Dreptul de a simţi durere…


Cresc deasupra pământului şi planează pe cer… păsările au fost simboluri de putere şi libertate de-a lungul veacurilor… păsările sunt legătura noastră cu tărâmurile divine sau supranaturale, care sunt dincolo de obişnuit…păsările ne însoţesc de la sosirea în viaţă şi dincolo de moarte… pentru că aceste creaturi înaripate sunt cărăuşii şi simbolurile sufletului nostru… sufletul în sine, care zboară spre cer… se înalţă… plin de iubire sau de durere…

Dreptul de a simţi durere…Mulţi se tem de ei înşişi, de păsărea sufletului pe care o ţin încarcerată, fugind de propria lor realitate… dar cel mai mult de sentimentele lor… mulţi  vorbesc despre cât de mare este iubirea lor, dar sunt prostii… Dragostea doare… Sentimentele sunt tulburătoare… mulţi cred că durerea este rea şi periculoasă… dar, cum să poţi iubi dacă îţi este frică să simţi?… Durerea poate că este menită pentru a ne trezi… de obicei încercăm să ne ascundem durerea… dar, greşim… durerea trebuie să o ducem cu noi… nu poţi şti sau simţi cât de puternic eşti fără a experimenta durerea… totul depinde de modul cum o duci… asta e ceea ce contează… Durerea, de fapt  este un sentiment… şi sentimentele tale sunt o parte din tine… propria realitate… dacă te simţi ruşinat de ele şi le ascunzi, le permiţi celorlalţi să îţi distrugă realitatea… ar trebui să te ridici  în picioare şi să strigi pentru dreptul tău de a simţi durerea ta… să eliberezi pasărea sufletului tău… sufletul, dacă nu este liber… moare… şi noi, odată cu el… devenim nişte morţi vii…
Nu trebuie pus nici un obstacol în calea nici unui suflet care doreşte să se înalţe… mai trist este că nimeni nu ne poate închide pasărea sufletului dacă noi nu permitem… noi înşine suntem cei care punem obstacole… şi mai rău, ne simţim sufletul încorsetat pentru că noi permitem asta… eu recunosc, am repetat de multe ori această greşeală… şi nu rămâne decât rămâne să vorbeşti tu, cu tine…  ca un idiot… despre cât mai putem îndura, despre ce ne doare sau despre greutăţile pe care le avem… nu înţelegem calamităţile destinului care s-au abătut asupra noastră… şi ne doare acea revoltă interioară, pe care nu mai avem curajul să o exteriorizăm… ne doare că munca noastră de cele mai multe ori nu e apreciată de nimeni… ne certăm singuri despre nopţile nedormite… despre foamea de puritate, de cunoştinţe, de răbdare, de bunătatea pe care o arătăm oamenilor care nu merită… ne facem procese de conştiinţă pentru că avem încăpăţânarea de a căuta dragostea autentică, adevărul şi… că nu avem putere şi voinţă suficientă pentru a ne înarma cu armele dreptăţii şi să tăiem… răul şi durerea ce ne sunt provocate…

stopMi-aş dori să pot vorbi nu numai în limba oamenilor, ci şi a îngerilor… a îngerilor pentru că ei, posibil că se fac mai bine înţeleşi… dar mă simt secată de dragoste, sunt doar un un gong zgomotos… poate, dacă aş avea puteri profetice şi aş reuşi să înţeleg toate misterele minţii şi sufletului uman… dacă aş avea toată credinţa din lume şi dragostea mi-ar încălzi inima din nou… aş muta munţii… dar, nu am dragoste… şi eu sunt nimic fără dragoste… sau poate doar un munte de durere… poate, dacă aş da tot ce am şi dacă mi-aş purifica corpul în flacăra iubirii pure… dar, dragostea s-a prefăcut în fum… şi nu am câştigat decât o durere arzătoare… Dragostea nu este durere… este răbdare şi bunătate… dragostea nu este invidioasă sau lăudăroasă… nu este arogantă sau nepoliticoasă…  şi nu obligă pe nimeni să îi urmeze calea… nu se irită şi nici nu are resentimente… mulţi poate vor spune că sunt nebună… e dreptul lor… dar fără dragoste nimic nu este posibil… şi cel mai important… nu îmi este ruşine să mă ridic în picioare şi să strig dreptul de simţi durerea ca pe o renaştere… pentru că sufletul meu a fost şi va fi… pasărea phoenix…
Cu dragoste, Lilium

7 gânduri despre „Dreptul de a simţi durere…

  1. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poarta cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. (Corinteni I-13)
    😉

    Apreciază

  2. 1 Corinteni 13

    1 Dacă vorbesc în limbi omeneşti şi îngereşti, dar nu am dragoste – sunt un gong zgomotos sau un chimval zângănitor.

    2 Dacă am darul profeţiei şi înţeleg toate misterele şi am toată cunoaşterea, şi dacă am toată credinţa, aşa încât să mute munţii, dar nu am dragoste – nu sunt nimic.

    3 Dacă dau tot ce am şi dacă-mi dau chiar şi trupul să fie ars, dar nu am dragoste – nu câştig nimic.

    4 Dragostea are răbdare, dragostea acţionează cu bunătate, nu invidiază, dragostea nu se laudă, nu este mândră,

    5 nu se comportă indecent, nu-şi urmăreşte propriile interese, nu se supără, nu se gândeşte la rău,

    6 nu se bucură de nedreptate, ci îşi găseşte bucuria în adevăr,

    7 suportă totul, crede totul, speră totul, suferă totul.

    8 Dragostea nu se sfârşeşte niciodată. Cât priveşte profeţiile – ele se vor sfârşi, cât priveşte limbile – ele vor înceta, iar cât priveşte cunoaşterea – ea se va sfârşi,

    9 pentru că noi cunoaştem în parte şi profeţim în parte,

    10 însă, atunci când va veni ce este desăvârşit, ceea ce există doar în parte se va sfârşi.

    11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, judecam ca un copil, gândeam ca un copil – când am devenit adult, am terminat cu lucrurile copilăreşti.

    12 Acum vedem neclar, ca într-o oglindă, însă atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, însă atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum şi eu am fost cunoscut pe deplin.

    13 Acum, deci, rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi dragostea, însă cea mai mare dintre ele este dragostea.

    Apreciază

    • nu am fost o credincioasa practicanta, am fost doar un om cu multă credinta in suflet caruia i-a placut sa citeasca si sa traga invataminte…cu putin timp în urma chiar credeam asta…dar,s-a produs ceva…si intradevar mi-am adus aminte de epistola catre Corinteni a sfantului apostol Pavel… da, credeam ca dragostea din suflet te ajuta in tot… dar acum, mi-am pierdut speranţa, dar mai rau, ma simt secata de dragoste…si fără dragoste nimic nu este posibil… cel putin pentru mine… probabil ca voi lua o pauză… si voi cugeta la ce am de facut…imi vreau dragostea inapoi, vreau ca sufletul meu ucis sa poata renaste… dar, din pacate inca nu stiu cum 😦

      Apreciat de 1 persoană

      • Si eu am credinta in suflet, dar nu se manifesta prin sarut de icoane si mers la biserica.
        Cat despre dragoste – nu sunt in masura sa dau povete. Am pierdut dragostea, am sufletul inghetat, dar nu doresc sa iau o pauza. Ma intorc intre ai mei si ma refac. Doar acolo imi voi gasi linistea de care am nevoie. Ma voi pierde in munca doar ca sa nu ma gandesc. Las timpul sa rezolve ceea ce eu nu pot rezolva. Daca te ajuta… iti stau alaturi si … poate speranta va reinvia 🙂
        Eu nu doresc sa imi pierd speranta. Si voi visa cat pot la momentul acela 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  3. Fetelor, va multumesc!… stiu ca aveti dreptate… dragostea nu se sfârşeşte niciodată… si este cel mai mare lucru… doar eu stiu cat am omorat tastatura incercand sa exprim in cuvinte acest sentiment facand pe atotstiutoarea… probabil am exagerat si Doamne-Doamne m-a pedepsit luandu-mi ceea ce poate ca am nesocotit… dragostea… lasandu-mi in schimb doar durere

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la LILIUM Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.