Carnavalul de zi cu zi…


Sunt momente când simți că tăcerea te înconjoară și te apasă, în timp ce în mintea ta o mie de gânduri se ciocnesc, se întâlnesc… se ucid…  se îndepărtează, se suprapun… dar, dacă cineva te întreabă în acel moment la ce te gândești… oare de ce răspunzi „la nimic!” ?!!!…

Carnavalul de zi cu zi…Pentru că se nasc furtuni în noi, pentru că fiecare în parte trebuie să luptăm împotriva greutăților vieții… dar, există furtuni pe care le purtăm în noi și nu le putem învinge… sunt acelea care se creează din faptul că de multe ori știm că suntem falși, că nu suntem ceea ce vrem să demonstrăm altora… și cine nu va învăța că într-un final, trebuie să spună adevărul, va rămâne veșnic prizonierul furtunii din el…

Poate pentru că toți cer să fii sincer, dar de fapt sunt foarte puțini aceia care sunt capabili să suporte adevărul?… mai ales atunci când răspunsul nu seamănă cu ceea ce vor să audă… Nu asculta cuvintele pentru că ele înșală…. Nu te lăsa sedus de o privire pentru că poate fi doar o iluzie… privește cu atenție la modul în care te tratează persoana care pretinde că te iubește… ăsta e singurul adevăr care contează… De aceea, poate, mie îmi place să-mi ascult tăcerea… ea spune adevărul… nu sunt precum acele minciuni purtate de măști…

Măști, măști, măști… oriunde privești vezi doar măști… Nu, nu este carnaval…  este doar viața de zi cu zi… măști de paradă care ascund nenorociri acolo unde tu crezi că vezi prieteni…  ascund cicatrici acolo unde tu vezi zâmbete… sau prefăcătorie ascunsă acolo unde te-ai gândit că găsești sinceritate și căldură sufletească… Da, oamenii sunt adevărați maeștri, capabili să se ascundă foarte bine în spatele măștilor… dar vor face asta doar pentru o perioadă, pentru că mai devreme sau mai târziu îți vor arăta cine sunt ei cu adevărat…

mascaAmintiți-vă mereu un singur lucru… dați-vă jos masca atunci când sunteți voi cu voi… desigur, îi puteți minți pe alții, dar… atunci când te privești în oglindă, ea va reflecta realitatea… nu masca… a te minți pe tine, a-ți minți propria inimă este ca și cum ai purta niște haine prea mici și incomode pentru sufletul tău… este un chin tăcut și continuu… dezbracă-le, fii liber!… fii conștient de faptele tale…

Îmi plac persoanele adevărate, acelea care emană parfumul sincerității… măștile, îmi provoacă doar silă… și indiferent cât de mult ar vrea să se parfumeze cu acel parfum al bunătății, mirosul de fals se simte oricum… chiar dacă unii sunt buni la minciuni și aparent, reușesc să ne convingă că victimele ar fi chiar ei…

Nu spun că eu eman chiar un miros plăcut… dar, știu că am o inimă care miroase bine, a iubire… și cu siguranță nu las în urma mea o dâră de parfum dezagreabil, ca semn al trecerii mele prin viața cuiva… dacă m-ați întreba ce înseamnă falsitatea, v-aș răspunde că este om apropiat sufletului care zâmbește… în timp ce minciunile lui te omoară…

Dar, de fapt… nici unul din noi nu purtăm vreo vină… împroșcăm în jurul nostru adevăr și minciună, în încercarea de a explica ceea ce nu putem înțelege… precum o dragoste de neatins, îndepărtați și totuși atât de aproape… nu este vina nimănui… suntem ca niște lumi paralele, distante… de neatins… întrebarea care rămâne e doar una…

Noi purtăm masca sau… masca ne poartă pe noi?!!!

Cu dragoste, Lilium

Reclame

Minciuna dă putere?!!!


Există oarece adevăr în aceste cuvinte?…  Oare puterea cuiva vine de la construirea unei măşti sau a unor  ziduri de piatră în jurul sufletului?…  nu cred… cred că puterea vine din vulnerabilitate… Este nevoie de curaj pentru a-ţi menţine pure sufletul și inima… de a lăsa oamenii să te vădă în cel mai întunecat moment al tău… de senzaţie de slăbiciune și vulnerabilitate…  riscând astfel ca într-un joc de hazard al vieţii, părţile delicate ale sufletului… nevăzute  în mod normal de lume…

Minciuna da puterePuterea vine din faptul de a şti cum să deschizi  straturile de sine pentru ceilalţi… și să îi laşi să vadă întunericul…  acea  stare fragilă, printre lacrimi, plâns și… demonii uciși…

Cu dragoste, Lilium

Iartă-mă…


Iartă-mă dragostea mea, că nu pot reuşi să mă eliberez de tine… iartă-mă, dacă sunt încă îndrăgostită nebuneşte de tine… iartă-mă, dacă ori de câte ori mă gândesc la tine sau te văd, simţurile mă împing să te sărut… iartă-mă, că uneori sunt geloasă… iartă-mă, dacă urăsc ideea că ai putea să fii cu altcineva în afară de mine… iartă-mă, că încă sper în iubirea de-o viaţă…  

Iarta-ma..Iartă-mă, că am iertat trădarea şi minciuna de multe ori… iartă-mă, dacă niciodată nu am îndrăznit să-ţi plătesc cu aceeaşi monedă tradarea… iartă-mă, dacă am vrut să fiu pe veci cu tine… iartă-mă, dacă mi-am dorit un fim împreună… iartă-mă, dacă am visat la viitorul nostru împreună… iartă-mă, dacă plâng pentru tine… iartă-mă, dacă voi merge mai departe şi nu voi privi înapoi… iartă-mă, dacă dintr-o anumită zi nu îţi voi mai răspunde la telefon sau la mesaje…  iartă-mă, dacă îmi voi face rău doar ca să te uit… iartă-mă, dacă nu voi mai iubi de teama suferinţei… iartă-mă, pentru tot ce vrei… şi…iartă-mă, că poate nu ţi-am spus de suficiente ori că te iubesc…
Cu dragoste, Lilium

Minciunele…


Cea mai bună calitate pe care o recunosc şi o admir imediat la o persoană, este curajul… curajul de a se exprima deschis, fără să fie totuşi ofensator la adresa altcuiva… 
Nu minţi niciodată pe cel care te iubeste, dar mai ales nu te minţi vreodată pe tine însuţi…  nu cred că ai mai putea să te uiţi în ochii lui(ei)… Nu cere, nu promite şi nu minţi… dar, dacă promiţi luna de pe cer…  o stea cel puţin trebuie să-I dai celui căruia i-ai promis… zic!…

Minciunele..Toţi credem că avem o idee despre ceea ce este o minciună… avem o experienţa de zi cu zi… Cu toate acestea, dacă am cere oamenilor să ne dea o definiţie a minciunii, probabil  vom obţine răspunsuri foarte diferite şi…  Minciuna este un topic care a pasionat întotdeauna mintea umană… De secole ne întrebam de ce…  ştiim adevărul, dar răspundem fals… Nu ar fi mai simplu dacă am spune întotdeauna adevărul?…
Dacă minciuna ar deveni normă şi neîncrederea,  în consecinţă s-ar generaliza… atunci, oamenii,  când ar comunica între ei, şi-ar asuma implicit şi atitudinea de a crede şi de a accepta ca fiind adevărat ceea ce îi spune celălalt…
De multe ori am pus încrederea noastră în persoanele nepotrivite… persoane care păreau bune şi speciale… ca, mai apoi, să descoperim că a fost doar un înveliş menit să ne orbească mintea…
Nu mi-au plăcut niciodată aşa numiţii “Ştie-tot” –  care întotdeauna ştiu, dar pretind că nu ştiu… doar să nu intre ei în bucluc…  ci să facă răutăţi altora…  mai bine am tăia imediat orice fel de relaţie cu acest tip de oameni…
Eu am învăţat să las oamenii să se convingă de propriile lor interpretări, deşi nu au nimic de a face cu realitatea… dar asta e altă poveste… Este frumos să te bucuri de spectacol mai degrabă decât a te supăra sau întrista!… o să mă autodeclar degustător şef, specializat în recunoaşterea… gogoşilor…
Cu dragoste, Lilium

Cel fără de păcat… să arunce cel dintâi piatra


Pe lumea asta sunt oameni copleşiţi de singurătate şi tristeţe… oameni pentru care iubirea, există doar la modul iluzoriu… motiv pentru care, a face rău celorlalţi a devenit pentru ei un mod de a-i face şi pe ceilalţi să se simtă la fel ca ei… oameni răi şi trişti fără nimic demn în viaţă lor… şi-apoi, inoculând tristeţea şi durerea lor în oamenii cei înconjoară, reuşesc să se simtă pe undeva împăcaţi cu situaţia lor mizeră…

Cel fara de pacat… sa arunce cel dintâi piatraDe ce unii oameni au un suflet plin de răutate, iar inima lor este condusă doar de ură? Cât de tulburate trebuie să fie minţile care cugetă făţarnic şi scornesc răutăţi… care numesc lumina, întuneric şi întunericul, lumină… care numesc dreptatea, nedreptate şi nedreptatea, dreptate… doar pentru a-şi satisface orgoliul şi vanitatea?…
Oare de ce omul nu mai ştie ce este ruşinea şi buna-cuviinţă?… l-au părăsit?… deşi face făgăduinţe prietenilor, le încalcă… ceea ce spune azi că, este adevăr… mâine se va adeveri ca fiind minciună… pe cine condamna şi blama ieri, astăzi îl susţine ca “prieten” şi aliat… ce să mai înţelegi?… Oare chiar trebuie să defăimezi, să bârfeşti şi să înşeli încrederea oamenilor care te  consideră prieten?…  Sfântul Nectarie spunea: “Clevetitorul ia cinstea omului, aşa cum ucigaşul îi ia viaţă… ambii sunt în aceeaşi măsură ucigaşi de oameni”… Şi este foarte adevărat!… Sufletul meu a fost ucis de “prieteni”… de oameni pe care i-am considerat aproape de sufletul meu… atunci când vorbeşte un străin, nu-l poţi condamna… dar, când un prieten te înjunghie pe la spate şi nici măcar nu înţelegi motivul pentru care o face… te doare sufletul atât de tare încât, mori…
Atunci când o persoană duce o viaţă nefericită simte nevoia ca într-un fel sau altul să pedepsească în jurul său… considerând că acele persoane cărora le face rău, îl vor înţelege mai bine dacă simt durerea pe care el o simte, sau… pur şi simplu le place să ponegrească şi  să pedepsească pe alţii pentru nefericirea şi eşecurile lor…  Toate durerile lor acumulate în timp, lovesc în ceilalţi… îi rănesc!… nu contează că un om i-a fost aproape şi l-a susţinut… loveşte doar pentru că prietenul lui are o viaţă şi încearcă să fie fericit… loveşte pentru că astfel consideră că atrage atenţia prin comportamentul lui rău şi meschin…
Noi,toţi, suntem suma acţiunilor noastre… dacă minţim şi ocărâm orice şi oricând doar pentru a ne satisface ego-ul, vom fi  dispreţuiţi … vom fi respinşi, nimeni nu ne va mai căuta prietenia… toţi cei care ne-au acordat încrederea şi prietenia lor se vor retrage, se vor îndepărta… şi, deşi vom trăi printre oameni, vom rămâne singuri… o viaţă petrecută în amărăciune, pentru că răutatea te poate hrăni doar cu necazuri… nimeni nu-şi va mai îndoi sufletul la necazul tău, nimeni nu te va mai ajuta… pentru că, atunci când faci să sufere oameni nevinovaţi, sau vinovaţi… doar că ţi-au fost prieteni şi alături la un moment dat, când ai avut nevoie… atunci când vei spune adevărul sau vei avea nevoie de ei… nimeni nu te va crede, nimeni nu îţi va mai întinde o mână… pentru că ei sunt morţi!… tu singur, ai ucis toate acele suflete care îţi erau aproape…
Omul este o FIINŢĂ alcătuită din calităţi, defecte, cu dezamăgirile şi cu fricile sale… Iubirea şi durerea, admiraţia şi invidia, sunt doar câteva din sentimentele care dictează acţiunile noastre… Oamenii din ziua de azi, devin pe zi ce trece mai răi… Jignesc şi rănesc tot ceea ce este viu şi intră în raza lor vizuală, exact când te aştepţi mai puţin… Dar, stau şi mă întreb… de ce oare atâta ură împotriva altora?… ce motivaţii şi ce frustrări îi macină?… poate neputinţa, invidia, gelozia?…
De multe ori, atunci când te simţi rănit de o astfel de persoană ai tendinţa de a-l urî… şi de a crede că te urăşte pe tine, provocându-ţi durere… dar, dacă stăm să judecăm dincolo de aparenţe vom constată că, având  resentimente ca el… nu facem altceva decât să fim la fel ca acela care ne răneşte şi ne murdăreşte… Cât de trist poate fi el de fapt!?…  un om cu o viaţă plină de frustrări… este doar un om nefericit, plin de durere şi… singur…
În final, mai spun doar atât…sper ca în viaţa lor, să vină un timp când viaţă şi timpul le vor scoate în cale un motiv pentru care să trăiască şi să iubească…OAMENII… fără nici un alt interes ascuns…
Cu dragoste, Lilium