… pot orice


Sunt construită și educată să pot orice, să trec peste orice și… oricine… să lupt indiferent dacă mai pot sau nu… 

Nu am dreptul să pot spune ” NU MAI POT”… pentru că eu nu m-am născut o norocoasă, ci o luptătoare…

Cu dragoste, Lilium

Ea, femeia…


La Mulți Ani, Femeie!!!!
Cu dragoste, Lilium ❤

Lilium - Parfum De Femeie

Ea, femeia…  poate face faţă stresului şi poate căra poveri grele în suflet… Ea zâmbeşte atunci când simte că ar urla pentru că totul se prăbuşeşte… si cântă când simte că va plânge mai abitir decât norii… Ea plânge atunci când este fericită şi râde atunci când îi este teamă… Ea este uneori naivă și suavă, alteori energică și răzvrătită… dar, femeia completează și împlinește bărbatul… învăluindu-l, tulburându-l, agitându-l și picurându-i în suflet, asemenea unei  licori fermecate… dragostea ei… întotdeauna necondiţionată… chiar dacă îi este teama că va fi rănită…cu sau fără voie… chiar dacă ştie că de cele mai multe ori va auzi vorbe dulci, dar false… şi-i vor rămâne doar săruturile reci… fără să mai audă şoapte de iubire… Ea, îţi va zâmbi chiar şi cu inima frântă… şi va continua să-ţi spună vorbe pline de iubire… şi te va iubi fără nici o limită şi fară teamă……

Vezi articol original 70 de cuvinte mai mult

Definiţia dragostei…oare o ştie cineva?


Lilium - Parfum De Femeie

Te-ai întrebat vreodată ce este dragostea?… Profund, în linişte, intim, în inima ta… ce este dragostea?… Poate senzaţia unei clipe, pe care mulţi o numesc emoţie… dar, iubirea ce este?… Dragostea este o suflare de vânt care îţi mângâie inima?… Dragostea este sentimentul de speranţă în faţa unei rugăciuni?… Iubirea este acea pace infinită a unei mângâieri?… Dragostea… este căldura unei îmbraţişări sincere?… Dragostea este mirosul dulce al unui sărut pasional?…

Definitia dragostei...oare o stie cinevaDragostea… ce este dragostea?
Într-o clipită, totul se poate crea cu dragoste şi… într-o secundă totul se schimbă… Iubirea dă strălucire zilelor  care înainte erau toate la fel… este un licărir de bucurie în zâmbete de copii…  este o clipă şi totodată eternitatea închise în ea… Dragostea este un vis, o carte de poezii pe genunchi… este un cântec de leagăn seara… este prima întâlnire a îndrăgostiţilor, şi pudoarea primului sărut… Momente de eternitate închise pentru totdeauna într-un unic…

Vezi articol original 9 cuvinte mai mult

Palate clădite din vise…


Am știut că te iubesc din prima clipă și că nu mai există cale de întoarcere când mi-am pus brațele în jurul gâtului tău pentru a zecea oară în acea noapte… de atunci, nu mi-am putut ține mâinile departe de tine și nici capul de pieptul tău pentru că…  eram acasă… După toți acești ani (și sunt mulți, la naibilui) să știi că, concluzia este aceeași… niciodată nu am să-ți dau drumul din brațele mele pentru că iubirea mea nu are altă cale… știi foarte bine, la fel ca mine, că cele mai frumoase lucruri în viață nu doar lucrurile materiale… sunt oamenii dragi pe care îi porți în suflet, amintirile frumoase, sentimentele și momentele care ți-au făcut sufletul să zâmbească, să râdă de fericire!…

Lucruri mici..… azi, ne doresc să ne facem sufletele să râdă cât mai mult și să-și clădească palate din vise, împreună…Te iubesc, iubire!

i loveCu dragoste, Lilium

Vino în pat și ascultă ploaia cu mine…


[Eu nu spun cum mă simt, pentru  modul în care mă simt nu s-au inventat cuvinte… În capul meu nu există momente mici sau amintiri pale… nu există conversații lipsite de sens… În capul meu sunt metafore și este soare… dar, sunt și furtuni atât de violente, încât mă rog ca să nu am nici un motiv pentru a mă simți dezrădăcinată… de tine…

mainiÎn capul meu cuvintele bat  la ușă… și se ciocnesc, și se rănesc… de nerăbdare… apoi alunecă speriate în gânduri… tu… spune-mi că mă iubești și că viața este frumoasă… spune-mi că lumea este o nebunie și că mă vei salva… și mai spune-mi că indiferent de ceea ce se întâmplă, vei rămâne până la sfârșit.. în viață, în moarte, în iubire… nu-mi pasă… toate spun că mă iubești… și eu știu… și cuvintele știu, și amintirile știu…

În capul meu am dat drumul speranțelor și temerilor mele… a sufletelor noastre obosite ce nu au putut ține pasul și își așteaptă șansa de a-și răscumpăra greșelile… suflete ce se știu bine și care încă se iubesc, în ciuda faptului că le doare, dar totuși… nu se opresc niciodată, pentru că iubirea le dă sens…

patefonÎn capul meu mă tem că în curând mă vei uita… și vei uita zâmbetul meu, sau cum vorbeam și râdeam… când mergeam pe jos, să ne plimbăm și toate amintirile despre mine… dar, mai presus de toate, mi-e teamă că voi uita cum îți străluceau ochii atunci când îmi vorbeai… mi-e teamă că voi uita căldura mâinilor tale și a trupului tău… și cum îți place să bei cafeaua… toate sunt temeri, ce se învârt în capul meu ca un vechi patefon și care amenință speranțele, visele…

… nu vreau să rostesc vorbe… doar ochii vorbesc uneori… dar, oare cine să-i citească?… vorbesc atât de plin și de profund încât aproape că te pierzi în  întunericul abisului lor… și vorbesc… aproape că rup și ard sufletul ce-l caută…  

… Și încă întrebi… iar ochii nu îți răspund și eu nu spun cum mă simt… nici nu mai știu dacă te-am pierdut pe tine sau… pur și simplu m-am rătăcit pe mine în cerul împestrițat din capul meu… în amintiri atât de vii încât le simt cum dor, și  mă fac să râd și să plâng deopotrivă…

… îmi spun de o mie de ori că trecutul este trecut, și… trebuie să plec, dar… cum poate fi trecutul doar trecut când îl văd în ochii minții în fiecare dimineață sau seară?…

E doar un trecut ce a trecut?… prea repede?… poate, dar a fost acompaniat de o inimă care bătea.. prea repede?… poate, dar e o inimă care a avut curajul să ia cheile de la ușile viitorului nostru… și să le ascundă în ritmul schimbat de lacrimile ce au renunțat să mai curgă pe obraji… și au luat-o în sens invers, spre suflet… și te-au chemat… Vino în pat și ascultă ploaia cu mine… hai, ploaia din suflet așteaptă să ne purifice… 

vino-in-pat-copy… știi, e ca atunci când cineva se strecoară în tine și, dintr-o dată, nu mai știi cum ai putut trăi vreodată fără el… vino, ploaia vorbește prin bătăile sincronizate ale celor două inimi zdrobite cumplit…din prea multă iubire… s-au întrecut care să iubească mai mult… au vrut totul și infinitul, din sufletul celuilalt… și acum s-au rănit în cioburi de vise furate…

… și ploaia de lacrimi recită sufletului poezii… și cuvintele călătoresc pe șira spinării ca un fior… cuvinte și vibrația vocilor sufletelor simt cum înfioară corpul ca o vrajă, o magie… chimia sufletelor noastre… chimie care a calmat mereu furtunile din noi…

… și ploaia din suflet vorbește mâinilor care încă mai încearcă să găsească statornicie în oceanul de gânduri, cuvinte și sentimente amestecate… și ne învață cum să nu mai ne fie teamă că ne julim genunchii ce tremură și-acum de-acel fior ce ne-a legat mereu…

Așa că, eu nu vorbesc despre ceea ce simt… cicatricile inimii mele sunt imagini colorate ale unor amintiri scumpe și vii… sunt precum cuvintele înșirate într-o carte… iar trupul meu se preface într-un roman, al căror pagini sunt în mâinile tale… și spun povești… despre iubire, minciună și trădare… acele fapte ce au însemnat o inimă pentru vecie… dar… fiecare sărut de noapte bună al stelelor din galaxia ce se învârte în capul meu, este o poezie a acelor cuvinte rămase nerostite… sentimentele sunt încă acolo, prinse în metafore despre curaj… chiar și atunci când nu mai am curaj să sper… și să lupt… pentru amândoi…

… doar ochii vorbesc… vrei să-i citești?…

Cu dragoste, Lilium

Reflexii de sfârșit de an…


Nu am găsit alt titlu… cine mă cunoaște, știe că mereu mă ”lovește” reflexia… nu mă plâng, a fost un alt minunat al existenței mele, în care mai decât în alți ani ”am cernut sita” oamenilor care mă înconjurau… sau s-au cernut singuri… încă nu sunt sigură… Am iubit, am fost iubită… am iertat, am fost iertată… am dezamăgit, am fost dezamăgită… ce mai, lucruri și fapte care se întâmplă oricui… dar, nu pot sublinia faptul că natura umană a reușit să mă uimească și mai mult și să-mi ridice și mai multe întrebări…

lili-manea-1

cred că era timpul să o prezint pe Lilium tuturor 🙂

Oamenii sunt ciudați… așa au fost și așa vor fi, cât va fi lumea și pământul… Nu vor exista niciodată două persoane la fel…

Mai întâi de orice, cred că trebui să nu uităm să-i mulțumim lui Dumnezeu, că pe lângă persoanele care au ieșit în drumul nostru doar pentru a ne frânge sufletul, au existat și oameni care au avut curajul și răbdarea să adune bucățile de suflet frânte bucată cu bucată și să ne facă iar întregi… și ne-au amintit cine suntem… și care este menirea noastră.

Dacă lumea ar fi dreaptă și lineară, noi despre ce am mai vorbi?!… poate, despre nimic…

Așa este datul… ca viața să ne scoată în față oameni care ne fac rău, ne mint… și nu ar fi o problemă că ne mint pe noi, chiar dacă prin minciună rănesc mai mult decât ar spune adevărul… adevărata problemă a lor e aceea că se rănesc pe ei înșiși…

Nu cred că cineva a fost lăsat pe fața pământului doar să facă rău… nu pot crede că există așa ceva, cred doar că unii oamenii doar  și-au rătăcit calea… au uitat scopul și menirea lor în viață… sau poate nu au avut curaj niciodată să-și fixeze un scop sau să-și caute menirea…

… e trist faptul că uneori stăm în preajma unor astfel de oameni și ne fac să suferim… le căutăm scuze… de ce?… simplu… pentru că ”tot omul e supus greșelii”… bănuiesc că a-ți rătăci calea fie chiar și pentru o clipă, e frustrant… dar, cred că dacă îți dorești suficient o poți regăsi… te poți întoarce pe drumul corect… da, eu vreau să cred că poate fi adevărat, de foarte multe ori mi s-a întâmplat să gândesc astfel, am crezut și chiar am susținut cu tărie că se poate…

… din păcate foarte mulți dintre noi și-au pierdut calea pentru că s-au înglodat prea adânc în minciunile proprii… pentru că prin vorbe și prin fapte și-au murdărit sufletul altădată curat… l-au întinat… și-atunci sufletul lor nu mai poate să se înalțe… nu mai poate să se scuture de mizeria pe care i-au pus-o zi de zi în spate sărmanului suflet… cu fiecare strat pus peste, se diminuează și sensibilitatea inimii, și aceasta nu mai simte nimic… și se comportă precum mizeria ce l-a acoperit…

Noi suntem suflet, spirit… nu forma fizică care este doar învelișul… unii sunt mai frumoși, alții mai urâței, unii mai senzuali, alții mai hâzi, mai neplăcuți ochiului, etc… dar, totul este doar un înveliș… ce, nu vi s-a întâmplat să întâlniți o persoană cu un aspect neplăcut și totuși, vorbind, nu puteți să vă mai dezlipiți de aceasta?!… și totul datorită spiritului, sufletului, cel care învinge întotdeauna… de aceea trebuie să judecăm oamenii după suflet, nu după aspectul exterior… dar, pentru asta trebuie răbdare și… cine mai are în zilele noastre răbdare ca să vadă sufletul?… foarte puțini… toți am devenit superficiali în gândire, în viața de zi cu zi… în viața noastră… ne gândim doar cum să arătăm bine, cum ”să dăm” în fața unora sau altora, ce părere are unul sau altul despre hainele, pantofii, coafura sau machiajul nostru… și pentru părerea altora ne călcăm sufletul în picioare… îl uităm… de ce???!!!… pentru 5 secunde de faimă, pentru a fi văzut cu nu știu care femeie sau nu știu care bărbat, sau în preajma nu știu căror persoane lipsite de substanță, dar ”poleite” frumos la suprafață… ne călcăm sufletul pentru o ”poleială”, pentru oameni care nu au nimic altceva decât superficialitate, afișată cu nonșalanță… nu-i condamn pe cei care vor să fie cu acest gen de persoane, de acord… dar, îi las pe ei în preajma ”poleiților”, îi las să de-a din coate să ajungă în prima linie… poate că eu sunt o ”neadaptată” în opinia multora, dar îmi doresc din suflet să rămân așa… vreau să văd în oameni sufletul, spiritul frumos, nu poleiala de suprafață… pentru că am răbdare, am o răbdare de oțel, care scoate din nervi… și datorită căreia foarte mulți mă cred ori nebună, ori proastă… depinde de împrejurarea care îi convine mai bine…

… sunt oameni care și-ar vinde și sufletul, și-ar tăia o mână sau un picior, doar ca să intre și să facă parte din viețile noastre… dar, care, până la urmă sfârșesc prin a călca în picioare și a umple de mizerie acel om pe care l-a dorit, în preajma căruia și-a dorit să fie… de ce se întâmplă asta?… nu știu, este una dintre întrebările cărora încă le caut răspunsul… aș putea crede că ”vina” aparține naturii umane, dar mă răzgândesc pentru că alte gânduri mă preocupă… oare noi ce suntem, nu suntem oameni, nu suntem umani, știm doar să distrugem?… oare omului îi face mai multă plăcere să distrugă decât să construiască?… de ce ai vrea să faci parte din viața cuiva dacă sufletul lui nu te interesează?… este doar poleiala, este doar dorința de a fi asociat cu acel cineva?… da, poate fi un interesant mod de a privi lucrurile și de a trăi… dar asta nu înseamnă că oamenii ar trebui să fie așa…

Lilium... parfumul letal al dragostei eterne… a distruge un suflet și a nu fi capabil (dacă tot ai distrus pe altul) să-ți salvezi măcar sufletul tău, înseamnă că ești o ființa mică, măruntă și nesemnificativă, care își merită soarta ingrată de a nu cunoaște frumusețea sufletului și mărinimia acestuia… înseamnă că ești un gândac mic pe care nu-l vede nimeni și care pentru a se face văzut, ”băgat în seamă”, face rău pentru a se remarca… cel puțin așa crede el… își dorește aprecierea celorlalți poleiți, care oricum nu dau ”2 bani” pe sufletul lui, și pentru asta plătește prețul… calcă în picioare sufletul în viața căruia și-a dorit să fie, uită că este om și a iubit… omul… nu poleiala… sau cine naibilui mai știe ce e în capul său…

… faptele astea la rândul lor, nasc alte întrebări… cine mai suntem? Ce naiba am ajuns? Unde vrem să ajungem?…

… atât de multe circumstanțe atenuante găsesc tuturor, încât de foarte multe ori mă întreb dacă am limite… nu știu, pot spune doar că nu sunt nici nebună și nici proastă, sunt doar un om care acordă prezumția de nevinovăție și bunătate, celuilalt om… dacă spiritul curat mai dăinuie în celălalt, atunci energia mea pozitivă sunt sigură că îl va face să-și regăsească calea, dar… dacă sufletul său a fost prea apăsat de mizerii și urâciuni de prea mulți ani, nenumărați… din păcate acel om va trăda și îi va face să sufere pe toți cei care-i întâlnește în calea sa… îți ia ceva timp ca să-ți revii după o astfel de experiență, dar mergi mai departe pentru că ești mai puternic decât mizeriile din jur, decât părerile preconcepute… trebuie ca sufletul tău să învingă întotdeauna și chiar dacă uneori nu suntem pricepuți la cuvinte, privirea spune cine suntem… asta doar dacă avem norocul ”să dăm” peste oameni care știu să citească sufletul altor oameni…

… vedeți voi, la început toți erau analfabeți… cum se recunoșteau cei mai buni?… foarte simplu, prin privire… oamenii se priveau în ochi și simțeau… simțurile, instinctele, țineau locul educației erudite prin carte… oamenii nu aveau carte, aveau doar inima deschisă și simțurile ascuțite… din păcate, azi, cu atâtea cărți care ne explică tot ce mișcă în universul acesta, cărți de dezvoltate personală(sic! pretențios, nu?!), am uitat să ne folosim instinctele care doar ele sunt adevărate… am uitat ce înseamnă Omenia, am uitat ce înseamnă Bunătatea, am uitat ce înseamnă Iertarea… am uitat ce înseamnă de fapt să fim Oameni…

Dar, în ciuda a tot și a toate… pentru 2017 mi-am propus ca țelul meu principal să fie îndeplinirea tuturor visurilor mele… fie ele cât de inimaginabile… încă nu mi-am pierdut instinctele și asta îmi dă dreptul să sper că totul va fi posibil, atâta timp cât îmi las fantezia să alerge liberă, neîngrădită… chiar dacă oamenii pe care i-am lăsat să intre în sufletul meu mă îndeamnă să-mi ucid visurile… să nu mai cred în ele… îmi cer scuze, chiar dacă nu trebuie (o fac din educație) , dar nu pot… nu pot renunța la iubire, la vise, la mine… voi merge mai departe cu capul sus, mândră de visele și de fanteziile mele pe care întotdeauna, pas cu pas, le-am făcut să devină realitatea vieții mele…

… iert, iubesc și îmi las sufletul să decidă mereu… așa cum am făcut o viață… nimeni și nimic nu poate sta în calea înfăptuirii destinului meu… a vieții mele, al cărui actor principal sunt EU… fără poleială, fără superficialitate… doar Eu, așa cum sunt… o visătoare îndrăgostită de viață și de oameni… și care o să spună în fiecare zi: Azi este ziua mea norocoasă!

lucky-dayE dificil… aș mai avea de spus alte un milion de lucruri, dar fiind doar un moment de reflexie de sfârșit de an, am să mă opresc aici… voi, gândiți-vă, ce vreți?… ca oamenii să vă vadă adevăratul spirit sau să admire poleiala superficială cu care v-ați acoperit și v-ați înconjurat?

Un an nou fericit și plin de iubire!

Cu dragoste, Liliana Manea

wishing-you-happy-2017P.S. Să nu uitați să vă ascultați sufletul, doar el vă dă aripi și vă ajută să fiți mai buni!

Lilium