Din prea multă dragoste…


Faptul că te lupţi zi de zi, nu te face o povară pentru alţii… nu te face mai puţin iubit sau nedorit sau mai puţin merituos… nu te face mai mult sau mai puţin sensibil, sau mai sărăcit de sentimente… Te face uman… toată lumea se luptă… toată lumea are un moment căruia cu greu îi face faţă, care… uneori ne despică în două… sunt dure aceste momente şi nu le este uşor nici celor din jurul tău…

pustiuNimeni nu  poate să fie în jurul tău tot timpul… Da, uneori poate fi dificil sau neplăcut… Şi da, poate că uneori  faci sau spui lucruri care fac oamenii din jurul tău să se simtă neputincioşi sau trişti… Dar aceste lucruri nu sunt tot ceea ce însemni tu şi cu siguranţă ele nu reduc din valoare ta ca şi fiinţă umană… Adevărul este că tu încă poţi lupta şi încă mai poţi fi iubit… Poţi fi dificil, dar încă să îţi mai pese… poţi fi mai puţin perfect  dar asta nu înseamnă că nu poţi fi demn să arăţi compasiune şi bunătate…
În fiecare zi… cu fiecare an care trece, amintirile se îmbulzesc confuz în mintea mea… amintiri pe care le credeam estompate cu trecerea timpului, dar care acum se învălmăşesc în capul meu… gânduri sau amintiri… confuze… momente din viaţa mea înconjurată de multă lume, de tine… momente de singurătate sau momentele fără tine… mă poartă pe aripile tristeţii… s-au dus zilele frumoase şi lipsite de griji… fiecare clipă de iubire, fiece moment petrecut, sunt atât de îndepărtate încât… par un vechi album de fotografii, instantanee prinse de memorie, prăfuite şi fără strălucire…
… sunt aici… încă… mereu am încercat să scriu ce este  dragostea… nu ştiu de ce… poate, doar pentru mine!… poate că mereu am fost profund dezamagită… şi dintr-o dată, mă trezesc goală, neînarmată, împotriva unui destin care îmi pune piedica finală… încă, sunt aici… dar singură… singură între oameni… cândva m-am simţit protejată, iubită, înţeleasă… era  dragostea pe care o simţeam cum se revarsă ca o binecuvântare… seva esenţei mele… nu conta nimic… era  important doar timpul petrecut împreună cu cei dragi sufletului meu…  
Pe parcursul tuturor anilor mei de viaţă am învăţat multe şi am văzut multe… dar… nu am putut învăţa ce trebuie să fac cu viaţa mea, cum să am grijă de mine…  mereu am spus că cel care renunţă la luptă este un laş… dar azi, renunţ la luptă… nu sunt laşă, doar am obosit şi am nevoie de odihnă… şi linişte… mă doare doar gândul că voi pierde momente importante din viaţa celor pe care-i iubesc… răutatea altora, singurătatea şi dezamăgirea au câştigat… pentru că eu nu am ştiut să am grijă de mine… pentru că mi-a păsat prea mult de alţii şi mai puţin de mine… mărinimia şi generozitatea… inima aceea mare… m-a ucis… m-a ucis iubirea, înţelegerea şi compasiunea… mereu am încercat să scriu ce este  dragostea…şi acum, din prea multă iubire pentru alţii şi niciodată pentru mine… cineva, acolo sus… a decis …

Din prea multa dragoste..Mi-aş dori să am acele timpului… pufff!…  apărute ca prin magie în mâna mea… le-aş întoarce până la un anume moment… la acea zi, când viaţa mea s-a transformat iremediabil… acum… timpul meu s-a oprit… încerc să pot merge mai departe… dar, nu mai pot… cineva,acolo sus… a decis … pentru mine… şi eu, am obosit… forţa aceea imensă a dragostei care mă făcea să merg mai departe, a pierit… am ucis-o în fiecare zi… 
Cu dragoste, Lilium

Reclame

Cel fără de păcat… să arunce cel dintâi piatra


Pe lumea asta sunt oameni copleşiţi de singurătate şi tristeţe… oameni pentru care iubirea, există doar la modul iluzoriu… motiv pentru care, a face rău celorlalţi a devenit pentru ei un mod de a-i face şi pe ceilalţi să se simtă la fel ca ei… oameni răi şi trişti fără nimic demn în viaţă lor… şi-apoi, inoculând tristeţea şi durerea lor în oamenii cei înconjoară, reuşesc să se simtă pe undeva împăcaţi cu situaţia lor mizeră…

Cel fara de pacat… sa arunce cel dintâi piatraDe ce unii oameni au un suflet plin de răutate, iar inima lor este condusă doar de ură? Cât de tulburate trebuie să fie minţile care cugetă făţarnic şi scornesc răutăţi… care numesc lumina, întuneric şi întunericul, lumină… care numesc dreptatea, nedreptate şi nedreptatea, dreptate… doar pentru a-şi satisface orgoliul şi vanitatea?…
Oare de ce omul nu mai ştie ce este ruşinea şi buna-cuviinţă?… l-au părăsit?… deşi face făgăduinţe prietenilor, le încalcă… ceea ce spune azi că, este adevăr… mâine se va adeveri ca fiind minciună… pe cine condamna şi blama ieri, astăzi îl susţine ca “prieten” şi aliat… ce să mai înţelegi?… Oare chiar trebuie să defăimezi, să bârfeşti şi să înşeli încrederea oamenilor care te  consideră prieten?…  Sfântul Nectarie spunea: “Clevetitorul ia cinstea omului, aşa cum ucigaşul îi ia viaţă… ambii sunt în aceeaşi măsură ucigaşi de oameni”… Şi este foarte adevărat!… Sufletul meu a fost ucis de “prieteni”… de oameni pe care i-am considerat aproape de sufletul meu… atunci când vorbeşte un străin, nu-l poţi condamna… dar, când un prieten te înjunghie pe la spate şi nici măcar nu înţelegi motivul pentru care o face… te doare sufletul atât de tare încât, mori…
Atunci când o persoană duce o viaţă nefericită simte nevoia ca într-un fel sau altul să pedepsească în jurul său… considerând că acele persoane cărora le face rău, îl vor înţelege mai bine dacă simt durerea pe care el o simte, sau… pur şi simplu le place să ponegrească şi  să pedepsească pe alţii pentru nefericirea şi eşecurile lor…  Toate durerile lor acumulate în timp, lovesc în ceilalţi… îi rănesc!… nu contează că un om i-a fost aproape şi l-a susţinut… loveşte doar pentru că prietenul lui are o viaţă şi încearcă să fie fericit… loveşte pentru că astfel consideră că atrage atenţia prin comportamentul lui rău şi meschin…
Noi,toţi, suntem suma acţiunilor noastre… dacă minţim şi ocărâm orice şi oricând doar pentru a ne satisface ego-ul, vom fi  dispreţuiţi … vom fi respinşi, nimeni nu ne va mai căuta prietenia… toţi cei care ne-au acordat încrederea şi prietenia lor se vor retrage, se vor îndepărta… şi, deşi vom trăi printre oameni, vom rămâne singuri… o viaţă petrecută în amărăciune, pentru că răutatea te poate hrăni doar cu necazuri… nimeni nu-şi va mai îndoi sufletul la necazul tău, nimeni nu te va mai ajuta… pentru că, atunci când faci să sufere oameni nevinovaţi, sau vinovaţi… doar că ţi-au fost prieteni şi alături la un moment dat, când ai avut nevoie… atunci când vei spune adevărul sau vei avea nevoie de ei… nimeni nu te va crede, nimeni nu îţi va mai întinde o mână… pentru că ei sunt morţi!… tu singur, ai ucis toate acele suflete care îţi erau aproape…
Omul este o FIINŢĂ alcătuită din calităţi, defecte, cu dezamăgirile şi cu fricile sale… Iubirea şi durerea, admiraţia şi invidia, sunt doar câteva din sentimentele care dictează acţiunile noastre… Oamenii din ziua de azi, devin pe zi ce trece mai răi… Jignesc şi rănesc tot ceea ce este viu şi intră în raza lor vizuală, exact când te aştepţi mai puţin… Dar, stau şi mă întreb… de ce oare atâta ură împotriva altora?… ce motivaţii şi ce frustrări îi macină?… poate neputinţa, invidia, gelozia?…
De multe ori, atunci când te simţi rănit de o astfel de persoană ai tendinţa de a-l urî… şi de a crede că te urăşte pe tine, provocându-ţi durere… dar, dacă stăm să judecăm dincolo de aparenţe vom constată că, având  resentimente ca el… nu facem altceva decât să fim la fel ca acela care ne răneşte şi ne murdăreşte… Cât de trist poate fi el de fapt!?…  un om cu o viaţă plină de frustrări… este doar un om nefericit, plin de durere şi… singur…
În final, mai spun doar atât…sper ca în viaţa lor, să vină un timp când viaţă şi timpul le vor scoate în cale un motiv pentru care să trăiască şi să iubească…OAMENII… fără nici un alt interes ascuns…
Cu dragoste, Lilium

Doar selectivă…


S-a întâmplat de multe ori, să prefer să stau în mijlocul singurătăţii mele… decât într-unul din colţurile vieţii altcuiva… şi am făcut asta, nu pentru că sunt antisocială… ci pentru că, sunt… doar selectivă, social… Vouă vi s-a întâmplat să vă retrageţi în singurătatea voastră?…

Doar selectiva..Cu dragoste, Lilium