Blestemul…


A  fost blestemată… blestemată cu memoria lucrurilor și a faptelor, perfectă… fiecare senzaţie a fost înregistrată cu o claritate desăvârșită… fiecare atingere… fiecare gust… fiecare miros… fiecare cuvânt ce și l-au împărtășit…

Blestem..Vrea să meargă mai departe, dar… această blestemată de memorie perfectă, mai perfidă și rea decât o pisică neagră, o urmărește… și, o întoarce în timp…   înapoi, la ei… înapoi, la ceea ce a fost și la promisiunile de ceea ce ar fi putut fi…

Mai devreme sau mai târziu, poate va fi capabilă să renunţe la aceste amintiri… sau cel puţin să încerce să le îngroape… și, poate, că ar fi bine dacă le-ar acoperi cu noi amintiri… așa, precum un strat de vopsea proaspătă… care să redea culoarea unei vieți normale, acoperind memoria perfectă a unor lucruri și fapte… trecute…

Cu dragoste, Lilium

Din când în când…


Din când în când, viaţa trebuie să fie agitată doar un pic pentru a păstra lucrurile proaspete şi a ne deplasa pe direcția înainte…  trebuie să păstrăm o circulaţie constantă şi puternică a evenimentelor care se succed… astfel încât să nu stagnăm, să nu ne împotmolim în diverse cutume sau momente…  Aş asemui  viaţa unei carafe pline de suc de portocale sau suc de mere nefiltrat… de ce aiureala asta?… simplu!… după un timp, dacă nu se agită carafa, toate lucrurile bune din acele fructe, pulpa lor gustoasă… se vor acumula, aşeza, într-un un fel de „depozit” în partea de jos…  lăsând deasupra lichidul cu un gust slab şi diluat, lipsit de profunzime şi plinătatea potenţialelor arome… poate avea un gust bun sau mediocru, dar nu special, vibrant sau memorabil…

Din când în când…Şi să fim sinceri… este destul de uşor să-ţi pierzi interesul atunci când ceva este doar bine sau mediocru… nu este aşa?… Dar, dacă acea carafă plină de suc delicios este agitat regulat, toate acele sedimente dulci se vor dispersa într-un lichid glorios… revitalizându-te cu fiecare pahar rece turnat, astfel încât fiecare sorbitură va fi corpolentă şi aromată…. Aşa este şi în viaţă, iar eu îmi imaginez existenţa noastră cam aşa… Dacă agităm din când în când „carafa cu suc”,  care este viaţa noastră, într-adevăr viaţa va rămâne interesantă şi aromată, atât cât poate fi…  Dacă nu vom agita ”carafa cu suc”,  vom continua să bem lichidul apos din partea de sus, şi…  după un timp vom ajunge la sentimentul că lucrurile în viaţa noastră sunt liniare, că nu ni se întâmplă nimic şi habar nu avem… de ce…
Deviind de la „norma” noastră sau… îndepărtându-ne de la ceea ce este rutină şi familiar, putem deveni nervoşi…  Adică, care dintre noi preferă să fie în afara zonei lui de confort?… Dar, uneori, exact de asta este nevoie…”de o agitare”…  care, la naibilui, chiar ne este necesară!… Cine spune că lucrurile trebuie să fie întotdeauna într-un singur fel… sau abordate mereu în aceeaşi manieră?… De ce nu ne-am transforma lucrurile din capetele noastre, măcar câteodată… să vedem cum putem inspira ceva pentru a ne reîmprospăta şi a ne răcori sufletul?…  ceva mişcări curajoase?… Cu toată candoarea, vă spun că, eu personal mă simt înfometată şi însetată… de orice lucru care înseamnă viaţă şi provocare… şi mereu mă simt obligată să împărtăşesc, pentru că ştiu că aceste lucruri nu sunt unice şi nu mi se întâmplă numai mie…
Am trecut printr-o etapă dificilă…şi am realizat că viaţa mea ar putea fi cu siguranţă mult mai bună… „cu un gust mai complex”…  şi credeți-mă, sunt suficient de încăpăţânată , într-un mod bun… încât să vreau să experimentez aroma  vieţii cea mai profundă…  Ştiu că este acolo…şi mă aşteaptă să mi-o doresc, să o vreau… Remediul este destul de simplu… se impune să ies din zona de confort, pe care mi-am creat-o…  voi zgudui puternic “carafa mea de suc” şi voi lăsa toate aromele dulci şi profunde, să se amestece împreună … pentru plăcerea gustului suprem al vieţii… mi-e dor să văd lucruri noi, să experimentez situaţii noi, să învăţ lucruri noi… să gust lucruri noi!…
Cine ştie ce s-ar putea întâmpla!… încă mai am timp… mai am o viaţă de trăit!…  cel mai probabil!…
Cu dragoste, Lilium

În mintea mea…


Îmi place să cred că eu nu am plecat vreodată… din inima ta…că tu,  încă mă ţii de mână…că tu, mă porţi în sufletul tău, în tăcere… că tu, mă păstrezi într-un colţ al inimii tale… că tu,  încă mă iubeşti… că tu, ţii doar pentru tine acel apelativ, dat numai la mine…

În mintea mea..Îmi place să cred că îţi aminteşti ochii mei, în timp ce priveşti alţi ochi…  Îmi place să cred toate aceste lucruri despre tine… Îmi place să cred asta… ca şi cum a fost niciodată un final… ci un simplu ” ne auzim mai târziu ”… vreau să îmi amintesc doar un sărut, chiar şi cel mai neînsemnat…  dar care, nu a păstrat în el gustul aspru de… adio…
Cu dragoste, Lilium