Palate clădite din vise…


Am știut că te iubesc din prima clipă și că nu mai există cale de întoarcere când mi-am pus brațele în jurul gâtului tău pentru a zecea oară în acea noapte… de atunci, nu mi-am putut ține mâinile departe de tine și nici capul de pieptul tău pentru că…  eram acasă… După toți acești ani (și sunt mulți, la naibilui) să știi că, concluzia este aceeași… niciodată nu am să-ți dau drumul din brațele mele pentru că iubirea mea nu are altă cale… știi foarte bine, la fel ca mine, că cele mai frumoase lucruri în viață nu doar lucrurile materiale… sunt oamenii dragi pe care îi porți în suflet, amintirile frumoase, sentimentele și momentele care ți-au făcut sufletul să zâmbească, să râdă de fericire!…

Lucruri mici..… azi, ne doresc să ne facem sufletele să râdă cât mai mult și să-și clădească palate din vise, împreună…Te iubesc, iubire!

i loveCu dragoste, Lilium

Nu-i da un inel! Oferă-i dragoste și spune-i te iubesc!


Știți ce mă amuză dar mă și întristează în același timp? Relațiile!!!… Ele sunt atât de fragile și sunt atât de subtile însă oamenii încă n-au înțeles și caută cu disperare nenumărate modalități pentru a le face concrete, ”palpabile”. Oare de ce? Pentru că, dacă privim în profunzime, relațiile nu există. Ceea ce face ca un cuplu să fie un cuplu este doar voința ambelor părți de a fi împreună. După mine, în fiecare zi, fiecare dintre cei doi protagoniști iau câte o decizie (în capul lor)… „OK, merită să mai stau aici pentru încă zi”… Și astfel, după o succesiune de zile, se crează o relație… sau nu, depinde!

nu-i-da-un-inel

Voi începe printr-o afirmație șocantă (pentru unii)… Relațiile, mai mult sau mai puțin  sunt niște bule imaginare create de propria noastră imaginație. Inventăm povești și ne facem promisiuni și planuri pentru a crea un viitor ”comun”… dar, oare cum să faci asta fondat pe ceva ce nu există decât în capul tău?…

Poate că este șocant ceea ce am spus mai sus cu un paragraf, dar știți ce este și mai șocant?….  să descoperi că am dreptate, și că de fapt până acum nu ai încercat decât să cauți zeci de modalități pentru a transforma o relație care trăiește plutind pe un norișor roz, în ceva mai concret… De exemplu, atunci când doi oameni care se întâlnesc pe strada vieții și parcurg o distanță nedeterminată împreună, eu nu pot spune cu precizie și siguranță maximă dacă aceștia sunt un cuplu… Unde se află relația lor? În spațiul parcurs împreună? Relația există în mintea celor două persoane implicate, dar, la un moment dat, unuia sau ambilor, depinde de la caz la caz, nu mai îi(le) este suficient… Prin urmare, consideră că este necesar să se ”oficializeze” această relație… să-și pună cătușe strălucitoare pe degete, cer logodna, nunta, și așa mai departe…. Sunt mai fericiți cei doi?… Nu cred, sunt doar niște biete etichete pe care mulți consideră că societatea le cere… dar pentru ce?  Pentru ceva care nu există decât în mintea celor doi implicați… 

Dar, ce facem cu dorința ambelor părți de a rămâne încă o zi împreună?… Din acest motiv, îmi pare rău să spun că nici o încercare de a transforma o relație în ceva concret nu va funcționa. Mai mult, este un semn de nesiguranță al ambelor părți. Este ca și cum ai afirma: „Dragostea noastră nu este de ajuns”. Mulți au nevoie de ceva oficial, trebuie să-i dea un nume acelei relații, să semneze contracte,  să facă o mare petrecere astfel încât nimeni să nu aibă îndoieli (să nu creadă) că acea relație nu este adevărată. Totul într-o încercare disperată de a deține ceva ce ar trebui să fie doar de ”împrumut”… Și de multe ori ambii doresc să împingă relația ”la alt nivel” pentru a se asigura că aceasta nu dispare…

În mod ironic, toate eforturile depuse pentru a crea ceva „solid” și tangibil, pot fi responsabile pentru sufocarea relației. Ce nu ați văzut cupluri care după ce și-au ”oficializat” relația, s-au despărțit, că acel ”ceva dintre ei nu a mai funcționat?

Privește bine, tu îți trăiești relația?  Doar bâjbâi? Atunci să știi că relația ta există numai pentru că tu și celălalt ați decis să rămâneți unul în compania celuilalt pentru încă o zi. Relația există numai în mintea unuia dintre voi și poveștile pe care le spuneți altor persoane, îi fac pe cei din jur să îi vadă ca un cuplu.

Vă rog să nu mă înțelegeți greșit. Nu am nimic împotriva ”alianțelor” sau a ”partidelor bune de nuntă”. Acest lucru poate fi toate distractiv. Viața noastră este o mare piesă de teatru în care putem juca personaje, inventa relații foarte serioase și să avem o recuzită nemăsurată în tot ceea ce găsim distractiv… însă, ceea ce nu trebuie uitat este faptul că ,toate acestea sunt doar decorațiuni… Nu sunt esența… Un contract semnat de către un ofițer de stare civilă nu va face relația mai puternică. Nu este o mare petrecere… Este un angajament, dar nici unul dintre cei doi nu sunt proprietari ai relației.

Într-o relație importanța principală o are faptul ca tu să fii convins în fiecare zi că relația merită și că faci totul în sensul acesta… Motivele pentru care celălalt vrea să rămână lângă tine trebuie să rezulte din voința sa liberă, și să stea pentru că se simte fericit, nu pentru un inel de pe deget arată că sunteți angajați într-o relație.

Trăiește-ți relația în fiecare zi ca și cum ar fi ultima… Ca și cum ar fi ultima ta șansă de a fi cu persoana pe care o iubești…  sincer, fiecare zi poate fi chiar ultima… Oamenii sunt liberi să vină și să plece în și din viața noastră… Fiți conștienți de faptul că celălalt vă poate părăsi în orice moment (chiar și cu contracte semnate)… probabil asta este ceea ce îi va face pe oameni să fie mai buni… să fie niște parteneri mai buni, mai încrezători, mai lucizi… mai maturi.

Deci, nu-ți dori un inel!… Dorește-ți dragoste, dorește-ți să auzi ”te iubesc”… Asta e ceea ce trebuie, este important și… de fapt asta e tot ceea ce avem nevoie!

Cu dragoste, Lilium

Știi de ce e atât de frumoasă?


Pentru că ea a trecut prin iad și a supraviețuit…

Pentru că ea a adormit plângând și dimineața s-a ridicat și a continuat… a zâmbit și nu a renunțat…

frumoasaPentru că ea a simțit atât de multă durere încât a crezut că inima sa aproape s-a oprit… dar, chiar și atunci când pedeapsa durerii i-a îmbrățișat sufletul, ea nu s-a descurajat…

Pentru că frumusețea ei a venit din interior, din esența ei, iar zâmbetul ei a strălucit mai mult decât soarele…

Pentru că puterea sufletului îi impresionează chiar și cei mai viteji, și… în ciuda faptului că ea este delicată, își apără cu dinții și cu unghiile idealurile…

Pentru că frumusetea ei vine din interior spre exterior….

Pentru că uneori viața o pedepsește, dar ea merge mai departe cu un scop, cu încredere, și știe să-și predea soarta în mâinile universului…

Și,mai știi de ce e atât de frumoasă?!…

Pentru că ea a trăit deja în întuneric… vara fără căldură, zi și noapte fără soare fără lună… dar, acum ea știe că întunericul nu va mai intra în viața ei… deoarece a aflat că acest lucru se poate întâmpla doar dacă e ava permite lucrul acesta….

Pentru că în întuneric, în momentele de singurătate, ea a învățat să fie lumină… și, a învățat să fie cel mai bun tovarăș de drum, pentru Tine…

Cu dragoste, Lilium

Curaj…


Și tu ți-ai petrecut o mare parte din viață cerându-ți scuze celor care te-au rănit?… Nu mai face asta… Nu există un final perfect când doi oameni o iau pe drumuri separate…învață cum merg lucrurile alegând calea cea mai grea… știi, unele povești nu au un început, mijloc și sfârșit… ele năvălesc peste tine și ți se întâmplă, de-a valma… pentru că viața asta nu se rezumă doar la a spune ”nu știu de ce” sau ”nu știu cum” și păreri de rău… este nevoie să lași viața să te învețe și să te schimbe… trăiește momentul și încearcă să-l faci cel mai bun din viața ta… ai curaj să trăiești fără să te întrebi sau să știi ce se va întâmpla în continuare!…

flori copySper ca într-o zi să poți zâmbi cu sufletul, și să îți înflorească în piept voința de a broda iubire deasupra durerii… pentru ca, în cele din urmă, să te poți elibera și să mergi mai departe… pe drumul hărăzit ție.

Cu dragoste, Lilium

Încearcă să fii TU!…


Le spunem oamenilor că sunt „puternici” sau că trebuie să fie „puternici”, atunci când ei încearcă să ne facă părtaşi la durerea lor… nu ştiu dacă este bine, poate că ei ar prefera să taci… şi doar să le stai aproape… a spune „dar, tu eşti puternic” este ca şi cum ai spune cuiva „nu cred că ar trebui să faci prea mare caz de asta”… şi nu este un compliment sau o alinare… Nu cred că puterea înseamnă să fii invulnerabil, sau să pretinzi că eşti… aşa cum nu cred cu convingere că tăcerea şi stoicismul sunt în mod inerent cele mai bune calităţi ale cuiva… şi că “a tacea” şi “a răbda” este un drum bun pentru sănătatea sufletului nostru… eliberarea nu vine din faptul că ascunzi cum te simţi de fapt… eliberarea vine din “a vorbi”, din a-ţi sprijini capul pe un umăr de încredere… eliberarea vine din încercarea de a fi Tu…

Încearca sa fii TU!..Permite-ţi să fii trist… să fii supărat dacă aşa simţi… dă-i inimii tale şansa să greşească şi să fie sfâşiată… ori de câte ori este nevoie… şi apoi deschide-o iar, de fiecare dată mai încrezător… las-o să alerge în toate direcţiile  şi urmeaz-o până când simţi că ritmul său accelerat te sufocă… fără să-ţi pese de ceilalţi… lor, spune-le doar atât… îmi pare rău, nu te pot asculta azi, inima mea are nevoie de mine… dacă vrei, stai cu mine un timp şi poate îţi  voi spune ce mi s-a întâmplat… vrei?…

Şi mai spune apoi… eu nu pot avea grijă de tine astăzi, dar tu crezi că poţi avea grijă de mine?…  şi poate că mâine eu voi avea grijă de tine… e bine?…

Spune… te iubesc,  si-mi place că tu crezi că sunt puternică, dar… eu nu simt puternică astăzi… Mă simt supărată, speriată şi tristă… putem merge undeva sau putem să stăm aici, în linişte… sau să ieşim la plimbare… dar,  nu vorbesc nimic despre ce mi se întâmplă… ok?…

Poate că cei apropiaţi sufletului tău se vor speria atunci când vei face aceste lucruri… pentru că, dacă tu, cea”puternică”, te-ai spart în mii de bucăţi… îi va face pe ei să se întrebe, oare ce li se va întâmpla lor… dacă tu ai cedat?… de fapt, ăsta e motivul pentru care ei încearcă să îţi amintească de puterea ta… dar ştiu… tu, de fapt ai nevoie ca ei să stea lângă tine în durerea şi în slăbiciunea ta… Nu au cum să îţi aline acea durere, ai nevoie doar ca ei să stea lângă tine… dar, poate că ei nu ştiu cum… o mulţime de oameni nu ştiu ce să facă în faţa durerii altor oameni… ei ar vrea să repare totul, chiar dacă nu pot repara nimic… şi se simt neputincioşi… de aceea vor să audă de la tine, cel „puternic” că… nu ai nimic, că totul e bine…

Dar, în final eşti singur… doar tu cu gândurile tale, chiar dacă fiinţa ta ar vrea să urle că nu îţi e bine… şi nu eşti puternic în clipele alea… Învaţă că nu este obligatoriu să fii puternică şi disponibilă la problemele altora pentru că sunt moment în care şi Tu, ai nevoie de tine… încearcă să spui continuu, până când cineva te aude…

Hai, spune!… Nu trebuie să faci nimic… fii doar aici şi ascultă… tăcerea mea şi ţipătul îngrozitor al sufletului meu… iubeşte-mă… şi eu îţi voi întoarce dragostea înmiit… Asta e tot ce am nevoie să ştiu…  să ştiu că mă iubeşti şi că vei avea grijă de bucăţile risipite ale sufletului meu… fii lângă mine… atunci când eu sunt tristă, speriată şi nu ştiu ce să fac…

Cu dragoste, Lilium

Dilemă: Dragoste sau cursă cu obstacole?…


Dragostea nu are nici greutate, nici înălţime, nici adâncime… nu există nici o unitate de măsură care poate da cu precizie valoarea sa… Îţi face inima să bată mai repede decât un ceas gigantic, îţi face să strălucească ochii precum un cer împânzit cu puzderii de stele… te gândeşti la o mie de cuvinte pentru a le spune persoanei pe care o iubeşti imediat ce o întâlneşti…

…dar, când cei doi îndrăgostiţi se găsesc unul în faţa celuilalt, nu îşi mai amintesc nici măcar una din frazele drăguţe pe care le-au gândit pentru persoana iubită… se privesc  în ochi şi nu vorbesc… singurul lucru pe care îl aud este sunetul a două inimi îndrăgostite care bat nebuneşte… şi un „te iubesc” suspendat în aer… tăcere… cei doi se îmbrăţişează atât de strâns încât nu mai pot nici măcar să respire… gesturile şi privirile înlocuiesc cuvintele… şi sunt tot ce contează cu adevărat…
Dilema- Dragoste sau cursa cu obstacole..Declarăm că suntem îndrăgostiţi unul de celălalt… deci, atunci când dragostea  din noi este atât de mare încât trupul nostru nu îi mai ajunge şi ar vrea să cuprindă întreg universul cu imensitatea sa, logic ar fi ca… ea, dragostea să depăşeaşcă orice obstacol… corect?… aşa spun toţi… dacă ne iubim, împreună reuşim să depăşim orice greutate sau provocare… mă înşel?… n-aş prea crede… nu că acum, mă face să vorbesc acea speranţă săracă, puţină şi fragilă care mi-a mai rămas… dar este cu adevărat absurd cum nu înţelegem că sarcina noastră ar trebui să fie aceea de a face fericită persoana iubită… protejând-o şi iubind-o cât de mult putem… şi nu aceea de a ne înscrie la o cursă cu obstacole pentru a ne da seama cât de loiali suntem unul altuia sau cât de mult ne iubim…

Poate eu sunt prea ciudată…. sau poate că nu sunt eu cea mai în măsură să vorbesc… dar… Viaţa este făcută din o infinitate de clipe… fracţiuni de momente care pot perturba totul în jurul tău… Dragostea, este un soare prea mare ca să  îl ţinem noi oamenii pe umeri, pentru că am putea cădea sub strălucirea sa…  parcă aşa spunea cineva, la naibilui nu-mi mai amintesc cine…

Dar, practic cum ar fi dragostea  dacă nu am încerca să o măsurăm, ca mai apoi să ne agităm şi să tremurăm când trebuie să spunem cât de mult iubim?!…

Cu dragoste, Lilium

Salturi în abis…


Momente de scută durată sau de lungă durată… dar, întotdeauna, cele mai crude sunt momentele în care gândul ucide cu viteza fulgerului… şi în acele fracţiuni de clipe ai prefera ca acea iubire să nu se născut niciodată… iluzionându-te cu gândul că astfel nu ai mai suferi…
Nu poţi suporta acele momente pentru că simţi cum tot organismul se întoarce cu susul în jos… se revoltă… durere ascuţită în stomac, aşteptări, temeri, amintiri… durere… nu le poţi suporta pentru că simţi… că el, parcă trăieşte în stomacul tău, că îţi pulsează în vene…  şi ai senzaţia că tot ceea ce bei sau mămânci pare că guşti cu limba celuilalt… în timp ce ai vrea să te infiltrezi în pielea sa, făcându-l să simtă cu gustul tău, cu limba ta… Nu poţi suporta să ştii că atunci când vorbeşte, mănâncă, doarme… când zâmbeşte sau plânge… nu o face cu tine… pentru că aceste momente tu le consideri unice, irepetabile, magice, captivante, personale şi emoţionante… care trebuiesc  împărtăşite cu cel drag…
Salturi în abis..Poate… că eşti rea, nebună şi mai presus de toate egoistă , atunci când gândeşti şi îi spui toate aceste lucruri… dar, ţinându-le în tine îţi pot face chiar mai rău… un rău care doare aşa de tare încât l-ai striga lumii întregi, dar pe care deseori trebuie să-l ascunzi… ca acum, în acest moment… când nu mai ai putere să-ţi reţii lacrimile care-ţi inundă ochii… lacrimi ce încearcă cu disperare să liniştească un suflet ars de dureri… Îţi pare rău… pentru că nu eşti aşa de puternică cum crede el… aşa cum a dorit întotdeauna să te vadă şi cum… poate cum ai vrut mereu să creadă lumea pentru a-ţi ascunde slăbiciunile, fragilitatea… dificultate ta de a comunica altora dorinţele tale adevărate…
Nu eşti sigură că vei  putea să ştii să-l faci să înţeleagă cu ce te confrunţi, ce sentimente îţi trezesc relaţia voastră… ceea ce îţi transmite toată această situaţie… pentru că, probabil, nu înţelegi nici chiar tu şi totul devine parcă şi mai dificil… Singurul lucru care nu ţi-a dat vreodată îndoieli, care nu a oscilat nicidată, care a fost întotdeauna prezent şi constant şi care într-adevăr, a crescut mai mult în fiecare zi, cu fiecare oră, cu fiecare minut, fiecare secundă este… certitudinea iubirii infinite pe care ai simţit-o mereu… pentru el…  acea iubire necondiţionată şi inexplicabilă  de care numai ai auzit în trecut… dar, care ai crezut că de fapt nu poate exista… şi acum… o simţi… ca pe o magie albă, ca pe o magie neagră… emoţii nenumărate şi salturi în gol… în întuneric… cum să le opreşti?…  dar, oare vrei să le opreşti?… nu cred… nu cred că vrei să uiţi…  nu cred că vrei să uiţi iubirea care altădată ţi-a dat viaţă…
…în termeni simpli… este o dragoste care va dura întreaga ta existenţă… şi care, te va înalţa la ceruri… sau te va prăbuşi  în cel mai profund abis… dar, tot ea va fi aceea care te va resuscita într-o zi… şoptindu-ţi în suflet… te iubesc, eşti a mea!…

Cu dragoste, Lilium