Câteodată, doar mi se face lehamite…


Unii ar spune că sunt naivă… alții că sunt proastă… alții că sunt periculoasă… fiecare în parte dacă l-ai întreba poate că ți-ar da o altă descriere… și asta poate fi ok… până într-un punct… cine sunt eu să contrazic părerea cuiva despre altcineva?!!!… spun doar atât:  greșiți toți, fără excepție!!!… și fie vorba între noi, chiar și aceia care ”au pretenția” că mă cunosc sau cred că ”m-au cumpărat dintr-o privire” sau dintr-o ”bătaie de limbă”… vă spun că ”eticheta” în ceea ce mă privește nu este valabilă!!!… nu că sunt eu aia mai cu moț, ci pentru simplul motiv că Eu nu etichetez pe nimeni!!!… nu subestimez absolut nici o persoană care interacționează cu mine, nici chiar din greșeală…

fuck youPot fi naivă, pot fi chiar proastă uneori, pot fi și periculoasă atunci când cineva îmi insultă inteligența… pot fi tot ce vreți, doar pentru că pot… și credeți-mă asta nu e la îndemâna oricui… daaaa, daaaaaa!!!!…  pot fi și ”curvă”, dar stai așa, nu orice curvă… ci mama curvelor, matroana șefă… și cu siguranță nu mă pot duce niște ”ageamii” cărora le este frică să spună și să trăiască așa cum simt cu adevărat…

De ce spun toate astea… uite-așa!!!… câteodată mi se face lehamite și urlu… mai rău decât câinii la lună, chiar dacă știu că va avea cam același efect… pe care îl are urletul câinelui la lună… tac, fac pe proasta… dar asta nu înseamnă că și sunt… mă pot coborî sau ridica, în funcție de ”inteligența” pe care o am în față… dar asta nu înseamnă că ”m-a prostit” cineva… îmi place să-i las să se simtă bine, superiori, acolo… în micimea lor sufletească și mintală…

Trăiesc pe acest pământ pe cca 44 de ani, nu m-am născut ieri și cu siguranță nu din puf sau din familie regală… am învățat și încă mai am de învățat multe lecții de la viață… viața mea, nu a altora… mereu am fost și încă sunt o carte deschisă… pentru cine știe să o citească… și apropo, diplomele nu vă ajută cu nimic la această ”ceteală”… trebuie să fii om ca să mă citești… trebuie să te apropii de mine deschis, fără interese ascunse, fără ”prosteală” și fără aroganța celui care se consideră ”deasupra”… tac și fac pe prostul din jenă și din milă… mila pe care o ai față de cel care nu poate decât să urască, să pizmuiască, să bârfească, ”să aștepte la cotitură”… sincer, chiar îmi este milă!…

În  încheiere, spun doar că v-aș fi recunoscătoare să nu mă considerați ” din turmă”… sunt atipică, niciodată nu voi face ceea ce așteptați… credeți-mă, că spun adevărul… sunt un nenorocit de rechin cu masca nevinovată a peștișorului Nemo… și nici mie nu îmi place de mine în varianta rechin… eu  respect pe toată lumea din educație, dar asta nu înseamnă că va ține la infinit… nu înseamnă că din bun simț și bună creștere voi tolera la nesfârșit mârlăniile, lipsa de respect și ”aroganța” unora sau altora…

Sunt ”prostită” dacă vreau, când vreau și dacă interesele mele personale o cer… atenție, să fiu ”curvă și nemernică” am învățat de la profesioniști, nu de la ageamii!… ”curve proaste” le găsești pe toate străzile, când găsești o profesionistă șezi blând… și mare atenție, la neatenție!…

Aceași, Eu  ♥

P.S. sorry, dar în ultimul timp prea multe ”ființe ființătoare” pe acest pământ m-au călcat pe bătături… și la naibilui, chiar am și dor dacă le atinge vreun ”ageamiu”!… au venit la pachet cu o pereche de ”pantofi fățoși” care s-au dovedit în timp că nu valorează nimic.

Reclame

Paște Fericit!


Prin învierea lui Hristos, se trezește din moarte sau din apatie puterea sufletului care a trecut prin iad. El păstrează rănile , dar nu ca o sursă de durere ci ca pe o sursă de renaștere a iubirii, a bunătății și a omeniei, o dovadă a botezului sufletului în Duhul Sfânt și prin Lumina Învierii pe care o regăsim şi în sufletele noastre. Hristos a Înviat!

paste25Cu dragoste, Lilium

A „vrea” şi a „trebui”…


Încă de timpuriu în viaţă, am învăţat diferenţa dintre „vrea” şi „trebuie”… şi asta nu mă face să vreau ceea ce nu vreau nicidecum… în cel mai rău caz mă face şi mai insistentă în a obţine ceea ce vreau şi nu a ceea ce trebuie…
rujUn plan orchestrat, doar pentru mine…eu, dezmembrată în mii de bucăţi şi ca mai apoi să mă reconstruiesc… schiţete sunt deja de făcute…  fiecare detaliu a fost planificat pentru a te anula… Încet, metodic şi cu mare grijă… voi lucra şi remodela cu mare artă noul trup al eului meu regăsit… ♣
Cu dragoste, Lilium

Lilium… parfumul letal al dragostei eterne


Lilium… pentru mine reprezintă nobleţea inimii, expresia candidă a iubirii… o explozie de bucurie, care se răspândeşte din centrul inimii într-un moment când fericirea şi dragostea sunt la apogeu…
Şi… când acest sentiment divin te încearcă, te simţi legat de tot ceea ce înseamnă viaţă… viaţa, aşa cum este ea… plină de un milion de culori pe care sufletul le răspândeşte în eter şi formează cel mai minunat curcubeu… un curcubeu al senzaţiilor, al trăirilor intense ce destinul le meştereşte iscusit… pentru mine…
Lilium... parfumul letal al dragostei eterne… încercând de multe ori să desluşesc freamătul inimii… văd cum fiecare clipă  zboară… departe… pentru a nu mai reveni ca înainte de a pleca… ci de a reveni ca o stare de mai bine… şi eu, sunt chiar acolo…  în acel punct fierbinte al senzaţiilor când două trupuri se contopesc într-unul… o fuziune minunată şi magică, a sufletului… care arde în focul iubirii eterne… un foc ce învăluie corpul şi se cuibăreşte în suflet, ca mai apoi să explodeze în milioane de culori pe cerul dragostei… pictând curcubeul senzaţiilor mele…
Lilium... parfumul letal al dragostei eterne1Asta  este dragostea… şi atunci când intră în suflet, lumea ta mică explodează fără limite… şi îţi pictează fiecare moment din viaţă… Asta este ceea ce simt… asta este ceea ce datorită ţie, am găsit… simţi mirosul puternic al dragostei?… pe mine nu mă lasă în pace… şi mă învăluie în dulcele parfum… dar fatal totodată…
Tu, ai încercat vreodată să pictezi un curcubeu cu sufletul?… Tu, ai simţit vreodată parfumul letal al dragostei eterne?
Cu dragoste, Lilium

A mai trecut un an…


A mai trecut un an pe parcursul căruia nu mi-am  impus nici o limită, am vrut să fac tot ceea ce emoţiile mele îmi transmiteau… Am strigat, am turnat lacrimi, am râs până m-a durut stomacul, am dansat, am zâmbit şi am făcut tot ceea ce îmi place să fac… şi am făcut totul din inimă, cu fiecare parte din mine… Am fost şi impulsivă, dar nu în sensul acela rău de a fi impulsiv… ci acela de a trăi mai mult, întotdeauna, indiferent de ce se întâmplă cu tine,bine sau rău…
multumescM-aş hazarda să spun că, până acum, acest an a fost unul dintre cei mai buni din cei 43… spun doar că a fost o perioadă în care am încercat să iau totul frumosul pe care cineva l-ar putea primi… o perioadă plină de surprize, dezamăgiri, victorii şi înfrângeri, de care, sincer… avem nevoie toţi… îmi place să mă uit la trecut şi îmi place să îl transform amintirile în episoade…  De multe ori poate m-am întrebat care este sensul unor mulțimi de tam-tam în această viață, al acestei lupte în curs de desfășurare împotriva dușmanilor vizibili și invizibili care de multe ori ne trag în jos zi de zi… mai mult și mai puternic… nu am găsit nici un răspuns concret… dar…
Mă uit la lume, la oamenii pe care îi iubesc, la familia mea… prin oglinda dragostei… mă uit la tot ceea ce niciodată nu te aștepţi… la bucuria unui frate, îmbrățișarea unui prieten sau zâmbetul şi braţele calde ale copiilor care sunt întotdeauna sincere şi curate… Și am înțeles că, într-adevăr merită să trăiești această viață, merită să o trăim cu adevărat .. nu ca bibelouri, nu cu teamă, nici cu limite… pentru că suntem unici, fiecare la modul nostru… în lume nu mai există o altă persoană ca noi şi asta ne dă privilegiul de a fi capabili să fim ceea ce un altul nu va putea fi niciodată…
Am întâlnit o mulţime de persoane… din întâmplare, de necesitate, în mijlocul străzii, la petreceri,la muncă… şi multe dintre aceste persoane au rămas în viaţa mea… şi acum, pentru mine, ei înseamnă ceva… prezenţa lor este indispensabilă pentru mine în construirea zidului meu de certitudini, de sprijin…. în viaţa mea de zi cu zi… înseamnă că trebuie să creştem mână în mână, ajutându-ne atunci când celălalt a greşit, pentru a ne ridica… în acest moment nu cred că lucrurile urâte au importanţă… am tot ce este frumos şi mi-aş putea dori de la viata… o familie unită, prietenii de neînlocuit, fără de care m-aş simţi pierdută… iubire…
În concluzie, aş dori să mulţumesc fiecărei persoane care s-a gândit la mine şi care a devenit parte din viaţa mea… fără a face nici o diferenţă… pentru că toată lumea m-a ajutat să trăiesc un an atât de uimitor… Mulţumesc fiecărei persoane care mi-a transmis un gând frumos, care a fost alături de mine, la bine sau la rău… Vă mulţumesc şi vă iubesc!
Cu dragoste, L.M.

… sfârşitul poate aduce schimbarea…


Încerc să mă stăpânesc, caut un echilibru… şi mă lupt cu mine… mi se pare că nu mai am suficient timp, că ziua nu mai are suficiente ore… Sunt unele momente în care simt cum mă împrăştii într-o pulbere fină peste toate faţetele vieţii mele…  că nu mai pot dedica destul din timpul meu nimănui… nici prietenilor mei, nici muncii mele, nici blog-ului meu… dar mai ales, simt că nu mai am timp pentru mine… Şi asta este cel mai rău… nu contează cât de multe lucruri îmi propun să fac sau să scriu…  sau cât de mult am realizat într-o zi… simt că nu este suficient… nu pot să găsesc cu nici un chip acel echilibru pe care îl aveam înainte…

... sfârsitul poate aduce schimbarea..Echilibrul interior… îmi place să cred,  că este ceva care vine odată cu vârsta… pare o nebunie … dar, cu siguranţă spun că este ceva care trebuie să crească în noi… ştiu, probabil, toţi trec prin aceleaşi stări, dar… asta nu înseamnă că pot opri aceste sentimente grele, imposibile… de singurătate… sunt nopţi când stau trează ore întregi şi în capul meu se îngrămădesc toate lucrurile…
Aş vrea să am soluţia pentru toate aceste lucruri, aş vrea să găsesc calea către acel echilibru… dar nu o ştiu… şi mă simt mereu ca în o lume de femei care încearcă să facă totul… se zbat pentru  a face totul… care sunt obligate să fie mai multe personaje deodată, încercând să se păzească de orice cădere… 
Uneori cea mai mare provocare nu este găsirea unei căi… ci alegerea ei… este vital să iau decizii solide şi să reuşesc să creez acel echilibru al pozitivului şi negativului din viaţa mea… dar, ezit…  şi sfârşesc prin a fi prea critică cu mine…  încerc să iau o gură de aer… şi apoi, să găsesc direcţia cea mai bună pentru noi…
Privind înapoi în ani realizez că de multe ori am respins pur şi simplu ceea ce era bun… de fapt, poate, doar am redirecţionat către altceva… mai bine… în viitor…  nu se poate controla totul, oricât mi-aş dori… poate… trebuie doar să mă relaxez şi să am credinţa că lucrurile se vor schimba… poate ar trebui să mai merg un pic şi să las viaţa să se… întâmple… pentru că, uneori, adevărurile nu se pot modifica… sfârşitul poate aduce schimbarea… şi poate, mă va ajuta să cresc…
Cu dragoste, Lilium

Am nevoie de o inimă nouă…


Când eram un copil, mă întrebam dacă inima stă întotdeauna în acelaşi loc sau se poate muta… la un moment dat, când am mai crescut, am înţeles… că ea rămâne întotdeauna în acelaşi loc, în stânga pieptului… şi pe măsură ce creşteam începeam să înţeleg şi mai mult… am înţeles că inima poate trăi într-o mie de locuri diferite, dar fără să locuiască nicăieri… că se urcă în gât atunci când suntem emoţionaţi, că parcă se ascunde şi se agită în stomac când ne este frică, că uneori…  îşi accelerează bătăile de parcă ar vrea să vrea să sară din piept… şi alteori, parcă face schimb de loc cu creierul…

Am nevoie de o inima noua..Crescând, înveţi să îţi pui inima în alte mâini… şi cel mai adesea, ţi-o dau înapoi  zdobită și terfelită… dar, nu trebuie să vă faceţi griji, este la fel de frumoasă sau poate chiar mai frumoasă decât înainte… Şi se întâmplă să ai acele zile când crezi că nu mai ai inimă, că ai pierdut-o şi… te strădui să o găseşti,  căutând-o într-o amintire, într- un parfum, în privirea cuiva… şi mai apoi, va veni o altă zi, o zi un pic diferită, un pic specială, un pic mai importantă… şi în acea zi, vei înţelege… că nu toată lumea are o inimă…
Am nevoie de o inimă nouă… Am nevoie de ceva mai puternic, să reziste… asta, pe care o am acum nu mai poate suferi prea multe lovituri…  nu se opreşte din sângerare, este acoperită cu răni, contuzii, cicatrici… am încercat încă o dată să o repar, dar fără succes… abia bate, condusă de cine ştie ce forţă invizibilă, dar…  în ciuda efortului şi a dorinţei… nu mai poate… aş mai avea nevoie şi de un creier nou, de unul care nu ştie prea multe…  mai mult pentru a suporta o altă concepţie, un alt gând, un alt cuvânt… care nu  conține alte amintiri, alte dureri, alte dezamăgiri…  şi mai am nevoie de ochi noi… nu mai doresc ca ceştia de-acum să mai vadă ceea ce mă înconjoară… sunt epuizaţi de lacrimi…
Am nevoie de un suflet nou, un suflet alb precum culoarea tăcerii… un suflet pur… care generează dragoste, care generează viaţă, care să mă regenereze… pe mine…  doamne, câtă nevoie am de mine!…
Cu dragoste, Lilium