Otrava sublimă numită iubire…


Sunt momente de scurtă durată sau de lungă durată… dar, cele mai crude sunt momentele în care gândul ucide cu viteza fulgerului… şi în acele fracţiuni de clipe ai prefera ca acea iubire să nu se născut niciodată… iluzionându-te cu gândul că astfel nu ai mai suferi…

lumanariNu poţi suporta acele momente pentru că simţi cum tot organismul se întoarce cu susul în jos… se revoltă… durere ascuţită în stomac, aşteptări, temeri, amintiri… durere… nu le poţi suporta pentru că simţi… că el, parcă trăieşte în stomacul tău, că îţi pulsează în vene…  şi ai senzaţia că tot ceea ce bei sau mămânci pare că guşti cu limba celuilalt… în timp ce ai vrea să te infiltrezi în pielea sa, făcându-l să simtă cu gustul tău, cu limba ta… Nu poţi suporta să ştii că atunci când vorbeşte, mănâncă, doarme… când zâmbeşte sau plânge… nu o face cu tine… pentru că aceste momente tu le consideri unice, irepetabile, magice, captivante, personale şi emoţionante… trebuiesc  împărtăşite cu cel drag…
Poate… că eşti rea, nebună şi mai presus de toate egoistă , atunci când gândeşti şi îi spui toate aceste lucruri… dar, ţinându-le în tine îţi pot face chiar mai rău… un rău care doare aşa de tare încât l-ai striga lumii întregi, dar pe care deseori trebuie să-l ascunzi… ca acum, în acest moment… când nu mai ai putere să-ţi reţii lacrimile care-ţi inundă ochii… lacrimi ce încearcă cu disperare să liniştească un suflet ars de dureri…
Şi… vă pare rău, că nu suntem mereu la fel de puternici…  aşa cum aţi dorit întotdeauna să vă vadă ceilalţi… pentru a vă ascunde slăbiciunea şi fragilitatea sufletului de lume… dificultatea de a transmite altora dorinţele tale adevărate… pentru că ceea ce vrei şi de fapt se luptă cu tine şi te imploră cu toate puterile să îi dai voie să iasă din sufletul tău… şi pe care ştii că nu trebuie să iasă niciodată la lumină… interzici şi blochezi cu mintea… chiar fiind conştient de durerea imensă ce o simţi că îţi sfâşie pieptul… Sentimente, trăiri… nu eşti sigur niciodată că poţi sau ştii exact cum să transmiţi ceea ce simţi… cu ce te confrunţi… probabil, nu înţelegi nici chiar tu ce se întâmplă cu tine, cu voi şi totul devine şi mai dificil…
Dar, din toate acestea… singurul lucru care nu ţi-a dat îndoieli, care nu a oscilat, care a fost întotdeauna prezent şi constant… şi care, a crescut mai mult în fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut, fiecare secundă este certitudinea sentimentului de iubire infinit pe care îl simţi… acea iubire indescriptibilă şi necondiţionată de care auzisei doar înainte, dar… care nu credeai că de fapt poate exista… şi acum, te-ai trezit în mijlocul acestui sentiment mai puternic decât orice altceva… plin de extaz şi magie în acelaşi timp, care te face să trăieşti emoţii dulci şi amare… sublimul şi infernul în acelaşi timp… curajul şi teama miilor de salturi în lumină sau întuneric pe care le faci de un milion de ori… pe durata unei singure clipe… cum să te ascunzi de ceea ce simţi?… cum să treci, să mergi mai departe ca şi cum nimic din toate acestea nu le simţi?… cum să-ţi impui să uiţi şi să nu vrei să guşti în fiecare zi din otrava sublimă numită iubire…
Cu dragoste, Lilium