Blestemul…


A  fost blestemată… blestemată cu memoria lucrurilor și a faptelor, perfectă… fiecare senzaţie a fost înregistrată cu o claritate desăvârșită… fiecare atingere… fiecare gust… fiecare miros… fiecare cuvânt ce și l-au împărtășit…

Blestem..Vrea să meargă mai departe, dar… această blestemată de memorie perfectă, mai perfidă și rea decât o pisică neagră, o urmărește… și, o întoarce în timp…   înapoi, la ei… înapoi, la ceea ce a fost și la promisiunile de ceea ce ar fi putut fi…

Mai devreme sau mai târziu, poate va fi capabilă să renunţe la aceste amintiri… sau cel puţin să încerce să le îngroape… și, poate, că ar fi bine dacă le-ar acoperi cu noi amintiri… așa, precum un strat de vopsea proaspătă… care să redea culoarea unei vieți normale, acoperind memoria perfectă a unor lucruri și fapte… trecute…

Cu dragoste, Lilium

Reclame

Picături…


… îţi mai aminteşti?… oare ce s-a întâmplat cu bărbatul pe care tu l-ai ales oferindu-ţi buzele pentru a primi de la el sărutul care ţi-a pecetluit sufletul… îţi aminteşti cum a fost atunci?…el nu a ştiut cum te-a  cucerit… şi tu, sub acoperişul nopţii perfide ai descoperit naivitatea gestului simplu… adevărul lui…  l-ai dorit intens pe acest om, lăsai ochii să vorbească pentru tine… privirea lui…  ochii te furau prin valuri de emoţii, apoi…  în mod inevitabil v-aţi oferit unul altuia, aţi devenit  un singur corp cu sufletul clocotind sub magia frumoasei iubiri… Este în noi foamea carnală a dragostei… şi îi oferim trupurile noastre pe altarul său… ca mai apoi sufletul să sufere şi să vibreze la picături prelinse din amintiri senzuale…  urmăm firul încâlcit şi impus de timp, pentru că el, actorul sufletului nostru, are valorosul rol oferit de soartă… stăpânul inimii tale…

Picaturi..Şi vine o zi, un moment… când eşti pălmuit cu nişte cuvinte sau de nişte momente… şi nici măcar nu ai o minimă idee de unde au venit… sau de ce… atunci, îţi vine să spui doar… opriţi, eu vreau să cobor… am drumul meu… şi voi fi  însoţită doar de amintirile mele şi fantezia ce mă poartă pe aripi de speranţă… La naibilui, am obosit… îmi voi lăsa mintea să mă poarte în locurile mele preferate şi neumblate de nimeni…  cu certitudinea unei iubiri de nedescris, condiţionată și ferecată… în lanţurile emoţiilor obosite de atâtea salturi în întuneric… care au măcinat şi destrămat cu greutatea lor…încrederea…
Cu dragoste, Lilium

Provizii…


… E timpul să faci provizii pentru zilele când sufletul îţi va îngheţa…  Adună  cu grijă amintirile si ascunde-le bine de frigul uitării ce o să vină … Lasă dragostea şi ultimile raze de soare să îţi încălzească sufletul ca o văpaie şi să îţi aprindă privirea… bucură-te de lucrurile mici şi neînsemnate de fiecare zi şi lasă-le să te însorească… ascultă şoaptele vântului şi gândului… şi lasă-te topit de tandreţea şi duioşia sunetelor… 

Provizii..Culege cu grijă amintirile şi aşterne-le într-un album al memoriei, închinat plăcerilor simple ale vieţii…  încrustează-ţi visele şi dorinţele pe papirusul vechi de când lumea, ţinut spre păstrare de firava speranţă… şi vei fi cu un pas mai aproape… de mine…

Provizii 1..

Cu dragoste, Lilium

toamna

Nişte gânduri rătăcite…


Ai fost cea  mai profundă parte din mine… cea mai prezentă… cea mai mare… cea mai adevărată… cea mai puternică… veşnică…  Ai fost ceea ce aveam mai bun pentru a dărui… Ai fost surpriza şi zâmbetul… dezamăgirea şi mânia… afecţiunea şi iritarea… Ai fost zilele mele cele mai bune, momentele trăite cel mai intens…emoţiile simţite cel mai  sincer… Ai fost amintirile cele mai scurte, mai vechi şi mai numeroase… Cuvintele cele mai puternice şi mai dificile…. Gândurile cele mai persistente… mândria mea pierdută… Răbdarea mai presus decât mine însămi… bucuria cea mai fragilă… Ai fost motivul pentru tot şi pastrătorul nimicului… Ai fost partea din mine ce păstra cea mai mare taină… o teamă de neconfesat…  

Niste gânduri ratacite..Cu dragoste, Lilium

Dar…ce este dragostea?…


Şi iată că revin din nou cu un subiect în jurul căreia probabil sunt un million de întrebări şi răspunsuri totodată… şi pe care mai demult am încercat să îl descriu în  mâzgălelile mele de aici … Cred că mulţi dintre noi,  cel puţin o dată în viaţa ne-am această întrebare… Dar, ce este dragostea?…  Au fost şi sunt în continuare mii de incertitudini la această întrebare atât de puţin complexă…  dar , care ne pune pe toţi în dificultate… ne face să avem o mie de îndoieli, care mai apoi duc la sute şi sute de alte întrebări… Ce este dragostea?…  Există într-adevăr dragostea?… Vei găsi vreodată dragostea adevărată?… Cum ştii dacă ai întâlnit-o deja?… Cum să faci să nu o pierzi?… şi nu s-au terminat aici întrebările…  putem să ne punem încă o mulţime de alte întrebări, dar… punându-ne aceste întrebări suntem singuri că vom găsi răspunsul final corect!?…

apa si foculExistă oameni care definesc dragostea, ca cel mai frumos lucru pe care l-au întâlnit…  apa vieţii şi speranţa, un far în întuneric, în ceaţă… Sunt alte persoane care definesc iubirea  ca pe o revoltă, o tortură, o condamnare, o durere prea puternică care nu merită să fie trăită şi încep să înceteze să creadă…  încep să se îndoiască că există…
De fapt întrebarea mea nu este dacă dragostea există sau nu, este alta… cum se face că un sentiment atât de frumos, atât de curat, definit chiar ca sursă de viaţă… trebuie să facă uneori atât de rău…să-ţi sfâşie inima, să ţi-o rănească şi să lase în piept o cicatrice la fel de mare ca o prăpastie… de ce trebuie să nefacă să ne simţim când bine, când rău?… Nu poate doar ne facă să zâmbim mai degrabă,  decât să ne facă să plângem?… sau dacă ne face să lăcrimăm, de ce să plângem de tristeţe… nu ar putea să ne facă să plângem de bucurie nesfârşită, până la fericirea completă?…
Din păcate, dragostea are regulile ei şi nimeni nu le va schimba vreodată!… Chiar dacă uneori ne poate face să suferim şi ne lasă amintiri dureroase… nu trebuie să uităm niciodată că este capabilă să facă să zâmbească chiar şi inimile cele mai reci… şi chiar merită să înfrunţi loviturile care, chiar dacă ne fac să ne simţim rău, ne întăresc inima… şi apoi, după mult timp, când vom regăsi curajul să încercăm din nou… nu ne dezamăgeşte… pentru că inima noastră după multe şi multe zgârieturi şi înjunghieri în piept, s-a întărit… şi ne va face să ne amintim numai momentele bune, neglijându-le pe cele urâte şi rele, iar momentele triste le transformă în spirală de lumină… o clipă, o îmbrăţişare, un sărut, un cuvânt sau doar o privire care ne-au făcut să ne simţim bine… nu le vom uita niciodată… şi după ce am parcurs traseul amintirilor noastre, ne vom da seama că momentele de bucurie sunt mult mai numeroase decât celelalte şi ne vom simţi uşuraţi, că am suferit… savurând acea emoţie frumoasă nu vom mai dori să schimbăm ceva în viaţa noastră… pentru că în cele din urmă, toată acea durere ne-a făcut să creştem ca oameni, să fim puternici… şi să devenim cei care suntem astăzi… şi chiar dacă acum momentele de bucurie s-au terminat, cu siguranţă au meritat să fie trăite…
Cu dragoste, Lilium

Gânduri răsucite…


Departe… azi, strângâd puternic din dinţi… mi se par de ani lumină… îndrăgostită… cu câteva ore în urmă, am vrut să-ţi explic ce mică este diferenţa dintre „mă îndragostesc” şi „sunt îndrăgostit”…  Astăzi, prea puţin îmi pasă  să ştiu dacă acestea sunt pe drumul cel bun sau doar am găsit mijlocul să ajung la el… deşi, cu rucsacul de amintiri în spate, caut, sau… am găsit deja… sau poate nu voi găsi niciodată, pentru că m-am blocat pe o stradă infinită…

Gânduri rasucite…Singurul lucru pe care îl ştiu este că există, undeva…  pe o scară pe care o urc încet, neştiind dacă treapta următoare va fi mai mare, sau mai mică… sau pur şi simplu nu e…  Ce gânduri răsucite!… Pe scara, unde în fiecare zi pot să spun „sunt  îndrăgostită”…  iar a doua zi să repet din nou, pentru că simt mai mult decât ieri… şi mâine, cine ştie… „mă îndrăgostesc”, dar azi sunt deja, poate mâine va fi mai mult şi va fi o reîndrăgostire continuă… pentru că dragostea nu are un scop, este un tren care are nici o gară…
Şi este probabil, ca în ziua sau epoca când voi vorbi mai mult… decât să iubesc… atunci, nu voi mai putea iubi şi nu îţi voi mai repeta că sunt îndrăgostită… va fi ziua începutului de toamnă, când scara va avea doar scări pentru coborât… atunci, când te va regăsi nu va mai fi nimic special în rucsacul meu cu amintiri… nimic de a-ţi oferi… şi  atunci voi vedea sfârşitul drumului şi voi fi obligată să mă întorc înapoi… să căut o altă stradă… infinită…
Cu dragoste, Lilium

Îţi aminteşti?…


Toată acea iubire…  toată acea durere… Acea dorinţă comună pentru o viaţă trăită împreună!… ştii?…  Aş dori să te întreb dacă eşti fericită…  în timp ce eu, îmi dau seama că zilele trec prea repede şi parcă, sunt prea puţine…  

Îti amintesti..Mă întreb dacă ţi-a trecut prin cap ce zi este astăzi?…  Nu cred că îţi vei aminti… chiar dacă, doar cu puţin timp în urmă, ni se părea că timpul se oprise… îţi aminteşti ?… hai, mai încearcă !…
Chiar dacă,  port în mine cicatrici multe şi care dor uneori… reuşesc să îmi dau seama că viaţa merită trăită… aşa cum e… chiar dacă, simt un pic de regret ori de câte ori revin în cotidianul tern… Pentru că, ştii?…  mi-e dor de acel nod care îmi strânge puternic  gâtul… de aceea bătaie de aripi de fluturi  din stomac… de acea teamă nebună că aş putea greşi… de încrederea şi de speranţa pe care le-am pus în tine…
Ţi-ai amintit?… sau încă mai încerci?…
Cu dragoste, Lilium