Carnavalul de zi cu zi…


Sunt momente când simți că tăcerea te înconjoară și te apasă, în timp ce în mintea ta o mie de gânduri se ciocnesc, se întâlnesc… se ucid…  se îndepărtează, se suprapun… dar, dacă cineva te întreabă în acel moment la ce te gândești… oare de ce răspunzi „la nimic!” ?!!!…

Carnavalul de zi cu zi…Pentru că se nasc furtuni în noi, pentru că fiecare în parte trebuie să luptăm împotriva greutăților vieții… dar, există furtuni pe care le purtăm în noi și nu le putem învinge… sunt acelea care se creează din faptul că de multe ori știm că suntem falși, că nu suntem ceea ce vrem să demonstrăm altora… și cine nu va învăța că într-un final, trebuie să spună adevărul, va rămâne veșnic prizonierul furtunii din el…

Poate pentru că toți cer să fii sincer, dar de fapt sunt foarte puțini aceia care sunt capabili să suporte adevărul?… mai ales atunci când răspunsul nu seamănă cu ceea ce vor să audă… Nu asculta cuvintele pentru că ele înșală…. Nu te lăsa sedus de o privire pentru că poate fi doar o iluzie… privește cu atenție la modul în care te tratează persoana care pretinde că te iubește… ăsta e singurul adevăr care contează… De aceea, poate, mie îmi place să-mi ascult tăcerea… ea spune adevărul… nu sunt precum acele minciuni purtate de măști…

Măști, măști, măști… oriunde privești vezi doar măști… Nu, nu este carnaval…  este doar viața de zi cu zi… măști de paradă care ascund nenorociri acolo unde tu crezi că vezi prieteni…  ascund cicatrici acolo unde tu vezi zâmbete… sau prefăcătorie ascunsă acolo unde te-ai gândit că găsești sinceritate și căldură sufletească… Da, oamenii sunt adevărați maeștri, capabili să se ascundă foarte bine în spatele măștilor… dar vor face asta doar pentru o perioadă, pentru că mai devreme sau mai târziu îți vor arăta cine sunt ei cu adevărat…

mascaAmintiți-vă mereu un singur lucru… dați-vă jos masca atunci când sunteți voi cu voi… desigur, îi puteți minți pe alții, dar… atunci când te privești în oglindă, ea va reflecta realitatea… nu masca… a te minți pe tine, a-ți minți propria inimă este ca și cum ai purta niște haine prea mici și incomode pentru sufletul tău… este un chin tăcut și continuu… dezbracă-le, fii liber!… fii conștient de faptele tale…

Îmi plac persoanele adevărate, acelea care emană parfumul sincerității… măștile, îmi provoacă doar silă… și indiferent cât de mult ar vrea să se parfumeze cu acel parfum al bunătății, mirosul de fals se simte oricum… chiar dacă unii sunt buni la minciuni și aparent, reușesc să ne convingă că victimele ar fi chiar ei…

Nu spun că eu eman chiar un miros plăcut… dar, știu că am o inimă care miroase bine, a iubire… și cu siguranță nu las în urma mea o dâră de parfum dezagreabil, ca semn al trecerii mele prin viața cuiva… dacă m-ați întreba ce înseamnă falsitatea, v-aș răspunde că este om apropiat sufletului care zâmbește… în timp ce minciunile lui te omoară…

Dar, de fapt… nici unul din noi nu purtăm vreo vină… împroșcăm în jurul nostru adevăr și minciună, în încercarea de a explica ceea ce nu putem înțelege… precum o dragoste de neatins, îndepărtați și totuși atât de aproape… nu este vina nimănui… suntem ca niște lumi paralele, distante… de neatins… întrebarea care rămâne e doar una…

Noi purtăm masca sau… masca ne poartă pe noi?!!!

Cu dragoste, Lilium

Reclame

A fi adevărat…


Nu vreau să rănesc pe toată lumea… nu vreau să rănesc pe nimeni de fapt… dar, e greu când fiecare alegere pe care o faci, are un impact asupra cuiva…  aş putea face ca el?… sau… aş putea face ca ei?… cum aş putea să mai ştiu ce mai înseamnă a fi corectă?…

A fi adevarat…Dacă răspunsul ar fi atât de simplu, poate că în primul rând aş fi corectă cu mine… aş face totul după bunul meu plac… nu spun asta la modul frivol… ci datorită faptului că singurul mod de a fi corect cu cineva, este acela de a şti în primul rând să fii corect cu tine… să rămâi fidel şi autentic în sinele tău… pentru că dacă nu eşti aşa, atunci totul este doar un joc… trebuie să încerci să găseşti echilibrul în tine…  încercând să păstrezi toată lumea fericită, încercând să eviţi conflictul şi menţinând pacea… aşa cum am făcut atât de mult timp… dar, tot nu mi-a reuşit… chiar dacă nu i-am rănit pe ceilalţi, m-am rănit pe mine… şi atunci?…
Vin acele zile când simţi că este mai uşor de zis decât de făcut ceva… în unele zile te simţi ca şi cum ai fi adevărată numai dacă ai fi tu, autentică… fără mască… şi asta este cel mai greu lucru din lume… în unele zile simţi că ţi-ar fi mult mai uşor doar ţinând toată lumea fericită… şi astfel, să uiţi de tine… Dar… ştiu că acestea sunt zilele când e nevoie să mă opresc să mai gândesc… Acestea, sunt de fapt zilele când indiferent de ce simt, trebuie să pun un picior în faţa celuilalt… pentru a merge mai departe… să iau fiece zi pe rând, încet… şi să mă concentrez numai asupra a ceea ce trebuie să fac… Pentru a ajunge acolo… la acea linie de pornire… pentru că numai atunci când voi fi acolo, va deveni clar răspunsul… numai atunci voi putea să văd adevărul… numai atunci când voi fi acolo, voi şti… ce pot realiza cu adevărat şi de ce am nevoie pentru  viitor…
 Dar… dacă nu ajung niciodată acolo… dacă voi renunţa la drumul lung şi o voi lua-o mai uşor, pe scurtătură… aşa cum am făcut de prea multe ori în trecut… probabil, voi ajunge pur şi simplu să mă urăsc şi în cele din urmă… asta îi va răni pe toţi… la naibilui!… fac ce fac şi am ajuns de unde am plecat… cum aş putea să ştiu ce înseamnă a fi corectă?…
Cu dragoste, Lilium