Reflexii de sfârșit de an…


Nu am găsit alt titlu… cine mă cunoaște, știe că mereu mă ”lovește” reflexia… nu mă plâng, a fost un alt minunat al existenței mele, în care mai decât în alți ani ”am cernut sita” oamenilor care mă înconjurau… sau s-au cernut singuri… încă nu sunt sigură… Am iubit, am fost iubită… am iertat, am fost iertată… am dezamăgit, am fost dezamăgită… ce mai, lucruri și fapte care se întâmplă oricui… dar, nu pot sublinia faptul că natura umană a reușit să mă uimească și mai mult și să-mi ridice și mai multe întrebări…

lili-manea-1

cred că era timpul să o prezint pe Lilium tuturor 🙂

Oamenii sunt ciudați și diferiți… așa au fost și așa vor fi, cât va fi lumea și pământul… Nu vor exista niciodată două persoane la fel…

Mai întâi de orice, cred că trebui să nu uităm să-i mulțumim lui Dumnezeu, că pe lângă persoanele care au ieșit în drumul nostru doar pentru a ne frânge sufletul, au existat și oameni care au avut curajul și răbdarea să adune bucățile de suflet frânte bucată cu bucată și să ne facă iar întregi… și ne-au amintit cine suntem… și care este menirea noastră.

Dacă lumea ar fi dreaptă și lineară, noi despre ce am mai vorbi?!… poate, despre nimic…

Așa este datul… ca viața să ne scoată în față oameni care ne fac rău, ne mint… și nu ar fi o problemă că ne mint pe noi, chiar dacă prin minciună rănesc mai mult decât ar spune adevărul… adevărata problemă a lor e aceea că se rănesc pe ei înșiși…

Nu cred că cineva a fost lăsat pe fața pământului doar să facă rău… nu pot crede că există așa ceva, cred doar că unii oamenii doar  și-au rătăcit calea… au uitat scopul și menirea lor în viață… sau poate nu au avut curaj niciodată să-și fixeze un scop sau să-și caute menirea…

… e trist faptul că uneori stăm în preajma unor astfel de oameni și ne fac să suferim… le căutăm scuze… de ce?… simplu… pentru că ”tot omul e supus greșelii”… bănuiesc că a-ți rătăci calea fie chiar și pentru o clipă, e frustrant… dar, cred că dacă îți dorești suficient o poți regăsi… te poți întoarce pe drumul corect… da, eu vreau să cred că poate fi adevărat, de foarte multe ori mi s-a întâmplat să gândesc astfel, am crezut și chiar am susținut cu tărie că se poate…

… din păcate foarte mulți dintre noi și-au pierdut calea pentru că s-au înglodat prea adânc în minciunile proprii… pentru că prin vorbe și prin fapte și-au murdărit sufletul altădată curat… l-au întinat… și-atunci sufletul lor nu mai poate să se înalțe… nu mai poate să se scuture de mizeria pe care i-au pus-o zi de zi în spate sărmanului suflet… cu fiecare strat pus peste, se diminuează și sensibilitatea inimii, și aceasta nu mai simte nimic… și se comportă precum mizeria ce l-a acoperit…

Noi suntem suflet, spirit… nu forma fizică care este doar învelișul… unii sunt mai frumoși, alții mai urâței, unii mai senzuali, alții mai hâzi, mai neplăcuți ochiului, etc… dar, totul este doar un înveliș… ce, nu vi s-a întâmplat să întâlniți o persoană cu un aspect neplăcut și totuși, vorbind, nu puteți să vă mai dezlipiți de aceasta?!… și totul datorită spiritului, sufletului, cel care învinge întotdeauna… de aceea trebuie să judecăm oamenii după suflet, nu după aspectul exterior… dar, pentru asta trebuie răbdare și… cine mai are în zilele noastre răbdare ca să vadă sufletul?… foarte puțini… toți am devenit superficiali în gândire, în viața de zi cu zi… în viața noastră… ne gândim doar cum să arătăm bine, cum ”să dăm” în fața unora sau altora, ce părere are unul sau altul despre hainele, pantofii, coafura sau machiajul nostru… și pentru părerea altora ne călcăm sufletul în picioare… îl uităm… de ce???!!!… pentru 5 secunde de faimă, pentru a fi văzut cu nu știu care femeie sau nu știu care bărbat, sau în preajma nu știu căror persoane lipsite de substanță, dar ”poleite” frumos la suprafață… ne călcăm sufletul pentru o ”poleială”, pentru oameni care nu au nimic altceva decât superficialitate, afișată cu nonșalanță… nu-i condamn pe cei care vor să fie cu acest gen de persoane, de acord… dar, îi las pe ei în preajma ”poleiților”, îi las să de-a din coate să ajungă în prima linie… poate că eu sunt o ”neadaptată” în opinia multora, dar îmi doresc din suflet să rămân așa… vreau să văd în oameni sufletul, spiritul frumos, nu poleiala de suprafață… pentru că am răbdare, am o răbdare de oțel, care scoate din nervi… și datorită căreia foarte mulți mă cred ori nebună, ori proastă… depinde de împrejurarea care îi convine mai bine…

… sunt oameni care și-ar vinde și sufletul, și-ar tăia o mână sau un picior, doar ca să intre și să facă parte din viețile noastre… dar, care, până la urmă sfârșesc prin a călca în picioare și a umple de mizerie acel om pe care l-a dorit, în preajma căruia și-a dorit să fie… de ce se întâmplă asta?… nu știu, este una dintre întrebările cărora încă le caut răspunsul… aș putea crede că ”vina” aparține naturii umane, dar mă răzgândesc pentru că alte gânduri mă preocupă… oare noi ce suntem, nu suntem oameni, nu suntem umani, știm doar să distrugem?… oare omului îi face mai multă plăcere să distrugă decât să construiască?… de ce ai vrea să faci parte din viața cuiva dacă sufletul lui nu te interesează?… este doar poleiala, este doar dorința de a fi asociat cu acel cineva?… da, poate fi un interesant mod de a privi lucrurile și de a trăi… dar asta nu înseamnă că oamenii ar trebui să fie așa…

Lilium... parfumul letal al dragostei eterne… a distruge un suflet și a nu fi capabil (dacă tot ai distrus pe altul) să-ți salvezi măcar sufletul tău, înseamnă că ești o ființa mică, măruntă și nesemnificativă, care își merită soarta ingrată de a nu cunoaște frumusețea sufletului și mărinimia acestuia… înseamnă că ești un gândac mic pe care nu-l vede nimeni și care pentru a se face văzut, ”băgat în seamă”, face rău pentru a se remarca… cel puțin așa crede el… își dorește aprecierea celorlalți poleiți, care oricum nu dau ”2 bani” pe sufletul lui, și pentru asta plătește prețul… calcă în picioare sufletul în viața căruia și-a dorit să fie, uită că este om și a iubit… omul… nu poleiala… sau cine naibilui mai știe ce e în capul său…

… faptele astea la rândul lor, nasc alte întrebări… cine mai suntem? Ce naiba am ajuns? Unde vrem să ajungem?…

… atât de multe circumstanțe atenuante găsesc tuturor, încât de foarte multe ori mă întreb dacă am limite… nu știu, pot spune doar că nu sunt nici nebună și nici proastă, sunt doar un om care acordă prezumția de nevinovăție și bunătate, celuilalt om… dacă spiritul curat mai dăinuie în celălalt, atunci energia mea pozitivă sunt sigură că îl va face să-și regăsească calea, dar… dacă sufletul său a fost prea apăsat de mizerii și urâciuni de prea mulți ani, nenumărați… din păcate acel om va trăda și îi va face să sufere pe toți cei care-i întâlnește în calea sa… îți ia ceva timp ca să-ți revii după o astfel de experiență, dar mergi mai departe pentru că ești mai puternic decât mizeriile din jur, decât părerile preconcepute… trebuie ca sufletul tău să învingă întotdeauna și chiar dacă uneori nu suntem pricepuți la cuvinte, privirea spune cine suntem… asta doar dacă avem norocul ”să dăm” peste oameni care știu să citească sufletul altor oameni…

… vedeți voi, la început toți erau analfabeți… cum se recunoșteau cei mai buni?… foarte simplu, prin privire… oamenii se priveau în ochi și simțeau… simțurile, instinctele, țineau locul educației erudite prin carte… oamenii nu aveau carte, aveau doar inima deschisă și simțurile ascuțite… din păcate, azi, cu atâtea cărți care ne explică tot ce mișcă în universul acesta, cărți de dezvoltate personală(sic! pretențios, nu?!), am uitat să ne folosim instinctele care doar ele sunt adevărate… am uitat ce înseamnă Omenia, am uitat ce înseamnă Bunătatea, am uitat ce înseamnă Iertarea… am uitat ce înseamnă de fapt să fim Oameni…

Dar, în ciuda a tot și a toate… pentru 2017 mi-am propus ca țelul meu principal să fie îndeplinirea tuturor visurilor mele… fie ele cât de inimaginabile… încă nu mi-am pierdut instinctele și asta îmi dă dreptul să sper că totul va fi posibil, atâta timp cât îmi las fantezia să alerge liberă, neîngrădită… chiar dacă oamenii pe care i-am lăsat să intre în sufletul meu mă îndeamnă să-mi ucid visurile… să nu mai cred în ele… îmi cer scuze, chiar dacă nu trebuie (o fac din educație) , dar nu pot… nu pot renunța la iubire, la vise, la mine… voi merge mai departe cu capul sus, mândră de visele și de fanteziile mele pe care întotdeauna, pas cu pas, le-am făcut să devină realitatea vieții mele…

… iert, iubesc și îmi las sufletul să decidă mereu… așa cum am făcut o viață… nimeni și nimic nu poate sta în calea înfăptuirii destinului meu… a vieții mele, al cărui actor principal sunt EU… fără poleială, fără superficialitate… doar Eu, așa cum sunt… o visătoare îndrăgostită de viață și de oameni… și care o să spună în fiecare zi: Azi este ziua mea norocoasă!

lucky-dayE dificil… aș mai avea de spus alte un milion de lucruri, dar fiind doar un moment de reflexie de sfârșit de an, am să mă opresc aici… voi, gândiți-vă, ce vreți?… ca oamenii să vă vadă adevăratul spirit sau să admire poleiala superficială cu care v-ați acoperit și v-ați înconjurat?

Un an nou fericit și plin de iubire!

Cu dragoste, Liliana Manea

wishing-you-happy-2017P.S. Să nu uitați să vă ascultați sufletul, doar el vă dă aripi și vă ajută să fiți mai buni!

Lilium

Reclame

Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă… şi-au ucis visele…


Tu ai un vis… ceva care ţi-ai dorit întotdeauna să faci sau să fii?… Indiferent ce vis ai avea nu îl lăsa să moară… Un vis este un lucru minunat… îţi poate oferi speranţă pentru viitor şi te încurajează să încerci chiar şi atunci când toate lucrurile par împotriva ta…. Dar păzeşte-te!… de ucigaşii de vise, care doresc să facă să dispară din viaţa visul… Nu îi lăsa să o facă!…

Când oamenii n-au mai avut curajul sa creada... si-au ucis visele..Ucigaşii de vise sunt oameni care nu pot sau nu doresc să vadă vise împlinite… şi pot ucide şi visul tău… Ei pot să îţi spună că este imposibil pentru tine, că nu eşti suficient de inteligent sau de pregătit, că este ceva ce niciodată nu a fost făcut înainte… nu asculta!… şi fii atent… de cele mai multe ori cel mai mare criminal al visului tău, eşti tu… ai încredere în tine şi în visele tale… nimic nu este imposibil atâta timp cât îţi doreşti din toată inima şi din toată fiinţa ta…
Nu lăsa teama, îndoiala, vă îţi dicteze că tu nu îţi poţi  împlini visul… şi mai apoi răspunde acelor criminali de vise… „Pot şi îmi voi îndeplini destinul meu, visul meu”… să faci asta în fiecare zi… cu cât îţi insufli în inima ta că o poţi face… visul tău va fi în siguranţă…
Este foarte important să faci totul pentru a-ţi îndeplini visele… tu ştii… adânc, în interiorul tău să recunoşti vocea visului care te cheamă… Nu-ţi  fie frică, doar fă-o!… Încearcă doar să nu laşi să treacă prea mult timp… doar fă-o!… Timpul este un alt ucigaş al viselor…
Când visezi, visează fără limite…şi nu ceda niciodată… Nu există nici o lege care să spună că trebuie să visezi visuri mici… Visul tău este doar al tău… fii egoist!…  Nu lăsa pe nimeni să îţi spună că visul tău nu se poate realiza… se realizează!… Hrăneşte-ţi visele… protejează-le… păstrează-le vii…  ca şi cum nu ai avea altă alegere, decât cea care va veni prin visele tale…
Visaţi dragii mei, visaţi!!!… Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă… şi-au ucis visele… şi sufletul…
Cu dragoste, Lilium