Clepsidra vieţii…


A trecut mult de când nu ţi-am mai auzit vocea… continui să fixez fotografiile din faţa mea, cu o intensitate… de care mă tem… pentru că uneori am impresia că le voi topi cu privirea… mi-aş dori să îţi pot povesti cum îmi trec zilele, să-ţi descriu viaţa pe care o am în jurul meu… mirosurile pe care le simt… Mi-ar plăcea să pot inventa un prezent mai bun şi să-ţi injectez bucurie în doze mici… dar continuu… aş vrea ca în loc să vorbesc cu tine despre mine, aş prefera să rămân în tăcere…

Clepsidra vietii..Ştii?…Nu este deloc simplu să mergi mai departe când îţi lipseşte echilibrul paşilor tăi în casă… Am pierdut puţin orientarea şi… uneori, să te prejudiciezi este mai uşor decât să lupţi… Şi timpul trece inexorabil… şi unele detalii despre noi, cred că încep să nu le mai observ… alerg după fiecare amintire cât de mică, o apuc şi fac tot posibilul să nu îmi scape… dar, tot acel timp trecut… toată lupta pentru a trăi… oboseşte… şi amintirile rămân agăţate de aceste mâini goale, care se înghiontesc, se ciocnesc şi se feresc de oricine… şi… în cele din urmă, unele amintiri se dizolvă… dispar… petrec zile şi nopţi întregi sondând în mintea mea să recuperez cele mai bune momente ale noastre… dar există o parte din mine… ceea ce alţii nu văd, unde tot răul pe care l-am trăit îmi rupe sufletul…
Şi apoi… te găsesc acolo, supărat pe lume, plin de speranţe, dar îngust în temerile tale… Am o dorinţă infinită să te aud vorbind… să te văd râzând… îmi doresc să îţi pot atinge mâinile, să-ţi mângâi degetele,palmele netede şi curate… Mi-e dor să te strâng, să-mi strecor braţele sub ale tale şi să mă simt în siguranţă… aşa te caut în fiecare vis şi aştept… aştept să vii… să mă pot juca şi să îţi spun…cât de mult te iubesc şi cât de mult mă doare că poate nu am putut să îţi demonstrez…
S-a scurs mult, prea mult nisip al timpului, prin clepsidra vieţii… şi tot ceea ce am trăit împreună, acum s-a transformat într-un dor constant şi dureros… sfârşesc plângând şi zâmbind… mi-ai dat dragoste şi prea des ţi-am dat în schimb acea ostilitate rece… acum, eşti imensitatea unde în fiecare zi pierd câteva lacrimi, nevoia infinită de a te avea, din nou… eşti soarele de care mă agăţ să nu mor, ideea că ceva din tine încă mai există… în mine… certitudinea pe care mi-o dai mereu, deşi mă lupt să o văd… să o găsesc…Mi-e dor… mi-e dor de orice lucru, mi-e dor de ce am fost… de bucurie, de durere… aştept… aştept ca totul să se întoarcă la mine… 
Ridic ochii şi te caut sus, printre nori… între culorile cerului… dar, realizez că singurul loc în care te găsesc cu adevărat este cel din inima, care te ţine ascuns în locul cel mai drag… ea ştie că poate ajunge la tine, oricând şi oriunde te afli… 
Cu dragoste, Lilium

Reclame