Aruncar-ar viața în voi cu flori!


tumblr_ohsadzwpq11vk0ucxo1_500

Cu dragoste, Lilium

Reclame

În grădina mea secretă…


Când am nevoie de mine și vreau să mă răsfăț cu frumos… îmi compar mintea cu o grădină secretă, ce are o poartă cu o încuietoare mare și veche de fier…  iar cheia ei o țin legată cu un lanț de argint în jurul gâtului… Ori de câte ori îmi place să fiu doar cu mine, pot intra în grădină în vârful picioarelor și să închid poarta în spatele meu… încet, încet… având astfel răgazul necesar să-mi petrec timpul singură, nestingherită de gândurile altora…

gradina-mea-secretaGrădina mea pare liniștită la suprafață, ca orice grădină de altfel… la început… Sunt trandafiri, bujori, lalele și crini înfloriți în colțuri, sunt bulbi care împing pământul croindu-și drumul spre viață, albine ce zumzăie alene din floare în floare… și o briză ușoară ce răspândește parfumul lucrurilor minunate care îmi trec prin minte… dar, dedesubt există viermi, și există păianjeni ce țes straturi subțiri de la o frunză la alta pentru a prinde în plasă fluturii sufletului mici, creduli de felul lor…

Dar, dacă te uiți din nou, un pic mai aproape acum, vei vedea că ici, colo, există un pic de mană pe frunze…  de la auto-neglijare… o parte din sol este întunecat, argilos și bogat și plin de viață, iar o parte din el este din bulgări… mari… și trebuie lucrat  cu o lopată, o greblă… sunt frunze moarte pe sol, de la crini… nu au fost udați…

Grădina din mintea mea uneori este bine și plină de viață, dar alteori nu… Chiar acum, cheia se răsucește în broască greu, iar priveliștea ce-mi întâmpină ochii… mă face să plâng un pic de disperare și de spaimă… am simțit că mi-e frig, m-am simțit singură…  briza grădinii mele se transformase într-un vânt rece… vânt care mă face să țin capul în jos, cu ochii în lacrimi… zilele au trecut una după alta, mult prea greu… tu nu ai mai fost aici și eu… nu am avut curaj să mai deschid poarta …

… vântul a suflat până la apusul soarelui meu… urletul se oprise, frunzele au renunțat la gemete și la dansul lor frenetic ce le purta către moarte… ceva a fost diferit față de altă dată… am privit în sus, așteptându-mă să vad un stol de corbi ce planează deasupra capului, îmbrăcați în negru… strigând și umbrind amintirile noastre… dar, memoria mea perfectă a revenit… și vântul înghețat s-a transformat  în genul de vânt care spune că… lucrurile sunt pe cale să se schimbe… și aduce cu el promisiunea de ceva nou, o adiere care se joacă cu părul meu și mă face să râd… și gheața ce–mi răpise amintirile se topește, iar briza aduce cu sine parfumul lor minunat și suav… și mă topește…

flori3Am fost plecată… și revenind grădina mi-a arătat ce am părăsit… ce vrei, asta se întâmplă atunci când pleci departe de tine, dar totodată este frumusețea unei călătorii temerare, nu-i așa?… amintirile și lucrurile frumoase ne fac să ne deschidem din nou la lucrurile care sunt potrivite pentru noi și care au nevoie de toată atenția noastră… Așa că, am pus mâna și am săpat niște crini de toamnă imenși, cu frunzele lor verzi gigante și minunate încă, dar… care umbresc minuscula și fragila lăcrimioară, ce luptă să crească sub ele… și-n plus, mai mut niște pietre pentru a face o graniță mai puternică menită să mă apere… de gânduri negre și amăgitoare…

Mintea mea are nevoie de-o frontieră, de-o limită mai bună… poate că voi construi și un gard mic și am să-l vopsesc cu alb… poate că voi planta și un rând de hortensie, să înflorească toate alb și albastru în umbra dimineții… poate că îmi voi da jos pantofii și voi umbla cu picioarele goale prin noroi… nu știu….

Știu doar că voi rămâne aici până voi simți că magia vine la mine din nou, ca o molie mică și albă la lumina lunii…. Apoi, voi lua un pumn de petale roze, galbene, albe, roșii și albastre… și le sufla peste gard, spre Tine…  

… și sper că le vei simți cazând peste tine… ușor, ușor… și vei ști că există magie, și că ea te așteaptă în grădina ta și-a mea…

Am vrut să-ți spun despre toate astea… și, aș vrea să alerg la tine și să mă arunc în brațele tale, și să-ți șoptesc că vântul s-a schimbat în grădina mea… 

Cu dragoste, Lilium

Această prezentare necesită JavaScript.

Tu știi?…


Știi cât de multe gânduri se întâlnesc și se amestecă într-o noapte?… știi ce îmi poate atinge adânc ochii sufletului?… știi ce înseamnă stelele prinse în dans, în zâmbetul inimii?… știi că ești făcut din pulberile furtunilor cerurilor?… știi că un singur ecou nesfârșit al iubirii eterne se sincronizează cu tăcerea mea?…

Dacă mă întrebi cum e viața mea acum, voi spune că ea nu calcă pe pământ… ea alunecă pe raze, cade în abis și doare… și se vindecă iar… și se înalță în creștetul eternului senin, precum ciocârlia ce se înalță spre soare… 

Tu stiiCuleg petalele florilor născute din iubirea lumii… acea lume, care de multe ori ne va da doar spinii acestor flori crescute din iubire… și te întrebi de ce… știi?… nu, nu poți înțelege, răspunsul îl cunoaște doar Dumnezeu… și va veni la momentul potrivit, nu încerca să-l grăbești… nu ai cum să știi gândurile ce se zămislesc într-o noapte…

Este adevărat că fiecare iubește într-un mod anume, și unele iubiri sunt intense… altele mai relaxate, dar… iubirea există în fiecare ființă… e viață… Iubirea este o legătură directă și indirectă cu sensul vieții noastre… La urma urmei, suntem doar pulbere de stele, incandescentă, prinsă în dansul magic al furtunilor sentimentelor… și care nu poate fi stinsă cu lacrimile izvorâte din ochii sufletului… nu sunt suficiente lacrimi pe lume pentru a îneca o inimă îndrăgostită…

… și mai știi ceva?… ceea ce este invizibil pentru ochii înlăcrimați, poate fi văzut de către o altă inimă… 

Cu dragoste, Lilium

O mie de defecte…


Uneori cuvintele nu sunt suficiente pentru a spune ceea ce simţim… ni se par a fi banale, ne temem să nu greşim… ni se pare că nu sunt de ajuns, atunci când vrem să le adresăm cuiva care ne face să ne simţim importanţi… cuiva care pentru noi, la un moment dat reprezintă… totul…

O mie de defecte..Ce înseamnă o astfel de persoană?… E aceea care ne poate face să plângem şi râdem mai apoi… e aceea care scoate din noi tot cei mai rău sau cel mai bun… e aceea care ne iubeşte în ciuda celor o mie de defecte, cu care am trăit şi trăim zi de zi… Ce altceva să vă mai spun?…hmm, da!… e acea persoană care se aruncă cu tine în necunoscut şi nu se opreşte în faţa unei îndoieli…  e aceea persoană care nu se sperie de experienţele negative, de cei care au avut ghinion şi care nu au fost capabili să păstreze dragostea şi menţină respectul… e aceea persoană care nu gândeşte la căsătorie ca şi cum ar fi o limitare, o încătuşare… care ştie că în dragoste nu există nici o certitudine, garanţie şi că iubeşti şi eşti iubit  în fiecare zi…
De obicei, bărbaţii iubesc acţiunea, simplitatea şi comoditatea…  totul, opus femeilor, care iubesc gândurile şi cuvintele de dragoste… nu este adevărat faptul că bărbaţii nu sunt capabili a scrie cuvinte dulci, profunde… de fapt, m-am gândit că şi ei sunt oameni, şi chiar îşi fac confidenţe între ei…  nu cred că iubeşte cineva să îşi “dezbrace” sufletul… şi niciodată sau aproape niciodată cu persoana iubită… şi mai cred că, în iubire trebuie să ţii o bucată din inimă pentru tine, suficient cât pentru a menţine misterul şi fascinaţia… sunt şi momente când un cuvânt în plus îți salvează viaţa, în sensul că stabileşte un nou mod de a evalua şi de a vedea lucrurile… Mă gândesc că poate ar trebui să punem deoparte şi o parte din noi, din ceea ce am fost şi cine suntem noi, care avem întotdeauna o mie îndoieli… și care întotdeauna avem nevoie de atâta certitudine… acea parte din noi, unică şi irepetabilă…
Recitesc ce am scris şi surprinsă, îmi dau seama că simt acea senzaţie care restaurează inima şi sufletul… nu ştiu dacă m-a inspirat ceva sau faptul că citind ceea ce am scris mi-a dat mai multă încredere în atât de dulcea şi de fragila dragoste… Da, dragostea… acest sentiment dulce şi ciudat care mişcă lumea, care… şi, chiar dacă unii oameni văd negru, pentru că le-a fost rău… iubirea îi revigorează… pentru că iubirea e creativă, generoasă şi liberă… şi trebuie să aveţi încredere, să alegeţi să gândiţi pozitiv..  va exista întotdeauna cineva care va scrie, care va suna, care va trimite sms, care dăruieşte flori, care face cadouri… şi care mai apoi să fie înlocuit, chiar fără să ştie, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi alţii înainte, dar… cel mai important lucru este după… să ştii cum să priveşti înapoi şi să zâmbeşti, aşa cum facem deseori pentru a nu suferi din cauza neadevărului…  Concluzia: …  în ciuda a tot, eu încă cred că dragostea este un lucru minunat…
Cu dragoste, Lilium

Ţăndări…


Un strigăt, rădăcini rupte din pământul unde au trăit şi s-au hrănit… durere insuportabilă… dorinţa niciodată împlinită… zâmbet chinuit…si apoi viata… unică, măreaţă, prea scurtă, prea rapidă… am vrut să o savurez toată dintr-o singură  muşcătură… dar trebuia să o adulmec, să o gust… clipă de clipă… nu am ştiut… nu am putut…

Tandari..Şi între timp aştept ca viaţa să înceapă să îmi surâdă şi mie… poate trecutul se scurge şi nu se mai întoarce… poate… în cele din urmă, se va nărui în mii de ţăndări…Şi aştept viitorul… cu uşa deschisă,  fără să ştiu ce va fi mai apoi… dar cu dorinţa de a păşi înăuntru, cu speranţa de a găsi imensitatea  vieţii în sine…
Şi  între timp trăiesc ca un râu furios, care îşi urmează calea sa… şi totuşi este  capabil să se canalizeze… moloz şi murdărie…  flori şi dorinţe ale celei  care priveşte şi visează… că va fi  fi capabilă să facă să alunece problemele sale cu aceeaşi viteză…
Cu dragoste, Lilium

Forţa…


Uneori lucrurile foarte mici, cele mai uşoare atingeri, cele mai scurte cuvinte, cele mai scurte săruturi… înseamnă cel mai mult… Nu costul sau mărimea gestului  este ceea ce contează… Este sentimentul și emotia din spate… Dacă cel mai generos cadou mi-ar fi dat pentru a masca o inimă goală, atunci aş prefera mai degrabă câteva cuvinte simple… din sufletul tău…

Forta..Mă întreb… oare câţi bărbaţi îşi dau seama, că cel mai mare dar pe care-l pot oferi femeilor lor… Nu sunt florile, bijuteriile sau cinele scumpe…  ci  pur şi simplu să-i ţină chipul în mâinile sale, preţ de câteva clipe… şi să-i vorbească de dragostea lui… Să fie prezent, acolo… în acel moment, cu ea…
S-a scris mult despre complexitatea femeii… dar, trebuie să  înţelegeţi doar un lucru simplu… Tot ceea ce o femeie are nevoie, este inima ta… Tot ceea ce îşi doreşte cu adevărat, este să i se spună  că este iubită… de către un barbat, pentru care crede că aceste cuvinte sunt adevărate… pentru că numai atunci o femeie simte forţa bărbatului… pentru că, din acel moment se va simţi în siguranţă… lângă tine…
Cu dragoste, Lilium

Când plouă cu petale…


Acolo, undeva, sus, este tristeţe în perfecţiunea închipuită… este melancolie în frumuseţe… pentru ca noi să înţelegem, că lucrurile sunt trecătoare… Adică, ceea ce este perfect acum, se poate transforma foarte rapid… de aceea, încearcă să profiţi cât poţi…

Când ploua cu petale..Când plouă cu petale…Tu… să te ascunzi prin visul meu… şi printre săruturi, să-mi faci aripi din ele… şi să mă duci în zbor, printre norii pufoşi… cu părul acoperit de petale de flori… Şi să iubeşti toate camerele sufletului meu… ce pare diafan… ţesut din raze de lumină şi iubire… Acum… că se întâmplă… temerile mele se vor topi departe… şi voi aluneca cu tine… sub o ploaie de petale de flori, într-o transă narcotică… du-mă, departe!… într-un vis de iubire, de unire a simţurilor într-o dulce complicitate a sufletelor noastre… flamânde…
Şi, când nu mă vei mai iubi… Bobocii vor cade, nu vor mai înflori… vor fi luaţi de vânt… şi până a doua zi, vor fi uitaţi… aşa se-ntâmplă în viaţă…şi aşa se va întâmpla şi cu fericirea noastră, cu dragostea noastră…aşa se va întâmpla şi cu noi… vom fi uitaţi… ca visele…
Cu dragoste, Lilium