Cum?…


Eu nu înţeleg cum poţi să zâmbeşti toată ziua, dar să plângi în tine când vine noaptea şi trebuie să adormi?… Cum  o fotografie nu se schimbă, dar oamenii din ea se schimbă?… Cum poţi iubi atât de inocent, şi să poţi să te transformi în furie atât de repede?… Cum cel mai bun prieten poate deveni cel mai rău duşman al tău?… sau cum duşmanul tău cel mai rău să se transformă în cel mai bun prieten?… Cum “pentru totdeauna” se transformă în câteva luni scurte… şi mai apoi, ai face aproape orice pentru a avea înapoi ce ai pierdut?… Cum poţi da drumul la ceva, la care odată ai declarat că nu ai putea trăi fără?… Cum  să gândeşti că “a da drumul la ceva, cuiva” este cel mai bine pentru tine… nu doare la fel?!…  Cum oamenii care odată au vrut să-şi petreacă fiecare secundă cu tine, cred acum că… doar câteva minute din timpul lor, sunt mult prea preţioase pentru a le risipi?… Cum fac oamenii promisiuni cuiva pe care poartă în sufletele lor… chiar dacă ştiu cât de banal şi de uşor a devenit faptul să-ţi încalci promisiunile?… Cum pot oamenii să te şteargă din viaţa lor, pentru că aşa le este mai uşor… decât să încerce să rezolve lucrurile împreună?… cum?…

Cum..Cu dragoste, Lilium

Reclame

Toate acele “prima dată”…


De ceva timp scriu şi rescriu.. . şterg din nou… şi scriu iarăşi… nu vreau şi nu pot accepta… ce s-a întâmplat?… Unde suntem? Unde sunt?… ce se întâmplă?… când? unde? cum? de ce?… Este într-adevăr aşa?… Nu pot să înţeleg nimic… jur!… nu mai pot înţelege nimic… Sunt confuz… Fiecare moment este punctat de o durere a naibii  de trepidantă… Sper că o simţi şi tu…asta înseamnând  de fapt că, suferi şi tu… Da, mai degrabă aş prefer să ştiu că suferi, decât că eşti indiferentă…

Toate acele prima data…Indiferenţa… este unul dintre cele mai rele comportamente care pot exista… Distruge, şterge, anulează… Da, eu şi cu tine am reuşit împreună să ne distrugem… Nu reuşesc să pot avea un fir logic… ce se întâmplă e mai puternic decât mine…  nu pot, dar voi încerca… e o agonie să ştiu că nu mai eşti a mea… este chinuitor să ştiu că nu mai sunt al tău… mă rog în fiecare dimineaţă, ca zilele să treacă mai repede… nu mai pot să mor în fiecare zi, din nou şi… din nou…
Unde eşti? Cu cine eşti?…  ce faci? Cum te simţi?… nu ştiu… pot presupune, dar nu ştiu… Şi  acest “nu ştiu” mă  îmbolnăveşte… Ştiu că greşelile mele au complicat totul, dar totul are remediu… sau aproape totul… te doresc… cred că doar tu poţi înţelege cât de mult te doresc…  Am încă atât de multe în  inimă, atât de multe să-ţi dau… în unele nopţi te-am visat…  erai acolo, frumoasă, nemişcată, infinită în candoarea ta… asta este amintirea pe care o vreau despre tine…. vreau să îmi amintesc de tine aşa cum erai în dimineaţa aceea… când am făcut pentru prima dată dragoste… vreau să îmi amintesc  privirea ta atunci când ne-am sărutat pentru prima dată… vreau să îmi amintesc ceea ce am simţit atunci când te-am vazut pentru prima dată…  vreau să îmi amintesc de timiditatea şi totodată aviditatea primului sărut… şi toate acele “prima dată” pe care le-ai trăit…
De ce trebuie să accepte că nu vor mai exista şi alte”prima dată”?… nu vreau şi nu pot… tu ştii la fel de bine ca mine… relaţia noastră este o legătură chimică, alchimică cumva… când suntem unul lângă celălalt, emanăm o energie care ridicolizează orice altceva… ca nişte atomi a nu ştiu cărei molecule complexe, suntem legaţi de ceva invizibil… mai presus de voinţa noastră… cum poţi să ignori o astfel de legătura?…  eu nu pot…. Sper că îţi vei urma instinctul, la fel ca mine…  Nu lăsa furia şi ura să dicteze şi să te facă să renunţi la ce ai bun în inima ta… te rog…
Citesc şi recitesc toate aceste lucruri şi realizez că nu am spus nimic de fapt… sau poate am spus totul… Cuvinte presărate aici şi acolo fără un fir logic, fără un scop specific… nici eu nu ştiu de fapt ce încerc să fac… Sper doar să te ating acolo, în  profunzimea sufletului tău… acolo, unde eu ştiu că am fost singurul care a ajuns… eu încă mai cred şi sper… şi aleg… pe noi…
Cu dragoste, Lilium