Un An Nou fericit și frumos precum sufletele noastre!


Toţi suntem nerăbdatori în aşteptarea noului an, dar să nu uităm să privim înapoi cu iertare și înainte cu speranţă. De fapt, cel mai frumos lucru este că, în acest moment regăsim din nou speranţa… care, poate am abandonat-o prea des în ultima vreme… dar, dincolo de speranţă sper că în acest an certitudinea va fi laitmotivul zilele voastre.
Noul an se așterne înaintea noastră și este un volum nescris cu 366 de pagini goale. Îmi doresc și vă doresc ca în fiecare zi să scriem în acest nou volum al vieții noastre numai lucruri bune, împliniri, iubire, bucurii și fericire, pentru ca la finalizarea și a celei 366-a pagină a volumului să-l citim cu bucurie!

Încercați să vedeți bunătatea în celălalt, să recunoașteți și să conștientizați valoarea celor dragi sufletului, pentru că a ierta și a iubi, sunt la îndemâna oricărui om… trebuie să intrați cu sufletul primenit în noul an.

Pentru anul 2020 în primul rând îmi doresc sănătate și frumos în viața mea… apoi să am grijă cum îmi dozez timpul… să îmi păstrez cea mai mare porție doar pentru mine, să las Bunătatea să domnească în viața mea… să îmi schimb anumite obiceiuri… și să îmi creez altele noi… să rămân focusată doar pe lucrurile pozitive și să am în jur doar oameni pozitivi… să devin cea mai bună versiune a mea de până acum… să nu încetez să cred că totul este Posibil… restul, vor veni aşa cum au fost scrise… și, aş mai vrea ca oamenii pe care îi iubesc să fie un pic mai fericiţi…

Vouă, vă doresc să vă realizaţi visele, să atingeţi cerul cu degetele… şi să vă înălţaţi cât mai sus pentru a îmbrăţişa soarele… Iubiţi şi îndrăzniţi să Visaţi!… și, mai vă doresc să aveți parte de Bucuria de a Dărui… a trăi o viață plină de bucurie înseamnă și a învăța să dăruiești, de a aduce bucurie altor persoane… de-a lungul anilor am observat că lucrurile mici pe care le-am făcut și care nu au înseamnat mai nimic pentru mine pentru că le-am făcut în mod natural, instictiv, ele de fapt au fost uriașe pentru ceilalți… Nu știi niciodată cât de mult va însemna ceva mic pentru oamenii din jurul tău… Cu cât veți dărui mai mult, cu atât veți primi mai mult… de aceea… Îți doresc ca inima ta să fie umplută cu bucuria de a da, deoarece este expresia iubirii din inima ta și bunătatea din sufletul tău!…

Și nu în cele din urmă… Vă doresc să fie revărsată asupra voastră Bunătatea!… ”Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele, dacă suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența și erudiția și supradoctoratele… Nimic nu poate înlocui și suplini nițica bunătate sufletească, nițica bunavoință, toleranță, înțelegere… Nițica susținută bună-cuviință”( Nicolae Steinhard)

Cu credință și Dumnezeu alături orice este posibil! Am învățat multe în ultimul an și, din cauza acestor lecții, nu mai sunt îngrijorată sau stresată. Cu toții suntem binecuvântați cu fiecare zi a vieții noastre și fiecare zi aduce posibilitatea ca ceva extraordinar să se întâmple. Totul constă în modul în care alegi să o vezi și nu te opri din ceea ce vrei să faci. Este posibil să faceți modificări pe ici-colo pe parcursul drumului, dar nu vă opriți! Împliniți-vă visurile și idealurile! 

Cam asta a fost… dacă considerați că aceste cuvinte ale mele v-au ajuns la inimă, nu ezitați și trimiteți-le celor dragi vouă…

Un An nou fericit şi senin tuturor! ❤ Lilium

Palate clădite din vise…


Am știut că te iubesc din prima clipă și că nu mai există cale de întoarcere când mi-am pus brațele în jurul gâtului tău pentru a zecea oară în acea noapte… de atunci, nu mi-am putut ține mâinile departe de tine și nici capul de pieptul tău pentru că…  eram acasă… După toți acești ani (și sunt mulți, la naibilui) să știi că, concluzia este aceeași… niciodată nu am să-ți dau drumul din brațele mele pentru că iubirea mea nu are altă cale… știi foarte bine, la fel ca mine, că cele mai frumoase lucruri în viață nu doar lucrurile materiale… sunt oamenii dragi pe care îi porți în suflet, amintirile frumoase, sentimentele și momentele care ți-au făcut sufletul să zâmbească, să râdă de fericire!…

Lucruri mici..… azi, ne doresc să ne facem sufletele să râdă cât mai mult și să-și clădească palate din vise, împreună…Te iubesc, iubire!

i loveCu dragoste, Lilium

Scrisoare deschisă către femeia de azi și de mâine


Dragostea nu trebuie să fie oarbă…  multe s-ar putea să mă contraziceți, dar… vă rog, oricât de mult ați apăra ideea că ”dragostea e oarbă”, ar trebui să vă gândiți că, s-ar putea să vă fie mult mai bine dacă într-o relație o să aveți ochii larg deschiși, inima plină de iubire și… demnitatea la cote înalte… Numai atunci puteți construi una dintre acele relații demne, în care puteți respecta și să fiți respectate… jocurile de putere sau sacrificiile excesive nu au ce căuta într-o poveste de iubire, într-o relație de iubire…

dragoste„Eu te-am iubit până când demnitatea mea a spus, nu merită!”… Dacă această propoziție are sens pentru tine, atunci știi, mai bine decât oricine, că dragostea are uneori o limită, care se numește „demnitate”…

Există momente în viața noastră când se merită să fim curajoase și să riscăm… dar, nu trebuie să uităm de stima de sine, demnitate si dreptul de a fi fericite… dacă oricare dintre acestea lipsesc, trebuie să luăm o decizie, pentru că… cine ne place într-adevăr se preocupă în fiecare zi de bunăstarea sufletului nostru…

Îndrăgostește-te de cineva care știe cum să iubească … și nu de cineva care nu a învățat nimic despre dragoste…

Îndrăgostește-te de cineva care își arată sentimentele… și nu de cineva care își reține sentimentele…

Îndrăgostește-te de cineva care te iubește pentru acele detalii care te fac diferită… și nu de cineva care spune că toate femeile sunt la fel…

Tu meriți mult mai mult decât cineva care uită de tine, cineva care nu vrea să audă temerile tale, care nu este entuziasmat când tu povestești despre dorințele tale… sau când vorbești despre visele tale…

Tu meriți mult mai mult decât pe cineva care pretinde că are grijă de tine, dar care este mai mult absent decât prezent… sau apare numai atunci când dorește…

Nu meriți pe cineva care te sufocă, care te ține departe sau care izolează lumea ta… Tu meriți pe cineva care să fie fericit doar dacă te sărută, doar dacă te ține în brațe… care îți extinde orizontul lumii tale și îți arătă că poți merge mult mai departe decât crezi…

Tu meriți pe cineva care crede în tine, care îți dă putere atunci când ai nevoie… și, care este prezent și te prinde atunci când sufletul tău cade… Nu meriți pe cineva care stă lângă tine doar câteva ore când îți este bine, ca mai apoi să se depărteze de tine… să dispară…  atunci când lucrurile își pierd calea lor și ție ți-e rău…

Tu meriți pe cineva care vrea să meargă cu tine, indiferent ce se întâmplă, chiar dacă nu e sigur ce cale va urma… Nu meriți pe cineva care vă răspundă doar cu „ne vedem mai târziu.”

Nu meriți pe cineva care nu se străduiesc să te vadă așa cum ești, și care ignoră orice posibilitate de a te găsi atunci când te rătăcești… Dacă cineva fuge de tine, înseamnă că acea persoană nu a vrut să rămână… 

Tu meriți pe cineva te sună dimineața și vorbește despre lucruri aiurea, doar ca să-ți audă vocea… Tu meriți pe cineva care vine să te vadă fără să te întrebe, fără invitație… nu pe cineva care spune că îi este dor de tine, dar nu vine să te vadă…

Tu meriți mai mult… Inima ta este imensă, sufletul tău arde intens, angajamentul tău este deplin, iar tu… nu meriți nimic mai prejos decât ceea ce oferi… Ai un drum lung de parcurs încă, așa că… mergi mai departe… Tu meriți pe cineva care te stimulează și nu doar pe cineva care îți punctează doar defectele și te trage în jos…

Nu meriți pe cineva care te întârzie în planurile tale, care devine o durere de cap, atunci când ar trebui să-ți aducă un confort, o alinare…

Te simți singură?… Ei, și?…Du-te și defilează-ți afară singurătatea având pe față un zâmbet larg, pentru că într-o zi va apărea cineva care va dovedi că merită toată încrederea și dedicarea ta…

Dragele mele, să nu credeți că nu există nimic mai rău decât a fi abandonat sau ignorat de cineva pe care-l iubești…. Nu este adevărat, cel mai distructiv lucru este acela de a te pierde pe tine, pentru cineva care nu te iubește!…

A avea demnitate este și va fi întotdeauna recunoașterea faptului că suntem demne de lucruri mai bune… și mai spun că… mai bine o singurătate demnă decât o viață plină de carențe, de relații incomplete, în care suntem actori secundari…Nu lăsa pe nimeni ca în propria ta viață să îți ofere rolul secundar… Tu ești actrița principală a vieții tale, nu-ți pierde demnitatea pentru nimeni!…

finalCu dragoste, Lilium 

… doar după greșeli vine și încrederea


Uneori lucrurile frumoase vin în viața noastră de nicăieri, pur și simplu… nu le putem înțelege întotdeauna, dar cred că trebuie să avem încredere în clipa ce vine… că doar nu ne-o fi teamă de puțină fericire… zic!
incredereȘtiu…
….mereu avem o rezervă, o întrebare ce vine de aiurea… suntem ”stricați”, ”deformați”, de parcă trebuie să știm totul și să înțelegem totul pentru a fi fericiți…
Oare, uneori nu merită să avem puțină încredere?… oricum ce este menit să se întâmple se va întâmpla…
… și încă ceva… Încrederea vine numai atunci când ai făcut ceva de foarte multe ori și… ai făcut destule greșeli, din care ai învățat în cele din urmă cum să faci bine…
Zic!…
Cu dragoste, Lilium

Love is in the air…sau dragostea plutește în aer pe internet!


Moto: Cei mai mulți aleargă după iluzii pentru că le este teamă de realitate, se îndepărtează de realitate cu o viteză amețitoare uitând că în goana lor după fantasme și închipuiri, de cele mai multe ori îi pierd pe drum pe cei cărora ar fi trebuit… poate… să le acorde cel mai de preț cadou: timpul lor, pierdut aiurea… după iluzii…

love on internetNoi, oamenii, întotdeauna vrem mai mult… și de cele mai multe ori uităm să prețuim ceea ce viața ne-a oferit, uităm să prețuim ceea ce avem în viața noastră, cea reală, nu cea de pe internet… Indiferent că ești singură, căsătorită sau logodită, etc, mă gândesc că poate în viața ta nu ai reușit prea multe și nu ai reușit să găsești o persoană așa cum ți-ai fi dorit… o persoana care să se plieze pe sufletul tău, cu care să poți discuta deschis tot ce simți, tot ce gândești… Și iată, vine o zi obișnuită când apare, EL, cel care se ”mulează” pe sufletul tău, cel care ”simte” ca și tine… și care, la fel ca tine, ”nu are cui să se deschidă”… oare așa să fie, ai verificat?… da, draga mea, cu tine vorbesc!… Te poți îndrăgosti de o persoană doar din discuțiile, emoticoanele și melodiile de pe youtube?

Ți-a trecut vreodată prin cap că pe internet e totul fals, că fiecare pretinde că e cineva… și, de multe ori caracterul acelei persoane cu care vorbești e total diferit în realitate… te-ai ”regulat” cu el?… pardon, ai făcut dragoste, și ai căzut și mai rău în cap?!… nașpa, ce să zic!… ești încă una la număr, draga mea… bărbații au nevoie de confirmări, știai asta?… și mai ales la o anumită vârstă…

Mie, îmi e imposibil să ”mă îndrăgostesc”… ups, ce cuvânt mare am spus!!!… de o persoană de pe net, alături de care schimb niște vorbe „on-line „… scuze, dar cine pățește chestia asta cred că e puțin labilă psihic, sau ”nefu**tă”(așa ar spune un amic de-al meu)…  este o persoană care a devenit dependentă 100 % de internet și de „plăcerile” pe care acesta le oferă, o persoană care trăiește virtual… sincer, nu vreau să fiu în locul tău când te va izbi realitatea…

Ce te face să crezi că tot ce îți scrie pe chat sau îți spune la telefon e adevărat?… știu, speranța ta crește atunci când vezi că celălalt îți spune vorbe dulci precum…” nici nu știam că exiști, viitorul e treaba ta”, „te iubesc, geloasa mea”, „îngeraș” … îți mai trimite o melodie de dragoste și tu ca o fraieră spui ” Nu mă înnebuni din nou, te rog”… și pe urmă fierbi de nerăbdare să vezi dacă ceea ce simți e real și el îți confirmă… eu am o întâlnire , poate ne vedem de la ora 10, vin să te iau cu mașina”… ce spui, începi să te recunoști?… sau îți mai aruncă o nadă…  ”eu iubesc și nu aștept să mă iubească cineva, o astfel de iubire face bine”… și te-a vrăjit și ai impresia că l-ai vrăjit, dar nu înțelegi de ce se ascunde și nu afișeaza relația cu tine… ”De ce ascunzi relația cu mine? Ți-e rusine cu mine?”… și, la dracu!!! Are răspunsul cu el și te manipulează din nou… poți crede că ”te potejează”, dar, oare chiar nu mai ai neuroni să îți dai seama că ești pe postul de ”fazan”???!!!…

Cum de scriu aceste rânduri???… ghici, tu cea care crezi că ”ești pe aceeasi lungime de undă” cu el… eu sunt aceea de care ori nu îți va spune că există, ori îți va spune că nu îl înțelege…  ca femeie,  știu ce luptă este în tine, pot bănui și că ți-a dat emoții și că ai nopți albe gândindu-te la el… dar, măcar pentru o singură clipă te-ai întrebat dacă te minte?… aaaaaaaaa, scuze, este mereu disponibil în fața calculatorului!… normal! Asta este munca lui… telefonul și calculatorul…  Știu draga mea, cauți ceva al tău, doar al tău… Un colț al sufletului tău, oaza ta de liniște… dar, te-ai gandit că după ce se desparte de tine după ce ați fost la cafea sau la club, el, poate că merge acasă, la femeia lui?…

Sfatul meu… să știi că e gratuit și public totodată… e sa faci tot posibilul sa îți vezi de viața ta și să lași discuțiile pe net la nivelul bunului simț și al conversației din politețe… Dacă vrei să fii fericită pe deplin, de ce nu ai putea fi cu un bărbat real, nu care îți face declarații pe net si care nu se ascunde?… sau mai bine zis, nu ascunde că ar avea o ”relație” cu tine?… știi câte altele mai stau la coadă în lista lui de conversații???!!!…  Încearcă să-ți folosești mintea… nu crede că ești deșteaptă doar pentru că el ți-a spus-o… e păcat, să consumi atâta energie aiurea, când poți să o consumi pentru ceva mai real, pentru  o relație care nu e ascunsă… nu îți pasă și vrei doar să te f**i nițel?… ok, este alegerea ta!… numai ai grijă să nu te arzi prea rău!…

Îți este permis să ”te îndrăgostești” de gândurile partenerului tău de comunicare, însă… nu îți este permis să confunzi această ”dragoste” cu o iubire în adevăratul sens al cuvântului, până ce realitatea nu îți va confirma asta… știu, nu huidui!!!!… în relațiile din lumea virtuală mulți caută ceva, și au tendința să caute numai calități la un posibil partener virtual… dar defectele și neadevărurile împachetate în cuvinte frumos alese???…  sunt trecute cu vederea???… meditați!!!!

Cu dragoste, Lilium

În joacă, cu niște cuvinte…


Sfârșit… Câte inimi a rupt oare acest scurt cuvânt?!… un cuvânt atât de scurt și totodată atât de puternic doar pentru a nu te face să zăbovești prea mult asupra durerii ce o poartă de cele mai multe ori, cu el… un cuvânt scurt, în locul  „jocului” cu alte cuvinte inutile…

Și este uimitor cum acest cuvânt poate lua cu el… poate șterge… precum o viitură, toate poveștile noastre de viață… cu tot ce era acolo, în ele… și prezentul… și viitorul… chiar și pe noi… și ne va duce acolo unde  sfârșesc toate acele inimi zdrobite… acelea despre care nu se mai știe nimic, de mult… acolo unde și urmele se rătăcesc… împrăştiate, în cele patru zări ale neantului…

În joaca cu niste cuvinteSfârșit… ce cuvânt urât atunci când intră în inima ta… când, cu putere, reuşeşte să să-și facă loc în interiorul tău… și mai apoi lasă secătuit pe strada unei vieți pe care n-o știai… este un cuvânt scurt, dar când îi simți răsuflarea în jur, este cât o veșnicie… un singur cuvânt, dar atât de rece  încât îți dă frisoane… nu știu pentru ce straniu motiv, știu doar că are puterea de a-ți carboniza sufletul… o putere mare, imensă… care în cele din urmă dispare cu totul… ca și cuvântul… sfârșită…

Și… te trezești într-un final… ai răspunsul… se merită să fii tu!… se merită să încerci mereu, chiar dacă s-a sfârșit… cu speranța că binele, dragostea, dreptatea și frumosul vor învinge… chiar dacă ai fost insultat și ai fundul tăbăcit de șuturi… tu mergi mai departe, pentru că ai iubit și iubești… și pentru că ai încercat să faci frumos, ceea ce nu era frumos înainte… pentru că doi oameni nu se întâlnesc niciodată întâmplător… chiar dacă, din păcate,  momentul și situațiile nu au fost  în favoarea voastră… chiar dacă simți nevoia să fugi de tine, pentru că primul tău gând dimineața și ultimul tău gând seara, era el… fugi… pentru că nu mai vrei să fii îndrăgostit, pentru că trebuie să faci pace cu tine însuți și cu trecutul tău…

și mă întreb fără să vreau… de ce persistăm în a face aceleași greșeli?!…

Cu dragoste, Lilium

Captivitate…


Sunt anumite momente când suntem precum un biet fluture care nu mai este capabil să spintece văzduhul… pentru că aripile sale… acele aripi atât de puternice odinioară… care reușeau să-și reia zborul ori de câte ori cădeau sleite de puteri la pământ… acum, le simte ca și cum ar fi pline de catranul răului, care le împiedică să se înalțe și să-și reia acel drum frumos și lung de-a lungul căruia mai are multe de făcut…

CaptivitateȘi așa… fluturele se simțea pierdut… credea că este inutil să mai lupte… unde să mai găsească acea forță când el și-a pierdut speranțele… oare va fi cineva care să-l facă pe sărmanul fluture să încerce să lupte?… raza lui de soare îl va mângâia din nou?… 

Aripile îi sunt împietrite,congelate… nu mai au nici o reacție… parcă nici un stimul nu le mai trezesc… nu mai au viață și totul în jur e cuprins de întuneric… atâta suferință, atât de multă apatie… atât de mult negru…

Își dorește să vadă licărul unei lumini îndepărtate… da, lumina… numai ea poate atrage atenția fluturelui… să trezească în el acel ceva… să trezească speranța… doar o mică licărire de lumină care încet … încet… să îl cuprindă… și să devină noua lui sursă de viață…

Acea rază de soare să-l încălzească cu pulberea magică a dragostei… să dezghețe frigul exterior… și cu multă răbdare, să ajungă la sufletul său… aripile să-i prindă culoare și viață… și fluturele să fie eliberat din captivitatea de catran, a întunericului propriilor temeri…

Cu dragoste, Lilium