Nu sunt obligată să mă prefac că sunt ceea ce nu sunt


Nu sunt obligată să fiu de acord cu ceea ce nu se potrivește cu felul meu de a fi, de a gândi… Nu sunt obligată să înghit tonul ridicat al unei voci, să-mi fie frică și să renunț la ceea ce gândesc și-mi doresc… Nu sunt obligată să pretind că mă simt bine cu cineva  care nu mă face să mă simt bine… Nu sunt obligată să trăiesc așa cum alții se așteaptă ca eu să fiu și să viețuiesc…

nu-sunt-obligataNu sunt obligată să fiu de acord cu ceea ce nu se potrivește cu felul meu de a fi, de a gândi, doar pentru a mulțumi pe alții… am vise, sentimente, voința mea, adică, nimeni nu mă cunoaște mai bine decât mine… dacă cineva vrea să fiu de acord cu el, va trebui să încerce să trăiască adevărul meu, să uite că este în contradicție cu mine… dacă aș fi de acord cu tot și cu toate,  nu aș mai fi eu… aș fi doar un robot, nefericit și frustrat…

Nu sunt obligată să înghit tonul ridicat al unei voci, fără motiv… mă simt jignită în demnitatea mea când cineva mă atacă în mod deliberat. De aceea, mă voi asigura că celălalt va înțelege foarte clar care sunt limitele răbdării mele.

Nu sunt obligată să insist într-o relație ce nu funcționează, să-mi fie frică și să renunț la ceea ce gândesc și-mi doresc și să pierd șansa de a fi fericită. Abandonul unei relații fără viitor este un act de mult curaj, necesită timp și… multe lacrimi… Dar, a rămâne ancorat, atașat de ceva ”gol”, poate doar răni și mai mult… A continua o relație doar din cauza temerilor și a jenei pentru eticheta ce o vor pune ”ochii” celor din exterior, ar fi una dintre cele mai proaste atitudini pe care eu o pot avea…

Nu sunt obligată să pretind că mă simt bine cu cineva  care nu mă face să mă simt bine… care nu-mi adaugă nici o plus valoare, din contră mă face să mă simt inconfortabilă cu mine sau… nimic… Nu trebuie să zâmbesc oamenilor falși, ipocriți, lacomi și lași… Voi sta la o distanță sigură față de tot și ceea ce transpira negativitate în jurul meu și nu mă poate face să mă simt fericită și mulțumită…

Nu sunt obligată să trăiesc așa cum se așteaptă alții ca eu să fiu, nu mă supun tiparelor arhaice care fac doar să aplatizeze tot ceea la ce vibrează inima mea… Sunt cineva care simte, iubește și urăște în ritmul esenței mele… cineva care simte că e o ființă plină de un foc viu, care  plânge, cade… și se ridică… iar și iar… cu forțe înzecite de a o lua de la capăt mereu…

Nu sunt obligată să plâng pe ascuns atunci când tristețea vine peste mine, doar pentru că alții pot să mă considere o persoană slabă… Puterea mea vine din durere, puterea mea se înzecește în timpul furtunilor mele emoționale, astfel încât vidul artificial creat în jurul meu, este depășit de voința de a trece peste.

Nu sunt obligată să accept tot ceea ce mi se întâmplă rău cu resemnare… Am dreptul să contrazic, să mă apăr, să strig durerea mea… ca să mă reechilibrez și să merg mai departe, eliberată de trecut…

Din moment ce eu nu rănesc sentimentele altora, din moment ce eu nu calc peste sufletul nimănui, mă pot elibera de tot ceea ce mă împiedică în drumul meu, ignorând ceea ce nu mi se potrivește, păstrând doar ceea ce mă ajută să devin mai bună, să văd adevărul și ceea ce îmi aduce lumină, care mă acceptă așa cum sunt, cu toată ființa mea și zâmbetul meu sincer…. 

Singurul lucru la care sunt obligată este acela de a fi fericită!!!

Cu dragoste, Lilium

Reclame

Sentimente…


În primul rând, eu sunt recunoscătoare pentru că am sentimente… şi capacitatea de a le exprima… da, poate că asta înseamnă că port o ştampilă şi pot sfârşi prin a fi rănită… dar, de asemenea, înseamnă că eu pot trăi bucuria, dragostea şi fericirea… la fel de bine precum pot supravieţui, durerii şi tristeţii…

Sentimente..Şi poate că, înseamnă că spun prea multe, uneori… şi nu ştiu când să tac… dar, eu sunt bucuroasă că pot exprima ceea ce simt… aşa cum alte persoane pot alege să se descurce cum vor, în intimitatea lor… dar eu, cel puţin în inima mea ştiu că sunt întotdeauna deschisă  şi sinceră… nu ţin  în mine nimic şi nu joc jocuri de culise, murdare…
Şi acum, întreb…  de ce când doreşti ceva prea mult… dorinţa ta este respinsă şi nu se împlineşte?… şi… când nu-ţi doreşti deloc ceva, se împlineşte?… adică, ceea ce nu-ţi doreşti sau ceea ce nu-ţi mai faci speranţe că se va împlini… se împlineşte?… la naibilui, eu nu mai înţeleg nimic!…
Cu dragoste, Lilium

Ce este Fericirea…


„Sunt fericit – pentru că…” Ţi-ai pus  vreodată întrebarea : “Sunt fericit, acum ?“… Răspunsul, sunt sigură, este „nu”, sau mai degrabă ” încă nu”… Toată lumea are ceva care încă îi lipseşte pentru a fi fericit…Vouă vă lipseşte ceva?…Sunteţi fericiţi  cu viaţa voastră, cu trecutul vostru, etc..? Ce înseamnă fericirea pentru tine?… Pentru mine, fericirea nu este un ceva de neatins…mă gândesc că poţi fi fericit în momentul când spui: nu-mi pasă de nimic!…Destul, gata acum!… şi începi să iei viaţa aşa cum vine, zi după zi, ceea ce este… sau ceea ce va fi…

Ce este FericireaAdevărul este că, dacă dorim să fim fericiţi… o putem face imediat!…  pentru că fericirea nu este în viitor, ci în momentul de faţă… nu contează cât de mult avem, ci cât de mult ne putem bucura de ceea ce avem… Şi mai cred că, fericirea vine înapoi, chiar dacă uneori ne mai scapă…Uneori,  fericirea pur şi simplu se ascunde şi te lasă fără suflare, te împinge şi te grăbeşte  spre abisuri… dar, secretul este să nu te simţi învins, ci doar parte din o bătălie pierdută… şi astfel, trăind complet înfrângerea , ea se poate transforma într-un cadou frumos pe care fericirea ţi l-a lăsat înainte să plece…Nu este nevoie s-o chemi, ea se întoarce în linişte şi discretă precum bătaia de aripi a unui fluture.
Rar ne dăm seama că fericirea a făcut popas în inima noastră, pentru că ea… nu face nici un zgomot, în timp ce ei harpele şi flautele sale cântă în sufletul nostru… observi mai uşor atunci când ea zboară departe, da… din când în când zboară departe, precum păsările călătoare…Şi are dreaptul!… altfel, nici măcar nu ne-am da seama de prezenţa sa…Şi, mai apoi, crescând înveţi că fericirea nu este una dintre cele mai mari lucruri… Nu este ceea ce urmărim la vârsta de douăzeci de ani, când, ca şi gladiatori ne luptăm cu toată lumea încercând să ieşim victorioşi…
Fericirea, nu este ceea ce se insinuează în mintea noastră crezând că dragostea este totul sau nimic… nu este una din emoţiile acelea puternice care fac… „bang”… şi tună spectaculos… fericirea nu este ca un zgârie-norii pentru a o escalada sau provocări câştigate continuu când suntem puşi la încercare… Crescând, înveţi că fericirea este făcut din lucruri mici dar preţioase… şi, înveţi că mirosul de cafea dimineaţa este un mic ritual de fericire, că îţi este suficient să auzi o melodie, că o carte îţi poate da senzaţii ce îţi încălzesc inima… că aromele din bucătărie sunt minunate, că o poezie îţi poate picta fericirea, etc…
Înveţi că fericirea este făcut de emoţii în  vârful picioarelor, din explozii mici, care în surdină îţi lărgesc inima …înveţi că stelele te pot emoţiona şi îţi pot face ochii să strălucească şi înveţi că un câmp de floarea-soarelui ştie cum să-ţi lumineze faţa, că mirosul de primăvară te trezeşte din iarnă… şi stând la umbra unui copac citind, te relaxează şi îţi eliberează gândurile…
Mai înveţi că dragostea este făcut din senzaţii delicate, din mici scântei în stomac, de prezenţa cuiva care îţi este aprope sau chiar departe… şi, înveţi că timpul se dilată… adică 5 minute pot deveni preţioase şi lungi, mult mai mult decât mai multe ore la un loc… înveţi că este suficient doar să închizi ochii, să-ţi aprinzi simţurile, să bucătăreşti în bucătărie, să citeşti un poem, să scrii ceva sau să te uiţi la o fotografie… şi reuşeşti să anulezi timpul şi distanţele, şi eşti împreună cu cine iubeşti…
Ce mai poţi învăţa?…  înveţi  că, auzind o voce pe telefon sau primind un mesaj neașteptat, sunt mici momente fericite… înveţe să ai în casetuţa inimii tale, vise mici dar preţioase… înveţi că ţinând în braţe un copil este o fericire delicioasă… înveţi că darurile cele mai mari sunt cele care vorbesc de oameni pe care îi iubeşti… uneori înveţi că există fericire şi în acea grabă de a scrie pe o foaie de hârtie gândurile tale( aşa cum fac eu)…  şi că există o fericire amăruie chiar şi în melancolie…
Dar, cel important este să înveţi că în ciuda zidului tău de apărare, în ciuda dorinţelor  tale sau a destinului  tău … găseşti fericire… trebuie doar să înveţi cât de frumoasă şi de mare este simplitatea vieţii ce ne-a fost dăruită…
Adevărata fericire, este o fericire fără cauză… Da, sunteţi fericiţi şi nu ştiţi de ce… Aaaa, dar unde se găseşte această fericire? … vă pot spune că: În iubirea de viaţă din noi!… iubirea nu vă aduce nici înţelepciune, nici stiinţă… doar lumină, asta da!… când ai iubire te ridici, te înalţi nespus şi îţi e bine!… Astfel că, numai dragostea de viaţă din noi ne poate aduce adevărata fericire… corect?…
Succes!… şi o viaţă simplă şi plină de bucuria lucrurilor mărunte şi preţioase menite să vă facă fericiţi!
Cu dragoste, Lilium