Dialog cu mine însămi…


„Nerecunoştinţa este un semn de slăbiciune. Niciodată n-am văzut oameni de ispravă, care să fi fost nerecunoscători.”
Chiar contează atât de tare părerea unora sau altora?… Cine sunt ei să îţi spună ce e corect sau nu?… Cine sunt ei să îţi spună ce să faci?… şi… Cine eşti tu că sa le asculţi vorbele? … sunt simplii muritori fără suflet… niciodată să nu te laşi învinsă… şi mai spun că nu toţi suntem nişte mecanisme fără creier şi fără suflet…  Ce vină are viaţa pentru că e dată unor oameni care nu ştiu să o aprecieze?…

Dialog cu mine însami..Când cineva e fericit îi vine să pupe pe toată lumea, să ia toată lumea în braţe, să mulţumească şi să zâmbească tuturor… Frustratul,  poate că zâmbește în sinea lui… nu pot fi sigură de asta!… dar am văzut de multe ori că cel mult schiţează un rânjet şi începe să vorbească porcos, să arunce cu acuzaţii în cei din jurul său, vrând să demonstreze cât de”şmecher”este el şi că nu are nevoie de nimeni pentru a se descurca…  Nu mulțumește niciodată cerului, destinului…  de persoane ce să mai vorbim… toată lumea este contra lui, numai el singur face şi desface…
Răutatea nu este apanajul meu forte… Răzbunarea nu mă încălzeşte… aş mai avea multe de spus încă… dar, nu voi mai spune nimic… pentru că aceşti oameni îmi inspiră milă… Un om care înjură, bălăcăreşte şi murdăreşte tot ceea ce este în jurul lui, este un om care ți-ar da și în cap în momentul  maxim al furiei generate de frustrărie şi neputinţele sale… din păcate am văzut şi am cunoscut acest gen de oameni… sunt mulţi şi se plimbă printre noi… eu nu pot înţelege cum acumulează în ei doar sentimente negative care ajung să se răspândească în trupul lor ca o boală în stadiu terminal…  te cutremuri… cum poate să aibă loc atâta ură şi răutate într-un trup firav, omenesc… din păcate, cu ei nu funcţionează nici o abordare… ei nu pot merge alături de nimeni… mai bine zis, nu acceptă pe nimeni alături de ei… ci în spatele lor, şi dacă se poate îngenunchiaţi…
Mulţi îşi bagă și îşi scot cu o măiestrie extraordinară… toate frustrările… neîmplinirile și rateurile personale… îl trimit la origini cât ai clipi pe unul care în accepţiunea lui a greşit față de el pentru că este diferit în gândire şi comportament în comparaţie cu el… De ce? De unde atâta uşurinţă?… simplu, din faptul că nu știu să fie recunoscători pentru nimic… din faptul ca sunt trişti şi frustraţi tot timpul… nu ştiu ce este bucuria, nu îşi permit să simtă bucurie… păi dacă nu vor să simtă nici măcar bucuria lor, cum să le pese de a altuia?…
E greu ca să rosteşti un banal „Merci” cuiva?… cred că da… ooohhh, da!…spun eu…  dar, de ce? Întreb tot eu… ,,Merci” are doar două silabe… daaaa, aşa este!…,,Să-mi bag…” sau ,,Du-te-n…” au minimum trei… în funcţie de imaginaţie şi frustrare… dar se pronunță mai ușor și cu mai multă simțire…
Concluzia?… Toate relele se datorează frustrărilor care deriva din suma unor eşecuri, corelată cu mentalitatea… “să moară capra vecinului”… daaaa, asta e a noastră!!!… de ce să ne uşurăm viaţa când putem mai bine să o complicăm?
Am uitat să spunem “mulţumesc” la fel cum am uitat să spunem “îmi cer scuze” sau “îmi pare rău” atunci când greşim… nu ni se cuvine totul şi nimeni nu este obligat să ne accepte mojiciile şi proasta educaţie, doar din bun simţ şi… datorită iubirii pe care ne-o poartă…
În încheiere,  pot să spun decât… Mulţumesc Cerului, că nu sunt una dintre ei!… Mulţumesc Cerului că ai mei neuroni reuşesc să funcţioneze corect şi că nu am acumulat răutate în suflet indiferent de câte necazuri am petrecut în viaţă!… Mulţumesc Cerului că răutăţile lor nu mi-au murdărit sufletul şi încă mai pot iubi oamenii!…

multumescCu dragoste, Lilium