Dialog cu mine însămi…


„Nerecunoştinţa este un semn de slăbiciune. Niciodată n-am văzut oameni de ispravă, care să fi fost nerecunoscători.”
Chiar contează atât de tare părerea unora sau altora?… Cine sunt ei să îţi spună ce e corect sau nu?… Cine sunt ei să îţi spună ce să faci?… şi… Cine eşti tu că sa le asculţi vorbele? … sunt simplii muritori fără suflet… niciodată să nu te laşi învinsă… şi mai spun că nu toţi suntem nişte mecanisme fără creier şi fără suflet…  Ce vină are viaţa pentru că e dată unor oameni care nu ştiu să o aprecieze?…

Dialog cu mine însami..Când cineva e fericit îi vine să pupe pe toată lumea, să ia toată lumea în braţe, să mulţumească şi să zâmbească tuturor… Frustratul,  poate că zâmbește în sinea lui… nu pot fi sigură de asta!… dar am văzut de multe ori că cel mult schiţează un rânjet şi începe să vorbească porcos, să arunce cu acuzaţii în cei din jurul său, vrând să demonstreze cât de”şmecher”este el şi că nu are nevoie de nimeni pentru a se descurca…  Nu mulțumește niciodată cerului, destinului…  de persoane ce să mai vorbim… toată lumea este contra lui, numai el singur face şi desface…
Răutatea nu este apanajul meu forte… Răzbunarea nu mă încălzeşte… aş mai avea multe de spus încă… dar, nu voi mai spune nimic… pentru că aceşti oameni îmi inspiră milă… Un om care înjură, bălăcăreşte şi murdăreşte tot ceea ce este în jurul lui, este un om care ți-ar da și în cap în momentul  maxim al furiei generate de frustrărie şi neputinţele sale… din păcate am văzut şi am cunoscut acest gen de oameni… sunt mulţi şi se plimbă printre noi… eu nu pot înţelege cum acumulează în ei doar sentimente negative care ajung să se răspândească în trupul lor ca o boală în stadiu terminal…  te cutremuri… cum poate să aibă loc atâta ură şi răutate într-un trup firav, omenesc… din păcate, cu ei nu funcţionează nici o abordare… ei nu pot merge alături de nimeni… mai bine zis, nu acceptă pe nimeni alături de ei… ci în spatele lor, şi dacă se poate îngenunchiaţi…
Mulţi îşi bagă și îşi scot cu o măiestrie extraordinară… toate frustrările… neîmplinirile și rateurile personale… îl trimit la origini cât ai clipi pe unul care în accepţiunea lui a greşit față de el pentru că este diferit în gândire şi comportament în comparaţie cu el… De ce? De unde atâta uşurinţă?… simplu, din faptul că nu știu să fie recunoscători pentru nimic… din faptul ca sunt trişti şi frustraţi tot timpul… nu ştiu ce este bucuria, nu îşi permit să simtă bucurie… păi dacă nu vor să simtă nici măcar bucuria lor, cum să le pese de a altuia?…
E greu ca să rosteşti un banal „Merci” cuiva?… cred că da… ooohhh, da!…spun eu…  dar, de ce? Întreb tot eu… ,,Merci” are doar două silabe… daaaa, aşa este!…,,Să-mi bag…” sau ,,Du-te-n…” au minimum trei… în funcţie de imaginaţie şi frustrare… dar se pronunță mai ușor și cu mai multă simțire…
Concluzia?… Toate relele se datorează frustrărilor care deriva din suma unor eşecuri, corelată cu mentalitatea… “să moară capra vecinului”… daaaa, asta e a noastră!!!… de ce să ne uşurăm viaţa când putem mai bine să o complicăm?
Am uitat să spunem “mulţumesc” la fel cum am uitat să spunem “îmi cer scuze” sau “îmi pare rău” atunci când greşim… nu ni se cuvine totul şi nimeni nu este obligat să ne accepte mojiciile şi proasta educaţie, doar din bun simţ şi… datorită iubirii pe care ne-o poartă…
În încheiere,  pot să spun decât… Mulţumesc Cerului, că nu sunt una dintre ei!… Mulţumesc Cerului că ai mei neuroni reuşesc să funcţioneze corect şi că nu am acumulat răutate în suflet indiferent de câte necazuri am petrecut în viaţă!… Mulţumesc Cerului că răutăţile lor nu mi-au murdărit sufletul şi încă mai pot iubi oamenii!…

multumescCu dragoste, Lilium

Reclame

O floare…


Ce înseamnă a dărui o floare?… o floare, floarea înseamnă bucurie, tinereţe, libertate, speranţă, iubire, tot ce e mai frumos şi mai pur, o floare îmi poate înveseli ziua, mirosul plăcut… mă face să mă simt foarte bine şi îmi înfrumuseţează viaţa… a dărui o floare e un mod special de a spune unui om că îţi pasă de el…

O floare..… sensul dăruirii este mult prea profund pentru a fi considerat un simplu gest ale cărui urmări se pot socoti…omul, dăruieşte de la sentimente până la a se dărui pe sine însuşi… dăruind un tot, aşa cum este el… plin de sensuri şi înţelesuri… si cel mai probabil sufletul ar fi cel ales spre dăruire… printr-o floare…
Cu dragoste, Lilium

Nişte gânduri rătăcite…


Ai fost cea  mai profundă parte din mine… cea mai prezentă… cea mai mare… cea mai adevărată… cea mai puternică… veşnică…  Ai fost ceea ce aveam mai bun pentru a dărui… Ai fost surpriza şi zâmbetul… dezamăgirea şi mânia… afecţiunea şi iritarea… Ai fost zilele mele cele mai bune, momentele trăite cel mai intens…emoţiile simţite cel mai  sincer… Ai fost amintirile cele mai scurte, mai vechi şi mai numeroase… Cuvintele cele mai puternice şi mai dificile…. Gândurile cele mai persistente… mândria mea pierdută… Răbdarea mai presus decât mine însămi… bucuria cea mai fragilă… Ai fost motivul pentru tot şi pastrătorul nimicului… Ai fost partea din mine ce păstra cea mai mare taină… o teamă de neconfesat…  

Niste gânduri ratacite..Cu dragoste, Lilium

Te iubesc, te iubesc…te iubesc


Am să încredinţez sărutările şi mângâierile mele petalelor  de flori, vântului, lunii, stelelor, apelor izvoarelor, norilor ce cutreieră cerul… fluturilor… pentru că ele te-au adus la mine…Te iubesc… eşti mereu cu mine…  În visele mele, în fanteziile mele, în proiectele mele… în viaţa mea de zi cu zi… în bucurie şi în durere, în prezentul meu, în viitorul meu… faci parte din mine, din lumea mea interioară, din spiritul meu, din fiinţa mea ca om… din fiinţa mea de femeie… Te iubesc, dragul meu… te iubesc…  te iubesc….

Te iubesc,te iubesc...te iubescTu eşti cel mai frumos cadou pe care viaţa mi l-a făcut, cea mai bună parte din mine… eşti nectarul, ambrozia, oxigenul, bucuria de a trăi, iluzia… fericirea… Tu eşti iubirea!… Te iubesc, dragul meu… te iubesc… te iubesc.
Aştept seara, în fiecare seară… să alunec sub cearşafuri şi pleduri alături de tine, apoi să adorm pe pieptul tău, în braţele tale… să fiu învăluită de căldura ta, să fiu respiraţia ta… tu, parte integrantă a mea… să uitam de lume şi de cine este în jurul nostru, să existăm doar noi pentru noi…  doar noi doi… eu pentru tine şi tu pentru mine, uniţi…  legaţi  printr-o legătură indisolubilă de fericire… Te iubesc, dragul meu… te iubesc… te iubesc….
Cu dragoste, Lilium

Carusel…


Mă gândesc la durerile şi bucuriile trăite… sunt mulţumită de mine, sunt mulţumită că am avut curajul de a încerca şi de a găsi fericirea într-o altă privire…

Carusel..A înviat literalmente inima mea, care nu mai credea în nimic… o inimă care a văzut prea mult timp doar furie şi oameni care au dorit să-i speculeze durerea…  în timp ce ea, avea nevoie doar de mângâiere, linişte şi… încredere…că mai poate iubi şi fi iubită… probabil a fost absurd să gândească, să spere… la persoana potrivită… la a fi iubit!…IUBIRE?
Nu credeam că mă pot simţi aşa… nu poţi gândi că poţi  stoarce dintr-o inimă atâta tristeţe şi dezamăgire… de obicei, se încearcă a produce, pentru a stoarce mai apoi… dragoste… o inimă trebuie să o umpli cu dragoste… şi vei stoarce din ea nectar parfumat şi dulce, de iubire… nu vrei sucul amar şi acru al nefericirii…
Încă încerc să ies victorioasă din toate războaiele sufletului meu… dar pentru asta am nevoie de iubire!… necondiţionată… şi…în timp ce, acest carusel al durerii aproape că şi-a consumat energia… de fapt mi-a consumat energia…oftez… pentru că această dulce melodie îmi aminteşte, inevitabil… de ochii care iubeau privirea ce se-ncrucişa cu ai lor… devenind un tot… ce mai îmi doresc acum?… vreau doar… să-mi întâlnesc inima, plină de bucurie şi linişte… aşa cum obişnuia să fie odată, în timpuri îndepărtate… şi rătăcite… printre amintiri…
Cu dragoste, Lilium
P.S. Iată şi melodia…