Carnavalul de zi cu zi…


Sunt momente când simți că tăcerea te înconjoară și te apasă, în timp ce în mintea ta o mie de gânduri se ciocnesc, se întâlnesc… se ucid…  se îndepărtează, se suprapun… dar, dacă cineva te întreabă în acel moment la ce te gândești… oare de ce răspunzi „la nimic!” ?!!!…

Carnavalul de zi cu zi…Pentru că se nasc furtuni în noi, pentru că fiecare în parte trebuie să luptăm împotriva greutăților vieții… dar, există furtuni pe care le purtăm în noi și nu le putem învinge… sunt acelea care se creează din faptul că de multe ori știm că suntem falși, că nu suntem ceea ce vrem să demonstrăm altora… și cine nu va învăța că într-un final, trebuie să spună adevărul, va rămâne veșnic prizonierul furtunii din el…

Poate pentru că toți cer să fii sincer, dar de fapt sunt foarte puțini aceia care sunt capabili să suporte adevărul?… mai ales atunci când răspunsul nu seamănă cu ceea ce vor să audă… Nu asculta cuvintele pentru că ele înșală…. Nu te lăsa sedus de o privire pentru că poate fi doar o iluzie… privește cu atenție la modul în care te tratează persoana care pretinde că te iubește… ăsta e singurul adevăr care contează… De aceea, poate, mie îmi place să-mi ascult tăcerea… ea spune adevărul… nu sunt precum acele minciuni purtate de măști…

Măști, măști, măști… oriunde privești vezi doar măști… Nu, nu este carnaval…  este doar viața de zi cu zi… măști de paradă care ascund nenorociri acolo unde tu crezi că vezi prieteni…  ascund cicatrici acolo unde tu vezi zâmbete… sau prefăcătorie ascunsă acolo unde te-ai gândit că găsești sinceritate și căldură sufletească… Da, oamenii sunt adevărați maeștri, capabili să se ascundă foarte bine în spatele măștilor… dar vor face asta doar pentru o perioadă, pentru că mai devreme sau mai târziu îți vor arăta cine sunt ei cu adevărat…

mascaAmintiți-vă mereu un singur lucru… dați-vă jos masca atunci când sunteți voi cu voi… desigur, îi puteți minți pe alții, dar… atunci când te privești în oglindă, ea va reflecta realitatea… nu masca… a te minți pe tine, a-ți minți propria inimă este ca și cum ai purta niște haine prea mici și incomode pentru sufletul tău… este un chin tăcut și continuu… dezbracă-le, fii liber!… fii conștient de faptele tale…

Îmi plac persoanele adevărate, acelea care emană parfumul sincerității… măștile, îmi provoacă doar silă… și indiferent cât de mult ar vrea să se parfumeze cu acel parfum al bunătății, mirosul de fals se simte oricum… chiar dacă unii sunt buni la minciuni și aparent, reușesc să ne convingă că victimele ar fi chiar ei…

Nu spun că eu eman chiar un miros plăcut… dar, știu că am o inimă care miroase bine, a iubire… și cu siguranță nu las în urma mea o dâră de parfum dezagreabil, ca semn al trecerii mele prin viața cuiva… dacă m-ați întreba ce înseamnă falsitatea, v-aș răspunde că este om apropiat sufletului care zâmbește… în timp ce minciunile lui te omoară…

Dar, de fapt… nici unul din noi nu purtăm vreo vină… împroșcăm în jurul nostru adevăr și minciună, în încercarea de a explica ceea ce nu putem înțelege… precum o dragoste de neatins, îndepărtați și totuși atât de aproape… nu este vina nimănui… suntem ca niște lumi paralele, distante… de neatins… întrebarea care rămâne e doar una…

Noi purtăm masca sau… masca ne poartă pe noi?!!!

Cu dragoste, Lilium

Reclame

Căutare…


Caut în ochii tăi ceea ce știu că este în sufletul tău şi… simt… susurând în bătăile inimii tale… alungă-mi orice alte gânduri ca să ascult doar chemarea aceea șoptită şi nu numai… ci, ceea ce îți dorești să îți îmbrace sufletul…  

Caut  în mintea mea… ceea ce pentru tine este simplu și divin, ca și respirul… dar… amintește-mi cine sunt… pentru tine… deoarece, ceea ce pentru mine este o jumătate niciodată ajunsă… deși, ştiu că există… acum, șoaptele îmi spun să caut și să văd în ochii tăi… ascunși… să ascult cu atenție cum susurul se transformă într-un izvor de iubire… și mă cheamă… cu o simplă bătaie a inimii…

Căutare..Ne trezim tot mai înstrăinați, pe zi ce trece… și nu avem nimic la îndemână pentru a umple golurile pe care le creem între noi… cuvintele parcă sună goale când nu stăm să le ascultăm… dacă am transmite un fior chiar și de la distanţă, toate amintirile ar rămâne imprimate în pielea celuilalt… şi noi vom aluneca din lumea amintirilor ca boabele de nisip împrăștiate de multe tălpi necunoscute în direcţii opuse… așa cum fac furtunile care brusc iau totul în calea lor…

 Şi nu încerca să spui că nu te-ai gândit niciodată la culoarea ochilor săi și că nu ți-ai fi dorit să o păstrăzi în mâinile tale… ce nebunie!… hmm, nu cred… așa cum uşile sunt făcute pentru a se deschide, așa și sufletele și trupurile sunt făcute pentru dragoste… din dragoste poți țese pe pânza fanteziei tot ce dorești… și… probabil, ușor, ușor, aceste gânduri vor deveni apoi intenţii… ca atunci când privești cu nesaț buzele sale și în mod inevitabil le înfiori la atingerea lor…  

Nu, nu temerile şi distanţele ne fac să pierdem  aspectul esențial… trebuie doar să găsim acel mal liniștit care există pentru noi, în noi… şi bineînțeles, dorinţa de a nu ne abate și de a uita fiorul acela misterios ce ne unea… și care încă murmură stins…

Cu dragoste, Lilium

Scrisoare către suflet…


Uneori,  a scrie îmi vine natural, face parte din mine… alteori, este dificil, ca o greutate care îţi apasă pe suflet … ai impresia că ştii despre ce scrii, dar în secunda urmatoare este o aşa învălmăşeală în capul meu încât şi turnul Babel pare ordonat în comparaţiile cu gândurile şi stările mele… dar, cu toată nebunia sentimentelor şi a gândurilor care năvălesc peste mine, îmi dau seama că a scrie este o responsabilitate reală… pentru că acele cuvintele se încrustează adânc chiar şi pe această foaie de hârtie virtuală… şi o dată scrise s-a terminat… nu mai există nici o cale de întoarcere… Am prea multe lucruri ţinute în mine şi nu există nimeni căruia i le-aş putea spune… nimeni care să le înţeleagă aşa cum sunt, fără acea interpretare cu subînţeles… fără să emită supoziţii sau păreri… de aceea de multe ori vorbesc doar cu această foaie de hârtie, care se îndoaie sub greutatea cuvintelor… acelora nerostite şi nici măcar vreodată scrise… vorbesc cu tine şi doamne, cât aş vrea să înţelegi… dar nu, mai bine nu… gata cu pretenţiile nefondate… suflete,te-am chinuit prea mult… nici o boală nu se poate vindeca de la sine… nu pot cere ajutor de la tine… şi mai mult… nu este nimeni altcineva care m-ar putea ajuta să-mi uşurez durerea… dar…
Scrisoare catre suflet..Îmi lipseşti… mi-e dor şi nu ştiu să-ţi spun… nu reuşesc să-ţi spun că mi-e dor de tine acel care erai odinioară… mi-ai fost un prieten adevărat, care mi-ai spus adevărul în faţa… care m-a făcut să reflectez de multe ori, la mine… de asta mi-e dor mai mult… unde eşti, unde te-am pierdut?… între speranţă şi visare… De ce mi se pare că totul este plat şi mort?… am pierdut emoţia şi entuziasmul clipei?… am purtat poate prea mult timp o mască care să ascundă adevărul… dar, în cele din urmă ne-am amăgit amândoi… am uitat cum să mai fim prieteni… adevărul?… am senzaţia de multe ori că poate nu am fost niciodată…
Totul a început cu noi îndrăgostiţi… la început probabil iubeam ideea, doream să fim îndrăgostiţi… şi timpul a trecut… noi, suntem tot îndrăgostiţi… dar mult mai răzvrătiţi ca înainte… ceva s-a întâmplat, ceva a cedat… nu, nu iubirea… e altceva… ceva ce nu se poate defini… probabil,mă gândesc că suntem prea speriaţi… dar suntem cretini… iubirea nu sperie… ea creşte şi se intensifică… devine mai puternică… probabil, puterea ei ne sperie… să fiu sinceră, suntem doi analfabeţi… încă nu am înţeles şi nu ştim să citim iubirea… ea este o poveste doar… poveste pe care noi o scriem zi de zi… şi ne este indispensabilă în viaţă… nu trebuie să fugim speriaţi ca doi copilaşi care se ascund sub pat datorită unui zgomot puternic… nu trebuie să fim neglijenţi… Eu pot să nu fiu persoana iubită, astăzi… şi te pot lăsa să pleci… dar e falsă speranţa că ne va trece… şi că putem fi aroganţi cu destinul… destinul a dictat… dovada?… suntem noi… un pic mai tâmpiţi, dar la fel de îndragostiţi…
Singurul lucru care face acum să nu-mi fie bine este acela că, deşi amândoi ştim că inima celuilalt ne aparţine… ne torturăm… şi zău, nici unul dintre noi nu merităm… avem o datorie faţă de sufletul nostru, măcar pentru faptul că a sângerat de atâtea ori pentru noi… trebuie să deschidem ochii… pe care i-am ținut închişi pentru o lungă perioadă prea lungă de timp… trebuie să ne ascultăm inima şi să ne întrebăm… ce facem cu spaţiul din viaţa noastră, de ce nu îl umplem cu noi… totul e trecător şi totul moare…şi noi… câte puţin în fiecare zi… dacă destinul deja ne-a pregătit un drum împreună, de ce să căutăm o altă scurtătură?… întreabă-te doar atât… eşti gata să-mi spui la revedere?… pentru că eu nu sunt…
i loveCu dragoste, Lilium

Frânturi de gânduri…


Vreau să fiu nebună ca luna, sălbatică ca vântul şi fermă precum pământul… vreau să fiu orice este posibil sau îmi este dat să fiu…. şi să cresc în fiecare zi, cu fiecare cuvânt sau simţire ce-mi incită imaginaţia… nu ştiu cum o să cresc sau unde voi ajunge… sunt vie, respir, dar…  încă nu am început să trăiesc cu adevărat… şi uneori, pur şi simplu, am impresia că dispar… din mine… uneori este ca şi cum nu sunt aici în lumea asta… şi pur şi simplu… nu exist… straniu?!… poate… poate este greu de crezut, dar în capul meu doar troienele şi viziunile cuvintelor… par vii… pentru că ele sunt lumea mea… o lume a cuvintelor, a sensurilor, a înţelesurilor… dezvăluite doar sufletului meu… de mine, pentru lumea din mine…
Frânturi de gânduri…Râuri… torente de cuvinte mă vor învălui şi purta probabil pe căi neştiute şi neumblate până la sfârşitul zilelor mele… dar, mai ştiu că… până spre sfârşitul zilelor un vis mă va însoţi întotdeauna… Am citit tot şi aproape despre tot… mult şi multe… am găsit cuvintele poeţilor care au sculptat mii brazde… în adâncul sufletului meu… care mi-au pătruns până ventriculul inimii şi acum… dor… dincolo de linia fierbinte dintre necesitate şi emoţie… dincolo de zgomot… dincolo de bătăile pe care inima le repetă… şi, dor parcă mai mult cu fiecare cuvânt pe care îl irosesc cu cei care şi-au obturat simţirea… din prea multă iubire mi-am atins acea coardă invizibilă a neputinţei… de a fi, de a striga liber… adevărul… inimii mele…
Nu mă pot mulţumi sau obişnui cu puţin… din puţin… cu fărămituri de trăiri şi frânturi din clipe rătăcite… dar, în acelaşi timp… vreau să fiu eu aşa cum am fost atunci… eu, aşa cum sunt acum… şi eu aşa cum voi fi în viitor… vreau să fiu eu şi numai eu… întreagă şi plină de înţelesul ascuns al torentelor de cuvinte… şoptite de vreme, de oameni, pe aripi de vis…
smileCu dragoste, Lilium

Se merită…


Dragostea… este dificil să  exprimi în cuvinte ceea ce se naşte, creşte şi explodează în inima ta… dificil este şi de a dovedi zi de zi că viaţa ta este legat de a un altuia… de fapt, e dificil de a trăi ca şi cum mereu ar trebui să fii la înălţimea dragostei… Când dragostea intră în viaţa ta, dă o culoare specială fiecărei zi… îţi dă pace, linişte şi o imensă  bucurie a inimii… dar asta, numai dacă dragostea voastră s-a născut natural… pentru că de acolo de sus, cineva a spus că trebuia să se nască… cineva, acolo sus a decis că trebuia să vă întâlniţi, că trebuia să vă îndrăgostiţi… dar, tot acolo sus, cineva… ştie că după aceea absolut totul depinde de tine!…

Se merita..Sunt multe planurile… sunt multe proiectele, sunt mulţi şi paşii deja făcuţi, dar şi mai mulţi sult alţii pe care urmezi să îi faci… multe vor fi şi obstacole cărora trebuie să le faci faţă… dar, ştii ce?… se merită!… da, chiar merită!… de ce?…  pentru că te vei simţi întotdeauna ca şi cum ai fi singura persoană care a iubit vreodată… ca unica persoană care este capabilă de a crea noi vise în mintea celuilalt şi de a distruge tot ceea ce până acum a fost considerat indispensabil… fiecare vis se va împlini, fiecare piatră de hotar pe care o vei depăşi va fi frumoasă… pentru că cel iubit va fi alături de tine!…  Nu există nici un lucru mai bun în viaţă decât acela de a iubi şi… de a fi iubit… şi bonusul este… încrederea… de fapt, înveţi să ai încredere, în celălalt…
Cu dragoste, Lilium

Puterea…


Uneori, lucrurile cele mai mici, cele mai uşoare atingeri… cele mai scurte cuvinte… cel mai frugal sărut… înseamnă cel mai mult… Nu valoarea sau măreţia gestului  contează… ci sentimentul şi emoţia din spatele lui… dacă cel mai generos cadou este dat doar pentru a masca o inimă goală… atunci ar fi de folos mai degrabă câteva cuvinte simple… din sufletul tău…

Puterea..Mă întreb… cât de mulţi bărbaţi îşi dau seama că cel mai mare dar pe care îl pot oferi femei lor, nu sunt florile sau bijuteriile sau… cinele scumpe… ci…  pur şi simplu să-i ţină faţa în mâinile sale şi să-i vorbească de dragostea lui… să fie prezent în acel moment când ea are nevoie…  să fie cu ea!… S-au scris multe rânduri despre complexitatea femeilor, dar  nimeni nu a înţeles un singur lucru esenţial… Toate femeile, fără excepţie au nevoie doar inima bărbatului iubit… Tot ce îşi doresc cu adevărat este să li se spună că sunt iubite… de către bărbatul care înţelege şi simte cu adevărat aceste cuvinte… Pentru că atunci, ele vor simţi puterea lui de bărbat… şi se vor simţi în siguranţă…
Cu dragoste, Lilium