Captivitate…


Sunt anumite momente când suntem precum un biet fluture care nu mai este capabil să spintece văzduhul… pentru că aripile sale… acele aripi atât de puternice odinioară… care reușeau să-și reia zborul ori de câte ori cădeau sleite de puteri la pământ… acum, le simte ca și cum ar fi pline de catranul răului, care le împiedică să se înalțe și să-și reia acel drum frumos și lung de-a lungul căruia mai are multe de făcut…

CaptivitateȘi așa… fluturele se simțea pierdut… credea că este inutil să mai lupte… unde să mai găsească acea forță când el și-a pierdut speranțele… oare va fi cineva care să-l facă pe sărmanul fluture să încerce să lupte?… raza lui de soare îl va mângâia din nou?… 

Aripile îi sunt împietrite,congelate… nu mai au nici o reacție… parcă nici un stimul nu le mai trezesc… nu mai au viață și totul în jur e cuprins de întuneric… atâta suferință, atât de multă apatie… atât de mult negru…

Își dorește să vadă licărul unei lumini îndepărtate… da, lumina… numai ea poate atrage atenția fluturelui… să trezească în el acel ceva… să trezească speranța… doar o mică licărire de lumină care încet … încet… să îl cuprindă… și să devină noua lui sursă de viață…

Acea rază de soare să-l încălzească cu pulberea magică a dragostei… să dezghețe frigul exterior… și cu multă răbdare, să ajungă la sufletul său… aripile să-i prindă culoare și viață… și fluturele să fie eliberat din captivitatea de catran, a întunericului propriilor temeri…

Cu dragoste, Lilium

O nouă primăvară, un nou început…


Ei bine… iată, am o întrebare… ce vom scrie în paginile goale ale primăverii ce stă să vină?… este un nou început sau pur și simplu trezirea din letargie?… se cade oare să întâmpinăm primăvara cu multe planuri?…

Poate că vom decide modul în care vom trăim fiecare zi, fiece clipă… Hai, să nu contaminăm frumusețea acestui anotimp cu egoism, furie şi invidie… gândește-te și la alţii, dă… fără a cere… și nu te mai întreba aiurea, de ce… fii întotdeauna bun şi uită-i pe cei care ți-au făcut rău… Iartă întotdeauna!… greșeala este parte din viața asta și nimeni, niciodată, nu poate atinge perfecțiunea…

O nouă primăvară, un nou început..Când acţionăm întotdeauna trebuie să ştim direcţia în care mergem și contra a ce sau a cui… maturitatea nu se câștigă cu vârsta, ci cu responsabilitatea a ceea ce faci… pentru că în orice inimă care iubeşte se găsește cheia fericirii… sufletul ca și inima mea este fericită dacă îți iubești o persoană care știi că te iubește… fiecare are propria modalitate de a exprima ceea ce simte, nu poți simți la fel ca altul… la fel cum degetele de la mână nu sunt egale… În ciuda adversităţilor vieții drumul pe care alegem să mergem este doar un început… așa cum este fiecare nouă primăvară… trebuie doar să fii sigur pe ceea ce simți, chiar dacă uneori ți se pare că ai naviga pe două trasee diferite… așa, ca un tren care aleargă prea repede fără să-l aştepte pe celălalt…

Sunt doar două lucruri în viață care ne produc teamă… să murim şi să ne îndrăgostim… astăzi, mulţi cred că un bărbat ca să atragă atenţia unei femei ar trebui să aibă nu ştiu ce stare… o mașină frumoasă, să fie îmbrăcat la modă, să fie cine nu este doar de dragul de a apărea ceea ce nu e…

Așează-ți în inimă adevaratele valori, oferindu-le adevăratul sens al vieţii… dragoste, dragoste şi dragoste din nou… Uneori, deciziile noastre afectează negativ alte persoane, dar alegerea de a ne ține promisiunile poate fi importantă pentru cel care ne stă alături… dacă cineva ne solicită o mână de ajutor, întinde-o… fă-l să înţeleagă că viaţa merge mai departe… Viaţa trebuie să fie trăită, lucruri frumoase sunt pentru a fi văzute… nu trebuie să vedem numai aspectul urât al vieţii… de foarte multe ori se întâmplă să trăim într-un loc frumos, confortabil și noi suferim ca niște cretini… putem trăi cu adevărat doar privindu-ne viața cu atenție, înfigându-ne picioarele bine pe pământ şi spunând… „am pe cineva care mă iubeşte, am multe lucruri bune în mine de oferit, sunt norocos… am prieteni și o familie care mă iubesc și cărora le pasă de mine!”… și vei descoperi că nu este doar o sursă pentru a-ți alina durerea, ci, este faptul în sine de a fi împreună și a vorbi despre nimicuri sau lucruri importante…doar pentru te simți bine… a nu şti cum să citești şi să scrii bine în cartea vieții tale nu înseamnă că trăiești doar pe jumătate… ascultând pe alții şi trăind împreună cu ceilalți se trăiește cu adevărat… fii tu!

O nouă primăvară, un nou început… ascultă, privește și trăiește… fii întotdeauna bun şi uită-i pe cei care ți-au făcut rău… Iartă întotdeauna!… și nu uita… nu vrei să fii perfect, vrei doar să trăiești așa cum crezi că este bine pentru tine!

Cu dragoste, Lilium

P.S. O primăvară minunată precum sufletele voastre!

Și povestea merge mai departe…


Uneori, dorinţa este acelaşi lucru cu nevoia… şi, uneori, este ceva mai adânc… ceva care şopteşte, ceva care se sprijină de tine… ca un iubit în dans… ca un copil adormit pe umăr, ca secretul  unui prieten… o  vei purta întotdeauna , ca pe un inel sau ca pe un piercing al memoriei ce va purta dorința peste tot și toate…

Ne dorim, avem nevoie… dar, primim întotdeauna ceea ce dăruim… și trebuie să înțelegem că în viață nu există vinovați… și chiar un eșec sau o nenorocire nu este un capăt de țară… trebuie doar să ne scuturăm colbul de pe hainele sufletului și să mergem înainte… pentru că povestea noastră de viață este în desfăşurare…

Si povestea merge mai departe.Poveștile….cui nu-i plac?… dar, nu toate au happy-end și nu peste tot curge lapte și miere… corect?…  posibil că facem multe greșeli și nu mai putem păstra o relație frumoasă ”până la adânci bătrâneți”, pentru că nu mai avem povești din care să învățăm cum să ne purtam… Poate că sensul lucrurilor se denaturează și devine ”ciudat”, dar asta nu înseamnă că acele lucruri sunt mai puțin adevărate… pentru noi toţi…și asta pentru că, poate, multe dintre poveștile de viață se referă la durere…  la frică, la pierderi și multe întrebări rămase fără răspuns… dar, poate că noi toţi merităm să fim sinceri, cu ceilalți și cu noi înșine… și ar trebui să avem curajul să cerem ajutor…pentru că toți merităm tot ajutorul de care avem nevoie, când nimic din ceeea ce știam sau eram… nu mai are aceeași valență…

Poveştile noastre sunt atât de multe lucruri la un loc… sunt grele și ușoare… frumoase şi dificile… pline de speranţă şi incerte… Dar, poveştile noastre nu s-au terminat de depănat încă… încă mai este timp, pentru ca lucrurile să se vindece, să se schimbe şi să crească… mai este încă timp pentru a fi surprinși…

Noi…  mergem mai departe, tu şi eu… suntem poveşti încă în desfăşurare… și nu vom pierde niciodată iubind și trăindu-ne viața… vom pierde doar reținându-ne să nu o facem…

Cu dragoste, Lilium

Roluri…


Pe scena vieții suntem doar niște actori… actori care ar plăti oricât să-și știe rolul, să-l poată învăța dinainte, dar… destinul are alte planuri… și se joacă cu toți protagoniștii când aceștia cred că pot schimba scenariul piesei… adevărat, suntem mici Dumnezei, cărora le-a fost lăsat liberul arbitru… dar, liberul arbitru nu însemnă că noi putem schimba ceea ce a fost hărăzit încă de la începutul începuturilor  în Cartea Vieții… însemnă faptul că scânteia divină din noi trebuie să facă alegerea…

Roluri..Se spune că, demult, cineva s-a îndrăgostit de propria umbră… și numai așa a învățat și a văzut lucrurile pe care doar întunericul ți le poate arăta… a învățat că alegerea este întotdeauna în mâna sa și că rolul vieții nu trebuie să-l înveți dinainte… trebuie doar să ai sclipirea momentului să poți improviza și să ieși din încercări… din întunericul propriilor himere, din robia propriilor neputințe și frustrări…

Cu dragoste, Lilium

Cicatrici ce desenează harta vieții…


Viaţa… ne sperie…  sau poate nu… dar, cu siguranță ne brăzdează sufletul cu mii de cicatrici… este inevitabil, nu ne putem împotrivi… doar putem învăţa să trăim cu acele cicatrici sau ele ne vor omorî cu mult înainte de a muri biologic…

Sunt cicatrici mici, mari, cicatrici vechi și mai adânci decât oceanul… dar ele ne definesc, devin parte din noi și din harta vieții noastre…

LIFE AND COLORÎn viaţă, toți au sau vor avea inima frântă… asta, bineînțeles numai dacă trăim cu adevărat și ne asumăm faptele … pentru că dacă trăiești cu adevărat, este inevitabil…  nu trebuie să ne fie teamă, cicatricile înseamnă  că am experimentat cu adevărat viaţa… Unii oameni sunt meniți să rămână în vieţile noastre… alții sunt meniți să fie doar simpli treacători…  dar, prin trecerea lor există cu siguranță, întotdeauna o lecţie de învăţat… 

Care sunt cicatricile cele mai dureroare și mai adânci?… acelea pe care le scrijelește în suflet o dragoste neîmpărtășită… să accepți realitatea și să îi dai drumul celui/celei pe care tu îl/o iubești este probabil cel mai dificil…  cu siguranță mulți dintre noi am cunoscut măcar o persoană care iubea cu tot sufletul, capabilă de sacrificii de neimaginat, dar căreia iubirea nu i se împărtășea… nu sunt ipocrită să spun că aș putea înțelege și de aceea spun că acestea nu sunt neapărat cicatrici… este doar boală… am subliniat acest pasaj pentru că devine pentru mulți o karmă artificială din care fac laitmotivul vieții lor… 

Asta nu înseamnă să încetăm să mai iubim… înseamnă că trebuie să ne canalizăm iubirea pe altcineva, pe acel cineva care are disponibilitatea sufletească de a ne oferi ceea ce primește de la noi…  vieţile noastre sunt divergente de cele mai multe ori, merg pe două căi diferite… asta nu înseamnă că s-a încheiat călătoria prin viaţă…  trebuie să înțelegem că indiferent de câte sacrificii sau compromisuri am face, nu putem merge forțat alături de cineva care are drumul diferit fațăde al nostru… deci, lasă-l/o  să plece… și tu du-te pe drumul tău… chiar dacă îți va fi atât de dor încât simți că ți se sfâșie sufletul… dragostea ascunsă, dragostea bolnavă… face rău… iubește-o/iubește-l de departe… și continuă-ți propria călătorie… 

Ne naștem singuri, vom muri singuri… prin viață, e adevărat că ne însoțesc mai multe persoane…  dar tu, învață să iubești și să oferi dragoste, nu ezita…  este chiar simplu… și cicatricile ce vor rămâne în urmă le vei privi cu drag… nu cu durere…

Nu vă fie teamă să schimbați direcția dacă aveţi nevoie… uneori, acesta este cel mai bun lucru  şi ți se pot deschide porțile unor noi opţiuni… adunați-vă, ridicați-vă și avântați-vă cu toate forțele  pe drumul vieții, chiar dacă simțiți că v-ați pierdut tot elanul… ce va fi sau dacă va funcționa, nu știu știu doar că nu trebuie să vă fie teamă de cicatrici… și mai știu că, dacă vă păstraţi pe voi, veţi ajunge la capătul călătoriei vieții voastre fericiți…

Cu dragoste, Lilium

Cicatrici ce desenează harta vietii..P.S …și nu uita!… Ne naștem singuri, vom muri singuri… dar, cicatricile care-ți brăzdează sufletul  te-au ajutat să devii persoana care ești azi… și mereu îți vor aminti de cei care te-au însoțit prin viață…

♥ 

Trenuri și gări… femei și bărbați… șanșe și neșanse…


Multă vreme mi-am petrecut timpul privind trenurile care au trecut prin gara mea… în unele, am avut curajul să mă urc… si poate am coborat prea devreme, neavând îndeajuns curaj pentru a ajunge la capăt de linie… în altele, am rămas… dar acelea s-au dovedit a fi nepotrivite pentru mine, m-au abatut de la traseul meu si au urmat doar drumul lor…

Singura mea temere este aceea că poate am coborat prea devreme din trenul care era îmi era destinat mie… și că, poate am poposit și m-am agatat cu disperare de acela care nu mă duce nicaieri…

Trenuri si gari..Trenuri și gări… femei și bărbați… șanșe și neșanse… răspunsuri și întrebări…

Fiecare a încercat măcar o data să alerge după trenul care deja plecase, deși știa că nu va  opri… mereu se întâmplă așa… alergi, alergi ca un nebun și încerci să îl prinzi, să te agăți de el… până când obosești și simți că ai rămas fără aer… încerci mereu, spunându-ți că nu se știe niciodată… poate un miracol îl va face să se oprească… la fel cum un surâs dintr-o fotografie te face să poposești o clipă… lângă ea…  și parcă simți căldura ochilor care te îmbrățișează ca să nu-ți mai fie dor… și… poate măcar o dată va trage semnalul de alarmă… și trenul va frâna… o frână care poate deschide poarta pentru libertatea inimii… Momente mici, pline la refuz de minunata fericire… Nu, nu este deloc optimism debordant… e doar iubire, e dragostea știi?… 

Toți înteabă și se întreabă, ce este bărbatul sau ce este femeia… și mai mereu, primesc și dau răspunsuri greșite… ei, femeia, bărbatul, sunt ceea ce sunt… suntem noi, cu defectele noastre și calitățile noastre… și nu există nici o definiție care să ilustreze cu exactitate spiritul sau inima cuiva…

Oh, doamne!… câte lucruri inventam atunci când suntem speriați şi dorim să fim salvați… Cel mai adesea, iubirea adevărată are mânecile suflecate, mizeria si murdaria i-au întinat brațele… și sudoarea picură pe frunte… Dragostea adevărată ne cere să facem lucruri dificile… a ne ierta unul pe altul, a ne sprijini visele… mângâieri în vremuri de durere… a sufletului obosit…

tren in zapada… nu trebuie să schimbăm pe nimeni și nu trebuie să cerem cuiva ceea ce noi nu suntem capabili să oferim… Fii cu cineva de care nu trebuie să te ascunzi în nici un fel… cu cineva care ştie totul şi încă te iubeşte… o persoană despre care poţi spune toată viaţa ta că este acela care merită să împarţi o viaţă…

Dar… ai grijă!… cât timp ești preocupat să alergi după trenul care nu are aceeași direcție cu tine… posibil să-l pierzi pe acela care a oprit, te-a așteptat, dar ai fost prea ocupat cu amăgiri ca să-l observi… și a plecat… într-un spațiu de un vis al unui gând infinit de iubire… călătorie la care tu doar ai visat…

Cu dragoste, Lilium