A mai trecut un an…


A mai trecut un an pe parcursul căruia nu mi-am  impus nici o limită, am vrut să fac tot ceea ce emoţiile mele îmi transmiteau… Am strigat, am turnat lacrimi, am râs până m-a durut stomacul, am dansat, am zâmbit şi am făcut tot ceea ce îmi place să fac… şi am făcut totul din inimă, cu fiecare parte din mine… Am fost şi impulsivă, dar nu în sensul acela rău de a fi impulsiv… ci acela de a trăi mai mult, întotdeauna, indiferent de ce se întâmplă cu tine,bine sau rău…
multumescM-aş hazarda să spun că, până acum, acest an a fost unul dintre cei mai buni din cei 43… spun doar că a fost o perioadă în care am încercat să iau totul frumosul pe care cineva l-ar putea primi… o perioadă plină de surprize, dezamăgiri, victorii şi înfrângeri, de care, sincer… avem nevoie toţi… îmi place să mă uit la trecut şi îmi place să îl transform amintirile în episoade…  De multe ori poate m-am întrebat care este sensul unor mulțimi de tam-tam în această viață, al acestei lupte în curs de desfășurare împotriva dușmanilor vizibili și invizibili care de multe ori ne trag în jos zi de zi… mai mult și mai puternic… nu am găsit nici un răspuns concret… dar…
Mă uit la lume, la oamenii pe care îi iubesc, la familia mea… prin oglinda dragostei… mă uit la tot ceea ce niciodată nu te aștepţi… la bucuria unui frate, îmbrățișarea unui prieten sau zâmbetul şi braţele calde ale copiilor care sunt întotdeauna sincere şi curate… Și am înțeles că, într-adevăr merită să trăiești această viață, merită să o trăim cu adevărat .. nu ca bibelouri, nu cu teamă, nici cu limite… pentru că suntem unici, fiecare la modul nostru… în lume nu mai există o altă persoană ca noi şi asta ne dă privilegiul de a fi capabili să fim ceea ce un altul nu va putea fi niciodată…
Am întâlnit o mulţime de persoane… din întâmplare, de necesitate, în mijlocul străzii, la petreceri,la muncă… şi multe dintre aceste persoane au rămas în viaţa mea… şi acum, pentru mine, ei înseamnă ceva… prezenţa lor este indispensabilă pentru mine în construirea zidului meu de certitudini, de sprijin…. în viaţa mea de zi cu zi… înseamnă că trebuie să creştem mână în mână, ajutându-ne atunci când celălalt a greşit, pentru a ne ridica… în acest moment nu cred că lucrurile urâte au importanţă… am tot ce este frumos şi mi-aş putea dori de la viata… o familie unită, prietenii de neînlocuit, fără de care m-aş simţi pierdută… iubire…
În concluzie, aş dori să mulţumesc fiecărei persoane care s-a gândit la mine şi care a devenit parte din viaţa mea… fără a face nici o diferenţă… pentru că toată lumea m-a ajutat să trăiesc un an atât de uimitor… Mulţumesc fiecărei persoane care mi-a transmis un gând frumos, care a fost alături de mine, la bine sau la rău… Vă mulţumesc şi vă iubesc!
Cu dragoste, L.M.

Reclame

A fi adevărat…


Nu vreau să rănesc pe toată lumea… nu vreau să rănesc pe nimeni de fapt… dar, e greu când fiecare alegere pe care o faci, are un impact asupra cuiva…  aş putea face ca el?… sau… aş putea face ca ei?… cum aş putea să mai ştiu ce mai înseamnă a fi corectă?…

A fi adevarat…Dacă răspunsul ar fi atât de simplu, poate că în primul rând aş fi corectă cu mine… aş face totul după bunul meu plac… nu spun asta la modul frivol… ci datorită faptului că singurul mod de a fi corect cu cineva, este acela de a şti în primul rând să fii corect cu tine… să rămâi fidel şi autentic în sinele tău… pentru că dacă nu eşti aşa, atunci totul este doar un joc… trebuie să încerci să găseşti echilibrul în tine…  încercând să păstrezi toată lumea fericită, încercând să eviţi conflictul şi menţinând pacea… aşa cum am făcut atât de mult timp… dar, tot nu mi-a reuşit… chiar dacă nu i-am rănit pe ceilalţi, m-am rănit pe mine… şi atunci?…
Vin acele zile când simţi că este mai uşor de zis decât de făcut ceva… în unele zile te simţi ca şi cum ai fi adevărată numai dacă ai fi tu, autentică… fără mască… şi asta este cel mai greu lucru din lume… în unele zile simţi că ţi-ar fi mult mai uşor doar ţinând toată lumea fericită… şi astfel, să uiţi de tine… Dar… ştiu că acestea sunt zilele când e nevoie să mă opresc să mai gândesc… Acestea, sunt de fapt zilele când indiferent de ce simt, trebuie să pun un picior în faţa celuilalt… pentru a merge mai departe… să iau fiece zi pe rând, încet… şi să mă concentrez numai asupra a ceea ce trebuie să fac… Pentru a ajunge acolo… la acea linie de pornire… pentru că numai atunci când voi fi acolo, va deveni clar răspunsul… numai atunci voi putea să văd adevărul… numai atunci când voi fi acolo, voi şti… ce pot realiza cu adevărat şi de ce am nevoie pentru  viitor…
 Dar… dacă nu ajung niciodată acolo… dacă voi renunţa la drumul lung şi o voi lua-o mai uşor, pe scurtătură… aşa cum am făcut de prea multe ori în trecut… probabil, voi ajunge pur şi simplu să mă urăsc şi în cele din urmă… asta îi va răni pe toţi… la naibilui!… fac ce fac şi am ajuns de unde am plecat… cum aş putea să ştiu ce înseamnă a fi corectă?…
Cu dragoste, Lilium

Reflecţie…


Durerile dragostei adevărate rezidă în centrul existenţei noastre… se prind bine de punctul nostru cel mai vulnerabil, înrădăcinându-se mai adânc decât orice rădăcină, al oricărei alte dureri… şi se ramifică în fiecare locşor din corpurile noastre şi din…vieţile noastre…  pentru cei care sunt îndrăgostiţi iremediabil, durerea poate fi declanşată de orice…  de la o banal ghinion, sau pierderea unei chei…  e o durere care poate fi aprinsă de orice scânteie… Oameni ale căror vieţi au fost întoarse cu susul în jos de durerile dragostei, sunt convinşi că toate celelalte probleme vor fi rezolvate odată ce durerea din dragoste a trecut…  dar, ignorând toate aceste probleme de fapt le permit să se agraveze…

Reflectie..Jur, că uneori aş vrea să arăt către toţi cei care cred… sau au spus vreodată că… „nu vor renunţa nicând la dragoste”…  câteodată, oamenii nu încearcă suficient  împreună, ci doar interpretează un fel de „futu-i pomană” fals şi lipsit de morala eşecului, care reprezintă o mare şi inutilă parte a existenţei… din mizeria acestei lumi… aş zice!…
Cu dragoste, Lilium

 

Se merită…


Dragostea… este dificil să  exprimi în cuvinte ceea ce se naşte, creşte şi explodează în inima ta… dificil este şi de a dovedi zi de zi că viaţa ta este legat de a un altuia… de fapt, e dificil de a trăi ca şi cum mereu ar trebui să fii la înălţimea dragostei… Când dragostea intră în viaţa ta, dă o culoare specială fiecărei zi… îţi dă pace, linişte şi o imensă  bucurie a inimii… dar asta, numai dacă dragostea voastră s-a născut natural… pentru că de acolo de sus, cineva a spus că trebuia să se nască… cineva, acolo sus a decis că trebuia să vă întâlniţi, că trebuia să vă îndrăgostiţi… dar, tot acolo sus, cineva… ştie că după aceea absolut totul depinde de tine!…

Se merita..Sunt multe planurile… sunt multe proiectele, sunt mulţi şi paşii deja făcuţi, dar şi mai mulţi sult alţii pe care urmezi să îi faci… multe vor fi şi obstacole cărora trebuie să le faci faţă… dar, ştii ce?… se merită!… da, chiar merită!… de ce?…  pentru că te vei simţi întotdeauna ca şi cum ai fi singura persoană care a iubit vreodată… ca unica persoană care este capabilă de a crea noi vise în mintea celuilalt şi de a distruge tot ceea ce până acum a fost considerat indispensabil… fiecare vis se va împlini, fiecare piatră de hotar pe care o vei depăşi va fi frumoasă… pentru că cel iubit va fi alături de tine!…  Nu există nici un lucru mai bun în viaţă decât acela de a iubi şi… de a fi iubit… şi bonusul este… încrederea… de fapt, înveţi să ai încredere, în celălalt…
Cu dragoste, Lilium

Imaginar…


De atât de departe… a atins doar o notă ascunsă şi voit uitată… şi dacă acea notă ar fi putut transporta un sărut, ar fi trimis un dor nesfârşit… printr-o amintire… şi ar fi simţit cum foamea inimii ar strânge-o… un deget… trasând imaginar  liniile şi contururile chipului său, ca şi cum ar fi  fost în braţele ei… în patul ei…

ImaginarŞi dăcă ar fi putut… ar fi smuls din acea amintire dorinţele ce ard sufletele… trupurile… şi le-ar fi aruncat în eter … să nu mai mistuie cu doruri… inimile corpurilor goale sub buze cuprinse de febră… a şoldurilor care se mişcă sub valul de trăiri lăuntrice… pe care le controlează şi pe care el ştie că poate naviga plin de dorinţe… dar… trupurile se contopesc sub focul mistuitor al iubirilor… la ceas de taină… din nou şi… din nou…
Cu dragoste Lilium

Se spune că…


Se spune că viaţa este doar un drum lung spre moarte… că moartea şi eliberarea sufletelor care rătăcesc în corpurile noastre… cam fără sens aş spune eu dacă m-ar întreba cineva…
Se spune că fericirea o întâlneşti doar o dată în viaţă, că trece ca şi un tren şi tu… trebuie să ştii cum să-l iei sau să-l laşi să plece, alegând în schimb fără să vrei un sărman taxi pentru a ajunge la destinaţie… mai se spune că moartea nu iartă… dar, la naibilui nici viaţa n-o face… deci, de ce dracului continuăm să dăm vina şi să blamăm singurul dar pe care îl avem?!… adică, pe ea, viaţa însăşi…

Se spune ca..Uneori, îmi amintesc visele pe care mi le făceam, când eram un copil, chiar dacă acum îmi par foarte îndepărtate… şi ştiu că am vrut cel puţin o dată unul în care schimbam soarta omenirii… e cam de râs, nu-i aşa?…Nu este uşor să schimbi ceva ce are deja un traseu bine stabilit… şi ştiu că şi voi ştiţi asta prea bine…
A fost un timp când vedeam într-un om, o comoară… o cale de ieşire…  o uşă pe care aş putut intra sau ieşi… ori de câte ori vroiam să stau departe de lume…
În universul acelui om totul era diferit, chiar şi lumina strălucea mai mult şi în braţele sale adormeam ca un copil… şi, la un moment dat nu mai puteam fi fără el, nici măcar dacă îmi doream nu-l mai puteam scoate din mintea mea… erai  parte din sufletul meu şi nimic nu îmi putea lua asta…
Se mai spune că dragostea nu are vârstă… şi acest lucru este adevărat… că ai putea urca şi cel mai înalt munte din lume fără teamă…  că un înger trăieşte acolo, în cer pentru că pământul pentru el este un infern… se mai spune că un copil plânge fără motiv şi găseşte bucuria în lucrurile mici… aşa, cum o face şi un bătrân… … că, o picătură de apă este suficientă  în deşert pentru udarea a 1000 de plante, care altfel vor muri… Din toate aceste lucruri, sunt conştientă de faptul că viaţa este contradictorie… oare ai putea face într-o clipă tot ceea ce nu ai făcut într-o viaţă?!… oare te poţi  îndrăgosti atât de uşor, pur şi simplu privind zâmbetul de pe faţa cuiva?…şi ţi-ai putea încredinţa inima cuiva pe care nu-l cunoşti fără a pune nici o întrebare… fără să te gândeşti la trecut, la viitor… ci numai până la prezent?!…
Viaţa… poate percepţia despre viaţă a fost greşită până acum… şi ea, nu este doar un simplu joc în care învârţi roata de mii de ori şi ea se transformă… contează doar timpul…  acele ore care se înşiră una după cealalta şi… trec… fără a mai avea puterea să le întorci din drumul lor către neant…  îmi dau seama de diversitatea infinită a lucrurilor şi a oamenilor… mă opresc pentru o clipă în mijlocul acestei totale nebunii şi nu pot să nu întreb… eu cum sunt, ce am devenit?…  sunt doar un tâlhar care are nevoie de o furnică ca să-şi  urmeze propriul destin? … sau sunt regina în căutarea regelui său pentru ca acesta să-i protejeze slăbiciunile?…
Mă întreb… în timp ce viaţa trece pe alături… cine sunt eu şi ce caut… am mii de întrebări fără răspuns, mii de temeri, o mie gânduri… şi ori de câte ori mă găsesc în faţa unei răscruci de drumuri, te caut… te caut pe tine, cel care mă faci să mă simt un tâlhar, deşi, uneori, sunt doar o furnică…
Tu, care mă faci să mă simt ca o regină, deşi nu port o coroană… te caut… pe tine, cel care să mă faci să râd chiar şi atunci când din inima mea soarele dispare complet…Te caut pe tine, cel care îmi dai puterea de a merge înainte… plângând împreună cu mine şi ştergându-mi lacrimile… tu, care… uneori, să te contopeşti cu mine în mijlocul de nebuniei, cu riscul de a părea mai nebun decât  toată lumea la un loc… doar pentru un zâmbet al meu… tu, cel care oferi trandafiri care nu mor niciodată… trandafirii iubirii care cresc în grădina inimii… Te caut… te caut cu disperare de fiecare dată când vreau să stau sub aripile unui înger păzitor, pentru că în visul meu tu mă protejezi… şi… poate că ceilalţi au dreptate… viaţa, ca şi moartea, nu are nici o valoare dacă nu este iubirea… dacă nu există nici o dragoste…
Cu dragoste, Lilium

Otrava sublimă numită iubire…


Sunt momente de scurtă durată sau de lungă durată… dar, cele mai crude sunt momentele în care gândul ucide cu viteza fulgerului… şi în acele fracţiuni de clipe ai prefera ca acea iubire să nu se născut niciodată… iluzionându-te cu gândul că astfel nu ai mai suferi…

lumanariNu poţi suporta acele momente pentru că simţi cum tot organismul se întoarce cu susul în jos… se revoltă… durere ascuţită în stomac, aşteptări, temeri, amintiri… durere… nu le poţi suporta pentru că simţi… că el, parcă trăieşte în stomacul tău, că îţi pulsează în vene…  şi ai senzaţia că tot ceea ce bei sau mămânci pare că guşti cu limba celuilalt… în timp ce ai vrea să te infiltrezi în pielea sa, făcându-l să simtă cu gustul tău, cu limba ta… Nu poţi suporta să ştii că atunci când vorbeşte, mănâncă, doarme… când zâmbeşte sau plânge… nu o face cu tine… pentru că aceste momente tu le consideri unice, irepetabile, magice, captivante, personale şi emoţionante… trebuiesc  împărtăşite cu cel drag…
Poate… că eşti rea, nebună şi mai presus de toate egoistă , atunci când gândeşti şi îi spui toate aceste lucruri… dar, ţinându-le în tine îţi pot face chiar mai rău… un rău care doare aşa de tare încât l-ai striga lumii întregi, dar pe care deseori trebuie să-l ascunzi… ca acum, în acest moment… când nu mai ai putere să-ţi reţii lacrimile care-ţi inundă ochii… lacrimi ce încearcă cu disperare să liniştească un suflet ars de dureri…
Şi… vă pare rău, că nu suntem mereu la fel de puternici…  aşa cum aţi dorit întotdeauna să vă vadă ceilalţi… pentru a vă ascunde slăbiciunea şi fragilitatea sufletului de lume… dificultatea de a transmite altora dorinţele tale adevărate… pentru că ceea ce vrei şi de fapt se luptă cu tine şi te imploră cu toate puterile să îi dai voie să iasă din sufletul tău… şi pe care ştii că nu trebuie să iasă niciodată la lumină… interzici şi blochezi cu mintea… chiar fiind conştient de durerea imensă ce o simţi că îţi sfâşie pieptul… Sentimente, trăiri… nu eşti sigur niciodată că poţi sau ştii exact cum să transmiţi ceea ce simţi… cu ce te confrunţi… probabil, nu înţelegi nici chiar tu ce se întâmplă cu tine, cu voi şi totul devine şi mai dificil…
Dar, din toate acestea… singurul lucru care nu ţi-a dat îndoieli, care nu a oscilat, care a fost întotdeauna prezent şi constant… şi care, a crescut mai mult în fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut, fiecare secundă este certitudinea sentimentului de iubire infinit pe care îl simţi… acea iubire indescriptibilă şi necondiţionată de care auzisei doar înainte, dar… care nu credeai că de fapt poate exista… şi acum, te-ai trezit în mijlocul acestui sentiment mai puternic decât orice altceva… plin de extaz şi magie în acelaşi timp, care te face să trăieşti emoţii dulci şi amare… sublimul şi infernul în acelaşi timp… curajul şi teama miilor de salturi în lumină sau întuneric pe care le faci de un milion de ori… pe durata unei singure clipe… cum să te ascunzi de ceea ce simţi?… cum să treci, să mergi mai departe ca şi cum nimic din toate acestea nu le simţi?… cum să-ţi impui să uiţi şi să nu vrei să guşti în fiecare zi din otrava sublimă numită iubire…
Cu dragoste, Lilium