Invitație la Meditație… poate e timpul să iubim oamenii și să ne lăsăm să fim iubiți…


Încep această postare printr-o întrebare retorică… pentru mine… deși, sunt convinsă că mulți dintre voi și-au pus-o până acum de cel puțin o dată… Oare de ce nu realizăm la momentul oportun că lucrurile se schimbă… și că inclusiv noi ne schimbăm în timp… și că tot ce avem de făcut este ca într-o anume zi, să ne schimbăm modul de a-i vedea, de a-i privi cu ochi ”noi”, pe oamenii pe care îi iubim???…

În ceea ce mă privește, în viața asta, cei mai frumoși oameni pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc și să-i cunosc, sunt cei care au cunoscut înfrângerea… au cunoscut suferința… au cunoscut lupta cu ei înșiși și cu viața de multe ori prea nedreaptă… cei care au știut ce înseamnă să pierzi și au știut să piardă cu demnitate… oameni care au reușit să-și găsească drumul de acolo, din adâncurile cele mai întunecate ale ființei umane…. Aceste persoane au o apreciere, o sensibilitate și o înțelegere a vieții extraordinară… abisurile în care au fost aruncați de soartă nu i-au înrăit, nu le-au înnegrit sufletul… ci le-a umplut cu compasiune, blândețe, înțelegere și de o iubire profundă, curată… pentru ceilalți… aceștia sunt oamenii frumoși, care au reînviat din propria cenușă… și care nu trăiesc doar că se întâmplă…

Invitatie la Meditatie..Ar trebuie să ne lăsăm să fim iubiți de oamenii care într-adevăr ne iubesc… de oamenii care contează cu adevarat… parcă prea mult din timpul petrecut în viața asta, suntem orbiți de propriile noastre preocupări inutile, de oameni care nici măcar nu contează și… uităm de oamenii frumoși… uităm să ne iubim și să iubim… uităm să privim mai des spre familie, la adevăratele noastre nevoi… uităm să ne acordăm timpul necesar pentru a răsufla și a ne re-descoperi, să ne calmăm… să căutăm susținere în societate și prieteni… uităm că trebuie să încercăm constant să ne eliberăm mintea și să avem încredere în visele noastre…

… mă gândesc… că poate este timpul să punem capăt unor situații… poate e timpul să iubim oamenii și să ne lăsăm să fim iubiți…

Câteodată, parcă simt prea mult… parcă sentimentele întregii lumi vor să-și găsească loc în inima mea… asta simt și asta e ceea ce mi se întâmplă și adeseori îmi vin în minte o mie de întrebări întrebătoare pe care le aștern aici, gândindu-mă că poate, cineva are un răspuns… 

Credeți că sufletul omului are vreo limită pentru ceea ce simte, că uneori poate simți mai mult decât ar putea îndura?… sau… credeți că este posibil ca sentimentele să te conducă pe căi greșite?… oare limitele sufletului se potrivesc cu limitele noastre fizice?…  nu știu… eu sunt doar eu și nu pot percepe diferența dintre interior și exterior… să fie asta mai rău?…

scariDe multe ori, privind în jurul meu, mă întreb dacă toată lumea crede că e mai rău pentru el dacă simte… probabil, așa o fi… cine sunt eu să contrazic pe cineva… îmi pot exprima doar dezamăgirea când văd că oamenii nu înțeleg… de fapt, este mai rău când nu simți, când îți reprimi sentimentele, dorințele și visele… 

Știu… uneori nu-i putem vedea cu ochi ”noi”, în deplinătatea frumuseții lor, pe oamenii pe care-i iubim… știu, poate suntem prea prinși în propriile noastre griji… sau poate, alteori, ne simțim prea comozi în aroganța preocupării cu lucruri inutile și nu mai suntem capabili să apreciem pe deplin ce înseamnă confortul sufletului nostru… Oricum, oricât de ocupați, preocupați sau aroganți am fi, putem să găsim o fărâmă de timp pentru a-i face  să zâmbească pe cei pe care-i iubim… eu asta fac, și nu este greu!… de aceea, nu înțeleg de ce oamenii nu mai sunt capabili să zâmbească… de ce nimeni nu mai dăruiește un zâmbet netrucat… oare,ce costă?… oare, oamenii chiar sunt în pragul disperării?…

Nu știu câtă logică veți găsi în aceste rânduri… tu, reflectă asupra lor și încearcă!… încă mai ai timp să îți reașezi valorile și să o iei de la capăt!!!… și cu siguranță vei avea o călătorie minunată prin viață!… Iubind!

Cu dragoste, Lilium

Întrebările mele nu dorm niciodată…


Mintea mea nu doarme niciodată…

Gândurile mele nu dorm niciodată…

Imaginaţia mea nu doarme niciodată…

Întrebările mele nu dorm niciodată…

Speranţele mele nu dorm niciodată…

Problemele mele nu dorm niciodată…

fumMă gândesc şi vreau să am soluţiile bune și corecte… dar nu pot… sunt doar un om… și chiar dacă încerc să-mi distrag atenția de la gîndurile ce mi se învălmășesc tumultoase prin minte… nu pot… nu mă pot opri din a gândi poate prea mult şi din a vrea să înțeleg… ce?… cele mai exagerate pe lucruri pe care mi-a fost dat să le trăiesc…

… nu îmi place să recunosc acest lucru, dar, uneori…  într-adevăr îmi urăsc mintea mea pentru că are mult prea multe gânduri, întrebări, speranțe… aș vrea să nu mă gândesc la nimic, dar… mintea mea nu vrea să doarmă somnul ignoranței și al falsității…

Cu dragoste, Lilium

Îmi poţi fi aproape? Nu, nu doar acum… ci pentru totdeauna!


viaţa este un mare joc de noroc… şi noi, decidem!…ce alegem?… Singuratatea, când nimeni nu te ascultă şi nimănui nu-i pasă de tine şi unde simţi încet, încet cum mori… sau… poţi să-ţi joci carţile până la capăt, şi… poate ai noroc!… şi îţi intră pe firul poveştii tale… culoare!…
❤ Lilium

Lilium - Parfum De Femeie

„Durerea unui singur om face cât durerea lumii întregi, iar Dragostea pentru o singură femeie trage în balanţă mai mult decât Calea Lactee cu toate stelele ei”…interesant şi frumos spus, corect?… nu eu am spus-o,  aşa spunea cineva, demult… Eu, vreau să vorbim despre un topic interesant… Singurătatea… şi, voi mai adăuga un citat care se potriveşte şi care m-a inspirat în alegerea temei… “Nu există suferinţă mai mare decât amintirea fericirii în timp de nenorocire” …

Îmi poti fi aproape.Nu, nu doar acum... ci pentru totdeaunaDoresc să deschid acestă discuţie prin a spune că tuturor ne este teamă de singurătate… Iar prin singurătate nu înţeleg lipsa prietenilor, a cunoştinţelor, etc… Vorbesc despre acel sentiment când te simţi singur între mii şi mii de oameni…  când simţi că te-ai pierdut pe tine şi nu mai ai puterea să te regăseşti… bănuiesc că toţii suntem  încercaţi  de astfel de momente care par că nu se mai termină… şi ce gândim în…

Vezi articolul original 1.077 de cuvinte mai mult

Carnavalul de zi cu zi…


Sunt momente când simți că tăcerea te înconjoară și te apasă, în timp ce în mintea ta o mie de gânduri se ciocnesc, se întâlnesc… se ucid…  se îndepărtează, se suprapun… dar, dacă cineva te întreabă în acel moment la ce te gândești… oare de ce răspunzi „la nimic!” ?!!!…

Carnavalul de zi cu zi…Pentru că se nasc furtuni în noi, pentru că fiecare în parte trebuie să luptăm împotriva greutăților vieții… dar, există furtuni pe care le purtăm în noi și nu le putem învinge… sunt acelea care se creează din faptul că de multe ori știm că suntem falși, că nu suntem ceea ce vrem să demonstrăm altora… și cine nu va învăța că într-un final, trebuie să spună adevărul, va rămâne veșnic prizonierul furtunii din el…

Poate pentru că toți cer să fii sincer, dar de fapt sunt foarte puțini aceia care sunt capabili să suporte adevărul?… mai ales atunci când răspunsul nu seamănă cu ceea ce vor să audă… Nu asculta cuvintele pentru că ele înșală…. Nu te lăsa sedus de o privire pentru că poate fi doar o iluzie… privește cu atenție la modul în care te tratează persoana care pretinde că te iubește… ăsta e singurul adevăr care contează… De aceea, poate, mie îmi place să-mi ascult tăcerea… ea spune adevărul… nu sunt precum acele minciuni purtate de măști…

Măști, măști, măști… oriunde privești vezi doar măști… Nu, nu este carnaval…  este doar viața de zi cu zi… măști de paradă care ascund nenorociri acolo unde tu crezi că vezi prieteni…  ascund cicatrici acolo unde tu vezi zâmbete… sau prefăcătorie ascunsă acolo unde te-ai gândit că găsești sinceritate și căldură sufletească… Da, oamenii sunt adevărați maeștri, capabili să se ascundă foarte bine în spatele măștilor… dar vor face asta doar pentru o perioadă, pentru că mai devreme sau mai târziu îți vor arăta cine sunt ei cu adevărat…

mascaAmintiți-vă mereu un singur lucru… dați-vă jos masca atunci când sunteți voi cu voi… desigur, îi puteți minți pe alții, dar… atunci când te privești în oglindă, ea va reflecta realitatea… nu masca… a te minți pe tine, a-ți minți propria inimă este ca și cum ai purta niște haine prea mici și incomode pentru sufletul tău… este un chin tăcut și continuu… dezbracă-le, fii liber!… fii conștient de faptele tale…

Îmi plac persoanele adevărate, acelea care emană parfumul sincerității… măștile, îmi provoacă doar silă… și indiferent cât de mult ar vrea să se parfumeze cu acel parfum al bunătății, mirosul de fals se simte oricum… chiar dacă unii sunt buni la minciuni și aparent, reușesc să ne convingă că victimele ar fi chiar ei…

Nu spun că eu eman chiar un miros plăcut… dar, știu că am o inimă care miroase bine, a iubire… și cu siguranță nu las în urma mea o dâră de parfum dezagreabil, ca semn al trecerii mele prin viața cuiva… dacă m-ați întreba ce înseamnă falsitatea, v-aș răspunde că este om apropiat sufletului care zâmbește… în timp ce minciunile lui te omoară…

Dar, de fapt… nici unul din noi nu purtăm vreo vină… împroșcăm în jurul nostru adevăr și minciună, în încercarea de a explica ceea ce nu putem înțelege… precum o dragoste de neatins, îndepărtați și totuși atât de aproape… nu este vina nimănui… suntem ca niște lumi paralele, distante… de neatins… întrebarea care rămâne e doar una…

Noi purtăm masca sau… masca ne poartă pe noi?!!!

Cu dragoste, Lilium

Captivitate…


Sunt anumite momente când suntem precum un biet fluture care nu mai este capabil să spintece văzduhul… pentru că aripile sale… acele aripi atât de puternice odinioară… care reușeau să-și reia zborul ori de câte ori cădeau sleite de puteri la pământ… acum, le simte ca și cum ar fi pline de catranul răului, care le împiedică să se înalțe și să-și reia acel drum frumos și lung de-a lungul căruia mai are multe de făcut…

CaptivitateȘi așa… fluturele se simțea pierdut… credea că este inutil să mai lupte… unde să mai găsească acea forță când el și-a pierdut speranțele… oare va fi cineva care să-l facă pe sărmanul fluture să încerce să lupte?… raza lui de soare îl va mângâia din nou?… 

Aripile îi sunt împietrite,congelate… nu mai au nici o reacție… parcă nici un stimul nu le mai trezesc… nu mai au viață și totul în jur e cuprins de întuneric… atâta suferință, atât de multă apatie… atât de mult negru…

Își dorește să vadă licărul unei lumini îndepărtate… da, lumina… numai ea poate atrage atenția fluturelui… să trezească în el acel ceva… să trezească speranța… doar o mică licărire de lumină care încet … încet… să îl cuprindă… și să devină noua lui sursă de viață…

Acea rază de soare să-l încălzească cu pulberea magică a dragostei… să dezghețe frigul exterior… și cu multă răbdare, să ajungă la sufletul său… aripile să-i prindă culoare și viață… și fluturele să fie eliberat din captivitatea de catran, a întunericului propriilor temeri…

Cu dragoste, Lilium

Ţine-mă în inima ta…


❤ Lilium

Lilium - Parfum De Femeie

Ţine-mă în inima ta, în gândurile tale şi… în braţele tale… Ţine-mă întotdeauna…chiar şi atunci când inima ta se îndepărtează de inima mea şi gândurile îţi invadează mintea … Ţine-mă… pentru că de fapt simţi forţa acestui sentiment care ne-a unit şi care mereu ne va uni…Ţine-mă pur şi simplu, pentru că mă iubeşti!…

Tine-ma în inima taNu ştiu şi nu pot să te alung din gândurile mele…te aud respirând şi trăind în inima mea … şi vreau să îţi spun doar…multumesc!… pentru că m-ai învăţat să merg înainte, atunci când se părea că nu mai aveam nici un motiv să fac acest lucru… Mulţumesc pentru că îmi oferi emoţii unice… mulţumesc pentru iubirea ta dragul meu… pentru că m-a schimbat… eram un om simplu…dar acum sunt mult mai mult… când eşti sensibil, dulce… înţelegător… dar, eşti şi încăpăţânat cu unele lucruri…şi ştii să să faci ca persoana care îţi stă alături să…

Vezi articolul original 526 de cuvinte mai mult