Gri…


Cerul este gri, culorile sunt estompate şi stinse… până şi inimile riscă să se stingă…chiar dacă ele sunt pline de dragoste şi de dorinţa de a oferi iubire… nimeni nu o vrea… nu vor să privească în inimi… nu vor să asculte cântul minunat al dragostei… sunt surzi şi orbi…păcat!… ar fi nevoie de atât de puţin ca să-şi facă inima fericită… Un cuvânt, un gest, o îmbrăţişare…

Gri…De ce trebuie să negaţi fericirea?…  doar pentru că vă este teamă să vă oferiţi complet altei persoane?… Teama de suferinţă… Ce prostie, aş spune… sau poate că au prea mare respect faţă de ei înşişi?… Orice ar fi tot o prostie este… vor trece pe lângă dragoste şi fericire şi… vor deveni gri şi… stinşi… precum cerul fără culoare…
Cu dragoste, Lilium

Reclame

Clepsidra vieţii…


A trecut mult de când nu ţi-am mai auzit vocea… continui să fixez fotografiile din faţa mea, cu o intensitate… de care mă tem… pentru că uneori am impresia că le voi topi cu privirea… mi-aş dori să îţi pot povesti cum îmi trec zilele, să-ţi descriu viaţa pe care o am în jurul meu… mirosurile pe care le simt… Mi-ar plăcea să pot inventa un prezent mai bun şi să-ţi injectez bucurie în doze mici… dar continuu… aş vrea ca în loc să vorbesc cu tine despre mine, aş prefera să rămân în tăcere…

Clepsidra vietii..Ştii?…Nu este deloc simplu să mergi mai departe când îţi lipseşte echilibrul paşilor tăi în casă… Am pierdut puţin orientarea şi… uneori, să te prejudiciezi este mai uşor decât să lupţi… Şi timpul trece inexorabil… şi unele detalii despre noi, cred că încep să nu le mai observ… alerg după fiecare amintire cât de mică, o apuc şi fac tot posibilul să nu îmi scape… dar, tot acel timp trecut… toată lupta pentru a trăi… oboseşte… şi amintirile rămân agăţate de aceste mâini goale, care se înghiontesc, se ciocnesc şi se feresc de oricine… şi… în cele din urmă, unele amintiri se dizolvă… dispar… petrec zile şi nopţi întregi sondând în mintea mea să recuperez cele mai bune momente ale noastre… dar există o parte din mine… ceea ce alţii nu văd, unde tot răul pe care l-am trăit îmi rupe sufletul…
Şi apoi… te găsesc acolo, supărat pe lume, plin de speranţe, dar îngust în temerile tale… Am o dorinţă infinită să te aud vorbind… să te văd râzând… îmi doresc să îţi pot atinge mâinile, să-ţi mângâi degetele,palmele netede şi curate… Mi-e dor să te strâng, să-mi strecor braţele sub ale tale şi să mă simt în siguranţă… aşa te caut în fiecare vis şi aştept… aştept să vii… să mă pot juca şi să îţi spun…cât de mult te iubesc şi cât de mult mă doare că poate nu am putut să îţi demonstrez…
S-a scurs mult, prea mult nisip al timpului, prin clepsidra vieţii… şi tot ceea ce am trăit împreună, acum s-a transformat într-un dor constant şi dureros… sfârşesc plângând şi zâmbind… mi-ai dat dragoste şi prea des ţi-am dat în schimb acea ostilitate rece… acum, eşti imensitatea unde în fiecare zi pierd câteva lacrimi, nevoia infinită de a te avea, din nou… eşti soarele de care mă agăţ să nu mor, ideea că ceva din tine încă mai există… în mine… certitudinea pe care mi-o dai mereu, deşi mă lupt să o văd… să o găsesc…Mi-e dor… mi-e dor de orice lucru, mi-e dor de ce am fost… de bucurie, de durere… aştept… aştept ca totul să se întoarcă la mine… 
Ridic ochii şi te caut sus, printre nori… între culorile cerului… dar, realizez că singurul loc în care te găsesc cu adevărat este cel din inima, care te ţine ascuns în locul cel mai drag… ea ştie că poate ajunge la tine, oricând şi oriunde te afli… 
Cu dragoste, Lilium

Pegas…


Deşi au trecut anii, uneori mă întorc în timp… să-mi vizitez visele… şi sunt aşa cum mi le amintesc: frumoase… am aşteptat prea mult timp să am curajul să mi le îndeplinesc… pentru că nu mi-am putut permite să le am… dar când a venit timpul lor, a fost ca şi cum lumea fanteziei ar fi devenit realitate… era ideal… perfect … şi nu puteam să cred, că am noroc să le materializez…

Pegas..Îmi amintesc cum în acea fotografie, sub un cer albastru de vară, galopam cu iubirile peste câmpuri… şi ne simţeam mai bine ca niciodată înainte… atâta bucurie şi atât de multe emoţii frumoase… obstacolele invizibile erau trecute cu o spendidă candoare… momente binecuvântate… totul era amuzant… modul meu de a fi în acele clipe?… divin, precum o pasăre liberă în imensitatea cerului… şi mă făceai să râd atât de mult încât chiar şi acum, când îmi amintesc… râd şi plâng totodată…
Mă surprindea inteligenţa ta, îmi plăcea vitalitatea ta, dar… ce mă încânta cel mai mult la tine a fost spiritul tău îndărătnic, mândru şi neînfricat… nici chiar răutatea cea mai crudă nu îl putea atinge… un suflet de campion… restul… a fost suficient să mă uit la mantaua sufletului ca să îmi dau seama că era făcută din aur… Îmi pare rău, că nu l-am putut salva… Am încercat tot ce era posibil, dar nu a fost suficient… aş fi vrut să fac mai mult pentru a-i atenua suferinţa… Am putut decide numai să-i scurtez agonia… şi a fost decizia cea mai sfâşietoare pe care am luat-o vreodată… Am sperat să îmbătrânim împreună… am sperat să petrecem mulţi ani împreună şi să-i umplem de amintiri… dar,nu a fost să fie aşa… şi cu toate astea sunt fericită că ai existat în viaţa mea…
Ai fost un dar al vieţii… un cadou făcut din respectul reciproc… de fidelitate şi tandreţe… un dar de dragoste… în ciuda greşelile mele, am mi-ai dăruit devotament tău afectuos, acea loialitate absolută, acea încredere necondiţionată… Voi duce cu mine mai departe în viaţă toate momentele petrecute împreună… ca pe-o bijuterie rară, moştenirea secretă de empatie şi fuziune cu o altă fiinţă… recunoscătoare şi mândră că am mers o porţiune din drumul vieţii cu tine… că am galopat şi am zburat împreună, pe aripile magice şi invizibile ale iubirii… Şi acum… Pegas-ul visurilor şi al iubirilor noastre… creatură frumoasă, cu ochi de catifea şi inimă nobilă… întinde-ţi aripile şi zboară…
Cu dragoste, Lilium