Vino în pat și ascultă ploaia cu mine…


Eu nu spun cum mă simt, pentru că modul în care mă simt nu s-au inventat cuvinte… În capul meu nu există momente mici sau amintiri pale… nu există conversații lipsite de sens… În capul meu sunt metafore și este soare… dar, sunt și furtuni atât de violente, încât mă rog ca să nu am nici un motiv pentru a mă simți dezrădăcinată… de tine…

mainiÎn capul meu cuvintele bat  la ușă… și se ciocnesc, și se rănesc… de nerăbdare… apoi alunecă speriate în gânduri… tu… spune-mi că mă iubești și că viața este frumoasă… spune-mi că lumea este o nebunie și că mă vei salva… și mai spune-mi că indiferent de ceea ce se întâmplă, vei rămâne până la sfârșit.. în viață, în moarte, în iubire… nu-mi pasă… toate spun că mă iubești… și eu știu… și cuvintele știu, și amintirile știu…

În capul meu am dat drumul speranțelor și temerilor mele… a sufletelor noastre obosite ce nu au putut ține pasul și își așteaptă șansa de a-și răscumpăra greșelile… suflete ce se știu bine și care încă se iubesc, în ciuda faptului că le doare, dar totuși… nu se opresc niciodată, pentru că iubirea le dă sens…

patefonÎn capul meu mă tem că în curând mă vei uita… și vei uita zâmbetul meu, sau cum vorbeam și râdeam… când mergeam pe jos, să ne plimbăm și toate amintirile despre mine… dar, mai presus de toate, mi-e teamă că voi uita cum îți străluceau ochii atunci când îmi vorbeai… mi-e teamă că voi uita căldura mâinilor tale și a trupului tău… și cum îți place să bei cafeaua… toate sunt temeri, ce se învârt în capul meu ca un vechi patefon și care amenință speranțele, visele…

… nu vreau să rostesc vorbe… doar ochii vorbesc uneori… dar, oare cine să-i citească?… vorbesc atât de plin și de profund încât aproape că te pierzi în  întunericul abisului lor… și vorbesc… aproape că rup și ard sufletul ce-l caută…  

… Și încă întrebi… iar ochii nu îți răspund și eu nu spun cum mă simt… nici nu mai știu dacă te-am pierdut pe tine sau… pur și simplu m-am rătăcit pe mine în cerul împestrițat din capul meu… în amintiri atât de vii încât le simt cum dor, și  mă fac să râd și să plâng deopotrivă…

… îmi spun de o mie de ori că trecutul este trecut, și… trebuie să plec, dar… cum poate fi trecutul doar trecut când îl văd în ochii minții în fiecare dimineață sau seară?…

E doar un trecut ce a trecut?… prea repede?… poate, dar a fost acompaniat de o inimă care bătea.. prea repede?… poate, dar e o inimă care a avut curajul să ia cheile de la ușile viitorului nostru… și să le ascundă în ritmul schimbat de lacrimile ce au renunțat să mai curgă pe obraji… și au luat-o în sens invers, spre suflet… și te-au chemat… Vino în pat și ascultă ploaia cu mine… hai, ploaia din suflet așteaptă să ne purifice… 

vino-in-pat-copy… știi, e ca atunci când cineva se strecoară în tine și, dintr-o dată, nu mai știi cum ai putut trăi vreodată fără el… vino, ploaia vorbește prin bătăile sincronizate ale celor două inimi zdrobite cumplit…din prea multă iubire… s-au întrecut care să iubească mai mult… au vrut totul și infinitul, din sufletul celuilalt… și acum s-au rănit în cioburi de vise furate…

… și ploaia de lacrimi recită sufletului poezii… și cuvintele călătoresc pe șira spinării ca un fior… cuvinte și vibrația vocilor sufletelor simt cum înfioară corpul ca o vrajă, o magie… chimia sufletelor noastre… chimie care a calmat mereu furtunile din noi…

… și ploaia din suflet vorbește mâinilor care încă mai încearcă să găsească statornicie în oceanul de gânduri, cuvinte și sentimente amestecate… și ne învață cum să nu mai ne fie teamă că ne julim genunchii ce tremură și-acum de-acel fior ce ne-a legat mereu…

Așa că, eu nu vorbesc despre ceea ce simt… cicatricile inimii mele sunt imagini colorate ale unor amintiri scumpe și vii… sunt precum cuvintele înșirate într-o carte… iar trupul meu se preface într-un roman, al căror pagini sunt în mâinile tale… și spun povești… despre iubire, minciună și trădare… acele fapte ce au însemnat o inimă pentru vecie… dar… fiecare sărut de noapte bună al stelelor din galaxia ce se învârte în capul meu, este o poezie a acelor cuvinte rămase nerostite… sentimentele sunt încă acolo, prinse în metafore despre curaj… chiar și atunci când nu mai am curaj să sper… și să lupt… pentru amândoi…

… doar ochii vorbesc… vrei să-i citești?…

Cu dragoste, Lilium

Tu știi?…


Știi cât de multe gânduri se întâlnesc și se amestecă într-o noapte?… știi ce îmi poate atinge adânc ochii sufletului?… știi ce înseamnă stelele prinse în dans, în zâmbetul inimii?… știi că ești făcut din pulberile furtunilor cerurilor?… știi că un singur ecou nesfârșit al iubirii eterne se sincronizează cu tăcerea mea?…

Dacă mă întrebi cum e viața mea acum, voi spune că ea nu calcă pe pământ… ea alunecă pe raze, cade în abis și doare… și se vindecă iar… și se înalță în creștetul eternului senin, precum ciocârlia ce se înalță spre soare… 

Tu stiiCuleg petalele florilor născute din iubirea lumii… acea lume, care de multe ori ne va da doar spinii acestor flori crescute din iubire… și te întrebi de ce… știi?… nu, nu poți înțelege, răspunsul îl cunoaște doar Dumnezeu… și va veni la momentul potrivit, nu încerca să-l grăbești… nu ai cum să știi gândurile ce se zămislesc într-o noapte…

Este adevărat că fiecare iubește într-un mod anume, și unele iubiri sunt intense… altele mai relaxate, dar… iubirea există în fiecare ființă… e viață… Iubirea este o legătură directă și indirectă cu sensul vieții noastre… La urma urmei, suntem doar pulbere de stele, incandescentă, prinsă în dansul magic al furtunilor sentimentelor… și care nu poate fi stinsă cu lacrimile izvorâte din ochii sufletului… nu sunt suficiente lacrimi pe lume pentru a îneca o inimă îndrăgostită…

… și mai știi ceva?… ceea ce este invizibil pentru ochii înlăcrimați, poate fi văzut de către o altă inimă… 

Cu dragoste, Lilium

Totul sau nimic…


Nimănui nu îi plac jumătățile de măsură, nimeni nu vrea să primească dragoste în doze bine stabilite, ca și cum ar fi bolnav și are nevoie de cure… inima noastră nu funcționează după niște algoritmi bine stabiliți de vreun programator genial… 

Închide ochii și respiră adânc… ascultă-ți sentimentele și gândurile inimii… și încearcă să fii atent la ceea ce ele îți povestesc… trăiește și să vibrează odată cu ele… dar fără cuvinte…

… nu fi laș!… dacă iubești, iubește din tot sufletul…  oricând și oriunde lasă-te condus doar la glasul inimii.

totul sau nimic

Cu dragoste, Lilium

Dacă vrei dragoste cu adevărat…


De ce uneori prezentul este atât de frumos, încât ne este teamă de viitor?… mulți spun că sentimentele noastre s-ar diminua cu timpul, doar pentru că, poate… nu am găsit pe cineva care să ne iubească cu adevărat… nu știu cât este sau nu este adevăr, știu doar că totul ține de noi…

Știu că sunt momente când ne aricim și ne îndepărtăm conștient de tot… altele, când am dori să fim sufocați cu sărutări… dar, ce este greșit în asta?… frumusețea sentimentelor noastre constă în faptul că nu sunt lineare, fade… tu, ar trebui să te întrebi doar…

Dacă vrei dragoste cu adevărat...

Dacă vrei dragoste cu adevărat…

Vrei dragoste cu adevărat?… ei bine, atunci învață să apreciezi în primul rând dragostea altora… astăzi, și asta o spun cu simțul răspunderii, toți, într-o mai mică sau mai mare măsură disprețuim dragostea altora… de multe ori am auzit și am văzut cum este insultat un cuplu doar pentru că sunt împreună… pentru mine, dacă un cuplu este și rezistă împreună, indiferent de încercările la care îi supune mediul extern… și aici aș sublinia ”atotștiutorii a tot și a toate”… înseamnă că, Dragostea încă există!… și îmi vine să strig cu voce tare…

Vrei dragoste cu adevărat?…  atunci învață să iei lângă tine pe acela care pune suflet în tot ce face și căruia îi pasă… învață să iei lângă tine pe acela care rămâne indiferent de situație… învață să apreciezi sentimentele… pentru că ele sunt cel mai frumos lucru… învață să alegi pe cel imperfect… pentru că acea persoană imperfectă va ști să te facă fericit(ă)… învață să alegi bine cu cine vei călători pe drumul sinuos al vieții… doar din imperfecțiune se poate naște o iubire perfectă și adevărată…

Pe parcursul timpului mulți m-au întrebat ce înseamnă iubirea pentru mine… Ie-am răspuns, în stilul meu caracteristic… e simplu!… dragostea este atunci când doi oameni… în ciuda a tot ce se întâmplă în jurul lor, în ciuda problemelor și în ciuda lumii întregi… acei doi oameni sunt legați cu firele invizibile ale esenței sufletelor lor… nu în mod complicat, ci simplu… pentru mine, asta este dragostea… inexplicabilă, simplă și plină de esența pură a bucuriei de a trăi… chiar dacă știu că poate fi efemeră…

Pe lumea asta există oameni care sunt împreună, o zi, o lună, un an… pentru puțin sau pentru mult timp… dar iubesc, iubesc puternic, cu maxima intensitate a simțurilor… și nu le este teamă…

Și, mai apoi m-au întrebat… dar, de ce să pui suflet dacă poate fi efemeră?… și Ie-am răspus din nou, senină… pentru că e ușor, pleacă din viața ta o persoană, nu o mie… viața nu este lineară, pentru că altfel ar fi fadă… și mai apoi, dacă nu am pierde, nu am reuși să prețuim când găsim… ar viața este diversă pentru fiecare persoană în parte, ca și sentimentele dealtfel… ce este cu adevărat și ce ar trebui să reținem este faptul că… toți ar trebui să aibă privilegiul de a întâlni o inimă… care bate pentru ei…

Să reușești să te pierzi într-un sărut, într-o îmbrăţişare, în timp ce faci dragoste… să îți zâmbească de fiecare dată când te privește ca și cum niciodată nu a văzut nimic mai frumos… asta e dragostea adevărată!… și poate fi efemeră dacă nu o protejați… sau… poate dura o viață… dă-i voie inimii să sufere dacă așa simte… cele mai puternice iubiri s-au născut din suferinţe și din inimi brăzdate de cicatrici…

Priviți cu băgare de seamă și fiți atenți la cei din jurul vostru sau la cei care vă apar în multele escale ale vieții… Dragostea încă există!… trebuie doar să vă dați o șansă!

Cu dragoste, Lilium

Lipseşte ceva…


Întotdeauna lipseşte ceva, corect?… Cineva, nu ceva….  Lipseşte cineva…

Lipseste ceva..Poţi fi confuz de multe ori… şi acum ţi se întâmplă din nou?… nu te speria, este doar… natural… sentimentele şi emoţiile pot fi greu de înţeles uneori… dar de ceva sunt sigură… te vreau pe tine iubite… şi nimeni altcineva… nu trebuie să fii perfect pentru mine ca să te iubesc… de fapt… nici nu cred că ai putea fi…
Cu dragoste, Lilium

 

Ce am de pierdut?!…


Când eşti într-o relaţie cu cineva, te dăruieşti… Te deschizi şi îi dai o bucată mică din tine… aşa a fost menit… să aibă această bucăţică…  aşa cum a fost menit ca Tu să accepţi o bucăţică din el… de multe ori de ori, apar şi problemele… şi cei doi nu ajung să scoată lucrurile la cap cu bine… de multe ori, cei doi nu mai comunică deloc…

Ce am de pierdut…Cred că unul dintre cele mai rele sentimente din lume, chiar imediat după o dezamăgire…  este acela de dezgust şi golire a simţurilor… chiar după ce ai aruncat afară tot ceea ce  îţi apăsa inima şi ai pus toate cărţile pe masă… imediat după ce ai găsit curajul de a spune tot ceea ce ai simţit şi ai fost complet şi imprudent de sincer… acel sentiment la care ajungi după ce ai riscat totul… şi el, doar pleacă… atunci îţi dai seama că ai pierdut…  ai pierdut tot ceea ce tu nu ştiai că ai avut, când ai spus… ce am de pierdut?…
Cred, că atunci când ajungem la sfârşitul unei relaţii cu cineva, nu mai putem fi niciodată aproape “noi” aşa cum am fost înainte… O parte din tine este ruptă.. O parte din el este ruptă… Şi asta e bine, să ştiţi… de ce?… pentru că bucăţile rupte din voi au rămas acolo,  pentru acele părţi din viaţa voastră… unde era nevoie ca ele să fie…
Cu dragoste, Lilium

Sentimente…


În primul rând, eu sunt recunoscătoare pentru că am sentimente… şi capacitatea de a le exprima… da, poate că asta înseamnă că port o ştampilă şi pot sfârşi prin a fi rănită… dar, de asemenea, înseamnă că eu pot trăi bucuria, dragostea şi fericirea… la fel de bine precum pot supravieţui, durerii şi tristeţii…

Sentimente..Şi poate că, înseamnă că spun prea multe, uneori… şi nu ştiu când să tac… dar, eu sunt bucuroasă că pot exprima ceea ce simt… aşa cum alte persoane pot alege să se descurce cum vor, în intimitatea lor… dar eu, cel puţin în inima mea ştiu că sunt întotdeauna deschisă  şi sinceră… nu ţin  în mine nimic şi nu joc jocuri de culise, murdare…
Şi acum, întreb…  de ce când doreşti ceva prea mult… dorinţa ta este respinsă şi nu se împlineşte?… şi… când nu-ţi doreşti deloc ceva, se împlineşte?… adică, ceea ce nu-ţi doreşti sau ceea ce nu-ţi mai faci speranţe că se va împlini… se împlineşte?… la naibilui, eu nu mai înţeleg nimic!…
Cu dragoste, Lilium