Scrisoare către suflet…


Uneori,  a scrie îmi vine natural, face parte din mine… alteori, este dificil, ca o greutate care îţi apasă pe suflet … ai impresia că ştii despre ce scrii, dar în secunda urmatoare este o aşa învălmăşeală în capul meu încât şi turnul Babel pare ordonat în comparaţiile cu gândurile şi stările mele… dar, cu toată nebunia sentimentelor şi a gândurilor care năvălesc peste mine, îmi dau seama că a scrie este o responsabilitate reală… pentru că acele cuvintele se încrustează adânc chiar şi pe această foaie de hârtie virtuală… şi o dată scrise s-a terminat… nu mai există nici o cale de întoarcere… Am prea multe lucruri ţinute în mine şi nu există nimeni căruia i le-aş putea spune… nimeni care să le înţeleagă aşa cum sunt, fără acea interpretare cu subînţeles… fără să emită supoziţii sau păreri… de aceea de multe ori vorbesc doar cu această foaie de hârtie, care se îndoaie sub greutatea cuvintelor… acelora nerostite şi nici măcar vreodată scrise… vorbesc cu tine şi doamne, cât aş vrea să înţelegi… dar nu, mai bine nu… gata cu pretenţiile nefondate… suflete,te-am chinuit prea mult… nici o boală nu se poate vindeca de la sine… nu pot cere ajutor de la tine… şi mai mult… nu este nimeni altcineva care m-ar putea ajuta să-mi uşurez durerea… dar…
Scrisoare catre suflet..Îmi lipseşti… mi-e dor şi nu ştiu să-ţi spun… nu reuşesc să-ţi spun că mi-e dor de tine acel care erai odinioară… mi-ai fost un prieten adevărat, care mi-ai spus adevărul în faţa… care m-a făcut să reflectez de multe ori, la mine… de asta mi-e dor mai mult… unde eşti, unde te-am pierdut?… între speranţă şi visare… De ce mi se pare că totul este plat şi mort?… am pierdut emoţia şi entuziasmul clipei?… am purtat poate prea mult timp o mască care să ascundă adevărul… dar, în cele din urmă ne-am amăgit amândoi… am uitat cum să mai fim prieteni… adevărul?… am senzaţia de multe ori că poate nu am fost niciodată…
Totul a început cu noi îndrăgostiţi… la început probabil iubeam ideea, doream să fim îndrăgostiţi… şi timpul a trecut… noi, suntem tot îndrăgostiţi… dar mult mai răzvrătiţi ca înainte… ceva s-a întâmplat, ceva a cedat… nu, nu iubirea… e altceva… ceva ce nu se poate defini… probabil,mă gândesc că suntem prea speriaţi… dar suntem cretini… iubirea nu sperie… ea creşte şi se intensifică… devine mai puternică… probabil, puterea ei ne sperie… să fiu sinceră, suntem doi analfabeţi… încă nu am înţeles şi nu ştim să citim iubirea… ea este o poveste doar… poveste pe care noi o scriem zi de zi… şi ne este indispensabilă în viaţă… nu trebuie să fugim speriaţi ca doi copilaşi care se ascund sub pat datorită unui zgomot puternic… nu trebuie să fim neglijenţi… Eu pot să nu fiu persoana iubită, astăzi… şi te pot lăsa să pleci… dar e falsă speranţa că ne va trece… şi că putem fi aroganţi cu destinul… destinul a dictat… dovada?… suntem noi… un pic mai tâmpiţi, dar la fel de îndragostiţi…
Singurul lucru care face acum să nu-mi fie bine este acela că, deşi amândoi ştim că inima celuilalt ne aparţine… ne torturăm… şi zău, nici unul dintre noi nu merităm… avem o datorie faţă de sufletul nostru, măcar pentru faptul că a sângerat de atâtea ori pentru noi… trebuie să deschidem ochii… pe care i-am ținut închişi pentru o lungă perioadă prea lungă de timp… trebuie să ne ascultăm inima şi să ne întrebăm… ce facem cu spaţiul din viaţa noastră, de ce nu îl umplem cu noi… totul e trecător şi totul moare…şi noi… câte puţin în fiecare zi… dacă destinul deja ne-a pregătit un drum împreună, de ce să căutăm o altă scurtătură?… întreabă-te doar atât… eşti gata să-mi spui la revedere?… pentru că eu nu sunt…
i loveCu dragoste, Lilium

Reclame

Viaţa…


Câţi dintre voi oare nu v-aţi gândit şi nu v-aţi pus aceeaşi întrebare ca şi mine… oare ce este viaţa?!… eu una recunosc, este o întrebare care revine sistematic în mintea mea… şi de câte ori cred că am înţeles sau sunt aproape de răspuns, parcă mă îndepărtez şi mai tare de el… trebuie să spun mai întâi că, dacă fiecare dintre noi am şti să ne trăim viaţa, ar fi într-adevăr un lucru minunat… eu, am încercat mereu să o trăiasc cât pot de bine, evident cu urcuşurile şi coborâşurile care mi le-a oferit… care, practic tocmai acestea  au fost cele care m-au ajutat să merg mai departe şi mi-au oferi bucuria de fiecare zi… pentru a merge înainte… toţi avem probleme, dar mergem înainte cu puterea pe care o avem în noi şi care ne ajută să zâmbim din nou… de fapt, cred că asta este viaţa… un lucru minunat…  cu dificultăţile sale, cu problemele sale, cu momentele sale bune…  şi a cărei definiţie este  condiţionată prin faptul că trebuie să o trăim la cote maxime, cât mai bine şi mai frumos… pentru că nu poţi trăi decât o singură dată…
Viata..Viaţa este un bun preţios… şi imprevizibil…  drept dovadă că mulţi vorbesc despre soartă, noroc şi ghinion… dar, în parte cred că a arunca vina pe destin este greşit, pentru că viaţa o construieşti tu… cu alegerile tale, care pot fi corecte şi greşite… cu riscul că va trebui să plăteşti consecinţele la un moment dat… într-adevăr, nu avem capacitatea de a schimba multe din lucrurile pe care viaţa ni le pune în faţă… dar, putem alege… putem alege cum să le înfruntăm, cât să ne afecteze şi modul în care să ne putem transforma interior… chiar dacă la un moment dat am simţit că am o viaţă dublă şi am ştiut că nu aceea era calea dreaptă… pentru că o persoană nu va fi a ta, dacă nu împărtăşeşte cu tine anumite momente… aşa cum este foarte adevărat că, atunci când dragostea începe cu o persoană, viaţa pare frumoasă, plină de culoare… eu, încerc să trăiesc liniştită, cu spontaneitate şi dorinţa de a trăi frumos… deşi, uneori sufăr… dar, voinţa, dorinţa şi iubirea din mine mă fac să merg mai departe… cu genunchii, capul, şi coatele julite, sângerânde… dar merg mai departe… aşa este viaţa şi eu vreau şi îmi permit luxul să îmi doresc să o trăiesc… la modul meu…
disc vinilBineînţeles că mai suntem asediaţi şi de acele amintiri care rămân în mintea noastră… fiecare cel mai mic detaliu despre el sau ea,  va fi întotdeauna prezent în mintea ta… de exemplu, ziua în care v-aţi sărutat prima dată sau aţi făcut împreună chiar şi cel mai insignifiant lucru împreună pentru prima dată… sigur , vor fi doar amintiri…  dar totodată mereu va exista o primă dată pentru ceva… dacă stai să te gândeşti  poate părea de multe ori că o amintire nu este nimic… pentru că nu se poate atinge sau trăi… dar ai trăit-o, cândva… şi este importantă şi face parte din viaţă… acea viaţă, care, din păcate nu este întotdeauna uşoară, dar este la fel de uimitoare pentru că îţi oferă la schimb multe alte lucruri extraordinar de frumoase… de exemplu, dragostea… acea viaţă care îţi face atât de multe surprize atunci când te aştepţi mai puţin… te afli  într-o situaţie, fără măcar a realiza la început că eşti în ea… ştii doar că este o chimie, cuvinte se caută şi se completează, mai rău nici nu ai nevoie de cuvinte complicate sau vorbite… minţile şi inimile vorbesc în acea limbă mută şi ştiută doar de ele… şi te trezeşti că te îndrăgosteşti … totul se întâmplă atât de repede şi nu  îţi dai seama de nimic, ştii doar că te simţi bine… realizezi că vă este bine… o stare incredibilă de bine pune stăpânire pe tine şi tot ceea ce pare a fi în jurul tău… dispare… nu mai este…
Oricum, iar am plecat de la una şi am ajuns la alta… vorbă multă mai sunt!… definiţia exactă nu am găsit-o şi nici nu cred că există… ca şi concluzie, spun doar că viaţa nu este uşoară şi este compusă din tot şi din toate… bune sau rele, frumoase sau hâde… singurul îndemn de subliat ar fi… Permiteţi-vă luxul să vreţi, să doriţi şi să trăiţi viaţa la modul vostru!… este gratis şi colac peste pupăză este serie unică şi limitată… zic!
Cu dragoste, Lilium

P.S. Scuzaţi dacă am derapat puţin de la una la alta, dar capul e de vină… aglomeraţie mare  ♥♥♥

Încrederea…


Era odată o fetiţă, un pic prea înaltă pentru vârsta ei… drăguţă… care avea întotdeauna un zâmbet luminos chiar şi în momentele cele mai întunecate… care nu plângea niciodată în public şi căreia îi era frică să facă alegeri… constantă în spiritul ei vesel, optimist  şi întotdeauna cu nevoia de cineva care să o facă să nu mai gândească la ale ei… îi plăcea să cunoască oamenii, numai că… la scurt timp, realiza că pur şi simplu fusese greşit să îi cunoască… şi să le acorde încrederea ei…
Încrederea.În fiecare dimineaţă când se trezea avea multe speranţe, dar în loc de visele frumoase… găsea doar lacrimi… steaua ei părea a fi  întotdeauna deasupra unui abis… şi mereu gândea că este la un pas să cadă… şi ea încă nu învăţase să zboare… deci, trebuia să străbată la pas o cale lungă şi anevoioasă… ca să creadă din nou în oameni…
E un drum lung, plin de suişuri şi coborâşuri… şi mai mult,  mergi pe acest drum şi  îţi dai seama că se suceşte şi se transformă… e nevoie de timp îndelungat să-l străbaţi şi de a găsi pe cineva care să meargă alături de tine… să fii strâns unul de celălalt şi să înfruntaţi obstacole pe care le întâlneşti pe drum…
Şi acea fetiţă a crescut… a devenit  o doamnă care n-a încetat să creadă şi să zâmbească chiar dacă ploaia lacrimilor îi scaldă obrazul… să meargă înainte pe drumul hărăzit ei şi încă nu şi-a pierdut speranţa… trăind intens fiecare pas al destinului…
…tu, eşti gata pentru echilibristica destinului?… dă-i drumul, porneşte la plimbare!…
Cu dragoste, Lilium

Din prea multă dragoste…


Faptul că te lupţi zi de zi, nu te face o povară pentru alţii… nu te face mai puţin iubit sau nedorit sau mai puţin merituos… nu te face mai mult sau mai puţin sensibil, sau mai sărăcit de sentimente… Te face uman… toată lumea se luptă… toată lumea are un moment căruia cu greu îi face faţă, care… uneori ne despică în două… sunt dure aceste momente şi nu le este uşor nici celor din jurul tău…

pustiuNimeni nu  poate să fie în jurul tău tot timpul… Da, uneori poate fi dificil sau neplăcut… Şi da, poate că uneori  faci sau spui lucruri care fac oamenii din jurul tău să se simtă neputincioşi sau trişti… Dar aceste lucruri nu sunt tot ceea ce însemni tu şi cu siguranţă ele nu reduc din valoare ta ca şi fiinţă umană… Adevărul este că tu încă poţi lupta şi încă mai poţi fi iubit… Poţi fi dificil, dar încă să îţi mai pese… poţi fi mai puţin perfect  dar asta nu înseamnă că nu poţi fi demn să arăţi compasiune şi bunătate…
În fiecare zi… cu fiecare an care trece, amintirile se îmbulzesc confuz în mintea mea… amintiri pe care le credeam estompate cu trecerea timpului, dar care acum se învălmăşesc în capul meu… gânduri sau amintiri… confuze… momente din viaţa mea înconjurată de multă lume, de tine… momente de singurătate sau momentele fără tine… mă poartă pe aripile tristeţii… s-au dus zilele frumoase şi lipsite de griji… fiecare clipă de iubire, fiece moment petrecut, sunt atât de îndepărtate încât… par un vechi album de fotografii, instantanee prinse de memorie, prăfuite şi fără strălucire…
… sunt aici… încă… mereu am încercat să scriu ce este  dragostea… nu ştiu de ce… poate, doar pentru mine!… poate că mereu am fost profund dezamagită… şi dintr-o dată, mă trezesc goală, neînarmată, împotriva unui destin care îmi pune piedica finală… încă, sunt aici… dar singură… singură între oameni… cândva m-am simţit protejată, iubită, înţeleasă… era  dragostea pe care o simţeam cum se revarsă ca o binecuvântare… seva esenţei mele… nu conta nimic… era  important doar timpul petrecut împreună cu cei dragi sufletului meu…  
Pe parcursul tuturor anilor mei de viaţă am învăţat multe şi am văzut multe… dar… nu am putut învăţa ce trebuie să fac cu viaţa mea, cum să am grijă de mine…  mereu am spus că cel care renunţă la luptă este un laş… dar azi, renunţ la luptă… nu sunt laşă, doar am obosit şi am nevoie de odihnă… şi linişte… mă doare doar gândul că voi pierde momente importante din viaţa celor pe care-i iubesc… răutatea altora, singurătatea şi dezamăgirea au câştigat… pentru că eu nu am ştiut să am grijă de mine… pentru că mi-a păsat prea mult de alţii şi mai puţin de mine… mărinimia şi generozitatea… inima aceea mare… m-a ucis… m-a ucis iubirea, înţelegerea şi compasiunea… mereu am încercat să scriu ce este  dragostea…şi acum, din prea multă iubire pentru alţii şi niciodată pentru mine… cineva, acolo sus… a decis …

Din prea multa dragoste..Mi-aş dori să am acele timpului… pufff!…  apărute ca prin magie în mâna mea… le-aş întoarce până la un anume moment… la acea zi, când viaţa mea s-a transformat iremediabil… acum… timpul meu s-a oprit… încerc să pot merge mai departe… dar, nu mai pot… cineva,acolo sus… a decis … pentru mine… şi eu, am obosit… forţa aceea imensă a dragostei care mă făcea să merg mai departe, a pierit… am ucis-o în fiecare zi… 
Cu dragoste, Lilium

Mai rămâi şi nu pleca, iubirea mea…


Uneori, destinul este el care ne pune piedici…  dar, de cele mai multe ori suntem noi cei care ne împotrivim destinului… noi, suntem cei care merg împotriva a ceea ce soarta a avut prestabilit pentru sufletele noastre…  noi facem totul pentru a merge noi, împotriva noastră… cine ştie de ce?!… poate, pentru că nu iubim lucrurile simple şi întotdeauna tindem să complicăm totul… poate, că ne gândim prea mult…  presupuneri, prejudecăţi… dar, în spatele tuturor acestor gânduri, lucrul cel mai esenţial pe care ar trebui să îl facem este acela… de a ne asculta inima…

Mai ramâi si nu pleca, iubirea mea..De cele mai multe ori, orgoliul ne poate costa prea scump… de ce să nu strigăm cât ne ţine gura… Mai rămâi şi nu pleca, iubirea mea!… cât nu este prea târziu, spune-i… Te iubesc, iubirea mea!… nu te costă nimic … îţi va aduce doar tot universul la picioare… clipa se va opri… şi va deveni eternitate…
Cu dragoste, Lilium

Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă… şi-au ucis visele…


Tu ai un vis… ceva care ţi-ai dorit întotdeauna să faci sau să fii?… Indiferent ce vis ai avea nu îl lăsa să moară… Un vis este un lucru minunat… îţi poate oferi speranţă pentru viitor şi te încurajează să încerci chiar şi atunci când toate lucrurile par împotriva ta…. Dar păzeşte-te!… de ucigaşii de vise, care doresc să facă să dispară din viaţa visul… Nu îi lăsa să o facă!…

Când oamenii n-au mai avut curajul sa creada... si-au ucis visele..Ucigaşii de vise sunt oameni care nu pot sau nu doresc să vadă vise împlinite… şi pot ucide şi visul tău… Ei pot să îţi spună că este imposibil pentru tine, că nu eşti suficient de inteligent sau de pregătit, că este ceva ce niciodată nu a fost făcut înainte… nu asculta!… şi fii atent… de cele mai multe ori cel mai mare criminal al visului tău, eşti tu… ai încredere în tine şi în visele tale… nimic nu este imposibil atâta timp cât îţi doreşti din toată inima şi din toată fiinţa ta…
Nu lăsa teama, îndoiala, vă îţi dicteze că tu nu îţi poţi  împlini visul… şi mai apoi răspunde acelor criminali de vise… „Pot şi îmi voi îndeplini destinul meu, visul meu”… să faci asta în fiecare zi… cu cât îţi insufli în inima ta că o poţi face… visul tău va fi în siguranţă…
Este foarte important să faci totul pentru a-ţi îndeplini visele… tu ştii… adânc, în interiorul tău să recunoşti vocea visului care te cheamă… Nu-ţi  fie frică, doar fă-o!… Încearcă doar să nu laşi să treacă prea mult timp… doar fă-o!… Timpul este un alt ucigaş al viselor…
Când visezi, visează fără limite…şi nu ceda niciodată… Nu există nici o lege care să spună că trebuie să visezi visuri mici… Visul tău este doar al tău… fii egoist!…  Nu lăsa pe nimeni să îţi spună că visul tău nu se poate realiza… se realizează!… Hrăneşte-ţi visele… protejează-le… păstrează-le vii…  ca şi cum nu ai avea altă alegere, decât cea care va veni prin visele tale…
Visaţi dragii mei, visaţi!!!… Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă… şi-au ucis visele… şi sufletul…
Cu dragoste, Lilium

Umbra…


Îmi lipseşti… îmi lipseşti atât de mult încât pierd noţiunea timpului… un timp, pe care odată îl umpleai cu zâmbetul tău, cu blândeţea ta… cu bucuria de a trăi… Acum, sunt aici într-o tăcere nesfârşită, gândind la destinul meu… Unde eşti tu, lumina drumului meu?… Unde eşti tu, viitorul meu?… Dar nimeni nu răspunde la strigătul inimii mele… nimeni nu răspunde la suferinţa sufletului meu… dar, poate că tu nu ai existat … şi totul este doar fructul imaginaţiei mele sau… iluzia tristă a vieţii mele…

UmbraDin păcate, o soartă nemiloasă a distrus dragostea noastră… O iubire atât de suferindă şi atât de mult visată… în câteva momente a fost ştearsă din viaţa noastră… Rămân… doar visele a două vieţi rupte de durere şi lacrimi… două inimi care vor rămâne pentru totdeauna îndrăgostite… mai poţi trăi în această agonie?… fără să ştii care este drumul destinului tău… dacă tu nu eşti aproape de mine?… Îmi lipseşti, chiar dacă eşti doar o iluzie… Vei fi pentru totdeauna umbra drumului meu… o umbră tristă şi solitară a destinului meu…
Cu dragoste, Lilium