Bine aţi venit!
Viaţa mea…ea fost ca o furtună cu grindină…nu am fost avertizată, aş fi ştiut să fiu la adăpost… nu a fost să fie aşa…dar încă sper că totul va fi bine şi nu mi se va mai întampla nimic… sper să fiu atentă acum şi viaţa să nu mai mă poate lua prin surprindere, să mă sfâşie şi să îmi ia tot ce mi-a dat, cu dobândă…lasându-mă cu nimic…
Vreau să uit şi să iert tot ce a fost… am suferit prea mult…am fost prea încrezătoare, am fost proastă de loială, nu am acceptat compromisuri ciudate şi am avut coloana vertebrală chiar şi atunci când am fost la pământ…probabil, trebuie să “plătesc” toată viaţa pentru că am vrut să fiu un om corect, o prietenă bună, o logodnică sau o soţie… fără să mint, să înşel, să îmi bat joc de încrederea nimănui ?…asta înseamna oare, că nu am dreptul să pot fi fericită pentru că am “greşit”?…
Am decis să reiau ceea ce cândva îmi făcea o plăcere imensă…să scriu… scriu toate aceste lucruri pentru a-mi uşura sufletul…sau poate că sufletul meu încă nu este vindecat?…poate fi faptul că trecerea pragului de 40 de ani, pentru o femeie e un moment în care… se produce ceva?…nu ştiu şi nici macar nu pot vorbi cu nimeni de durerea pe care o am în sufletul meu…scriu şi…îmi promit că nu voi mai lăsa pe nimeni să îmi inducă nelinişte şi nesiguranţă… în viaţa mea, în sufletul meu…
Eu şi sufletul meu, am fost ca pasărea Phoenix…o pasăre de o frumuseţe neasemuită, care nu moare niciodată, ci se mistuie în flacări şi renaşte apoi din propria cenuşă….aşa am renăscut şi eu mereu… din propria-mi cenuşă atunci când toţi credeau că am murit, că sunt terminată pentru că trecusem prin experienţe emoţionale devastatoare… şi chiar până în ziua de azi nu am fost scutităa de încercări grele… Eu, am reuşit să găsesc inspiraţie şi putere regeneratoare renunţând la vechiul mod de viaţă pentru a îmbraţişa unul nou, superior… am renăscut din nou… şi voi zbura mai sus… şi voi fi mai mândră şi mai frumoasă ca nicicând…
Vreau viaţa mea,nu a altora… vreau să visez… vreau să iubesc fără teamă şi limitări… mâine, o să îmi aducă lumina şi bucuria…trecutul îl las în acel colţ de întuneric şi am să trec mai departe…voi uita trecutul şi mă voi bucura de viaţă…îmi voi construi o nouă viaţă, numai a mea …nu mai e timp, nu mai vreau să-mi irosesc timpul aiurea…azi, va fi ziua renaşterii inimii mele… Ştiu că, prin ceea ce am trecut şi trec e complicat, e greu, e dur…dar, mă gândesc că ceea ce fac…fac pentru mine şi că orice în lumea asta se poate rezolva chiar dacă în ultimă instanţă problemele ne copleşesc şi ne dau multe bătăi de cap… Aşa e viaţa!!…nu e uşoară şi trebuie să fiu tare, aşa cum numai eu ştiu să fiu… Viaţa poate fi întradevăr frumoasă dacă ignor orice lucru deranjant ce mi se întamplă…şi mai ales, dacă ignor pe cei care roiesc în jurul meu şi care “îmi vor binele”…
Cam atât despre mine…m-aş bucura nespus dacă prin intermediul postărilor mele voi reuşi să aprind o mică scânteie în sufletul vostru…
Lectură plăcută dragii mei!…încă ceva! :)…v-aş fi recunoscătoare dacă aţi binevoi să-mi lăsaţi impresiile voastre, fie ca sunt cuvinte de laudă, fie ca sunt critici…Vă mulţumesc!
Lilium – Parfum De Femeie, este o pagină lansată recent şi este adresată sufletului. Mi-ar prinde tare bine sprijinul vostru printr-un like la pagina, sau un feedback sincer şi… bineînţeles,dacă veţi binevoi, vă rog sa daţi vestea mai departe…Vă mulţumesc din suflet! 🙂
https://www.facebook.com/LiliumParfumDeFemeie
Ceea ce scrii este emotionant, se poate asculta.Avem nevoie de ceea ce scrii tu .Simt cum iti exprimi cu o sinceritate coplesitoare sentimentele, parca ne ajuti sa construim amintiri pentru a le trai mai tarziu…De multe ori trebuie sa raspundem cu DA si Nu in fata destinului…de multe ori vrem sa punem capul plin de ganduri si nelinisti pe perna alba si rece, sa lasam trecutul, sa visam, ne asteapta drumul…
ApreciazăApreciază
Mulţumesc Luminiţa! 🙂 …îmi produce o bucurie nespusă faptul că ceilalţi poate se regăsesc sau le trezesc în suflet emoţii şi lucruri ascunse spre a fi uitate… prin scris am reuşit întotdeauna să depăşesc momentele dificile şi am reuşit să renasc… dacă nu ar fi amintirile, trăirile, experienţele de viaţă trăite de noi… nu am putea să mergem mai departe… trebuie să avem curaj să visăm şi să traim viaţa noastră… consider că merităm…
Îmi plac poeziile tale, sunt sensibile şi profunde, de aceea îţi propun cu dragă inimă, dacă doreşti să le postezi pe blog…le-aş găzdui cu mare plăcere şi aş fi bucuroasă pentru că le-ar cunoaşte mai multă lume… 🙂
ApreciazăApreciază
Spor la treaba… 🙂
ApreciazăApreciază
Merci, te pup! 🙂
ApreciazăApreciază
Am avut impresia ca am scris eu… Atat de aproape de sufletul meu te-am gasit. Cred ca avem aceeasi varsta… si poate aceleasi greseli. Doruri asemanatoare. Cine stie? Limitarile par a ma distruge si pe mine. Iar scrisul m-a salvat, aici pot visa, iubi, trai si zambi fara limite. Te imbratisez, suflete! Altesse
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc din suflet Altesse!… Nimic nu este întâmplător în viaţă… sufletele curate care încă mai cred în frumos şi bun, se caută şi se găsesc… mă bucur să am alături de sufletul meu oameni frumoşi, ca voi… probabil „palmele” luate de la viaţă ne-au învăţat să preţuim şi să facem minunat şi unic fiece moment pe care îl trăim în „lumea noastră”… Vă mulţumesc şi vă preţuiesc pe toţi! 🙂
ApreciazăApreciază
Si eu, am descoperit, intr-adevar, si sunt convinsa ca nu intamplator, oameni minunati si bloguri pe masura. Adevarati artisti, unii dintre ei. Imbratisari, suflete! Altesse 😀
ApreciazăApreciază
Noi chiar ar trebui sa vorbim…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bună seara, putem vorbi oricând cu drag! Dacă îți este mai ușor poți intra pe pagina facebook: https://www.facebook.com/LiliumParfumDeFemeie
ApreciazăApreciază
ma bucur foarte mult ca am gasit aceasta pagina aici este descrisa tineretea noastra a celor care am stiut sa iubim cu adevarat si sa fim romatici din pacate in zilele de azi si iubirea este virtuala din spatele calculatorului nu ne aratam chipul si nu folosim cuvinte ci texte ce am citit aici parca imi mangaie sufletu aici uitam ce varsta avem ne putem simti tineri felicitari bravo
ApreciazăApreciază
Multumesc frumos! Chiar daca anii trec peste noi important este sa nu minimalizam importanta iubirii si a romantismului pe care fiecare dintre noi le poarta in suflet.Noi, oamenii, asa am fost zamisliti…din iubire. Iubind si pretuind lucrurile marunte si frumoase care ne insenineaza clipele de zi cu zi, cu siguranta vom fi mai fericiti si mai impliniti ca si fiinte care ne indeplinim misiunea pe acest pamant… eu cel putin asta incerc in fiecare zi. Numai primind si daruind iubire putem fi cu adevarat oameni impliniti…
Nu voi trebuie sa imi multumiti, ci eu trebuie sa va multumesc. Datorita voua, pot mazgali in continuare pe hartie franturi de ganduri, amintiri si sentimente… pentru ca stiu ca nu sunt singura, pentru ca stiu ca toti cei care imi urmariti blogul sunteti niste oameni minunati… suflete pline de tinerete si romantism in ciuda varstei sau pozitiei noastre sociale…Vă mulţumesc din suflet! ❤
ApreciazăApreciază
Buna ziua, vă contactez din partea site-lui http://www.Fashion365.ro.
Noi am dori să vă propunem un schimb de link-uri între site-urile noastre, pentru o mai bună poziționare în rezultatele căutării pe motoarele de căutare. Și, pentru a fi o legătură cât mai bună, propunerea noastră este un schimb de link-uri incrucisat: dumneavoastră puneți pe site http://www.fashion365.ro, iar noi vom posta linkul dvs. pe site-ul http://www.glamourgirl.ro.
Dacă sunteți interesat, vă rog să mă contactați pe adresa miruna@fashion365.ro
Toate cele bune,
Miruna, Fashion365.ro
ApreciazăApreciază
V-am trimis deja un email
ApreciazăApreciază
Emoţionant! Bine te-am găsit! 🙂
ApreciazăApreciază
Bine ai venit! 🙂
ApreciazăApreciază
Buna…ceea ce scrii e extraordinar…si îmi place sa iti citesc postarile…azi am dat de o problema…anumite postari îmi cer o parola…ce fac in cazul asta?multumesc…si scrie scrie scrie…e minunat
ApreciazăApreciază
Buna Cami, multumesc pentru cuvintele frumoase! Posturile la care faci referire sunt povestiri erotice, pentru 18+ si sunt parolate. Daca doresti sa le citesti iti trimit parola pe email. ❤
ApreciazăApreciază
As dori sa primesc si eu parola pentru a citi postarile tale care cer parola .Am aproape de
de 3 x 18 ani ! Multumesc .
Si da as vrea sa scri in continuare pentru ca o faci minunat !
ApreciazăApreciază
Te rog…trimite-mi parola 😊 pe email…multumesc
ApreciazăApreciază
Imi place ce scrii… Si trebuie sa recunosc ca ma regasesc in aceste cuvinte reale si pline de durere… Imi pare bine sa te cunosc si-mi pare rau sa ma simt apropiata de tine din cauza unor trairi/ experiente pe care viata ni le-a administrat… :*
ApreciazăApreciază
Bine ai venit HopeLess! Viața prin lecțiile pe care le dă, în fiece moment al existenței noastre, apropie oamenii sau îi îndepărtează… noi, ar tebui să ne amintim mereu un singur lucru… să ne dăm jos masca… desigur, îi putem minți pe alții, dar… atunci când ne privim în oglindă, ea va reflecta realitatea… a învăța și a recunoaște lecția pe care viața ne-a administrat-o înseamnă mult decât a te minți pe tine… așa cum spuneam într-un alt post, de ce să ne ascundem, să umbrim adevărul și să ne mințim propria inimă?… ar fi ca și cum am purta niște haine prea mici și incomode pentru sufletul nostru… ca un chin tăcut și continuu… daca suntem conștienți de faptele și adevărurile trăite, vom fi liberi…liberi pentru un nou început, liberi să renaștem mai buni și mai frumoși… ❤
ApreciazăApreciază
Da, ai perfecta dreptate, iar eu sunt de acord cu tine! Cat despre masti… purtate de ficare dintre noi, mai mult sau mai putin, sunt multe de spus…
Mult spor la scris si inspiratie! :*
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Draga Lilium te rog zi-mi daca imi poti furniza parolA de la postarile tale! ? Iti doresc sa ai aceeasi inspiratie in continuare
ApreciazăApreciază
Buna seara, aveti si carte,putem comanda? Sunt foarte interesante postarile d-voastra! felicitari!!
ApreciazăApreciază
M-as bucura sa-mi citesti jurnalul de la adresa https://stelara.wordpress.com/
Pe curand, Ela
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Scrierile tale îmi ating sufletul.Continuă…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Buna…vreau sa citesc unele articole dar am nevoie de parola…ma poti ajuta te rog?
ApreciazăApreciază