A căzut… o frunză


”Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul… există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.”

Cu dragoste, Lilium

 

Reclame

Din prea multă dragoste…


Faptul că te lupţi zi de zi, nu te face o povară pentru alţii… nu te face mai puţin iubit sau nedorit sau mai puţin merituos… nu te face mai mult sau mai puţin sensibil, sau mai sărăcit de sentimente… Te face uman… toată lumea se luptă… toată lumea are un moment căruia cu greu îi face faţă, care… uneori ne despică în două… sunt dure aceste momente şi nu le este uşor nici celor din jurul tău…

pustiuNimeni nu  poate să fie în jurul tău tot timpul… Da, uneori poate fi dificil sau neplăcut… Şi da, poate că uneori  faci sau spui lucruri care fac oamenii din jurul tău să se simtă neputincioşi sau trişti… Dar aceste lucruri nu sunt tot ceea ce însemni tu şi cu siguranţă ele nu reduc din valoare ta ca şi fiinţă umană… Adevărul este că tu încă poţi lupta şi încă mai poţi fi iubit… Poţi fi dificil, dar încă să îţi mai pese… poţi fi mai puţin perfect  dar asta nu înseamnă că nu poţi fi demn să arăţi compasiune şi bunătate…
În fiecare zi… cu fiecare an care trece, amintirile se îmbulzesc confuz în mintea mea… amintiri pe care le credeam estompate cu trecerea timpului, dar care acum se învălmăşesc în capul meu… gânduri sau amintiri… confuze… momente din viaţa mea înconjurată de multă lume, de tine… momente de singurătate sau momentele fără tine… mă poartă pe aripile tristeţii… s-au dus zilele frumoase şi lipsite de griji… fiecare clipă de iubire, fiece moment petrecut, sunt atât de îndepărtate încât… par un vechi album de fotografii, instantanee prinse de memorie, prăfuite şi fără strălucire…
… sunt aici… încă… mereu am încercat să scriu ce este  dragostea… nu ştiu de ce… poate, doar pentru mine!… poate că mereu am fost profund dezamagită… şi dintr-o dată, mă trezesc goală, neînarmată, împotriva unui destin care îmi pune piedica finală… încă, sunt aici… dar singură… singură între oameni… cândva m-am simţit protejată, iubită, înţeleasă… era  dragostea pe care o simţeam cum se revarsă ca o binecuvântare… seva esenţei mele… nu conta nimic… era  important doar timpul petrecut împreună cu cei dragi sufletului meu…  
Pe parcursul tuturor anilor mei de viaţă am învăţat multe şi am văzut multe… dar… nu am putut învăţa ce trebuie să fac cu viaţa mea, cum să am grijă de mine…  mereu am spus că cel care renunţă la luptă este un laş… dar azi, renunţ la luptă… nu sunt laşă, doar am obosit şi am nevoie de odihnă… şi linişte… mă doare doar gândul că voi pierde momente importante din viaţa celor pe care-i iubesc… răutatea altora, singurătatea şi dezamăgirea au câştigat… pentru că eu nu am ştiut să am grijă de mine… pentru că mi-a păsat prea mult de alţii şi mai puţin de mine… mărinimia şi generozitatea… inima aceea mare… m-a ucis… m-a ucis iubirea, înţelegerea şi compasiunea… mereu am încercat să scriu ce este  dragostea…şi acum, din prea multă iubire pentru alţii şi niciodată pentru mine… cineva, acolo sus… a decis …

Din prea multa dragoste..Mi-aş dori să am acele timpului… pufff!…  apărute ca prin magie în mâna mea… le-aş întoarce până la un anume moment… la acea zi, când viaţa mea s-a transformat iremediabil… acum… timpul meu s-a oprit… încerc să pot merge mai departe… dar, nu mai pot… cineva,acolo sus… a decis … pentru mine… şi eu, am obosit… forţa aceea imensă a dragostei care mă făcea să merg mai departe, a pierit… am ucis-o în fiecare zi… 
Cu dragoste, Lilium