Dialogul eu-rilor…


EA: Vreau doar o mână care să o strângă pe a mea şi să parcurgem împreună un nou drum…. Nu sunt imposibilă, nu sunt legată de o durere „datată anterior”… sunt făcută din carne şi oase, lacrimi şi zâmbete… din spaţii goale şi spaţii pline, din fericire şi furie… şi îmi  doresc doar să  fiu „prinsă”… în întregime…

dueEL: Nu vreau să recunosc pentru că mă simt vulnerabil… şi nici nu aş putea… să iubesc pe altcineva aşa cum te iubesc pe tine… Eşti unică… eşti cea care mă face să plâng, chiar şi în momentele de fericire… Iubesc să te privesc… în timp ce facem dragoste… fiecare sunet al tău… mă excită… îţi place… şi…sunt fericit că eu sunt acela care te face să simţi acea plăcere…
…. deci… ce rămâne de făcut?!…
Cu dragoste, Lilium

Reclame

Am nevoie de o inimă nouă…


Când eram un copil, mă întrebam dacă inima stă întotdeauna în acelaşi loc sau se poate muta… la un moment dat, când am mai crescut, am înţeles… că ea rămâne întotdeauna în acelaşi loc, în stânga pieptului… şi pe măsură ce creşteam începeam să înţeleg şi mai mult… am înţeles că inima poate trăi într-o mie de locuri diferite, dar fără să locuiască nicăieri… că se urcă în gât atunci când suntem emoţionaţi, că parcă se ascunde şi se agită în stomac când ne este frică, că uneori…  îşi accelerează bătăile de parcă ar vrea să vrea să sară din piept… şi alteori, parcă face schimb de loc cu creierul…

Am nevoie de o inima noua..Crescând, înveţi să îţi pui inima în alte mâini… şi cel mai adesea, ţi-o dau înapoi  zdobită și terfelită… dar, nu trebuie să vă faceţi griji, este la fel de frumoasă sau poate chiar mai frumoasă decât înainte… Şi se întâmplă să ai acele zile când crezi că nu mai ai inimă, că ai pierdut-o şi… te strădui să o găseşti,  căutând-o într-o amintire, într- un parfum, în privirea cuiva… şi mai apoi, va veni o altă zi, o zi un pic diferită, un pic specială, un pic mai importantă… şi în acea zi, vei înţelege… că nu toată lumea are o inimă…
Am nevoie de o inimă nouă… Am nevoie de ceva mai puternic, să reziste… asta, pe care o am acum nu mai poate suferi prea multe lovituri…  nu se opreşte din sângerare, este acoperită cu răni, contuzii, cicatrici… am încercat încă o dată să o repar, dar fără succes… abia bate, condusă de cine ştie ce forţă invizibilă, dar…  în ciuda efortului şi a dorinţei… nu mai poate… aş mai avea nevoie şi de un creier nou, de unul care nu ştie prea multe…  mai mult pentru a suporta o altă concepţie, un alt gând, un alt cuvânt… care nu  conține alte amintiri, alte dureri, alte dezamăgiri…  şi mai am nevoie de ochi noi… nu mai doresc ca ceştia de-acum să mai vadă ceea ce mă înconjoară… sunt epuizaţi de lacrimi…
Am nevoie de un suflet nou, un suflet alb precum culoarea tăcerii… un suflet pur… care generează dragoste, care generează viaţă, care să mă regenereze… pe mine…  doamne, câtă nevoie am de mine!…
Cu dragoste, Lilium