A iubi…


A IUBI… Orice formă ar avea acest cuvânt este cu siguranţă de natură divină… „Dragostea mea” e ca şi cum, cineva ar fi întotdeauna ca un far călăuzitor, ca o lumină ce se pierde în imensitatea celor mai pure sentimente… Simţi că se apropie, auzi paşi incerţi apropiindu-se repede tine şi ai dori să-i spui atât de multe lucruri despre tine… dar… nu mai ştii cine eşti tu, nu te mai recunoşti, din prea multă fericire pe care o simţi pentru că acea persoană este a ta… indiferent de câţi ani ai, fie că eşti foarte tânăr sau matur, mai ai încă atât de mult timp înainte să dăruieşti, iubire…

A iubiAstăzi, ca întotdeauna, dar… pe de altă parte, este o zi foarte specială pentru tine… da, specială, aproape divină… trăieşti fără încetare şi intens povestea ta de iubire nesfârşită… şi în tine, deja creşte o viaţă nouă… Mâine, da asta e frumos!… mâine, vei putea striga lumii din nou… „Te iubesc”… te iubeşti pe tine, îl iubeşti pe el, iubeşti viaţa şi esenţa umanităţii cu entuziasmul şi opiniile sale… cu ochii deschişi la sufletele oamenilor şi cu înţelepciunea  gândurilor tale… eşti norocos… norocos că ai cunoscut iubirea şi că ştii ce viitor frumos te aşteaptă… Încă te temi, da… ţi-e teamă mereu…că toate aceste lucruri frumoase, în orice moment ar putea dispărea în neant… te sperie, că un suflu uşor şi dulce de vânt ar “mătura” tot entuziasmul tău…
Unii, îi mulţumesc  acelui monitor amorf şi aproape nesemnificativ, susţinut de cateva grame de siliciu şi nu se ştie câte mii de sârme de cupru, numite terminale… sau mai bine zis, astăzi „noile servere”… care înseamnă de fapt computere care stochează zeci de mii de gânduri, poveşti, imagini şi emoţii…  le mulţumeşti acestor comunicatori ai secolului 21, care îţi dau  posibilitatea de a îţi exprima bucuria şi îţi dau optimismul de care inima ta are nevoie să continue să bată… şi simţi uneori cum te invadează o linişte imensă, ca pacea profundă care domneşte sub apă, imobilă ca o mare liniştită… cu nerabdarea ta, timonierul ce-ţi ascute simţurile pe întiderea netedă , nu auzi nici o respiraţie, este o linişte teribilă… pe suprafaţa uriaşă nu se mişca nici un val, care să-ţi umbrească bucuria…
Dragostea creşte neîncetat… şi mişcă lumea, îl face pe om înţelept… chiar şi pe acel om, care este născut să-şi trădeze propriul destin… Vrei să fii pentru el ca o muzică dulce, care se repetă la nesfârşit, bogată în accente melodice în acest timp sincopat pe care îl trăiţi… cu denivelări şi curbe la locul potrivit, armonios încorporate într-o figură de femeie perfectă…  vrei să fii paradisul lui, dorinţa de a trăi, libertatea, frumuseţea, sinceritatea şi nevinovăţia… şi chiar mai mult… a cincea esenţă a  iubirii, dulceaţa siguranţei, sensibila tandreţe, graţia… perfecţiunea  întrupată…
Înainte ca el să te lase singură în această lume prea răscumpărată, încearcă să fii imaginea muzei sale inspiratoare, de bine… lasă-te dusă, condusă numai de instinctul primar… şi pierde-te cu el într-un vis lung fără cuvinte, doar cu sentimente, emoţii… un amestec perfect pentru cei care trăiesc iubind…  şi trăiţi împreună pentru totdeauna, ca o singură inimă…ca un singur respir de iubire…unul pentru altul…
Cu dragoste, Lilium

Reclame