Vino în pat și ascultă ploaia cu mine…


Eu nu spun cum mă simt, pentru că modul în care mă simt nu s-au inventat cuvinte… În capul meu nu există momente mici sau amintiri pale… nu există conversații lipsite de sens… În capul meu sunt metafore și este soare… dar, sunt și furtuni atât de violente, încât mă rog ca să nu am nici un motiv pentru a mă simți dezrădăcinată… de tine…

mainiÎn capul meu cuvintele bat  la ușă… și se ciocnesc, și se rănesc… de nerăbdare… apoi alunecă speriate în gânduri… tu… spune-mi că mă iubești și că viața este frumoasă… spune-mi că lumea este o nebunie și că mă vei salva… și mai spune-mi că indiferent de ceea ce se întâmplă, vei rămâne până la sfârșit.. în viață, în moarte, în iubire… nu-mi pasă… toate spun că mă iubești… și eu știu… și cuvintele știu, și amintirile știu…

În capul meu am dat drumul speranțelor și temerilor mele… a sufletelor noastre obosite ce nu au putut ține pasul și își așteaptă șansa de a-și răscumpăra greșelile… suflete ce se știu bine și care încă se iubesc, în ciuda faptului că le doare, dar totuși… nu se opresc niciodată, pentru că iubirea le dă sens…

patefonÎn capul meu mă tem că în curând mă vei uita… și vei uita zâmbetul meu, sau cum vorbeam și râdeam… când mergeam pe jos, să ne plimbăm și toate amintirile despre mine… dar, mai presus de toate, mi-e teamă că voi uita cum îți străluceau ochii atunci când îmi vorbeai… mi-e teamă că voi uita căldura mâinilor tale și a trupului tău… și cum îți place să bei cafeaua… toate sunt temeri, ce se învârt în capul meu ca un vechi patefon și care amenință speranțele, visele…

… nu vreau să rostesc vorbe… doar ochii vorbesc uneori… dar, oare cine să-i citească?… vorbesc atât de plin și de profund încât aproape că te pierzi în  întunericul abisului lor… și vorbesc… aproape că rup și ard sufletul ce-l caută…  

… Și încă întrebi… iar ochii nu îți răspund și eu nu spun cum mă simt… nici nu mai știu dacă te-am pierdut pe tine sau… pur și simplu m-am rătăcit pe mine în cerul împestrițat din capul meu… în amintiri atât de vii încât le simt cum dor, și  mă fac să râd și să plâng deopotrivă…

… îmi spun de o mie de ori că trecutul este trecut, și… trebuie să plec, dar… cum poate fi trecutul doar trecut când îl văd în ochii minții în fiecare dimineață sau seară?…

E doar un trecut ce a trecut?… prea repede?… poate, dar a fost acompaniat de o inimă care bătea.. prea repede?… poate, dar e o inimă care a avut curajul să ia cheile de la ușile viitorului nostru… și să le ascundă în ritmul schimbat de lacrimile ce au renunțat să mai curgă pe obraji… și au luat-o în sens invers, spre suflet… și te-au chemat… Vino în pat și ascultă ploaia cu mine… hai, ploaia din suflet așteaptă să ne purifice… 

vino-in-pat-copy… știi, e ca atunci când cineva se strecoară în tine și, dintr-o dată, nu mai știi cum ai putut trăi vreodată fără el… vino, ploaia vorbește prin bătăile sincronizate ale celor două inimi zdrobite cumplit…din prea multă iubire… s-au întrecut care să iubească mai mult… au vrut totul și infinitul, din sufletul celuilalt… și acum s-au rănit în cioburi de vise furate…

… și ploaia de lacrimi recită sufletului poezii… și cuvintele călătoresc pe șira spinării ca un fior… cuvinte și vibrația vocilor sufletelor simt cum înfioară corpul ca o vrajă, o magie… chimia sufletelor noastre… chimie care a calmat mereu furtunile din noi…

… și ploaia din suflet vorbește mâinilor care încă mai încearcă să găsească statornicie în oceanul de gânduri, cuvinte și sentimente amestecate… și ne învață cum să nu mai ne fie teamă că ne julim genunchii ce tremură și-acum de-acel fior ce ne-a legat mereu…

Așa că, eu nu vorbesc despre ceea ce simt… cicatricile inimii mele sunt imagini colorate ale unor amintiri scumpe și vii… sunt precum cuvintele înșirate într-o carte… iar trupul meu se preface într-un roman, al căror pagini sunt în mâinile tale… și spun povești… despre iubire, minciună și trădare… acele fapte ce au însemnat o inimă pentru vecie… dar… fiecare sărut de noapte bună al stelelor din galaxia ce se învârte în capul meu, este o poezie a acelor cuvinte rămase nerostite… sentimentele sunt încă acolo, prinse în metafore despre curaj… chiar și atunci când nu mai am curaj să sper… și să lupt… pentru amândoi…

… doar ochii vorbesc… vrei să-i citești?…

Cu dragoste, Lilium

Reclame

În joacă, cu niște cuvinte…


Sfârșit… Câte inimi a rupt oare acest scurt cuvânt?!… un cuvânt atât de scurt și totodată atât de puternic doar pentru a nu te face să zăbovești prea mult asupra durerii ce o poartă de cele mai multe ori, cu el… un cuvânt scurt, în locul  „jocului” cu alte cuvinte inutile…

Și este uimitor cum acest cuvânt poate lua cu el… poate șterge… precum o viitură, toate poveștile noastre de viață… cu tot ce era acolo, în ele… și prezentul… și viitorul… chiar și pe noi… și ne va duce acolo unde  sfârșesc toate acele inimi zdrobite… acelea despre care nu se mai știe nimic, de mult… acolo unde și urmele se rătăcesc… împrăştiate, în cele patru zări ale neantului…

În joaca cu niste cuvinteSfârșit… ce cuvânt urât atunci când intră în inima ta… când, cu putere, reuşeşte să să-și facă loc în interiorul tău… și mai apoi lasă secătuit pe strada unei vieți pe care n-o știai… este un cuvânt scurt, dar când îi simți răsuflarea în jur, este cât o veșnicie… un singur cuvânt, dar atât de rece  încât îți dă frisoane… nu știu pentru ce straniu motiv, știu doar că are puterea de a-ți carboniza sufletul… o putere mare, imensă… care în cele din urmă dispare cu totul… ca și cuvântul… sfârșită…

Și… te trezești într-un final… ai răspunsul… se merită să fii tu!… se merită să încerci mereu, chiar dacă s-a sfârșit… cu speranța că binele, dragostea, dreptatea și frumosul vor învinge… chiar dacă ai fost insultat și ai fundul tăbăcit de șuturi… tu mergi mai departe, pentru că ai iubit și iubești… și pentru că ai încercat să faci frumos, ceea ce nu era frumos înainte… pentru că doi oameni nu se întâlnesc niciodată întâmplător… chiar dacă, din păcate,  momentul și situațiile nu au fost  în favoarea voastră… chiar dacă simți nevoia să fugi de tine, pentru că primul tău gând dimineața și ultimul tău gând seara, era el… fugi… pentru că nu mai vrei să fii îndrăgostit, pentru că trebuie să faci pace cu tine însuți și cu trecutul tău…

și mă întreb fără să vreau… de ce persistăm în a face aceleași greșeli?!…

Cu dragoste, Lilium

Întrebările mele nu dorm niciodată…


Mintea mea nu doarme niciodată…

Gândurile mele nu dorm niciodată…

Imaginaţia mea nu doarme niciodată…

Întrebările mele nu dorm niciodată…

Speranţele mele nu dorm niciodată…

Problemele mele nu dorm niciodată…

fumMă gândesc şi vreau să am soluţiile bune și corecte… dar nu pot… sunt doar un om… și chiar dacă încerc să-mi distrag atenția de la gîndurile ce mi se învălmășesc tumultoase prin minte… nu pot… nu mă pot opri din a gândi poate prea mult şi din a vrea să înțeleg… ce?… cele mai exagerate pe lucruri pe care mi-a fost dat să le trăiesc…

… nu îmi place să recunosc acest lucru, dar, uneori…  într-adevăr îmi urăsc mintea mea pentru că are mult prea multe gânduri, întrebări, speranțe… aș vrea să nu mă gândesc la nimic, dar… mintea mea nu vrea să doarmă somnul ignoranței și al falsității…

Cu dragoste, Lilium

Doar… niște cuvinte


A scrie… pentru mine este un impuls căruia nu ştiu să-i rezist… este iubirea și furia unei furtuni cu fulgere şi tunete… pe care încă nu ştiu să o controlez și care îmi invadează mintea  încet, încet… şi mai devreme sau mai târziu,  izbucnește și se transformă în ploaia ce cade peste suflet… şi nu se liniștește decât atunci când cuvintele au luat forma dorită…  şi stau linişte, tăcute pe foaia cuminte…

În seara asta, de exemplu am vrut să colorez cu cerneală aceasta pagină albă, așternând încet, prin penița stiloului, cuvinte din adâncul inimii… cine știe, poate vor fi de ajutor cuiva sau poate chiar mie… pentru că, întotdeauna avem  nevoie de speranţe, dorinţe, vise… și prin intermediul lor poate se va întâmpla ceea ce așteptăm… o viață…

Doar... niste cuvinteDe multe ori scriu de mână, pentru că doar așa simt că sunt eu… apoi transcriu aici, virtual… dar, furtuna dinainte este estopată… doar pe hârtie creionul a imprimat amprenta temerilor mele, a bucuriilor mele… a  gândurilor care vin de la inima la mâna… doar pe hârtie se simte mirosul… de mine… și atingând pagina pe care eu am alintat-o sau am supărat-o prin cuvintele așternute, m-ai putea vedea… un portret imaginar pe o foaie de hârtie, în timp ce gândurile și cuvintele mele, se așează bizar, unele în spatele altora… ca și cum ar forma o pentagramă mistică…  prind  formă şi devin muzică… o muzică pe care o compun pentru cineva anume…

Mi-ar plăcea să-mi pun buzele pe pagină… să las amprenta lor aici… și vreau să cred, ca să nu spun că știu…. că, ar putea pune gura pe acel desen imprimat … şi m-ar săruta ori de câte ori dorește… aș impregna pagina cu parfumul meu și un fior l-ar străbate și l-ar conduce la mine… ar putea atinge urmele scrisul meu apăsat şi ar fi ca și cum mi-ar înfiora pielea ușor …uşor şi delicat ca mângâierile sale…

În spațiile dintre cuvintele, ar putea asculta tăcerile mele…  și printre cuvinte mi-ar putea auzi vocea…  râsul… și jena, atunci când scriu rânduri precum acestea…

Cu dragoste, Lilium

Fără nume…


În cele din urmă va veni un timp… când Ea, ar putea să nu mai credă… să nu mai spere… să nu mai lupte… şi… doar va zăcea în linişte, acolo unde a căzut… solul umed şi întunecat îi va sprijini obrazul şi se va hrăni din energia ei… Ea nu mai are dorinţa de a fugi… dorinţa de a se mişca… de a respira… Tot ce vrea acum este să devină una cu pământul… pace şi linişte după mult timp de zbucium… şi peste timp… trecătorii vor aşterne trandafiri la picioarele ei… ce ar mai fi de spus… nimic… sau poate doar un mic avertisment… Atenţie, dragii mei… amprentele pe care le lăsăm în sufletele altor persoane nu se vor estompa niciodată… a pleca, nu este întotdeauna echivalent cu… a uita…

trandafir in ploaieCu dragoste, Lilium

Lasă dragostea să intre în viaţa ta!…


Chiar acum, în această clipă… cineva este foarte mândru de tine… Cineva se gândeşte la tine… Cuiva îi pasă de tine… Cuiva îi este dor de tine… Cineva vrea să vorbească cu tine… Cineva vrea să fie cu tine… Cineva speră nu ai necazuri… Cineva vrea să  te ţină mână… Cineva vrea ca tu să fii fericită doar pentru tine… Cineva crede că Tu eşti precum un cadou… Cineva vrea să te îmbrăţişeze… Cineva te iubeşte…
Cineva admiră puterea ta… Cineva se gândeşte la tine şi zâmbeşte… Cineva vrea să se sprijine pe umărul tău şi să plângă… Cineva crede lumea este a ta… Cineva vrea să te protejeze… Cineva ar face orice pentru tine…

Lasa dragostea sa intre în viata ta!..Cineva vrea să fie iertat… Cineva este recunoscător pentru iertarea ta… Cineva vrea să râdă cu tine rememorând amintiri vechi… Cineva îşi aduce aminte de tine şi îşi doreşte să fii acolo… Cineva are nevoie să ştie că dragostea ta este necondiţionată… Cineva vrea să îţi spună cât de mult ţine la tine… Cineva vrea să-şi  împărtăşească visele cu tine… Cineva vrea să te ţină în braţele sale… Cineva vrea ca Tu să-l ţii în braţele tale… Cineva preţuieşte spiritul tău…
Cineva doreşte să poată opri timpul din cauza ta… Cineva te iubeşte pentru ceea ce eşti… Cineva vrea să fie cu tine… Cineva aude o melodie care îi aminteşte de tine… Cineva este fericit că Tu eşti dragostea lui adevărată…
Cineva vrea să fie prietenul tău… Cineva  stă treaz în noapte gândindu-se la tine… Cineva crede că Tu eşti sufletul său pereche… Cineva vrea să fie aproape de tine… Cuiva îi lipsesc sfaturile şi îndrumarea ta… Cineva preţuieşte sfaturile tale… Cineva crede în tine… Cineva are încredere în tine… Cineva are nevoie de sprijinul tău… Cineva  are nevoie să crezi în el… Cineva are nevoie să-i permiţi să fie prietenul tău…
Cineva va plânge probabil… atunci când va citi aceste rânduri…
Pentru că, despre aceste lucruri este vorba în viaţă… sau despre toate acele dăţi când vrei să stai întins în iarbă lângă cineva care te iubeşte…  sau despre culoarea cerului… sau despre un foc încins în şemineu într-o noapte de iarnă…
Toata lumea suferă, toată lumea este rănită din dragoste… toată lumea râde, zâmbeşte şi iubeşte… Şi aşa va fi mereu… Nu există un sens anume al vieţii, nimic care poate fi definit… există doar faptul de a scrie definiţia ta proprie despre viaţă… şi despre iubire…
Încetează să mai pierzi timp, lungind-o la nesfârşit cu ceea ce ai fi putut avea… ar fi trebui să ai şi ar fi trebuit să faci ceva pentru a avea…. Încetează să-ţi mai petreci zilele gândind cât de bine ai putea face… Încetează să mai tânjeşti după ceva care a fost şi va fi întotdeauna la îndemâna ta… Trăieşte doar zilele aşa cum vin!…
Trezeşte-te în fiecare dimineaţă şi zâmbeşte zilei minunate care te aşteaptă… Şi atunci, când oportunitatea va bate la uşa ta…să nu îndrăzneşti să o ignori!… Nu fugi!… Adună-te şi deschide uşa aia… la naiba!… Lasă dragostea să intre în viaţa ta!…
Cu dragoste, Lilium

Pur şi simplu…


Îmi amintesc de o zi, ca şi cum ar fi fost astăzi… îmi amintesc fiecare privire pe care mi-ai aruncat-o… acea respiraţie ţinută câteva secunde înainte de a rosti acele două cuvinte că mi-au deschis inima… îmi amintesc expresia pe care am afişat-o, ca şi cum m-aş fi putut privi ei însămi în faţă în acel moment… Din acea zi, m-am îndoit de sentimentele tale… nu înţelegeam cum o inimă indrăgostită se putea pierde într-o mulţime de gesturi…  private de afecţiune şi grijă… niciodată nu ai ştiut cât de rău mi-au făcut aceste tăceri şi acele goluri… cât m-au rănit acele dezamagiri dintr- o seară… total diferită de ceea ce îmi imaginasem… şi nu ştii nici măcar acum….

Pur si simplu…Iată… poate că totul e aici, este închis totul aici… unde mă umplu de vise, de gânduri şi speranţe care dispar ca praful în vânt atunci când mă ciocnesc cu realitatea… sunt o visătoare romantică eternă, îndrăgostită de dragoste… îndragostită de tot ceea ce parfumează şi implică  simţurile… îndrăgostită de acele poveşti din filme, în care totul este legat la cei ce se iubesc… Nu, nu este o obsesie… e dragoste… pur şi simplu, dragoste…
Cu dragoste, Lilium