Scrisoare către suflet…


Uneori,  a scrie îmi vine natural, face parte din mine… alteori, este dificil, ca o greutate care îţi apasă pe suflet … ai impresia că ştii despre ce scrii, dar în secunda urmatoare este o aşa învălmăşeală în capul meu încât şi turnul Babel pare ordonat în comparaţiile cu gândurile şi stările mele… dar, cu toată nebunia sentimentelor şi a gândurilor care năvălesc peste mine, îmi dau seama că a scrie este o responsabilitate reală… pentru că acele cuvintele se încrustează adânc chiar şi pe această foaie de hârtie virtuală… şi o dată scrise s-a terminat… nu mai există nici o cale de întoarcere… Am prea multe lucruri ţinute în mine şi nu există nimeni căruia i le-aş putea spune… nimeni care să le înţeleagă aşa cum sunt, fără acea interpretare cu subînţeles… fără să emită supoziţii sau păreri… de aceea de multe ori vorbesc doar cu această foaie de hârtie, care se îndoaie sub greutatea cuvintelor… acelora nerostite şi nici măcar vreodată scrise… vorbesc cu tine şi doamne, cât aş vrea să înţelegi… dar nu, mai bine nu… gata cu pretenţiile nefondate… suflete,te-am chinuit prea mult… nici o boală nu se poate vindeca de la sine… nu pot cere ajutor de la tine… şi mai mult… nu este nimeni altcineva care m-ar putea ajuta să-mi uşurez durerea… dar…
Scrisoare catre suflet..Îmi lipseşti… mi-e dor şi nu ştiu să-ţi spun… nu reuşesc să-ţi spun că mi-e dor de tine acel care erai odinioară… mi-ai fost un prieten adevărat, care mi-ai spus adevărul în faţa… care m-a făcut să reflectez de multe ori, la mine… de asta mi-e dor mai mult… unde eşti, unde te-am pierdut?… între speranţă şi visare… De ce mi se pare că totul este plat şi mort?… am pierdut emoţia şi entuziasmul clipei?… am purtat poate prea mult timp o mască care să ascundă adevărul… dar, în cele din urmă ne-am amăgit amândoi… am uitat cum să mai fim prieteni… adevărul?… am senzaţia de multe ori că poate nu am fost niciodată…
Totul a început cu noi îndrăgostiţi… la început probabil iubeam ideea, doream să fim îndrăgostiţi… şi timpul a trecut… noi, suntem tot îndrăgostiţi… dar mult mai răzvrătiţi ca înainte… ceva s-a întâmplat, ceva a cedat… nu, nu iubirea… e altceva… ceva ce nu se poate defini… probabil,mă gândesc că suntem prea speriaţi… dar suntem cretini… iubirea nu sperie… ea creşte şi se intensifică… devine mai puternică… probabil, puterea ei ne sperie… să fiu sinceră, suntem doi analfabeţi… încă nu am înţeles şi nu ştim să citim iubirea… ea este o poveste doar… poveste pe care noi o scriem zi de zi… şi ne este indispensabilă în viaţă… nu trebuie să fugim speriaţi ca doi copilaşi care se ascund sub pat datorită unui zgomot puternic… nu trebuie să fim neglijenţi… Eu pot să nu fiu persoana iubită, astăzi… şi te pot lăsa să pleci… dar e falsă speranţa că ne va trece… şi că putem fi aroganţi cu destinul… destinul a dictat… dovada?… suntem noi… un pic mai tâmpiţi, dar la fel de îndragostiţi…
Singurul lucru care face acum să nu-mi fie bine este acela că, deşi amândoi ştim că inima celuilalt ne aparţine… ne torturăm… şi zău, nici unul dintre noi nu merităm… avem o datorie faţă de sufletul nostru, măcar pentru faptul că a sângerat de atâtea ori pentru noi… trebuie să deschidem ochii… pe care i-am ținut închişi pentru o lungă perioadă prea lungă de timp… trebuie să ne ascultăm inima şi să ne întrebăm… ce facem cu spaţiul din viaţa noastră, de ce nu îl umplem cu noi… totul e trecător şi totul moare…şi noi… câte puţin în fiecare zi… dacă destinul deja ne-a pregătit un drum împreună, de ce să căutăm o altă scurtătură?… întreabă-te doar atât… eşti gata să-mi spui la revedere?… pentru că eu nu sunt…
i loveCu dragoste, Lilium

Reclame

Între realitatea şi dorinţa unui vis…


Inima tremură… şi tu apari, prin ceaţa timpului… în zilele acestea reci şi umede, pline de căldura asfixiantă  a dragostei noastre… plouă, dar simt  cum soarele cald parcă răsare din păr… şi creează reflexii frumoase de lumină… şi rămâne suspendat în respiraţie şi printre bătaile inimii… emoţia şi dorinţa ne îmbrăţişează cu braţe lascive… ne cuprinde şi ne momeşte să oprim timpul… nu,  nu-l opri!… doar încetineşte-l uşor şi încearcă să-l schimbi abia imperceptibil între realitatea şi dorinţa unui vis… ca să rămânem fără cuvinte… sentimente pline  de energie în aer şi zgomotul îndepărtat al amintirilor… care ne caută să le înţelegem intensitatea… grădina dragostei… încântarea unui moment atemporal… fiori şi gemete… apă şi parfumul corpurilor, mâinile şi… mâine… pielea ta şi a mea… şi unduirea copselor în ritmul valurilor de senzaţii… mişcarea şoldurilor… o clipă nesfârşită de eternitate… nimicul şi totul… îmi întrezăresc zâmbetul în ochii tăi… în bătăile inimii tale… un fir roşu… un fir care ne conduce către mâine… văd cât sunt de frumoasă pentru că mă iubeşti… faţa, zâmbetul, feminitatea mea îţi încălzesc şi îţi luminează ochii precum un fulger pe cerul infinit… şi ochii tăi mă privesc încântători şi mă îmbată ca un vin bun… şi strălucesc răpiţi de o atmosferă de basm… da, o atmosferă ce nu a mai existat înainte… şi ne iubim insolent şi fascinaţi de nebunia viselor îngemănate… doi într-un singur corp, ca o unică răsuflare…
Între realitatea si dorinta unui vis..Simt respiraţia ta în mine… simt fiecare clipă ce se scurge în clepsidra infinită a iubirii… fiecare moment ce-şi are ecoul în bătăile inimii mele… cuvinte dulci şi un vânt tăcut poartă sărutul tău care îmi  atinge sufletul…  şi mă face să simt fiorii transmişi în miliarde de furnicături din cap până în picioare… mă admiri în esenţa mea de femeie… în felul tău dulce şi tandru… tu, cu simplitatea gesturilor… sinceritatea şi adevărul trăirilor intense mi-au răpit inima care acum tremură timidă… o fântână inepuizabilă de emoţii… îţi simt respiraţia… şi îţi văd dragostea în lumina ochilor îndrăgostiţi… citesc printre frazele tale nerostite încă şi îţi simt  gândul  în sângele care pulsează în vene…
Şi acum… respiraţia ta se împleteşte cu respiraţia mea într-un dans continuu în fiece clipă ce trece… îmi doresc să nu se termine niciodată… pentru că la fiecare clipire a clipei simt cum respiraţia ta îmi dă viaţă… Respiraţia ta, respiraţia mea… şi apoi… doar noi doi… şi acea unică răsuflare devine pentru mine bucuria de a şti că tu eşti acolo… minunata mea creatură care îmi dă viaţă…
u3ngwgw1cz6Cu dragoste, Lilium

Dilemă: Dragoste sau cursă cu obstacole?…


Dragostea nu are nici greutate, nici înălţime, nici adâncime… nu există nici o unitate de măsură care poate da cu precizie valoarea sa… Îţi face inima să bată mai repede decât un ceas gigantic, îţi face să strălucească ochii precum un cer împânzit cu puzderii de stele… te gândeşti la o mie de cuvinte pentru a le spune persoanei pe care o iubeşti imediat ce o întâlneşti…

…dar, când cei doi îndrăgostiţi se găsesc unul în faţa celuilalt, nu îşi mai amintesc nici măcar una din frazele drăguţe pe care le-au gândit pentru persoana iubită… se privesc  în ochi şi nu vorbesc… singurul lucru pe care îl aud este sunetul a două inimi îndrăgostite care bat nebuneşte… şi un „te iubesc” suspendat în aer… tăcere… cei doi se îmbrăţişează atât de strâns încât nu mai pot nici măcar să respire… gesturile şi privirile înlocuiesc cuvintele… şi sunt tot ce contează cu adevărat…
Dilema- Dragoste sau cursa cu obstacole..Declarăm că suntem îndrăgostiţi unul de celălalt… deci, atunci când dragostea  din noi este atât de mare încât trupul nostru nu îi mai ajunge şi ar vrea să cuprindă întreg universul cu imensitatea sa, logic ar fi ca… ea, dragostea să depăşeaşcă orice obstacol… corect?… aşa spun toţi… dacă ne iubim, împreună reuşim să depăşim orice greutate sau provocare… mă înşel?… n-aş prea crede… nu că acum, mă face să vorbesc acea speranţă săracă, puţină şi fragilă care mi-a mai rămas… dar este cu adevărat absurd cum nu înţelegem că sarcina noastră ar trebui să fie aceea de a face fericită persoana iubită… protejând-o şi iubind-o cât de mult putem… şi nu aceea de a ne înscrie la o cursă cu obstacole pentru a ne da seama cât de loiali suntem unul altuia sau cât de mult ne iubim…

Poate eu sunt prea ciudată…. sau poate că nu sunt eu cea mai în măsură să vorbesc… dar… Viaţa este făcută din o infinitate de clipe… fracţiuni de momente care pot perturba totul în jurul tău… Dragostea, este un soare prea mare ca să  îl ţinem noi oamenii pe umeri, pentru că am putea cădea sub strălucirea sa…  parcă aşa spunea cineva, la naibilui nu-mi mai amintesc cine…

Dar, practic cum ar fi dragostea  dacă nu am încerca să o măsurăm, ca mai apoi să ne agităm şi să tremurăm când trebuie să spunem cât de mult iubim?!…

Cu dragoste, Lilium

Cum ştii când un bărbat te iubeşte cu adevărat?


Din cauza naturii omului… şi asta ni se trage încă de la apariţia noastră pe acest pământ… adesea, ne este dificil să ştim cu exactitate, când ne iubeşte cu adevărat sau nu partenerul nostru… Sunt destul de sigură că uneori în viaţa noastră, am au fost blocaţi în mijlocul unei relaţii, neştiind ce să facem… fie să lasăm în urmă totul, să mergem înainte sau să ne întoarcem… mintea noastră este confuză, ce să facă sau… ce să nu facă… Acest lucru apare întotdeauna fie ca rezultat al insecurităţii minţii noastre, fie datorită experienţele negative avute în trecut, care de cele mai multe ori duce la distrugerea încrederii în oameni şi…  făcând dificil pentru noi faptul de a ne da seama de veridicitatea dragostei partenerului nostru… pentru noi.

i love youTe-ai întrebat dacă acel om, bărbatul cu care te întâlneşti tu… te iubeşte? Acum este momentul potrivit pentru tine să ştii exact dacă el cu adevărat te iubeşte sau nu. Ştiu de pe acum, reflectezi în inima ta… relaxează-te! Tot ce trebuie să faci în acest moment este să îţi goleşti creierii de pe orice îndoială şi apoi să citeşti mai departe…

Acest articol îţi va permite să ştii dacă el te iubeşte cu adevărat, sau dacă el se deplasează prin jur,  pe la alte femei, şi pe tine te păcăleşte doar cu cuvintele “te iubesc”…. îţi spun toate aceste lucruri, doar pentru că presupun că eşti dornică de a ajuta relaţia ta să exceleze. Acum, dacă mintea ta este pregătită să cunoască adevărul, aş dori să vă pun câteva întrebări:

 1.Este gata mintea ta să exploreze unele secrete ale secolului XXI privind bărbaţii tip playboy?

2.Ţi-ai eliberat mintea de îndoieli?

3.Crezi că există două tipuri de dragoste… adică, dragoste adevărată şi dragoste falsă?

Dacă aţi răspuns “da” la întrebările de mai sus, urmaţi-mă…

Cum să ştii dacă un bărbat te iubeşte cu adevărat

Dacă un bărbat cu adevărat te iubeşte, cu siguranţă, sentimentele lui trebuie să fie clar reflectate în comportamente, expresii, pasiune şi acţiuni deopotrivă. Dar dacă el nu reflectă dragostea lui pentru tine prin aceste mijloace… ar putea fi unul dintre acei playboys… Oricum, cu toate acestea nu-l judeca, pentru a evita să iei o deciziie pripită, care s-ar putea dovedi a fi o eroare de generalizare… Fii răbdătoare…

1. Un semn evident dacă un bărbat te iubeşte cu adevărat este : Stilul său de a se îmbrăca

Atunci când un tip te iubeşte cu adevărat, de obicei stilul său se va schimba de la stilul lui,de obicei incomod, la cel preferat de tine. Acum, încearcă să examinezi această mică schimbare… înainte de a-l fi cunoscut, cum se îmbraca el de obicei?…  Este acel fel de tip căruia îi pasă mai puţin despre felul în care se îmbracă?… Sau tipul care doar pune pe el orice îi cade în mâini? Dacă da, atunci cât de mult şi-a schimbat acest obicei din momentul în care a început relaţia cu tine?… Este acum stilul său mai bun şi mai impresionant, atât pentru tine şi prietenii săi, care se plângeau înainte de modul său de a se îmbrăca în trecut?

Condu-ma2. Al doilea semn evident este: Cât de des l-ai surprins că te privea ştiind că tu nu ştiai asta, şi de câte ori l-ai prins că făcea asta?

Când un bărbat te place, el va iubi mereu să arunce o privire la tine pe furiş, să aprecieze ceea ce el crede că are, în mod special atunci când tu nu eşti atentă… chiar dacă adesea l-ai prins făcând-o… şi în cazul în care l-ai prins, ce face de obicei?…  într-un ultim efort aruncă privirea în altă parte încearcând să evite faptul că se uita la tine, sau… doar se încruntă la tine?… este un alt semn bun de a şti că un tip te iubeşte şi că el te admiră cu adevărat.

  1.  Al treilea semn evident este:  cât de uşor se oferă să vă ajute la necaz?

De exemplu, ori de câte ori eşti prinsă într-un anumit fel de problemă – emoţională, financiară, fizică, etc… el sta deoparte şi doar priveşte cum suferi sau îţi oferă mâna de ajutor pe care să te sprijini?…  un semn important de dragoste adevărată…

4.O altă modalitate de a şti dacă el te iubeşte este nivelul de comunicare. Observă interesul său în a comunica cu tine, cât de des se bucură de comunicarea cu tine pentru că este un bun factor determinant de cât de mult este conectat cu tine. Băieţilor le place să vorbească cu oameni, în special de sex opus, ca un exemplu… un tip care iubeşte, va dori mereu să discute despre un lucru sau altul cu tine. El va dori să împărtăşească cu tine, povestiri şi evenimentele care au avut loc. Dar, dacă el îţi alege întotdeauna cu atenţie cuvintele folosind un vocabular rafinat şi cuvinte atent selectate, probabil, el nu te iubeşte, atât de mult cât crezi tu.

Ţine-ţi minte că, dacă un tip te iubeşte cu adevărat, cu siguranţă va adora sau bucura să vorbească cu tine la fel cum el vorbeşte cu prietenii lui cel mai bun de sex masculin, care include utilizarea de jargoane şi toate cuvintele pe care de obicei le foloseşte atunci când conversează cu prietenii lui cei mai buni… desigur, cu excepţia expresiilor nepoliticoase. Deci, dacă el selectează cuvintele şi probabil, vorbeşte elevat doar pentru că tu eşti prin apropiere, fii atentă… poate că el încearcă să te înşele, lăsându-ţi impresia că el este „Mr. Right”.

5. Cum el reacţionează la stările tale? El este fericit atunci când eşti fericită? Ori încearcă să aprindă şi mai tare furia ta ori de câte ori observă că eşti supărată? Dacă face asta, este un semn rău… poate însemna că el nu te iubeşte sau poate că îi place să te înfurie. Nu uitaţi că un tip care te iubeşte, ar face orice să te poată face fericită!…

Ieşiţi cu alţi prietenii de sex masculin şi feminin… interacţionează mai mult cu ei, discută cu ei, pretinde că îl ignori şi vezi dacă este gelos… în cazul în care el este, este o indicaţie clară a dragostei. Te rog să nu te laşi păcălită de astfel de declaraţii… “Eu nu sunt un iubit gelos”… deoarece, orice persoană care este îndrăgostită, este întotdeauna geloasă… dar nu posesiv, este natural, nu artificial…

6. Un alt indiciu clar că un tipte iubeşte cu adevărat, este acela de a evalua cât de mult îi place să iasă cu tine la o plimbare… cu prietenii sau colegii săi. Cu siguranţă, în cazul în care un tip nu te iubeşte, el nu se va mândri cu tine… el doar se bucură de a petrece timp cu tine în locuri secrete precum, dormitorul, locuri ascunse, la miezul nopţii sau pe la colţuri… Acest lucru poate fi o motivaţie a faptului că, el evită să fie zărit de o altă femeie de care este puternic îndragostit cu sau pe care doar o admiră… Sau… nu vrea alte doamne să ştie că el este cuplat cu cineva şi pe tine te foloseşte doar când se simte singur…

Ce le spune prietenilor despre relaţia cu tine? Ascunde relaţia ta cu el de aceşti oameni? Dacă da, el nu poate fi îndragostit de tine… fii atentă!…

Uneori, bărbaţii se comportă precum câinii… puteţi spune că sunt dură, dar asta e!… ei se concentreză doar asupra faptului de a avea relaţii sexuale cu sexul opus, şi apoi… te loveşte ca şi pe o minge… Deci, dacă un tip este interesat doar de a avea relaţii sexuale cu tine, nu te lăsa păcălită… el nu te iubeşte de nici un fel!…

Fantasy 1Sexul nu este dragoste şi… dragostea nu este sex… Mai degrabă, sexul este o legătură care leagă doi parteneri îndrăgostiţi… de fapt, dacă mă gândesc mai bine, nimeni nu poate defini exact dacă sexul este dragoste sau nu… totul depinde de mintea persoanei respective şi de acţiunile sale în relaţie. Dar, un tip care te iubeşte va lua întotdeauna în considerare emoţiile şi sentimentele tale… niciodată nu te va forţa să faci sex cu el şi niciodată nu va cere acest lucru la debutul unei relaţii… mai degrabă, ar lua-o treptat şi natural.

7. Dacă un tip te iubeşte, îi place să îţi povestescă despre trecutul vieţii sale… atât despre lucrurile rele cât şi despre cele bune, cu excepţia cazului în care el încă nu are încredere în tine. Dar dacă are, tot nu va şti când el va face acest lucru… bărbaţii nu sunt atât de complicaţi precum doamnele…

Mai presus de toate, suntem toţi oameni… ceea ce face imposibil faptul ca noi să citim minţile…dar, putem bănui ce este în mintea cuiva datorită acţiunilor acestuia… Pentru a şti dacă un bărbat te iubeşte sau nu, ai grijă la acţiunile sale şi comportament… acordă o atenţie mai mică la cuvintele lui, la vrăjelile lui de dragoste… El ar putea să-ţi spună “Te iubesc” de o sută de ori, dar…adânc, în interiorul său el spune “nu cred că această fată este potrivită pentru mine…”

8. De asemenea, este important să mai clarificăm ceva… un bărbat care cheltuie mulţi bani  cu tine şi pe tine, nu înseamnă neapărat că te iubeşte cu adevărat… Deci, nu te lăsa păcălită de lucrurile materiale… cred că eşti peste aceste lucruri, decât dacă nu cumva eşti adepta faptului doar de a te distra cu bărbaţii… Ştii că un bărbat bogat care crede că poate avea  orice fată pe care doreşte să o aibă în acel moment, nu are nimic de a face cu dragostea. În altă ordine ordine de idei, spunând prietenilor tăi… “îi place să cheltuie cu mine, sunt îndrăgostită nebuneşte de el şi ştiu că el este la fel de mine”… este o simplă iluzie şi eroare! Banii nu au nici o legătură cu adevărata dragoste şi nu putem cere asistenţă financiară partenerilor în relaţiile romantice…

Ti-as darui o mie de sori…În concluzie: un tip care iubeşte, întotdeauna va vorbi şi se va lăuda cu tine, chiar şi atunci când este cu prietenii lui… va încerca întotdeauna să aducă în discuţie subiecte despre femei, doar pentru a arunca câteva cuvinte de laudă pentru tine… Prin urmare, încearcă să te apropii de cei mai buni prieteni ai lui, pentru a putea afla mai multe despre el şi cât de mult te iubeşte… prietenii lui sunt cel mai bun instrument, fii aproape de ei, dar nu intim… aşa cum cele mai multe femei ajung să facă… draga mea, nu te opri niciodată din căutarea dragostei adevărate… Şi, în loc de a te complăcea într-o prietenie romantică, de ce să nu găseşti dragostea adevărată în altă parte? De ce să nu găseşti un bărbat care să te iubească cu adevărat? Nu trebuie decât să-ţi foloseşti feminitatea, inima şi mintea…

Liliana Manea

Viaţa…


Câţi dintre voi oare nu v-aţi gândit şi nu v-aţi pus aceeaşi întrebare ca şi mine… oare ce este viaţa?!… eu una recunosc, este o întrebare care revine sistematic în mintea mea… şi de câte ori cred că am înţeles sau sunt aproape de răspuns, parcă mă îndepărtez şi mai tare de el… trebuie să spun mai întâi că, dacă fiecare dintre noi am şti să ne trăim viaţa, ar fi într-adevăr un lucru minunat… eu, am încercat mereu să o trăiasc cât pot de bine, evident cu urcuşurile şi coborâşurile care mi le-a oferit… care, practic tocmai acestea  au fost cele care m-au ajutat să merg mai departe şi mi-au oferi bucuria de fiecare zi… pentru a merge înainte… toţi avem probleme, dar mergem înainte cu puterea pe care o avem în noi şi care ne ajută să zâmbim din nou… de fapt, cred că asta este viaţa… un lucru minunat…  cu dificultăţile sale, cu problemele sale, cu momentele sale bune…  şi a cărei definiţie este  condiţionată prin faptul că trebuie să o trăim la cote maxime, cât mai bine şi mai frumos… pentru că nu poţi trăi decât o singură dată…
Viata..Viaţa este un bun preţios… şi imprevizibil…  drept dovadă că mulţi vorbesc despre soartă, noroc şi ghinion… dar, în parte cred că a arunca vina pe destin este greşit, pentru că viaţa o construieşti tu… cu alegerile tale, care pot fi corecte şi greşite… cu riscul că va trebui să plăteşti consecinţele la un moment dat… într-adevăr, nu avem capacitatea de a schimba multe din lucrurile pe care viaţa ni le pune în faţă… dar, putem alege… putem alege cum să le înfruntăm, cât să ne afecteze şi modul în care să ne putem transforma interior… chiar dacă la un moment dat am simţit că am o viaţă dublă şi am ştiut că nu aceea era calea dreaptă… pentru că o persoană nu va fi a ta, dacă nu împărtăşeşte cu tine anumite momente… aşa cum este foarte adevărat că, atunci când dragostea începe cu o persoană, viaţa pare frumoasă, plină de culoare… eu, încerc să trăiesc liniştită, cu spontaneitate şi dorinţa de a trăi frumos… deşi, uneori sufăr… dar, voinţa, dorinţa şi iubirea din mine mă fac să merg mai departe… cu genunchii, capul, şi coatele julite, sângerânde… dar merg mai departe… aşa este viaţa şi eu vreau şi îmi permit luxul să îmi doresc să o trăiesc… la modul meu…
disc vinilBineînţeles că mai suntem asediaţi şi de acele amintiri care rămân în mintea noastră… fiecare cel mai mic detaliu despre el sau ea,  va fi întotdeauna prezent în mintea ta… de exemplu, ziua în care v-aţi sărutat prima dată sau aţi făcut împreună chiar şi cel mai insignifiant lucru împreună pentru prima dată… sigur , vor fi doar amintiri…  dar totodată mereu va exista o primă dată pentru ceva… dacă stai să te gândeşti  poate părea de multe ori că o amintire nu este nimic… pentru că nu se poate atinge sau trăi… dar ai trăit-o, cândva… şi este importantă şi face parte din viaţă… acea viaţă, care, din păcate nu este întotdeauna uşoară, dar este la fel de uimitoare pentru că îţi oferă la schimb multe alte lucruri extraordinar de frumoase… de exemplu, dragostea… acea viaţă care îţi face atât de multe surprize atunci când te aştepţi mai puţin… te afli  într-o situaţie, fără măcar a realiza la început că eşti în ea… ştii doar că este o chimie, cuvinte se caută şi se completează, mai rău nici nu ai nevoie de cuvinte complicate sau vorbite… minţile şi inimile vorbesc în acea limbă mută şi ştiută doar de ele… şi te trezeşti că te îndrăgosteşti … totul se întâmplă atât de repede şi nu  îţi dai seama de nimic, ştii doar că te simţi bine… realizezi că vă este bine… o stare incredibilă de bine pune stăpânire pe tine şi tot ceea ce pare a fi în jurul tău… dispare… nu mai este…
Oricum, iar am plecat de la una şi am ajuns la alta… vorbă multă mai sunt!… definiţia exactă nu am găsit-o şi nici nu cred că există… ca şi concluzie, spun doar că viaţa nu este uşoară şi este compusă din tot şi din toate… bune sau rele, frumoase sau hâde… singurul îndemn de subliat ar fi… Permiteţi-vă luxul să vreţi, să doriţi şi să trăiţi viaţa la modul vostru!… este gratis şi colac peste pupăză este serie unică şi limitată… zic!
Cu dragoste, Lilium

P.S. Scuzaţi dacă am derapat puţin de la una la alta, dar capul e de vină… aglomeraţie mare  ♥♥♥

Despre… Înainte


M-am gândit… azi, voi vorbi despre „înainte” …  Înainte, de multe ori este învăluit în ceaţă… şi totuşi parcă îi simţi prezenţa, fără să vrei, în tot ce te înconjoară… înainte, poate reveni în memorie pur şi simplu din  lucrurile date la o parte pentru a putea respira în pace… înainte, poate fi acel zid de care te loveai mereu, în locuri în care te ascundeai… o alee, un parc, sau o cameră…  înainte, poate fi zorii abia mijiţi ai unei iubiri sau dansul dragostei… Înainte… de fapt, e ceea ce ne-a definit la un moment dat…
Despre... ÎnainteÎnainte este acea primă atingere… o mână care mângâie în joacă un obraz, degete care testează fineţea pielii… buzele lipite sau arcuirea gâtului când este atins…  înainte, este mâna lipită de spatele tău, prin rochie… încet, uşor, cu atenţie…  înainte, sunt lucrurile pe care le-ai descoperit pas cu pas…  înainte, sunt lucrurile ascunse care odată ce au fost atinse devin vulnerabile…  înainte, este sărutul gentil, atent , al fiecărui centimetru de piele înfiorat…  înainte, este întrebarea unde va fi următoarea atingere…  înainte, este fiorul şi roua petalelor ei… înainte, este pulsul crescut şi respiraţia parcă prinsă în gât…  înainte, sunt locurile ascunse de explorat… înainte, este romantism şi idilă…
Dar, înainte de orice este un joc lung… înainte de dragoste, este seducţie…  înainte este anticipare…  înainte este dorinţă…  înainte pot fi paşii tăi prudenţi…  abordări şi tentative atente…  înainte, este încetinirea lentă a pasului… pentru a fi prins… înainte, este fericire…
Cu dragoste, Lilium