În joacă, cu niște cuvinte…


Sfârșit… Câte inimi a rupt oare acest scurt cuvânt?!… un cuvânt atât de scurt și totodată atât de puternic doar pentru a nu te face să zăbovești prea mult asupra durerii ce o poartă de cele mai multe ori, cu el… un cuvânt scurt, în locul  „jocului” cu alte cuvinte inutile…

Și este uimitor cum acest cuvânt poate lua cu el… poate șterge… precum o viitură, toate poveștile noastre de viață… cu tot ce era acolo, în ele… și prezentul… și viitorul… chiar și pe noi… și ne va duce acolo unde  sfârșesc toate acele inimi zdrobite… acelea despre care nu se mai știe nimic, de mult… acolo unde și urmele se rătăcesc… împrăştiate, în cele patru zări ale neantului…

În joaca cu niste cuvinteSfârșit… ce cuvânt urât atunci când intră în inima ta… când, cu putere, reuşeşte să să-și facă loc în interiorul tău… și mai apoi lasă secătuit pe strada unei vieți pe care n-o știai… este un cuvânt scurt, dar când îi simți răsuflarea în jur, este cât o veșnicie… un singur cuvânt, dar atât de rece  încât îți dă frisoane… nu știu pentru ce straniu motiv, știu doar că are puterea de a-ți carboniza sufletul… o putere mare, imensă… care în cele din urmă dispare cu totul… ca și cuvântul… sfârșită…

Și… te trezești într-un final… ai răspunsul… se merită să fii tu!… se merită să încerci mereu, chiar dacă s-a sfârșit… cu speranța că binele, dragostea, dreptatea și frumosul vor învinge… chiar dacă ai fost insultat și ai fundul tăbăcit de șuturi… tu mergi mai departe, pentru că ai iubit și iubești… și pentru că ai încercat să faci frumos, ceea ce nu era frumos înainte… pentru că doi oameni nu se întâlnesc niciodată întâmplător… chiar dacă, din păcate,  momentul și situațiile nu au fost  în favoarea voastră… chiar dacă simți nevoia să fugi de tine, pentru că primul tău gând dimineața și ultimul tău gând seara, era el… fugi… pentru că nu mai vrei să fii îndrăgostit, pentru că trebuie să faci pace cu tine însuți și cu trecutul tău…

și mă întreb fără să vreau… de ce persistăm în a face aceleași greșeli?!…

Cu dragoste, Lilium

Reclame

… sfârşitul poate aduce schimbarea…


Încerc să mă stăpânesc, caut un echilibru… şi mă lupt cu mine… mi se pare că nu mai am suficient timp, că ziua nu mai are suficiente ore… Sunt unele momente în care simt cum mă împrăştii într-o pulbere fină peste toate faţetele vieţii mele…  că nu mai pot dedica destul din timpul meu nimănui… nici prietenilor mei, nici muncii mele, nici blog-ului meu… dar mai ales, simt că nu mai am timp pentru mine… Şi asta este cel mai rău… nu contează cât de multe lucruri îmi propun să fac sau să scriu…  sau cât de mult am realizat într-o zi… simt că nu este suficient… nu pot să găsesc cu nici un chip acel echilibru pe care îl aveam înainte…

... sfârsitul poate aduce schimbarea..Echilibrul interior… îmi place să cred,  că este ceva care vine odată cu vârsta… pare o nebunie … dar, cu siguranţă spun că este ceva care trebuie să crească în noi… ştiu, probabil, toţi trec prin aceleaşi stări, dar… asta nu înseamnă că pot opri aceste sentimente grele, imposibile… de singurătate… sunt nopţi când stau trează ore întregi şi în capul meu se îngrămădesc toate lucrurile…
Aş vrea să am soluţia pentru toate aceste lucruri, aş vrea să găsesc calea către acel echilibru… dar nu o ştiu… şi mă simt mereu ca în o lume de femei care încearcă să facă totul… se zbat pentru  a face totul… care sunt obligate să fie mai multe personaje deodată, încercând să se păzească de orice cădere… 
Uneori cea mai mare provocare nu este găsirea unei căi… ci alegerea ei… este vital să iau decizii solide şi să reuşesc să creez acel echilibru al pozitivului şi negativului din viaţa mea… dar, ezit…  şi sfârşesc prin a fi prea critică cu mine…  încerc să iau o gură de aer… şi apoi, să găsesc direcţia cea mai bună pentru noi…
Privind înapoi în ani realizez că de multe ori am respins pur şi simplu ceea ce era bun… de fapt, poate, doar am redirecţionat către altceva… mai bine… în viitor…  nu se poate controla totul, oricât mi-aş dori… poate… trebuie doar să mă relaxez şi să am credinţa că lucrurile se vor schimba… poate ar trebui să mai merg un pic şi să las viaţa să se… întâmple… pentru că, uneori, adevărurile nu se pot modifica… sfârşitul poate aduce schimbarea… şi poate, mă va ajuta să cresc…
Cu dragoste, Lilium

Să scrii mereu povestea Ta…


Aşa cum pui uşor cartea deoparte, după ce ai terminat de citit fiecare cuvânt…aşa voi pune şi eu deoparte azi, creionul… o lacrimă alunecă în jos, pe obraz… azi,  vom încheia cu poveştile şi fanteziile… urăsc să ajung mereu la sfârşitul unei poveşti… căci am investit sentimente în  viaţă şi în poveşti… poveştile mele şi ale altor persoane, dar…doar ca să  ajung la final… am scris când am fost fericită, când am fost tristă, şi… mereu  a trebuit să găsesc în mine forţa şi energia pentru a depăşi  momente dificile… şi niciodată nu mi-au plăcut despărţirile… de fiecare dată mi-am dat seama de adevăratul motiv pentru care te detaşezi greu de ceva… despărţirea, este ca şi cum ai rupe, ai şterge o parte a vieţii tale… nu poţi renunţa spunând pur şi simplu … la revedere!…  problemele se confruntă, nu dai bir cu fugiţii…

Sa scrii mereu povestea Ta…Din toate lucrurile întâmplate în viaţă,  mi-am dat seama că pentru povestea fiecăruia ar trebui să să curgă râuri de cerneală…  pentru că viaţa, nu este ca o poveste fictivă de sex, erotism şi dorinţă… şi la un moment dat are un final uşor de intuit… dragostea, viaţa… doi oameni reali… trăiesc propriile senzaţii şi emoţii, imprevizibile şi incoerente de cele mai multe ori…
Povestea pe care ea sau el vor să o scrie, e doar nevoia de a scrie împreună cu cineva, file importante din cartea vieţii tale… povestea ta, poate pierdută… şi încă nescrisă… care este încă doar un vis, un gând, o idee… dar trebuie să vrei să-nveţi… şi m-am pus pe învăţat… am învăţat să citesc oamenii prin intermediul paginilor dezvăluite de ei… să mă strecor în pielea altor persoane, altor personaje… să mă strecor şi să observ alte vieţi…
Şi… într-un un singur moment de o claritate strălucitoare mi-am  dat seama, că destinul meu nu era să fiu un autor de ficţiune… nu trebuia să scriu o povestea unei vieţi imaginare… trebuia să trăiesc şi să scriu propria mea poveste genială, mai glorioasă decât orice s-ar putea citi sau inventa vreodată… sper doar ca oamenii să nu o creadă o naivitate… sau o femeie prostuţă ce are numai vise în ochii ei… dar totodată ştiu, în inima mea…  că, toţi tânjesc  după o viaţă… care să fie mai mult decât acea rutină şi blazare pe care o trăiesc… şi lor le este dor să trăiască povestea lor… şi să finalizeze povestea lor…
Sfârşitul?… ei bine, a fost scris în stele şi nici unul dintre noi nu ştim ce s-ar putea întâmpla cu noi… dar eu,  am învăţat şi ştiu că singura modalitate de a afla… este aceea de a scrie… şi de a trăi povestea mea… viaţa mea…
Cu dragoste, Lilium…
P.S. dacă am fost incoerentă, vă rog să mă iertaţi…