Dragoste bolnavă…


Din când în când, slăbiciunea mea îşi face simţită prezenţa… stă acolo şi murmură ceva, continuu… o ignor, pentru a evita să-mi facă rău… Dar a învăţat… acum ştie că, dacă ridică un pic tonul… sfârşesc prin a-i da câştig… apoi folosesc acele cuvinte prin care îmi impun răutatea şi, parcă se mai estompează uşor… momentele… sunt toate acolo… chiar şi destinul a fost chemat să proiecteze jocurile sale… a uitat să le şteargă mai apoi… sau, posibil că intenţionat le-a lăsat acolo, pentru a mă face să contemplu din nou, pentru un timp… ceva care nu era acolo sau care nu mai este…. sau care nu a fost niciodată…

Dragoste bolnavaŞi în momente ca acestea, vine să-mi ia înapoi toate acele lucruri… de care răul m-a convins că au fost o prostie… Atât de banale… Atât de mici… şi totuşi, încă atât de incredibile mie… citesc din nou acele cuvinte, şi… uneori, încă pot găsi forţat un zâmbet… Timpul pentru mine trece prea repede… Aş dori să-i mai cer puţină curtoazie, mai multă delicateţe când îmi cere să înţeleg, să fiu la înălţime… în aceste zile mă simt debusolată mai mult decât oricând… sunt prea schimbată… această experienţă m-a înrobit… Mă uit la viaţa mea şi îmi dau seama că ceva, totuşi, este mai bun… decât mă aşteptam… că practic, e bine aşa…
Apoi deschid acel sertar… acel trecut, care nu vrea să ia nici un nume… şi îl găsesc acolo… împietrit, cu mâinile în buzunare, uitându-se fix la mine… ca şi cum m-ar întreba „de ce?”… Între mine şi restul meu de viaţă este o sticlă mată…subţire…dar care există, incontestabil … mă lipesc de ea… conştientă de riscuri… Conştientă de realitate… niciodată n-am să mă pot detaşa de el… e o relaţie ciudată, simbiotică … este mereu aici în mine şi mereu continui să-l apăr, cu fiecare fărâmă din acea iubire insultată, jignită… bolnavă… îmi dau seama că nu vreau acest lucru… nu-l vreau departe de mine… nu are rost să pun distanţă, când singura mea dorinţă este numai aceea de a-l îmbrăţişa… şi de a-i spune cât de mult îl iubesc… aşa cum este normal, cum va fi pentru totdeauna, cum a fost mereu… el nu ştie… am vrut să-l fac să vadă cea mai rea parte a mea… i-am dat numai incoerenţă şi răceală… aciditate şi antipatie… pentru că am crezut că va fi mai uşoară desprinderea… unuia de celălalt…
Şi acum, mi-aş dori să fie aici… dar este departe… este absent… de data asta, da… de data asta, îl simt… nici el nu mai reuşeşte să pretindă că nu este nimic… de această dată va fi diferit … îmi e dor de el… mi-e dor de zâmbetele sale… mi-e dor să-l mai aştept noaptea… mi-e dor de “noapte bună”… mi-e dor de speranţă… mi-e dor de răsfăţ… mi-e dor de tandreţe… mi-e dor …
Cu dragoste, Lilium