Condu-mă…în lumea ta şi-a mea…


Condu-mă… găseşte ritmul paşilor… şi du-mă pe aripi de poveste… opreşte acest moment… îngheaţă-l în timp…

Condu-maIa-mi mâna… Inima… mintea… supune-ţi sufletul… voi fi a ta mereu, la fel… te rog să mă conduci… în lumea ta şi-a mea…
Cu dragoste, Lilium

Un asfinţit…


Merg… şi îmi imaginez că eşti lângă mine, ţinându-te de mână… Aceleaşi locuri, aceleaşi străzi unde am petrecut clipe fericite, de neuitat…dar fericirea mea, erai tu… totul… erai soarele, care în fiecare zi îmi încălzea corpul… erai luna, care în fiecare noapte îmi veghea visele… ce altceva mi-aş fi putut dori mai mult de la viaţă?!…

Un asfintitAi fost aerul pe care îl respiram… ai fost acea fierbinţeală, pe care o încearcă numai cel care este iubit cu adevărat…. Aşa cum am fost iubit de tine… şi cum te iubeam… Cum ar fi posibil să ieşi vreodată din viata mea?… Tu eşti închisă în inima mea… acea inimă unde nu va mai avea loc o altă femeie… adevărata dragoste nu moare… nu se poate şterge… ştiu doar că fără tine, pentru mine tot restul vieţii va fi… un asfinţit…
Cu dragoste, Lilium

PS. … şi ei mai plâng câteodată…

Mâine, trece…


Aş dori ca într-o zi, când mă trezesc… să fiu înapoi în timp… Aş dori să pot înţelege dacă în timp, ceea ce lăsăm este pierdut… dacă o clipă se mai poate întoarce sau nu… şi dacă cineva are posibilitatea să fie atent mereu la ceea ce i se întâmplă… de ce vreau să ştiu toate aceste lucruri fără sens?!… aşa, doar pentru faptul că uneori nu ştim ce mai rămâne din noi după ce ne-a călcat tăvălugul vieţii… doar aşa…

Maine trece..Şi… aş mai vrea să ştiu tot astăzi, dacă mai am puterea să cred… că experienţa nu rămâne folositoare doar ei însăşi… că pot visa o viaţă care îmi zâmbeşte… că pot să sper că mâine va fi o zi mai bună ca astăzi şi voi putea să o trăiesc din plin… fără teamă şi fără să-mi pun prea multe întrebări!…
Şi… există zile când totul devine o problema fără soluţie… eu, care văd binele chiar şi în cele mai rele situaţii, sunt o optimistă prin natura mea… şi reuşesc să găsesc un cuvânt de alinare şi speranţă pentru oricine… totuşi, astăzi mi se pare că nu sunt nimic din tot ce sunt eu…
Nostalgie se confundă cu melancolia, devenind… tristeţe acută, dezamăgire imensă. .. Totul mă face o victimă a mea însămi… a trecutului meu, ca şi a prezentului meu… Confuzie şi amărăciune…este tot ceea ce rămâne după o zi ca asta… dar, cum se spune… şi mâine e o zi… şi sunt sigură că mâine toate aceste gânduri vor trece…
Cu dragoste, Lilium

Neliniştea…


Ori de câte ori te văd, te simt… parcă pământul îmi fuge de sub picioare… şi căldura ta îmi frige pielea… atât de rece, atât de albă şi parcă fără de viaţă… fără tine… gândurile mele fug către tine, în fiecare minut, în fiecare oră, în fiecare zi… te caut în fantezia mea, păstrând totodată în viaţă amintirile noastre … pentru acest motiv, într-o zi foarte ploioasă si rece, răsfăţat la căldură sub o pătură de lână… mă cufund în lumea mea, lăsând departe plictiseala pe care mă învăluie, închid ochii şi… paf… mă scufund în oceane bogate în vegetaţie şi faună marină…

neliniste..Apa e caldă şi cristalină înfiorându-mi  pielea cu  atingerea sa… ne ţinem de mână, tu şi eu… traversăm curenţii reci şi calzi de apă, lăsându-i să ducă cu ea relaţia noastră… portocaliul soarelui de prânz care se aprinde chiar şi în aceste grote de la marginea abisului… trist şi melancolic… din greşeală, ajung  exact într-una din acele găuri infernale pline de pericole şi minciuni…  Înnot, încerc să scap de acea moarte… dar, ceva mă opreşte, mă trage spre fundul nemărginit  al abisului…
Ca un captiv, mă aflu în întuneric complet…  speriat încerc de a mă elibera de acea creatură a  întunericului care mă învăluie… mă agit continuu… fără oprire, dreapta, stânga, dar nu pot face nimic … Şi apoi văd o văd… este iute şi elegantă  ca o nimfă argintată… nu-i poţi ignora frumuseţea în mijlocul întunericului total… şi acest argintiu îmi aprinde în ochi o nouă speranţă şi pentru o singură clipă uit ce este sub mine… mi-a eliberat picioarele delicat… şi a dispărut, cumva, înapoi în abis…
Ea… a răsărit precum soarele care ne încălzeşte sufletele după o furtună nimicitoare… Ea… suspendată între fantezie şi realitate… a fugit din adâncul oceanului plin de secrete pentru a renaşte în acele grote pline de înşelăciune… putea pleca, lăsându-mă singur, în nebunia totală… în agonia mea de a o poseda… o dorinţă intensă…  interzisă… care se afundă într-un vortex de emoţii din care nu vreau să mai ies…
Cu dragoste, Lilium

Ţi-aş dărui o mie de sori…


Ploaia cade încet pe micile acoperişuri ale caselor… pic, pic, pic… însoţită în fundal de zgomotul dulcele al pământului umed… pământ ce parcă este scăldat de regrete triste şi dureroase, de lacrimi de tristeţe… de singurătate…  Fix în acest moment mă simt ca un înger decadent, care… fără zâmbetul tău simplu şi divin, rătăceşte numai pe alei întunecate de destin…

Ti-as darui o mie de sori…M-am pierdut cu ani în urmă… Încă îmi amintesc cum era… în trei culori diferite…o zi în trei culori diferite…  ROŞU, culoarea focului şi a sângelui prin forţa, puterea şi strălucirea lui ca un pricipiu vital… expansiv, ne îndemna la acţiune aruncându-şi strălucirea aidoma soarelui, cu o putere uriaşă şi de neînvins… precum legătura şi pasiunea dintre sufletele noastre…  PORTOCALIU, echilibrul  spiritului  şi revelaţia iubirii… veselia, senzualitatea divină a veşmintelor tale de culoarea sofranului ce mă îndemnau să te ţin strâns lângă mine până simţeam că ne-am contopit într-unul… şi VIOLETUL, taina şi misterul..fuziunea spiritelor noastre îngemănate, trăirile, emoţiile, viselor scăldate în lumină violetă a dorinţei carnale…  
Te priveam fără să-mipot  lua ochii de la tine…. un timp eram exaltat, un timp eram agitat şi nervos… probabil de teamă, probabil… prostia… fără să vreau, mi-ai scăpat… ai fugit… ca un tsunami care înconjoară un oraş mic şi lipsit de apărare, prin într-o chingă albastră imaterială… Mă simt ca un idiot, pentru că te-am lăsat să pleci aşa… fără nici un motiv… am lăsat să umbli singură ca apus de soare, care te trage în noaptea goală şi crudă ca speranţa … speranţa omului, care crede că… într-o zi va fi iertat de răul pe care l-a cauzat…
… Iubita mea, mi-e dor de tine, în inima mea… faţa ta frumoasă şi dragă aş vrea să o văd în faţa ochilor mei… lacrimi mele au dat viaţă unor grădini uscate… au înflorit… regrete… mă doare amintirea ploi proaspete şi luminoase… fără a o putea atinge…
Îngerul meu, mi-ai furat sufletul… ţi-aş dărui o mie de sori, ca să te am din nou… dar,  nu ar fi suficienţi… probabil, nu îmi ajung  nici măcar ca să îmi cer iertare… iubita mea…
Cu dragoste, Lilium

Vroiam să spun doar…Multumesc!…


Nu ştiu să te alung din gândurile mele… Te aud mergând… în inima mea… Vroiam să îţi spun Multumesc!…  pentru că m-ai învăţat să merg înainte fie ce-o fi… chiar şi atunci când părea că nu mai era nici un motiv să fac acest lucru…

Vroiam sa iti spun multumescMulţumesc pentru că mi-ai dăruit emoţii unice… Mulţumesc pentru iubirea ta… şi că ţi-am dat în schimbul ei, pe mine… nu eşti un om simplu… pentru  mine eşti mult mai mult… eşti complicat, profund,  sensibil, dulce, plin de resurse… nu foarte răbdător… eşti încăpăţânat în lucruri în care tu crezi într-adevăr… şi ştii să faci persoana care sta alături, unică… privesc în faţă realitatea… şi îmi dau seama…că fără tine nu mai pot face nimic…
De câte ori pronunţ numele tău, inima mea tresaltă… ai reuşit să umpli viaţa mea şi să îmi colorezi visele… Aş dori să fiu persoana care te face fericit… Aş să nu te dezamăgesc vreodată… chiar dacă tu, involuntar, o faci… ar trebui să te uiţi mai des în ochii mei…şi  să-i scrutezi până în adâncul sufletului… uita-te…  şi vei vedea că încă sunt îndrăgostită de tine ca în prima zi… sărută-mi buzele… ţi lasă-te dus… momente de magie…bogate în emoţii… o lacrimă mi se prelinge pe faţă, a căzut din ochii mei… dar, vine din inima mea pentru că şi bucuria imensă…doare…  Am inima în mână, şi îmi vorbeşte de tine… găndesc şi regândesc de o mie de ori… la câte mi-ai spus, dar mai presus când mi-ai spus…Te iubesc.. şi ştii… îmi pare că aud vocea ta spunând-o, acum… şi cum aceste cuvinte au zburat direct la inima mea… şi am sentimentul de a fi în braţele tale… că îţi aud respiraţia aproape de urechea mea… şi te aud susurându-mi…Te iubesc…
Scuză-mă  că nu am pot face altceva decăt să aştern pe hârtie aceste cuvinte… dar… inima mea este încăpăţânată, refuză să renunţe la tine… îmi spun o dată şi încă o dată… că nu pot fi femeia perfectă pentru tine… esenţa vieţii tale… Îmi spun o dată şi încă o dată, că dragostea ta nu merită aşteptările mele… dar… e dificil… este o continuă luptă între inimă şi raţiune… nu îmi este bine… îmi este prea rău… şi numele tău răsună ca un ecou infinit  în inima mea… şi alte ecouri se alătură acestuia ţinându-i isonul… cum să mai pot fără tine?… ar fi doar un mare gol… ai adus cu tine în viaţa mea… bucuria…speranţele… şi multe vise… Sunt într-un moment greu…
Nu ştiu ce este corect să fac… mă simt neajutorată în faţa imensităţii acestei iubiri… de aceea… mă gândesc că ar trebui să ies din viaţa ta în vârful picioarelor… aşa cum ai intrat tu în a mea… nu trebuie să îţi mai umplu capul de indeciziile mele, sau tu  pe-al meu cu ale tale….sau, mai degrabă… nu pot în continuare să îmi doresc să fii alături de mine… să mă aşteapt să fii gata… de a face o schimbare în viaţa noastră… probabil, este tot o chestiune de timp… Ceea ce am nevoie… pentru a mă obişnui cu ideea… că te iubesc oricum, oricând şi oriunde ne-am afla… Iartă-mă dacă eu nu sunt cum mă vrei în dragostea noastră… Iartă-mă dacă nu am puterea de a alerga în braţele tale acum… Iartă-mă dacă îmi trece prin cap să fug… pentru a te elibera de mine… aş vrea să ştiu o cale mai bună… nu mă urî… pentru că nu ştiu să fac nimic altceva, decât… să te iubesc…
Aici, acum… cuvântul iubire poate lua un sens de banalitate…  dar, pentru mine este real… şi trăiesc în mine… iubirea… pe care o simt pentru tine… Această zi pare fără sfârşit… lipsa ta îmi umple inima cu tristeţe… şi numai Dumnezeu ştie cât de mult îmi este dor de tine… te rog… zâmbeşte… vreau să mi te imaginez cu zâmbetul pe faţă… ştiu, nu vei înceta să mă iubeşti… ştiu… este ca şi cum ai spune ploii să nu mai ude sau vântului să nu mai adie… ştiu dragul meu… ştiu… dragostea te reprezintă, eşti Tu…
Cu dragoste, Lilium

Drumul dragostei…


Cred, că această dragoste, care a început cu… un script… dacă ar fi să se sfârşească vreodată, ar face-o în acelaşi mod… Ce poţi spune de această poveste minunată?… Totul a fost spus deja… şi totul a fost scris… Dar, acest sentiment frumos care ne-a unit ar merita încă două cuvinte în plus… ne-am îmbarcat, inconştienţi într-o călătorie în doi… amândoi îndrăgostiţi de dragoste, amândoi înspăimântaţi de ceea ce se întâmpla… amândoi, atât de uimiţi pentru ceea ce creştea în sufletul nostru, poate mai mare decât noi înşine…

Drumul dragosteiAm luptat pentru a câştiga totul… dar, eu nu am reuşit… poate tu… poate ai fost mai înţelept decât mine, şi ai reuşit să gestionezi acest sentiment mai bine… în mine a explodat ca un vulcan… şi nu am putut să-l reţin, să nu te iubesc… chiar dacă o fac poate… atât de exagerat…
Îmi pare rău că nu te pot iubi trist şi tern… îmi pare rău că nu sunt capabilă să culeg doar firimituri de dragoste… îmi pare rău că am visat ceva mai mult decât acest “ataşament“ … îmi pare rău că nu sunt femeia “clonă“ a visurilor tale… îmi pare rău că am greşit, crezând că dragostea mea imensă ar putea face totul… Îmi pare rău că visele mele s-au rupt ca o pânză de păianjen în furtună… îmi pare rău, pentru că m-am luptat singură pentru o dragoste care… putea rămâne un secret al sufletului meu… Îmi pare rău, că toată durerea se transformă uneori în impulsuri de nebunie… care ne poartă unul către altul… îmi pare rău că nu îmi pot programa inima să fie trează numai în anumite momente… îmi pare rău, dacă am gândit că chiar şi tu, în anumite situaţii ai putea fi nebun şi inconştient ca mine…
Dar mai presus de toate, regret că nu am încheiat socotelile cu temerile tale… şi ele… m-au lăsat să merg pe un drum unic şi minunat… al dragostei vieţii mele…
Cu dragoste, Lilium