A fi adevărat…


Nu vreau să rănesc pe toată lumea… nu vreau să rănesc pe nimeni de fapt… dar, e greu când fiecare alegere pe care o faci, are un impact asupra cuiva…  aş putea face ca el?… sau… aş putea face ca ei?… cum aş putea să mai ştiu ce mai înseamnă a fi corectă?…

A fi adevarat…Dacă răspunsul ar fi atât de simplu, poate că în primul rând aş fi corectă cu mine… aş face totul după bunul meu plac… nu spun asta la modul frivol… ci datorită faptului că singurul mod de a fi corect cu cineva, este acela de a şti în primul rând să fii corect cu tine… să rămâi fidel şi autentic în sinele tău… pentru că dacă nu eşti aşa, atunci totul este doar un joc… trebuie să încerci să găseşti echilibrul în tine…  încercând să păstrezi toată lumea fericită, încercând să eviţi conflictul şi menţinând pacea… aşa cum am făcut atât de mult timp… dar, tot nu mi-a reuşit… chiar dacă nu i-am rănit pe ceilalţi, m-am rănit pe mine… şi atunci?…
Vin acele zile când simţi că este mai uşor de zis decât de făcut ceva… în unele zile te simţi ca şi cum ai fi adevărată numai dacă ai fi tu, autentică… fără mască… şi asta este cel mai greu lucru din lume… în unele zile simţi că ţi-ar fi mult mai uşor doar ţinând toată lumea fericită… şi astfel, să uiţi de tine… Dar… ştiu că acestea sunt zilele când e nevoie să mă opresc să mai gândesc… Acestea, sunt de fapt zilele când indiferent de ce simt, trebuie să pun un picior în faţa celuilalt… pentru a merge mai departe… să iau fiece zi pe rând, încet… şi să mă concentrez numai asupra a ceea ce trebuie să fac… Pentru a ajunge acolo… la acea linie de pornire… pentru că numai atunci când voi fi acolo, va deveni clar răspunsul… numai atunci voi putea să văd adevărul… numai atunci când voi fi acolo, voi şti… ce pot realiza cu adevărat şi de ce am nevoie pentru  viitor…
 Dar… dacă nu ajung niciodată acolo… dacă voi renunţa la drumul lung şi o voi lua-o mai uşor, pe scurtătură… aşa cum am făcut de prea multe ori în trecut… probabil, voi ajunge pur şi simplu să mă urăsc şi în cele din urmă… asta îi va răni pe toţi… la naibilui!… fac ce fac şi am ajuns de unde am plecat… cum aş putea să ştiu ce înseamnă a fi corectă?…
Cu dragoste, Lilium

Reclame

Umbra…


Îmi lipseşti… îmi lipseşti atât de mult încât pierd noţiunea timpului… un timp, pe care odată îl umpleai cu zâmbetul tău, cu blândeţea ta… cu bucuria de a trăi… Acum, sunt aici într-o tăcere nesfârşită, gândind la destinul meu… Unde eşti tu, lumina drumului meu?… Unde eşti tu, viitorul meu?… Dar nimeni nu răspunde la strigătul inimii mele… nimeni nu răspunde la suferinţa sufletului meu… dar, poate că tu nu ai existat … şi totul este doar fructul imaginaţiei mele sau… iluzia tristă a vieţii mele…

UmbraDin păcate, o soartă nemiloasă a distrus dragostea noastră… O iubire atât de suferindă şi atât de mult visată… în câteva momente a fost ştearsă din viaţa noastră… Rămân… doar visele a două vieţi rupte de durere şi lacrimi… două inimi care vor rămâne pentru totdeauna îndrăgostite… mai poţi trăi în această agonie?… fără să ştii care este drumul destinului tău… dacă tu nu eşti aproape de mine?… Îmi lipseşti, chiar dacă eşti doar o iluzie… Vei fi pentru totdeauna umbra drumului meu… o umbră tristă şi solitară a destinului meu…
Cu dragoste, Lilium