Îmi poţi fi aproape? Nu, nu doar acum… ci pentru totdeauna!


„Durerea unui singur om face cât durerea lumii întregi, iar Dragostea pentru o singură femeie trage în balanţă mai mult decât Calea Lactee cu toate stelele ei”…interesant şi frumos spus, corect?… nu eu am spus-o,  aşa spunea cineva, demult… Eu, vreau să vorbim despre un topic interesant… Singurătatea… şi, voi mai adăuga un citat care se potriveşte şi care m-a inspirat în alegerea temei… “Nu există suferinţă mai mare decât amintirea fericirii în timp de nenorocire” …

Îmi poti fi aproape.Nu, nu doar acum... ci pentru totdeaunaDoresc să deschid această discuţie prin a spune că tuturor ne este teamă de singurătate… Iar prin singurătate nu înţeleg lipsa prietenilor, a cunoştinţelor, etc… Vorbesc despre acel sentiment când te simţi singur între mii şi mii de oameni…  când simţi că te-ai pierdut pe tine şi nu mai ai puterea să te regăseşti… bănuiesc că toţii suntem  încercaţi  de astfel de momente care par că nu se mai termină… şi ce gândim în acele momente?… că timpul va  atenua starea de cădere liberă pe care o simţim, că răbdarea şi voinţa ne vor ajuta şi că  timpul va rezolva tot?…oare?… dar, hai să o luăm rând pe rând.

Fiecare dintre noi avem un fir al poveştii noastre… al unora este colorat în culori vii şi vesele… roz, roşu, galben, verde, albastru, violet…  un fir care leagă un trecutul de ziua de azi şi prezentul de un iminent viitor… O poveste unică,  pe care nimeni altcineva n-o va mai trăi… un amalgam de fapte, sentimente, trăiri, senzaţii, coincidenţe, accidente… dar, la un moment dat culoarea poveştii se schimbă… firul altădată multicolor se preschimbă, se închide şi devine negru… situaţii încâlcite, limită care ne-au complicat şi care poate ne complică viaţa… trist este faptul că, după asemenea evenimente, lucrurile nu mai pot redeveni ceea ce au fost… acel negru nu se va mai schimba oricât am încerca… este ca şi cum am fi Sisif încercând să urcăm bolovanul acela imens şi atunci când spunem că am reuşit el se prăvăleşte din nou peste noi, la vale… ducând cu el speranţa şi bucuria culorii…

Şi  timpul trece…  azi devine trecut… şi viitorul devine prezent şi apoi trecut… timpul trece impasibil şi nu se opreşte nici măcar cât o clipire de gene… ce rămâne în colbul timpului?… doar faptele noastre… şi durerile, care nu pot fi şterse… lacrimile care ne-au inundat şi ne-au însemnat chipul cu pecetea trecerii timpului… şi nu se vor şterge…aşa cum şi faptele nu pot desface… cum nu se pot desface cătuşele singurătăţii pe care lesimţi cum îţi penetrează carnea până la os… şi doare… doare al dracului de tare!…

Poate greşesc, poate am eu o percepţie greşită asupra unor lucruri… cine poate spune că deţine adevărul suprem?… de mine este departe acest gând… ştiu cu certitudine un singur lucru… timpul care trece nu este un remediu bun pentru toate câte se întâmplă… şi nici nu rezolvă toate problemele cuiva… se mai spune că timpul este cel mai sigur mod de limpezire a trecutului… dar, cine mai are puterea să creadă că singuratatea este bună când ai nevoie să te aduni, să îţi amintesti cine eşti şi ce vrei… când tu îţi doreşti doar să nu fii singur când timpul se scurge indiferent prin clepsidra universului?…

Singurătatea… este prietenul nostru închipuit de cele mai multe ori, dar… duşmanul cel mai teribil şi în acelaşi timp o târfă perfidă, care se strecoară în sufletul nostru şi ne doboară… Ce poţi să faci?!… suferinţa, tristeţea, melancolia şi disperarea te macină… noi, nu mai suntem de acord cu noi… este exact ca atunci când nimereşti într-o intersecţie blocată… nepotrivire şi blocaj survenit din pricina raţiunii şi a  inimii… grav este că de cele mai multe ori nici nu conştientizăm câtă durere ne provocăm cu logica noastră, încercând să ne explicăm şi să disecăm totul chiar dacă nu este necesar… şi ne însingurăm şi mai mult… Şi  timpul trece…  azi devine trecut… şi viitorul devine prezent şi apoi trecut… şi noi? Noi unde ne-am pierdut?…

Suntem înconjuraţi de oameni… şi parcă… nimeni nu reuşeşte să umple golul pe care îl simţim… singurătatea aceea pe care o simţi când persoana la care te aşteptai mai puţin te trădează… îţi întoarce spatele… Despre acea singurătate vorbeam eu… chiar dacă suntem înconjuraţi de ceilalţi şi mulţi dintre noi am putea trece drept persoanele cele mai sociabile, plăcute şi comunicative din lume… din păcate, ei nu ştiu  că putem comunica de nevoie, din dorinţa de a ne abate gândurile de la lucrurile, faptele care ne apasă… de la culoarea neagră a firului poveştii noastre…

Ce este timpul oare?… În timp îţi este dată viaţa, trăieşti şi mori?… Sau timpul moare în tine şi nu mai poţi trăi tu fără el?…

Se trăieşte, se iubeşte şi se moare… ca într-o închisoare strâmtă, inundată cu personaje false şi cu minciuni… unii stau la pândă doar ca să te folosească şi nu mai au timp s-aleagă, să discearnă… care sunt javrele şi care sunt cei buni… şi noi, hăituiţi, cedăm… în acel moment culorile pălesc şi dispar, făcând loc negrului hâd… şi când credem că ne apărăm fugind, dorind să fim singuri… de fapt, rupem nişte punţi… rupem punţile pe care ar putea reveni  lucrurile frumoase, colorate… vii… clar, există riscul ca pe aceste punţi să nu vină doar frumosul… dar, ce vrei?… viaţa este un mare joc de noroc… şi noi, decidem!…ce alegem?… Singuratatea, când nimeni nu te ascultă şi nimănui nu-i pasă de tine şi unde simţi încet, încet cum mori… sau… poţi să-ţi joci carţile până la capăt, şi… poate ai noroc!… şi, îţi intră pe firul poveştii tale… culoare!…

Viata..Concluzia: Viaţa este precum o aventură fascinantă, plină de bucurii, tristeţi, zâmbete, lacrimi… aventuri întreţesute cu firul curcubeu al poveştilor de amor efemere… sau… cât pentru o viaţă de om… şi toate deciziile din viaţa asta se află în mâinile noastre…

Orice zi mohorâtă pe care o întâmpinăm pe firul vieţii noastre impune o paletă de culori… coloraţi-vă viaţa aşa cum credeţi voi de cuviinţă… nu permiteţi nimănui să v-o nuanţeze doar în tonuri de gri… fiţi voi înşivă maestrul penelului pe pânza vieţii voastre… Nu lăsa pe nimeni să îţi spună ce şi cum să faci sau ce să  simţi sau nu… învaţă să înţelegi ce ţi se potriveşte şi te reprezintă… şi mai presus de toate, vorbeşte!… ţipă!… am nevoie de tine, poţi fi aici?… Îmi poţi fi aproape?…nu doar acum… şi nu doar din vorbe…Am nevoie de tine pentru totdeauna!… e chiar atât de greu să o spui???

Nu avem nevoie de cineva care să ne uite pentru un “el” sau o “ea”… sau când în suflet avem furtună şi când nimic din ceea ce ştiam nu mai are vreun sens… “el” sau “ea” nu este niciodată aproape… nu mai avem nevoie de încă un prieten care nu are timp… pentru că noi, nu avem nevoie de un prieten doar când sunt fericiţi… sau de cineva care să ne iubească doar seara… avem nevoie de stabilitate, de un umăr care este alături de noi şi care poate să întrebe sincer…ce mai faci, cum eşti?… ai nevoie de aripile mele să înveţi să zbori din nou?… şi mai mult, să aducă o minunată paletă de culori şi să înceapă să coloreze împreună cu tine pe firul vieţii tale…

Cam atât… scuze, pe alocuri poate am deviat puţin de la subiect!… aştept opiniile voastre.

Cu dragoste, Lilium

Un gând despre „Îmi poţi fi aproape? Nu, nu doar acum… ci pentru totdeauna!

  1. Reblogged this on Lilium – Parfum De Femeie and commented:

    viaţa este un mare joc de noroc… şi noi, decidem!…ce alegem?… Singuratatea, când nimeni nu te ascultă şi nimănui nu-i pasă de tine şi unde simţi încet, încet cum mori… sau… poţi să-ţi joci carţile până la capăt, şi… poate ai noroc!… şi îţi intră pe firul poveştii tale… culoare!…
    ❤ Lilium

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.