Carnavalul de zi cu zi…


Sunt momente când simți că tăcerea te înconjoară și te apasă, în timp ce în mintea ta o mie de gânduri se ciocnesc, se întâlnesc… se ucid…  se îndepărtează, se suprapun… dar, dacă cineva te întreabă în acel moment la ce te gândești… oare de ce răspunzi „la nimic!” ?!!!…

Carnavalul de zi cu zi…Pentru că se nasc furtuni în noi, pentru că fiecare în parte trebuie să luptăm împotriva greutăților vieții… dar, există furtuni pe care le purtăm în noi și nu le putem învinge… sunt acelea care se creează din faptul că de multe ori știm că suntem falși, că nu suntem ceea ce vrem să demonstrăm altora… și cine nu va învăța că într-un final, trebuie să spună adevărul, va rămâne veșnic prizonierul furtunii din el…

Poate pentru că toți cer să fii sincer, dar de fapt sunt foarte puțini aceia care sunt capabili să suporte adevărul?… mai ales atunci când răspunsul nu seamănă cu ceea ce vor să audă… Nu asculta cuvintele pentru că ele înșală…. Nu te lăsa sedus de o privire pentru că poate fi doar o iluzie… privește cu atenție la modul în care te tratează persoana care pretinde că te iubește… ăsta e singurul adevăr care contează… De aceea, poate, mie îmi place să-mi ascult tăcerea… ea spune adevărul… nu sunt precum acele minciuni purtate de măști…

Măști, măști, măști… oriunde privești vezi doar măști… Nu, nu este carnaval…  este doar viața de zi cu zi… măști de paradă care ascund nenorociri acolo unde tu crezi că vezi prieteni…  ascund cicatrici acolo unde tu vezi zâmbete… sau prefăcătorie ascunsă acolo unde te-ai gândit că găsești sinceritate și căldură sufletească… Da, oamenii sunt adevărați maeștri, capabili să se ascundă foarte bine în spatele măștilor… dar vor face asta doar pentru o perioadă, pentru că mai devreme sau mai târziu îți vor arăta cine sunt ei cu adevărat…

mascaAmintiți-vă mereu un singur lucru… dați-vă jos masca atunci când sunteți voi cu voi… desigur, îi puteți minți pe alții, dar… atunci când te privești în oglindă, ea va reflecta realitatea… nu masca… a te minți pe tine, a-ți minți propria inimă este ca și cum ai purta niște haine prea mici și incomode pentru sufletul tău… este un chin tăcut și continuu… dezbracă-le, fii liber!… fii conștient de faptele tale…

Îmi plac persoanele adevărate, acelea care emană parfumul sincerității… măștile, îmi provoacă doar silă… și indiferent cât de mult ar vrea să se parfumeze cu acel parfum al bunătății, mirosul de fals se simte oricum… chiar dacă unii sunt buni la minciuni și aparent, reușesc să ne convingă că victimele ar fi chiar ei…

Nu spun că eu eman chiar un miros plăcut… dar, știu că am o inimă care miroase bine, a iubire… și cu siguranță nu las în urma mea o dâră de parfum dezagreabil, ca semn al trecerii mele prin viața cuiva… dacă m-ați întreba ce înseamnă falsitatea, v-aș răspunde că este om apropiat sufletului care zâmbește… în timp ce minciunile lui te omoară…

Dar, de fapt… nici unul din noi nu purtăm vreo vină… împroșcăm în jurul nostru adevăr și minciună, în încercarea de a explica ceea ce nu putem înțelege… precum o dragoste de neatins, îndepărtați și totuși atât de aproape… nu este vina nimănui… suntem ca niște lumi paralele, distante… de neatins… întrebarea care rămâne e doar una…

Noi purtăm masca sau… masca ne poartă pe noi?!!!

Cu dragoste, Lilium

Reclame

Minciuna dă putere?!!!


Există oarece adevăr în aceste cuvinte?…  Oare puterea cuiva vine de la construirea unei măşti sau a unor  ziduri de piatră în jurul sufletului?…  nu cred… cred că puterea vine din vulnerabilitate… Este nevoie de curaj pentru a-ţi menţine pure sufletul și inima… de a lăsa oamenii să te vădă în cel mai întunecat moment al tău… de senzaţie de slăbiciune și vulnerabilitate…  riscând astfel ca într-un joc de hazard al vieţii, părţile delicate ale sufletului… nevăzute  în mod normal de lume…

Minciuna da puterePuterea vine din faptul de a şti cum să deschizi  straturile de sine pentru ceilalţi… și să îi laşi să vadă întunericul…  acea  stare fragilă, printre lacrimi, plâns și… demonii uciși…

Cu dragoste, Lilium

Frânturi de gânduri…


Vreau să fiu nebună ca luna, sălbatică ca vântul şi fermă precum pământul… vreau să fiu orice este posibil sau îmi este dat să fiu…. şi să cresc în fiecare zi, cu fiecare cuvânt sau simţire ce-mi incită imaginaţia… nu ştiu cum o să cresc sau unde voi ajunge… sunt vie, respir, dar…  încă nu am început să trăiesc cu adevărat… şi uneori, pur şi simplu, am impresia că dispar… din mine… uneori este ca şi cum nu sunt aici în lumea asta… şi pur şi simplu… nu exist… straniu?!… poate… poate este greu de crezut, dar în capul meu doar troienele şi viziunile cuvintelor… par vii… pentru că ele sunt lumea mea… o lume a cuvintelor, a sensurilor, a înţelesurilor… dezvăluite doar sufletului meu… de mine, pentru lumea din mine…
Frânturi de gânduri…Râuri… torente de cuvinte mă vor învălui şi purta probabil pe căi neştiute şi neumblate până la sfârşitul zilelor mele… dar, mai ştiu că… până spre sfârşitul zilelor un vis mă va însoţi întotdeauna… Am citit tot şi aproape despre tot… mult şi multe… am găsit cuvintele poeţilor care au sculptat mii brazde… în adâncul sufletului meu… care mi-au pătruns până ventriculul inimii şi acum… dor… dincolo de linia fierbinte dintre necesitate şi emoţie… dincolo de zgomot… dincolo de bătăile pe care inima le repetă… şi, dor parcă mai mult cu fiecare cuvânt pe care îl irosesc cu cei care şi-au obturat simţirea… din prea multă iubire mi-am atins acea coardă invizibilă a neputinţei… de a fi, de a striga liber… adevărul… inimii mele…
Nu mă pot mulţumi sau obişnui cu puţin… din puţin… cu fărămituri de trăiri şi frânturi din clipe rătăcite… dar, în acelaşi timp… vreau să fiu eu aşa cum am fost atunci… eu, aşa cum sunt acum… şi eu aşa cum voi fi în viitor… vreau să fiu eu şi numai eu… întreagă şi plină de înţelesul ascuns al torentelor de cuvinte… şoptite de vreme, de oameni, pe aripi de vis…
smileCu dragoste, Lilium

… sfârşitul poate aduce schimbarea…


Încerc să mă stăpânesc, caut un echilibru… şi mă lupt cu mine… mi se pare că nu mai am suficient timp, că ziua nu mai are suficiente ore… Sunt unele momente în care simt cum mă împrăştii într-o pulbere fină peste toate faţetele vieţii mele…  că nu mai pot dedica destul din timpul meu nimănui… nici prietenilor mei, nici muncii mele, nici blog-ului meu… dar mai ales, simt că nu mai am timp pentru mine… Şi asta este cel mai rău… nu contează cât de multe lucruri îmi propun să fac sau să scriu…  sau cât de mult am realizat într-o zi… simt că nu este suficient… nu pot să găsesc cu nici un chip acel echilibru pe care îl aveam înainte…

... sfârsitul poate aduce schimbarea..Echilibrul interior… îmi place să cred,  că este ceva care vine odată cu vârsta… pare o nebunie … dar, cu siguranţă spun că este ceva care trebuie să crească în noi… ştiu, probabil, toţi trec prin aceleaşi stări, dar… asta nu înseamnă că pot opri aceste sentimente grele, imposibile… de singurătate… sunt nopţi când stau trează ore întregi şi în capul meu se îngrămădesc toate lucrurile…
Aş vrea să am soluţia pentru toate aceste lucruri, aş vrea să găsesc calea către acel echilibru… dar nu o ştiu… şi mă simt mereu ca în o lume de femei care încearcă să facă totul… se zbat pentru  a face totul… care sunt obligate să fie mai multe personaje deodată, încercând să se păzească de orice cădere… 
Uneori cea mai mare provocare nu este găsirea unei căi… ci alegerea ei… este vital să iau decizii solide şi să reuşesc să creez acel echilibru al pozitivului şi negativului din viaţa mea… dar, ezit…  şi sfârşesc prin a fi prea critică cu mine…  încerc să iau o gură de aer… şi apoi, să găsesc direcţia cea mai bună pentru noi…
Privind înapoi în ani realizez că de multe ori am respins pur şi simplu ceea ce era bun… de fapt, poate, doar am redirecţionat către altceva… mai bine… în viitor…  nu se poate controla totul, oricât mi-aş dori… poate… trebuie doar să mă relaxez şi să am credinţa că lucrurile se vor schimba… poate ar trebui să mai merg un pic şi să las viaţa să se… întâmple… pentru că, uneori, adevărurile nu se pot modifica… sfârşitul poate aduce schimbarea… şi poate, mă va ajuta să cresc…
Cu dragoste, Lilium

Arată-mi!…


Dacă mă vrei…Arată-mi!… să mi-o spui este un lucru, dar să-mi arăţi… este ceea ce contează cu adevărat… nu mă lăsa agăţat de gândul dacă tu şi eu de fapt vom avea un viitor împreună… Acţiunile întotdeauna vorbesc mai mult decât cuvintele… întotdeauna…

Arata-mi..Cu dragoste, Lilium

Eu am făcut asta?


Ţi-am furat strălucirea din ochi?… Fericirea?… Dragostea?… Este adevărat?… şi nu vor mai veni la tine?…au sucombat  cuvintele inutile şi nu mai ai putere să te ţii deasupra lor?… asta e la revedere?… sau suntem mai mult decât asta?… mint?… să accept ceea ce am?
Este suficient… ai câştigat!… 

Eu am facut asta..Cu dragoste, Lilium