Timpul…


De multe ori am avut impresia că timpul este ceva ce am în pază, că sunt peste el…că sunt  deasupra lui… ups!… iluzie… timpul, este ca o armă ce o am în mână şi pe care mă încăpăţânez şi refuz… să o las jos…

TimpulNimeni nu îmi va mai da timp… trebuie să mi-l iau singură… Timpul trebuie evaluat independent de bogăţie şi putere… trebuie să privesc dincolo de familie şi de cei care mi-ar spune că… timpul meu este timpul lor… sau timpul nostru… Am să iau vina în pumn şi o voi scutura…este Timpul meu… şi fac cu vreau cu el…
Când oamenii îmi spun… Oooh, nu am timp!… le spun… prostii!… şi nu glumesc, avem timp!… numai că nu ne dăm seama… şi îl lăsăm să treacă inutil…
Am avut întotdeauna o teamă… că, aş putea ajunge la sfârşitul vieţii şi voi regret lucrurile pe care nu le-am făcut… posibil că, lista cu lucrurile pe care nu le-am făcut … nu va fi gata atunci când voi ajunge la final… dar, cel puţin mi-am rezervat timp pentru ea… Cel puţin am fost acolo când viaţa mea s-a întâmplat şi… nu a fost umplută doar cu comenzi şi sentimente inutile…
Am mers pe marginea prăpastiei în fiecare zi… am dat deoparte buruienile să pot vedea întinderea albastra … declar acum, că am blocat timpul de multe ori… pentru a fi timpul meu…
Nimeni nu îmi dă timp… mi-l iau singură… şi nu renunţ fără luptă… e timpul meu…
Cu dragoste, Lilium