Cum?…


Eu nu înţeleg cum poţi să zâmbeşti toată ziua, dar să plângi în tine când vine noaptea şi trebuie să adormi?… Cum  o fotografie nu se schimbă, dar oamenii din ea se schimbă?… Cum poţi iubi atât de inocent, şi să poţi să te transformi în furie atât de repede?… Cum cel mai bun prieten poate deveni cel mai rău duşman al tău?… sau cum duşmanul tău cel mai rău să se transformă în cel mai bun prieten?… Cum “pentru totdeauna” se transformă în câteva luni scurte… şi mai apoi, ai face aproape orice pentru a avea înapoi ce ai pierdut?… Cum poţi da drumul la ceva, la care odată ai declarat că nu ai putea trăi fără?… Cum  să gândeşti că “a da drumul la ceva, cuiva” este cel mai bine pentru tine… nu doare la fel?!…  Cum oamenii care odată au vrut să-şi petreacă fiecare secundă cu tine, cred acum că… doar câteva minute din timpul lor, sunt mult prea preţioase pentru a le risipi?… Cum fac oamenii promisiuni cuiva pe care poartă în sufletele lor… chiar dacă ştiu cât de banal şi de uşor a devenit faptul să-ţi încalci promisiunile?… Cum pot oamenii să te şteargă din viaţa lor, pentru că aşa le este mai uşor… decât să încerce să rezolve lucrurile împreună?… cum?…

Cum..Cu dragoste, Lilium

3 gânduri despre „Cum?…

  1. Draga Llium… Daca ferestrele ar vorbi in limba oamenilor, ni s-ar amara sufletul de cate povesti ar depana, despre privirile noastre schimbatoare ce le strabat..
    Daca usile ar putea glasui in graiul nost`.. ca un sarpe ne-ar musca maniile noastre, mult prea repede dezlegate din lanturile rabdarii, inchizand una cate una usi insingurandu-ne.
    Daca gerul ar grai pe intelesul nostru… poate atunci am putea intelege ca inimile noastre de ghiata ii da puterea sa ne pedepseasca trupurile si ca doar asa poate om indulci privirile, om pune zavor maniilor noastre si om descatusa blandetea si inseninarea…

    Apreciază

    • Frumos spus! 🙂 … dar, cred că uneori auzim şi înţelegem şi lucrurile nerostite… datorită unei sensibilităţi mai aparte a sufletului, care, nu ne aduce linişte şi fericire… nu alegem să fim sensibili… ne naştem, creştem şi hrănim sensibilitatea… cu lucruri frumoase, muzică, sunete, culori, flori, animale… orice ne înconjoară şi face parte din lucrurile sau finnţele acelea pe care le vedem cu ochii sufletului… sufletul uman este un univers în care sensibilitatea se aprinde, se stinge, suferă… respiră… …te manicini, te consumi, pui suflet la orice prostie şi te întrebi… dacă e bine sau nu … de ce numai eu… oare am procedat cum trebuie?… sunt întrebări retorice, dar ţi le pui oricum… dacă am trece prin viaţă mai „insensibili” şi am trece aşa… pur şi simplu… prin toate momentele pe care viaţa ni le oferă, fără să mai punem la suflet nimic, fără să ne mai punem prea multe întrebări… cum am fi?… am fi mai fericiţi?… nu cred!… a trece prin viaţă cu sufletul este cel mai minunat lucru pe care dumnezeu ni l-a dat… şi ar fi de preferat pentru noi toţi ca, într-un final să spunem… am trecut prin viaţă cu sufletul şi am vorbit limba cerului şi a pământului… eu, asta îmi doresc cu siguranţă!
      P.S. Scuze, dacă am deraiat puţin… un alt defect de-al meu… vorbesc prea mult! 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.