şi toţi trec…


Timpul se scurge repede, dar nu reuşeşte să ia cu el golurile şi durerile pe care le ducem în inima noastră… şi ştim că orice sacrificiu am face… totul este inutil!…  Să încercerci să uiti de durere, de neplăceri, de răni… este imposibil… nu porţi pică sau ranchiună oamenilor care ţi-au cauzat atât de multă tristeţe… ci, doar un gol imens şi melancolie pentru anii ce trec… realizezi că la sfârşitul drumului eşti din ce în ce mai singur, pentru că nimeni nu rămâne pentru totdeauna lângă tine… Totul trece şi… toţi trec…

si toti trec..Cu dragoste, Lilium

Reclame

Încearcă să fii TU!…


Le spunem oamenilor că sunt „puternici” sau că trebuie să fie „puternici”, atunci când ei încearcă să ne facă părtaşi la durerea lor… nu ştiu dacă este bine, poate că ei ar prefera să taci… şi doar să le stai aproape… a spune „dar, tu eşti puternic” este ca şi cum ai spune cuiva „nu cred că ar trebui să faci prea mare caz de asta”… şi nu este un compliment sau o alinare… Nu cred că puterea înseamnă să fii invulnerabil, sau să pretinzi că eşti… aşa cum nu cred cu convingere că tăcerea şi stoicismul sunt în mod inerent cele mai bune calităţi ale cuiva… şi că “a tacea” şi “a răbda” este un drum bun pentru sănătatea sufletului nostru… eliberarea nu vine din faptul că ascunzi cum te simţi de fapt… eliberarea vine din “a vorbi”, din a-ţi sprijini capul pe un umăr de încredere… eliberarea vine din încercarea de a fi Tu…

Încearca sa fii TU!..Permite-ţi să fii trist… să fii supărat dacă aşa simţi… dă-i inimii tale şansa să greşească şi să fie sfâşiată… ori de câte ori este nevoie… şi apoi deschide-o iar, de fiecare dată mai încrezător… las-o să alerge în toate direcţiile  şi urmeaz-o până când simţi că ritmul său accelerat te sufocă… fără să-ţi pese de ceilalţi… lor, spune-le doar atât… îmi pare rău, nu te pot asculta azi, inima mea are nevoie de mine… dacă vrei, stai cu mine un timp şi poate îţi  voi spune ce mi s-a întâmplat… vrei?…

Şi mai spune apoi… eu nu pot avea grijă de tine astăzi, dar tu crezi că poţi avea grijă de mine?…  şi poate că mâine eu voi avea grijă de tine… e bine?…

Spune… te iubesc,  si-mi place că tu crezi că sunt puternică, dar… eu nu simt puternică astăzi… Mă simt supărată, speriată şi tristă… putem merge undeva sau putem să stăm aici, în linişte… sau să ieşim la plimbare… dar,  nu vorbesc nimic despre ce mi se întâmplă… ok?…

Poate că cei apropiaţi sufletului tău se vor speria atunci când vei face aceste lucruri… pentru că, dacă tu, cea”puternică”, te-ai spart în mii de bucăţi… îi va face pe ei să se întrebe, oare ce li se va întâmpla lor… dacă tu ai cedat?… de fapt, ăsta e motivul pentru care ei încearcă să îţi amintească de puterea ta… dar ştiu… tu, de fapt ai nevoie ca ei să stea lângă tine în durerea şi în slăbiciunea ta… Nu au cum să îţi aline acea durere, ai nevoie doar ca ei să stea lângă tine… dar, poate că ei nu ştiu cum… o mulţime de oameni nu ştiu ce să facă în faţa durerii altor oameni… ei ar vrea să repare totul, chiar dacă nu pot repara nimic… şi se simt neputincioşi… de aceea vor să audă de la tine, cel „puternic” că… nu ai nimic, că totul e bine…

Dar, în final eşti singur… doar tu cu gândurile tale, chiar dacă fiinţa ta ar vrea să urle că nu îţi e bine… şi nu eşti puternic în clipele alea… Învaţă că nu este obligatoriu să fii puternică şi disponibilă la problemele altora pentru că sunt moment în care şi Tu, ai nevoie de tine… încearcă să spui continuu, până când cineva te aude…

Hai, spune!… Nu trebuie să faci nimic… fii doar aici şi ascultă… tăcerea mea şi ţipătul îngrozitor al sufletului meu… iubeşte-mă… şi eu îţi voi întoarce dragostea înmiit… Asta e tot ce am nevoie să ştiu…  să ştiu că mă iubeşti şi că vei avea grijă de bucăţile risipite ale sufletului meu… fii lângă mine… atunci când eu sunt tristă, speriată şi nu ştiu ce să fac…

Cu dragoste, Lilium

O zi…


Aş dori ca într-una din zile, când mă trezesc să fiu… înapoi, în timp… Să înţeleg că ceea ce laşi, este pierdut… că, timpul care trece nu va veni înapoi şi… că nu întotdeauna poţi să urmezi pe toată lumea, pentru că sfârşeşti prin a nu mai şti ce va rămâne din tine… Aş dori ca azi să mai am încă puterea să cred că experienţa nu rămâne doar scop în sine… să visez o viaţă care îmi zâmbeşte… să sper că va există un mâine mai bun decât astăzi şi… să am capacitatea de a-mi trăi viaţa complet, fără teamă, fără prea multă raţiune şi… fără să-mi pun prea multe întrebări!… acum, chiar cred că visez!  🙂

O zi..Iată… sunt zile când totul devine o problema fără o soluţie… Eu, care ştiu să văd binele chiar şi când este cel mai rău… optimistă prin natură… cred că, un cuvânt de alinare şi speranţă îl pot găsi pentru oricine… Totuşi, astăzi, nu sunt nimic din toate acestea… Nostalgia se amestecă cu melancolia, devenind… tristeţe acută, dezamăgire imensă… Totul mă transformă în victima mea proprie , a trecutului ca şi al prezentului… Confuzie şi amărăciune… este tot ceea ce rămâne după o astfel de zi… da… am spus bine… mâine aceste gânduri vor trece…
Cu dragoste, Lilium

O visătoare naivă…


Este frumos să schimbi cuvinte, emoţii, întâmplări… pur şi simplu să împărtăşeşti lucrurile tale, fie chiar şi câteva… Uneori ţi se pare că atingi cerul cu un deget,  crezi că ai ajuns pe culmera fericirii… Ce este cu adevărat fericirea?… E un lucru mic,  trebuie doar să ştii să o găseşti chiar în bucuriile mici de zi cu zi…Un cer senin, o rază de soare pe o ramură, un cântec, o carte… un zâmbet de la cel pe care îl iubeşti… recunoştinţa celui care suferea şi l-ai ajutat…

O visatoare naiva..Uneori mă simt ca o actriţă bună, care în faţa lui publicului său afişează zâmbete, plină de strălucire şi debordând de bucurie, dar… odată căzută cortina cade în depresie, în vortexul tristeţii… Nu îmi pot permite să arăt altfel!..  Cum ar putea ei conta pe mine dacă ar şti că nu sunt femeia puternică, pe care ei toţi o cred… aş fi doar o persoană extrem de fragilă, nesigură şi cu o mare nevoie de afecţiune …de iubire…
Ce efort depun pentru păstra această faţadă!… Cine poate şti dacă într-o zi cineva va înţelege?… Cine ştie dacă cineva îmi va spune… nu îţi face griji, fii tu însuţi  pentru că esti unică… esti singura care îmi face inima să bată, singura pentru care aş provoca toată lumea… eşti singura femeie pe care o iubesc şi mi-aş dori-o alături, pentru totdeauna…
Ce visătoare naivă sunt!… Cred că este timpul să mă opresc din vise… dar, face atât de bine să visezi un pic!… să construieşti povestea ta, pentru că ai vrea să trăieşti fără interferenţe, fără dificultăţi… şi cu multă, multă dragoste… Nu pot să cred că pentru mine nu există  posibilitatea de a avea alături adevărata dragoste… Am nevoie să cred în vise!… Am nevoie să cred în dragoste!… altfel nu aş putea să mai funcţionez… atât…
Cu dragoste, Lilium

O uşă… care se închide


Nu mai este nimic de făcut, chiar dacă am nevoie de tine… la punctul în care am ajuns, deja prezint simptome de sevraj… altă dată îmi era suficient să mă uit în ochii tăi şi… îmi era bine… acum, am privit în ochii tăi şi am văzut lucrul de care mi-a fost teamă mereu… îmbrăţişările, sărutările, zâmbetele, râsetele…s-au dus… brusc, mă trezesc singură… şi am senzaţia că sunt în mijlocul unui coşmar… şi îmi vine să strig ca o nebună, aici, în mijlocul devastării totale… simt şi ştiu că este ceva care ne va duce departe unul de celălalt… întotdeauna a fost ceva, acolo… şi am ignorat, de dragul iubirii sau… de dragul tău… 

O usa... care se închideToate lucrurile ce ni se întâmplă, fie că sunt de bun augur sau nu… toate, în cele din urmă într-o zi ajung la final… tristeţea imensă pe care o simţeam mereu când plecai, nu o vei înţelege niciodată… acum, eu voi fi cea care va merge mai departe, care va pleca… de ce o iubire atât de totală, reală, intensă, trebuie să devină limitată, forţată şi sacrificată?…
Nu voi înceta să repet niciodată… că viaţa este scurtă!… şi fiecare zi trebuie trăită… frumos şi cu bucurie, ca şi cum ar fi ultima zi pe pământ… nu în tristeţe şi durere… Nu vreau să-mi mai irosesc zilele!… Nu vreau să fiu strivită de mecanismele „obligaţiilor” cotidiene… pentru că, pierdem din vedere importanţa sentimentelor şi emoţiilor… şi riscăm să vedem prea târziu să le-am ruinat pentru totdeauna… Te cunosc dintotdeauna, ştiu cum şi unde ne-am cunoscut prima dată… cu mult înainte să ştim că suntem legaţi… sufletul meu te caută… am nevoie de tine… am nevoie să aud că şi ţie ţi-e atât de dor, încât te doare… dar… nu mai vreau să te întorci la mine, la dragostea care o dată a fost ceva, de nedescris… eu voi rămâne lucidă, voi merge mai departe…singură … şi poate, doar voi descrie, acea dragoste ca de vis…
Puteam să stau oriunde, să nu am nimic… important era ca să fim împreună… dar timpul, inexorabil, se duce… acele se rotesc, se transformă… zi după zi… şi într-un moment bate la uşă clipa plecării… a fost o călătorie plăcută, atât de intensă, până la un punct… ca o îmbrăţişare tandră, continuă… şi din senin, un fulger… şi m-am trezit în faţa unei uşi nenorocite, care se închide… şi retează totul cu o singură lovitură, un vis… e ca un duş rece care instantaneu mă aduce înapoi la realitate… am pierdut pariul cu dragostea… tu dispari… şi eu mă trezesc singură… dar acum nu mai pot visa… toate acele sentimente minunate dispar odată cu tine… ca şi când n-au fost trăite nicând… privesc în jur cum totul e distrus… nu pot opri plânsul… nu plâng pentru tine, ci plâng pentru ea…pentru dragostea mea… e în agonie… şi în seara asta şi-n altele viitoare, va fi singură, fără noi… dar, o voi lăsa în pace, o voi lăsa să moară… aşa i-a fost destinul… în tine, a existat ceva care vroia să plece şi… ţi-am dat drumul… mi-ai spus că mă iubeşti si ai nevoie de mine… dar, e târziu acum… sentimentul pe care-l încerc e durere, şi simt… că mi se face un nod în gât…
Cu dragoste, Lilium

Cel fără de păcat… să arunce cel dintâi piatra


Pe lumea asta sunt oameni copleşiţi de singurătate şi tristeţe… oameni pentru care iubirea, există doar la modul iluzoriu… motiv pentru care, a face rău celorlalţi a devenit pentru ei un mod de a-i face şi pe ceilalţi să se simtă la fel ca ei… oameni răi şi trişti fără nimic demn în viaţă lor… şi-apoi, inoculând tristeţea şi durerea lor în oamenii cei înconjoară, reuşesc să se simtă pe undeva împăcaţi cu situaţia lor mizeră…

Cel fara de pacat… sa arunce cel dintâi piatraDe ce unii oameni au un suflet plin de răutate, iar inima lor este condusă doar de ură? Cât de tulburate trebuie să fie minţile care cugetă făţarnic şi scornesc răutăţi… care numesc lumina, întuneric şi întunericul, lumină… care numesc dreptatea, nedreptate şi nedreptatea, dreptate… doar pentru a-şi satisface orgoliul şi vanitatea?…
Oare de ce omul nu mai ştie ce este ruşinea şi buna-cuviinţă?… l-au părăsit?… deşi face făgăduinţe prietenilor, le încalcă… ceea ce spune azi că, este adevăr… mâine se va adeveri ca fiind minciună… pe cine condamna şi blama ieri, astăzi îl susţine ca “prieten” şi aliat… ce să mai înţelegi?… Oare chiar trebuie să defăimezi, să bârfeşti şi să înşeli încrederea oamenilor care te  consideră prieten?…  Sfântul Nectarie spunea: “Clevetitorul ia cinstea omului, aşa cum ucigaşul îi ia viaţă… ambii sunt în aceeaşi măsură ucigaşi de oameni”… Şi este foarte adevărat!… Sufletul meu a fost ucis de “prieteni”… de oameni pe care i-am considerat aproape de sufletul meu… atunci când vorbeşte un străin, nu-l poţi condamna… dar, când un prieten te înjunghie pe la spate şi nici măcar nu înţelegi motivul pentru care o face… te doare sufletul atât de tare încât, mori…
Atunci când o persoană duce o viaţă nefericită simte nevoia ca într-un fel sau altul să pedepsească în jurul său… considerând că acele persoane cărora le face rău, îl vor înţelege mai bine dacă simt durerea pe care el o simte, sau… pur şi simplu le place să ponegrească şi  să pedepsească pe alţii pentru nefericirea şi eşecurile lor…  Toate durerile lor acumulate în timp, lovesc în ceilalţi… îi rănesc!… nu contează că un om i-a fost aproape şi l-a susţinut… loveşte doar pentru că prietenul lui are o viaţă şi încearcă să fie fericit… loveşte pentru că astfel consideră că atrage atenţia prin comportamentul lui rău şi meschin…
Noi,toţi, suntem suma acţiunilor noastre… dacă minţim şi ocărâm orice şi oricând doar pentru a ne satisface ego-ul, vom fi  dispreţuiţi … vom fi respinşi, nimeni nu ne va mai căuta prietenia… toţi cei care ne-au acordat încrederea şi prietenia lor se vor retrage, se vor îndepărta… şi, deşi vom trăi printre oameni, vom rămâne singuri… o viaţă petrecută în amărăciune, pentru că răutatea te poate hrăni doar cu necazuri… nimeni nu-şi va mai îndoi sufletul la necazul tău, nimeni nu te va mai ajuta… pentru că, atunci când faci să sufere oameni nevinovaţi, sau vinovaţi… doar că ţi-au fost prieteni şi alături la un moment dat, când ai avut nevoie… atunci când vei spune adevărul sau vei avea nevoie de ei… nimeni nu te va crede, nimeni nu îţi va mai întinde o mână… pentru că ei sunt morţi!… tu singur, ai ucis toate acele suflete care îţi erau aproape…
Omul este o FIINŢĂ alcătuită din calităţi, defecte, cu dezamăgirile şi cu fricile sale… Iubirea şi durerea, admiraţia şi invidia, sunt doar câteva din sentimentele care dictează acţiunile noastre… Oamenii din ziua de azi, devin pe zi ce trece mai răi… Jignesc şi rănesc tot ceea ce este viu şi intră în raza lor vizuală, exact când te aştepţi mai puţin… Dar, stau şi mă întreb… de ce oare atâta ură împotriva altora?… ce motivaţii şi ce frustrări îi macină?… poate neputinţa, invidia, gelozia?…
De multe ori, atunci când te simţi rănit de o astfel de persoană ai tendinţa de a-l urî… şi de a crede că te urăşte pe tine, provocându-ţi durere… dar, dacă stăm să judecăm dincolo de aparenţe vom constată că, având  resentimente ca el… nu facem altceva decât să fim la fel ca acela care ne răneşte şi ne murdăreşte… Cât de trist poate fi el de fapt!?…  un om cu o viaţă plină de frustrări… este doar un om nefericit, plin de durere şi… singur…
În final, mai spun doar atât…sper ca în viaţa lor, să vină un timp când viaţă şi timpul le vor scoate în cale un motiv pentru care să trăiască şi să iubească…OAMENII… fără nici un alt interes ascuns…
Cu dragoste, Lilium