Frânturi de gânduri…


Vreau să fiu nebună ca luna, sălbatică ca vântul şi fermă precum pământul… vreau să fiu orice este posibil sau îmi este dat să fiu…. şi să cresc în fiecare zi, cu fiecare cuvânt sau simţire ce-mi incită imaginaţia… nu ştiu cum o să cresc sau unde voi ajunge… sunt vie, respir, dar…  încă nu am început să trăiesc cu adevărat… şi uneori, pur şi simplu, am impresia că dispar… din mine… uneori este ca şi cum nu sunt aici în lumea asta… şi pur şi simplu… nu exist… straniu?!… poate… poate este greu de crezut, dar în capul meu doar troienele şi viziunile cuvintelor… par vii… pentru că ele sunt lumea mea… o lume a cuvintelor, a sensurilor, a înţelesurilor… dezvăluite doar sufletului meu… de mine, pentru lumea din mine…
Frânturi de gânduri…Râuri… torente de cuvinte mă vor învălui şi purta probabil pe căi neştiute şi neumblate până la sfârşitul zilelor mele… dar, mai ştiu că… până spre sfârşitul zilelor un vis mă va însoţi întotdeauna… Am citit tot şi aproape despre tot… mult şi multe… am găsit cuvintele poeţilor care au sculptat mii brazde… în adâncul sufletului meu… care mi-au pătruns până ventriculul inimii şi acum… dor… dincolo de linia fierbinte dintre necesitate şi emoţie… dincolo de zgomot… dincolo de bătăile pe care inima le repetă… şi, dor parcă mai mult cu fiecare cuvânt pe care îl irosesc cu cei care şi-au obturat simţirea… din prea multă iubire mi-am atins acea coardă invizibilă a neputinţei… de a fi, de a striga liber… adevărul… inimii mele…
Nu mă pot mulţumi sau obişnui cu puţin… din puţin… cu fărămituri de trăiri şi frânturi din clipe rătăcite… dar, în acelaşi timp… vreau să fiu eu aşa cum am fost atunci… eu, aşa cum sunt acum… şi eu aşa cum voi fi în viitor… vreau să fiu eu şi numai eu… întreagă şi plină de înţelesul ascuns al torentelor de cuvinte… şoptite de vreme, de oameni, pe aripi de vis…
smileCu dragoste, Lilium

Reclame

Ţine-mă de mână…


Dragostea mea, lasă-te purtat de ce ceea ce simţi… o senzaţie mai frumoasă decât cealaltă… lasă-te dus ca de spuma puternică a unui val, care te aduce la mal… fără să-ţi dea răgazul de a realiza ce se întâmplă cu tine… lasă-ţi inima liberă…să se sincronizeze cu a mea, atunci când buzele noastre se ating cu o tandreţe extraordinară… ca o petală de mătase care atinge de pielea mea, făcând-o să se înfioare…

Tine-ma de mâna..Dragul meu, ştii ce e un vis?… Un vis este o parte din tine care îţi umple mintea… sau e o carte scrisă într-o limbă necunoscută, dar care are o copertă frumoasă… dacă ar fi urâtă, atunci visul ar devini un coşmar!… unele vise pot fi plictisitoare, triste şi mate… dar când eşti îndrăgostit, visul este colorat, strălucitor, măreţ… este numai iubire… mereu am crezut că viaţa este un vis frumos de iubire, independent de realitate… el este aşa minunat şi este mare pentru că tu, eşti cel mai frumos vis din mintea mea… care mă însoţeste noaptea în somn şi care mă trezeşte a doua zi cu chipul tău lângă mine… şi zâmbetul dulce al dragostei întipărit în inima mea… nu vreau să fim soarele cu luna… mai bine să fim doar doi iubiţi…
Ţine-mă de mână la răsărit…ţine-mă de mână când soarele a asfinţit… când lumina soarelui se stinge şi lumina lunii se aprinde… când soarele se iubeşte cu luna… tu, să mă ţii strâns de mână… nu îmi da drumul în lumea asta întortocheată… strânge-mă mai tare şi fă-mă să visez că totul este bine… ia-mă în braţe… şi du-mă acolo unde timpul nu există, unde măiastrele astre ne protejează iubirea… taci… şi doar ascultă… cântecul de lebădă a unei iubiri imposibile ce-şi tânguie durerea… sunt soarele şi luna…
Strânge-mă de mână… strange-mă cu forţă… nu îmi da drumul… nu mă lăsa să plec… nu vreau să ne întâlnim doar la răsăritul şi la apusul… nostru… nu vreau să fim ca soarele şi luna… iubeşte-mă, sunt aici… mă voi preface şi voi închide ochii lăsându-mă dusă de fantezie, care mă conduce către gândurile tale… un gând pentru o persoană specială e un lucru minunat… simţi fluturi în stomac şi inima se prăbuşeşte într-o mie de emotii… făcându-te să pierzi de multe ori contactul cu realitatea!… iubire, simţi această emoţie ce ne învăluie?… ştiu, nici eu nu înţeleg mai nimic… dar mă las dusă de pasiune şi de minunea dragostei noastre…
Cu dragoste, Lilium

Un asfinţit…


Merg… şi îmi imaginez că eşti lângă mine, ţinându-te de mână… Aceleaşi locuri, aceleaşi străzi unde am petrecut clipe fericite, de neuitat…dar fericirea mea, erai tu… totul… erai soarele, care în fiecare zi îmi încălzea corpul… erai luna, care în fiecare noapte îmi veghea visele… ce altceva mi-aş fi putut dori mai mult de la viaţă?!…

Un asfintitAi fost aerul pe care îl respiram… ai fost acea fierbinţeală, pe care o încearcă numai cel care este iubit cu adevărat…. Aşa cum am fost iubit de tine… şi cum te iubeam… Cum ar fi posibil să ieşi vreodată din viata mea?… Tu eşti închisă în inima mea… acea inimă unde nu va mai avea loc o altă femeie… adevărata dragoste nu moare… nu se poate şterge… ştiu doar că fără tine, pentru mine tot restul vieţii va fi… un asfinţit…
Cu dragoste, Lilium

PS. … şi ei mai plâng câteodată…