli?!…

Cu dragoste, Lilium

Captivitate…


Sunt anumite momente când suntem precum un biet fluture care nu mai este capabil să spintece văzduhul… pentru că aripile sale… acele aripi atât de puternice odinioară… care reușeau să-și reia zborul ori de câte ori cădeau sleite de puteri la pământ… acum, le simte ca și cum ar fi pline de catranul răului, care le împiedică să se înalțe și să-și reia acel drum frumos și lung de-a lungul căruia mai are multe de făcut…

CaptivitateȘi așa… fluturele se simțea pierdut… credea că este inutil să mai lupte… unde să mai găsească acea forță când el și-a pierdut speranțele… oare va fi cineva care să-l facă pe sărmanul fluture să încerce să lupte?… raza lui de soare îl va mângâia din nou?… 

Aripile îi sunt împietrite,congelate… nu mai au nici o reacție… parcă nici un stimul nu le mai trezesc… nu mai au viață și totul în jur e cuprins de întuneric… atâta suferință, atât de multă apatie… atât de mult negru…

Își dorește să vadă licărul unei lumini îndepărtate… da, lumina… numai ea poate atrage atenția fluturelui… să trezească în el acel ceva… să trezească speranța… doar o mică licărire de lumină care încet … încet… să îl cuprindă… și să devină noua lui sursă de viață…

Acea rază de soare să-l încălzească cu pulberea magică a dragostei… să dezghețe frigul exterior… și cu multă răbdare, să ajungă la sufletul său… aripile să-i prindă culoare și viață… și fluturele să fie eliberat din captivitatea de catran, a întunericului propriilor temeri…

Cu dragoste, Lilium

Blestemul…


A  fost blestemată… blestemată cu memoria lucrurilor și a faptelor, perfectă… fiecare senzaţie a fost înregistrată cu o claritate desăvârșită… fiecare atingere… fiecare gust… fiecare miros… fiecare cuvânt ce și l-au împărtășit…

Blestem..Vrea să meargă mai departe, dar… această blestemată de memorie perfectă, mai perfidă și rea decât o pisică neagră, o urmărește… și, o întoarce în timp…   înapoi, la ei… înapoi, la ceea ce a fost și la promisiunile de ceea ce ar fi putut fi…

Mai devreme sau mai târziu, poate va fi capabilă să renunţe la aceste amintiri… sau cel puţin să încerce să le îngroape… și, poate, că ar fi bine dacă le-ar acoperi cu noi amintiri… așa, precum un strat de vopsea proaspătă… care să redea culoarea unei vieți normale, acoperind memoria perfectă a unor lucruri și fapte… trecute…

Cu dragoste, Lilium

Trenuri și gări… femei și bărbați… șanșe și neșanse…


Multă vreme mi-am petrecut timpul privind trenurile care au trecut prin gara mea… în unele, am avut curajul să mă urc… si poate am coborat prea devreme, neavând îndeajuns curaj pentru a ajunge la capăt de linie… în altele, am rămas… dar acelea s-au dovedit a fi nepotrivite pentru mine, m-au abatut de la traseul meu si au urmat doar drumul lor…

Singura mea temere este aceea că poate am coborat prea devreme din trenul care era îmi era destinat mie… și că, poate am poposit și m-am agatat cu disperare de acela care nu mă duce nicaieri…

Trenuri si gari..Trenuri și gări… femei și bărbați… șanșe și neșanse… răspunsuri și întrebări…

Fiecare a încercat măcar o data să alerge după trenul care deja plecase, deși știa că nu va  opri… mereu se întâmplă așa… alergi, alergi ca un nebun și încerci să îl prinzi, să te agăți de el… până când obosești și simți că ai rămas fără aer… încerci mereu, spunându-ți că nu se știe niciodată… poate un miracol îl va face să se oprească… la fel cum un surâs dintr-o fotografie te face să poposești o clipă… lângă ea…  și parcă simți căldura ochilor care te îmbrățișează ca să nu-ți mai fie dor… și… poate măcar o dată va trage semnalul de alarmă… și trenul va frâna… o frână care poate deschide poarta pentru libertatea inimii… Momente mici, pline la refuz de minunata fericire… Nu, nu este deloc optimism debordant… e doar iubire, e dragostea știi?… 

Toți înteabă și se întreabă, ce este bărbatul sau ce este femeia… și mai mereu, primesc și dau răspunsuri greșite… ei, femeia, bărbatul, sunt ceea ce sunt… suntem noi, cu defectele noastre și calitățile noastre… și nu există nici o definiție care să ilustreze cu exactitate spiritul sau inima cuiva…

Oh, doamne!… câte lucruri inventam atunci când suntem speriați şi dorim să fim salvați… Cel mai adesea, iubirea adevărată are mânecile suflecate, mizeria si murdaria i-au întinat brațele… și sudoarea picură pe frunte… Dragostea adevărată ne cere să facem lucruri dificile… a ne ierta unul pe altul, a ne sprijini visele… mângâieri în vremuri de durere… a sufletului obosit…

tren in zapada… nu trebuie să schimbăm pe nimeni și nu trebuie să cerem cuiva ceea ce noi nu suntem capabili să oferim… Fii cu cineva de care nu trebuie să te ascunzi în nici un fel… cu cineva care ştie totul şi încă te iubeşte… o persoană despre care poţi spune toată viaţa ta că este acela care merită să împarţi o viaţă…

Dar… ai grijă!… cât timp ești preocupat să alergi după trenul care nu are aceeași direcție cu tine… posibil să-l pierzi pe acela care a oprit, te-a așteptat, dar ai fost prea ocupat cu amăgiri ca să-l observi… și a plecat… într-un spațiu de un vis al unui gând infinit de iubire… călătorie la care tu doar ai visat…

Cu dragoste, Lilium

Minciuna dă putere?!!!


Există oarece adevăr în aceste cuvinte?…  Oare puterea cuiva vine de la construirea unei măşti sau a unor  ziduri de piatră în jurul sufletului?…  nu cred… cred că puterea vine din vulnerabilitate… Este nevoie de curaj pentru a-ţi menţine pure sufletul și inima… de a lăsa oamenii să te vădă în cel mai întunecat moment al tău… de senzaţie de slăbiciune și vulnerabilitate…  riscând astfel ca într-un joc de hazard al vieţii, părţile delicate ale sufletului… nevăzute  în mod normal de lume…

Minciuna da puterePuterea vine din faptul de a şti cum să deschizi  straturile de sine pentru ceilalţi… și să îi laşi să vadă întunericul…  acea  stare fragilă, printre lacrimi, plâns și… demonii uciși…

Cu dragoste, Lilium