Timpul…


De multe ori am avut impresia că timpul este ceva ce am în pază, că sunt peste el…că sunt  deasupra lui… ups!… iluzie… timpul, este ca o armă ce o am în mână şi pe care mă încăpăţânez şi refuz… să o las jos…

TimpulNimeni nu îmi va mai da timp… trebuie să mi-l iau singură… Timpul trebuie evaluat independent de bogăţie şi putere… trebuie să privesc dincolo de familie şi de cei care mi-ar spune că… timpul meu este timpul lor… sau timpul nostru… Am să iau vina în pumn şi o voi scutura…este Timpul meu… şi fac cu vreau cu el…
Când oamenii îmi spun… Oooh, nu am timp!… le spun… prostii!… şi nu glumesc, avem timp!… numai că nu ne dăm seama… şi îl lăsăm să treacă inutil…
Am avut întotdeauna o teamă… că, aş putea ajunge la sfârşitul vieţii şi voi regret lucrurile pe care nu le-am făcut… posibil că, lista cu lucrurile pe care nu le-am făcut … nu va fi gata atunci când voi ajunge la final… dar, cel puţin mi-am rezervat timp pentru ea… Cel puţin am fost acolo când viaţa mea s-a întâmplat şi… nu a fost umplută doar cu comenzi şi sentimente inutile…
Am mers pe marginea prăpastiei în fiecare zi… am dat deoparte buruienile să pot vedea întinderea albastra … declar acum, că am blocat timpul de multe ori… pentru a fi timpul meu…
Nimeni nu îmi dă timp… mi-l iau singură… şi nu renunţ fără luptă… e timpul meu…
Cu dragoste, Lilium

Roşu…


Într-o zi am decis că sunt frumoasă… şi din acel moment, mi-am  condus viaţa ca atare… ca a unei fete frumoase… port  culori care îmi plac cu adevărat, port un machiaj colorat… fac tot ceea ce mă ajută  să mă simt bine şi fericită… nici măcar nu mai mă interesează modul în care lumea mă percepe… Ceea ce contează, este ceea ce văd eu… Trupul meu, este templul meu…  este casa mea… eu,  trebuie doar să îl decorez prin culori pline de viaţă…

Rosu...Şi acum voi scrie că… Roşu… este culoarea vieţii… e sânge, pasiune, furie… este fluxul menstrual şi după naştere… începuturile şi sfârşitul violent… Roşu este culoarea dragostei… inima care bate şi buzele înfometate… trandafiri, cireşe… Roşu este culoarea ruşinii, timidităţii… obraji purpurii şi sângele vărsat… Inimi frânte, vene deschise şi dureroase… O dorinţă arzătoare de a reveni… la alb…
Cu dragoste, Lilium

Îţi aminteşti?…


Toată acea iubire…  toată acea durere… Acea dorinţă comună pentru o viaţă trăită împreună!… ştii?…  Aş dori să te întreb dacă eşti fericită…  în timp ce eu, îmi dau seama că zilele trec prea repede şi parcă, sunt prea puţine…  

Îti amintesti..Mă întreb dacă ţi-a trecut prin cap ce zi este astăzi?…  Nu cred că îţi vei aminti… chiar dacă, doar cu puţin timp în urmă, ni se părea că timpul se oprise… îţi aminteşti ?… hai, mai încearcă !…
Chiar dacă,  port în mine cicatrici multe şi care dor uneori… reuşesc să îmi dau seama că viaţa merită trăită… aşa cum e… chiar dacă, simt un pic de regret ori de câte ori revin în cotidianul tern… Pentru că, ştii?…  mi-e dor de acel nod care îmi strânge puternic  gâtul… de aceea bătaie de aripi de fluturi  din stomac… de acea teamă nebună că aş putea greşi… de încrederea şi de speranţa pe care le-am pus în tine…
Ţi-ai amintit?… sau încă mai încerci?…
Cu dragoste, Lilium

Clepsidra vieţii…


A trecut mult de când nu ţi-am mai auzit vocea… continui să fixez fotografiile din faţa mea, cu o intensitate… de care mă tem… pentru că uneori am impresia că le voi topi cu privirea… mi-aş dori să îţi pot povesti cum îmi trec zilele, să-ţi descriu viaţa pe care o am în jurul meu… mirosurile pe care le simt… Mi-ar plăcea să pot inventa un prezent mai bun şi să-ţi injectez bucurie în doze mici… dar continuu… aş vrea ca în loc să vorbesc cu tine despre mine, aş prefera să rămân în tăcere…

Clepsidra vietii..Ştii?…Nu este deloc simplu să mergi mai departe când îţi lipseşte echilibrul paşilor tăi în casă… Am pierdut puţin orientarea şi… uneori, să te prejudiciezi este mai uşor decât să lupţi… Şi timpul trece inexorabil… şi unele detalii despre noi, cred că încep să nu le mai observ… alerg după fiecare amintire cât de mică, o apuc şi fac tot posibilul să nu îmi scape… dar, tot acel timp trecut… toată lupta pentru a trăi… oboseşte… şi amintirile rămân agăţate de aceste mâini goale, care se înghiontesc, se ciocnesc şi se feresc de oricine… şi… în cele din urmă, unele amintiri se dizolvă… dispar… petrec zile şi nopţi întregi sondând în mintea mea să recuperez cele mai bune momente ale noastre… dar există o parte din mine… ceea ce alţii nu văd, unde tot răul pe care l-am trăit îmi rupe sufletul…
Şi apoi… te găsesc acolo, supărat pe lume, plin de speranţe, dar îngust în temerile tale… Am o dorinţă infinită să te aud vorbind… să te văd râzând… îmi doresc să îţi pot atinge mâinile, să-ţi mângâi degetele,palmele netede şi curate… Mi-e dor să te strâng, să-mi strecor braţele sub ale tale şi să mă simt în siguranţă… aşa te caut în fiecare vis şi aştept… aştept să vii… să mă pot juca şi să îţi spun…cât de mult te iubesc şi cât de mult mă doare că poate nu am putut să îţi demonstrez…
S-a scurs mult, prea mult nisip al timpului, prin clepsidra vieţii… şi tot ceea ce am trăit împreună, acum s-a transformat într-un dor constant şi dureros… sfârşesc plângând şi zâmbind… mi-ai dat dragoste şi prea des ţi-am dat în schimb acea ostilitate rece… acum, eşti imensitatea unde în fiecare zi pierd câteva lacrimi, nevoia infinită de a te avea, din nou… eşti soarele de care mă agăţ să nu mor, ideea că ceva din tine încă mai există… în mine… certitudinea pe care mi-o dai mereu, deşi mă lupt să o văd… să o găsesc…Mi-e dor… mi-e dor de orice lucru, mi-e dor de ce am fost… de bucurie, de durere… aştept… aştept ca totul să se întoarcă la mine… 
Ridic ochii şi te caut sus, printre nori… între culorile cerului… dar, realizez că singurul loc în care te găsesc cu adevărat este cel din inima, care te ţine ascuns în locul cel mai drag… ea ştie că poate ajunge la tine, oricând şi oriunde te afli… 
Cu dragoste, Lilium

Dragoste bolnavă…


Din când în când, slăbiciunea mea îşi face simţită prezenţa… stă acolo şi murmură ceva, continuu… o ignor, pentru a evita să-mi facă rău… Dar a învăţat… acum ştie că, dacă ridică un pic tonul… sfârşesc prin a-i da câştig… apoi folosesc acele cuvinte prin care îmi impun răutatea şi, parcă se mai estompează uşor… momentele… sunt toate acolo… chiar şi destinul a fost chemat să proiecteze jocurile sale… a uitat să le şteargă mai apoi… sau, posibil că intenţionat le-a lăsat acolo, pentru a mă face să contemplu din nou, pentru un timp… ceva care nu era acolo sau care nu mai este…. sau care nu a fost niciodată…

Dragoste bolnavaŞi în momente ca acestea, vine să-mi ia înapoi toate acele lucruri… de care răul m-a convins că au fost o prostie… Atât de banale… Atât de mici… şi totuşi, încă atât de incredibile mie… citesc din nou acele cuvinte, şi… uneori, încă pot găsi forţat un zâmbet… Timpul pentru mine trece prea repede… Aş dori să-i mai cer puţină curtoazie, mai multă delicateţe când îmi cere să înţeleg, să fiu la înălţime… în aceste zile mă simt debusolată mai mult decât oricând… sunt prea schimbată… această experienţă m-a înrobit… Mă uit la viaţa mea şi îmi dau seama că ceva, totuşi, este mai bun… decât mă aşteptam… că practic, e bine aşa…
Apoi deschid acel sertar… acel trecut, care nu vrea să ia nici un nume… şi îl găsesc acolo… împietrit, cu mâinile în buzunare, uitându-se fix la mine… ca şi cum m-ar întreba „de ce?”… Între mine şi restul meu de viaţă este o sticlă mată…subţire…dar care există, incontestabil … mă lipesc de ea… conştientă de riscuri… Conştientă de realitate… niciodată n-am să mă pot detaşa de el… e o relaţie ciudată, simbiotică … este mereu aici în mine şi mereu continui să-l apăr, cu fiecare fărâmă din acea iubire insultată, jignită… bolnavă… îmi dau seama că nu vreau acest lucru… nu-l vreau departe de mine… nu are rost să pun distanţă, când singura mea dorinţă este numai aceea de a-l îmbrăţişa… şi de a-i spune cât de mult îl iubesc… aşa cum este normal, cum va fi pentru totdeauna, cum a fost mereu… el nu ştie… am vrut să-l fac să vadă cea mai rea parte a mea… i-am dat numai incoerenţă şi răceală… aciditate şi antipatie… pentru că am crezut că va fi mai uşoară desprinderea… unuia de celălalt…
Şi acum, mi-aş dori să fie aici… dar este departe… este absent… de data asta, da… de data asta, îl simt… nici el nu mai reuşeşte să pretindă că nu este nimic… de această dată va fi diferit … îmi e dor de el… mi-e dor de zâmbetele sale… mi-e dor să-l mai aştept noaptea… mi-e dor de “noapte bună”… mi-e dor de speranţă… mi-e dor de răsfăţ… mi-e dor de tandreţe… mi-e dor …
Cu dragoste, Lilium

Iluzii…


Fiecare zi, fiecare oră şi orice minut trăit împreună… sunt ascunse în inima mea… Ştiu că visez, dar aşa… pot petrece mai mult timp cu tine… mă pot pierde din nou în privirile tale dulci, pot simţi mâinile tale pe corpul meu… sunt mângâiată de ochii tăi care mă privesc cu dragoste…

IluziiAş vrea să-ţi înfior buzele şi să visez… mi-e dor de iubire… mi-e dor să mă prăbuşesc, să mă scufund… profund… în sufletul tău… aşa, voi deschide o rana din inima mea… şi voi şti că sunt vie… şi dragostea va rămâne pentru totdeauna în viaţa mea…
Te vei plimba cu mine… şi ne vom ţine de mână… ştiu că este doar o iluzie… dar niciodată nu se vor putea şterge sentimentele şi… iubirea… pe astea le simţi întotdeauna, fie că vrei… sau nu… ele vor rămâne pentru totdeauna în mintea mea… Închid ochii şi… trăiesc iluzii… te ţin din nou în braţele mele…
Cu dragoste, Lilium

Fără cuvinte…


Amândoi avem nevoie de această iubire… Amândoi avem nevoie să ne dăm seama de nevoia incredibilă pe care o simţim de a ne iubi şi contopi… nu  avem nevoie de cuvinte, noi stim exact de ce suntem aici… şi ceea ce ne dorim să obţinem din această uniune a spiritelor şi a trupurilor… dar, încă îmi mai trebuie timp ca să mă deschid total în faţa ta… am nevoie ca tu să ştii exact ce simt şi… ce doresc atât de mult…

Fara cuvinte..Cu dragoste, Lilium