Cel fără de păcat… să arunce cel dintâi piatra

Pe lumea asta sunt oameni copleşiţi de singurătate şi tristeţe… oameni pentru care iubirea, există doar la modul iluzoriu… motiv pentru care, a face rău celorlalţi a devenit pentru ei un mod de a-i face şi pe ceilalţi să se simtă la fel ca ei… oameni răi şi trişti fără nimic demn în viaţă lor… şi-apoi, inoculând tristeţea şi durerea lor în oamenii cei înconjoară, reuşesc să se simtă pe undeva împăcaţi cu situaţia lor mizeră…

De ce unii oameni au un suflet plin de răutate, iar inima lor este condusă doar de ură? Cât de tulburate trebuie să fie minţile care cugetă făţarnic şi scornesc răutăţi… care numesc lumina, întuneric şi întunericul, lumină… care numesc dreptatea, nedreptate şi nedreptatea, dreptate… doar pentru a-şi satisface orgoliul şi vanitatea?…
Oare de ce omul nu mai ştie ce este ruşinea şi buna-cuviinţă?… l-au părăsit?… deşi face făgăduinţe prietenilor, le încalcă… ceea ce spune azi că, este adevăr… mâine se va adeveri ca fiind minciună… pe cine condamna şi blama ieri, astăzi îl susţine ca “prieten” şi aliat… ce să mai înţelegi?… Oare chiar trebuie să defăimezi, să bârfeşti şi să înşeli încrederea oamenilor care te  consideră prieten?…  Sfântul Nectarie spunea: “Clevetitorul ia cinstea omului, aşa cum ucigaşul îi ia viaţă… ambii sunt în aceeaşi măsură ucigaşi de oameni”… Şi este foarte adevărat!… Sufletul meu a fost ucis de “prieteni”… de oameni pe care i-am considerat aproape de sufletul meu… atunci când vorbeşte un străin, nu-l poţi condamna… dar, când un prieten te înjunghie pe la spate şi nici măcar nu înţelegi motivul pentru care o face… te doare sufletul atât de tare încât, mori…
Atunci când o persoană duce o viaţă nefericită simte nevoia ca într-un fel sau altul să pedepsească în jurul său… considerând că acele persoane cărora le face rău, îl vor înţelege mai bine dacă simt durerea pe care el o simte, sau… pur şi simplu le place să ponegrească şi  să pedepsească pe alţii pentru nefericirea şi eşecurile lor…  Toate durerile lor acumulate în timp, lovesc în ceilalţi… îi rănesc!… nu contează că un om i-a fost aproape şi l-a susţinut… loveşte doar pentru că prietenul lui are o viaţă şi încearcă să fie fericit… loveşte pentru că astfel consideră că atrage atenţia prin comportamentul lui rău şi meschin…
Noi,toţi, suntem suma acţiunilor noastre… dacă minţim şi ocărâm orice şi oricând doar pentru a ne satisface ego-ul, vom fi  dispreţuiţi … vom fi respinşi, nimeni nu ne va mai căuta prietenia… toţi cei care ne-au acordat încrederea şi prietenia lor se vor retrage, se vor îndepărta… şi, deşi vom trăi printre oameni, vom rămâne singuri… o viaţă petrecută în amărăciune, pentru că răutatea te poate hrăni doar cu necazuri… nimeni nu-şi va mai îndoi sufletul la necazul tău, nimeni nu te va mai ajuta… pentru că, atunci când faci să sufere oameni nevinovaţi, sau vinovaţi… doar că ţi-au fost prieteni şi alături la un moment dat, când ai avut nevoie… atunci când vei spune adevărul sau vei avea nevoie de ei… nimeni nu te va crede, nimeni nu îţi va mai întinde o mână… pentru că ei sunt morţi!… tu singur, ai ucis toate acele suflete care îţi erau aproape…
Omul este o FIINŢĂ alcătuită din calităţi, defecte, cu dezamăgirile şi cu fricile sale… Iubirea şi durerea, admiraţia şi invidia, sunt doar câteva din sentimentele care dictează acţiunile noastre… Oamenii din ziua de azi, devin pe zi ce trece mai răi… Jignesc şi rănesc tot ceea ce este viu şi intră în raza lor vizuală, exact când te aştepţi mai puţin… Dar, stau şi mă întreb… de ce oare atâta ură împotriva altora?… ce motivaţii şi ce frustrări îi macină?… poate neputinţa, invidia, gelozia?…
De multe ori, atunci când te simţi rănit de o astfel de persoană ai tendinţa de a-l urî… şi de a crede că te urăşte pe tine, provocându-ţi durere… dar, dacă stăm să judecăm dincolo de aparenţe vom constată că, având  resentimente ca el… nu facem altceva decât să fim la fel ca acela care ne răneşte şi ne murdăreşte… Cât de trist poate fi el de fapt!?…  un om cu o viaţă plină de frustrări… este doar un om nefericit, plin de durere şi… singur…
În final, mai spun doar atât…sper ca în viaţa lor, să vină un timp când viaţă şi timpul le vor scoate în cale un motiv pentru care să trăiască şi să iubească…OAMENII… fără nici un alt interes ascuns…
Cu dragoste, Lilium