Neliniştea…


Ori de câte ori te văd, te simt… parcă pământul îmi fuge de sub picioare… şi căldura ta îmi frige pielea… atât de rece, atât de albă şi parcă fără de viaţă… fără tine… gândurile mele fug către tine, în fiecare minut, în fiecare oră, în fiecare zi… te caut în fantezia mea, păstrând totodată în viaţă amintirile noastre … pentru acest motiv, într-o zi foarte ploioasă si rece, răsfăţat la căldură sub o pătură de lână… mă cufund în lumea mea, lăsând departe plictiseala pe care mă învăluie, închid ochii şi… paf… mă scufund în oceane bogate în vegetaţie şi faună marină…

neliniste..Apa e caldă şi cristalină înfiorându-mi  pielea cu  atingerea sa… ne ţinem de mână, tu şi eu… traversăm curenţii reci şi calzi de apă, lăsându-i să ducă cu ea relaţia noastră… portocaliul soarelui de prânz care se aprinde chiar şi în aceste grote de la marginea abisului… trist şi melancolic… din greşeală, ajung  exact într-una din acele găuri infernale pline de pericole şi minciuni…  Înnot, încerc să scap de acea moarte… dar, ceva mă opreşte, mă trage spre fundul nemărginit  al abisului…
Ca un captiv, mă aflu în întuneric complet…  speriat încerc de a mă elibera de acea creatură a  întunericului care mă învăluie… mă agit continuu… fără oprire, dreapta, stânga, dar nu pot face nimic … Şi apoi văd o văd… este iute şi elegantă  ca o nimfă argintată… nu-i poţi ignora frumuseţea în mijlocul întunericului total… şi acest argintiu îmi aprinde în ochi o nouă speranţă şi pentru o singură clipă uit ce este sub mine… mi-a eliberat picioarele delicat… şi a dispărut, cumva, înapoi în abis…
Ea… a răsărit precum soarele care ne încălzeşte sufletele după o furtună nimicitoare… Ea… suspendată între fantezie şi realitate… a fugit din adâncul oceanului plin de secrete pentru a renaşte în acele grote pline de înşelăciune… putea pleca, lăsându-mă singur, în nebunia totală… în agonia mea de a o poseda… o dorinţă intensă…  interzisă… care se afundă într-un vortex de emoţii din care nu vreau să mai ies…
Cu dragoste, Lilium

Reclame

Ţi-aş dărui o mie de sori…


Ploaia cade încet pe micile acoperişuri ale caselor… pic, pic, pic… însoţită în fundal de zgomotul dulcele al pământului umed… pământ ce parcă este scăldat de regrete triste şi dureroase, de lacrimi de tristeţe… de singurătate…  Fix în acest moment mă simt ca un înger decadent, care… fără zâmbetul tău simplu şi divin, rătăceşte numai pe alei întunecate de destin…

Ti-as darui o mie de sori…M-am pierdut cu ani în urmă… Încă îmi amintesc cum era… în trei culori diferite…o zi în trei culori diferite…  ROŞU, culoarea focului şi a sângelui prin forţa, puterea şi strălucirea lui ca un pricipiu vital… expansiv, ne îndemna la acţiune aruncându-şi strălucirea aidoma soarelui, cu o putere uriaşă şi de neînvins… precum legătura şi pasiunea dintre sufletele noastre…  PORTOCALIU, echilibrul  spiritului  şi revelaţia iubirii… veselia, senzualitatea divină a veşmintelor tale de culoarea sofranului ce mă îndemnau să te ţin strâns lângă mine până simţeam că ne-am contopit într-unul… şi VIOLETUL, taina şi misterul..fuziunea spiritelor noastre îngemănate, trăirile, emoţiile, viselor scăldate în lumină violetă a dorinţei carnale…  
Te priveam fără să-mipot  lua ochii de la tine…. un timp eram exaltat, un timp eram agitat şi nervos… probabil de teamă, probabil… prostia… fără să vreau, mi-ai scăpat… ai fugit… ca un tsunami care înconjoară un oraş mic şi lipsit de apărare, prin într-o chingă albastră imaterială… Mă simt ca un idiot, pentru că te-am lăsat să pleci aşa… fără nici un motiv… am lăsat să umbli singură ca apus de soare, care te trage în noaptea goală şi crudă ca speranţa … speranţa omului, care crede că… într-o zi va fi iertat de răul pe care l-a cauzat…
… Iubita mea, mi-e dor de tine, în inima mea… faţa ta frumoasă şi dragă aş vrea să o văd în faţa ochilor mei… lacrimi mele au dat viaţă unor grădini uscate… au înflorit… regrete… mă doare amintirea ploi proaspete şi luminoase… fără a o putea atinge…
Îngerul meu, mi-ai furat sufletul… ţi-aş dărui o mie de sori, ca să te am din nou… dar,  nu ar fi suficienţi… probabil, nu îmi ajung  nici măcar ca să îmi cer iertare… iubita mea…
Cu dragoste, Lilium