Vine o zi…


Vine o zi când sufletul învinge orice urmă de tristeţe… când tot ceea ce era greu, devine uşor… când cerul este acoperit de nori şi nu putem vedea soarele, dar noi ştim bine că soarele există… aşa va fi şi cu noi…
Se va desface perdeaua norilor şi vom vedea zarea… cu pînzele albe ale speranţei… suferinţa va fi înmormântată în trecut şi vor rămâne decât culorile unui nou răsărit.

Vine o ziPoate căile noastre vor fi separate şi nu ne vom putea vedea întotdeauna… dar vom şti foarte bine că vom continua să existăm, unul pentru celălalt…
Cu dragoste, Lilium

Arde toate amintirile în ploaie…


De fiecare dată… când îmi fuge gândul la tine, simt… cum sufletul mi se frânge printre gândurile tale… Vreau să te strâng în braţe, încă o dată… ca să mă pierd în intensitatea îmbrăţişării tale… Aş dori să aud încă o dată, inima ta… lângă a mea… şi să mă dezlipesc din acea îmbrăţişare doar să mă pot cufunda în ochii tăi… şi să mor ca o lacrimă uşoară de ploaie, pe buzele tale… aş vrea… şi nu ar trebui… aş dori, ca mâinile care mă înfioară… să fie ale tale…

Arde toate amintirile în ploaie..Te regăsesc peste tot… în acel loc unde mergeam doar pentru a sta liniştiţi… te regăsesc pe stradă… te regăsesc în acele melodii, pe care uneori sunt obligată să le aud… melodii ce mă constrâng cu forţa, să-mi aparţină… mi-aş dori să încetez a te vedea, cu ochii minţii mele… aş vrea să îmi găsesc liniştea… şi să pot să te şterg din minte… pentru totdeauna… aş vrea să fiu fericită… deşi, ştiu că este o minciună…
Nu mi-aş dori pe altcineva… te vreau pe tine… dar, inima ta simt că nu mai este mea… chiar dacă eu  te iubesc… nu, nu cred… nu meriţi… dar cel puţin… dă-mi înapoi inima mea… păstrează cu tine doar amintirile … şi arde-le într-o zi ploioasă… eu, dragul meu… voi merge mai departe… chiar dacă sunt forţată să fac acest lucru… te vreau pe tine, nu pe altcineva… poate… mai devreme sau mai târziu… vom învăţa să iubim pe altcineva… ştii?!…cum erai tu, cu mine…cândva.
Cu dragoste, Lilium

Sentimente expediate în neant…


Şi gândul la tine… continuă, neîncetat a-mi ocupa mintea… Durerea şi dragostea sunt amestecate într-un cocktail mortal care zi de zi, ard şi îmi consumă sufletul… Îmi repet, spunându-mi că eu nu îmi pasă de tine… şi pentru câteva momente scurte, mintea îţi găseşte pacea… inima îşi găseşte confortul şi sufletul pare să respire din nou… ca mai apoi, dintr-o dată, nu ştiu unde şi nu ştiu cum…imaginea  ta, imaginea noastră, fragmente de amintiri… se suprapun… peste  acel echilibru precar, atins…

Sentimente expediate în neant…Lacrimile curg şi regretele îmi ard sufletul deja febril… mi-aş smulge memoria, inima şi sufletul pentru a nu mai încerca, a nu mai auzi şi a nu mai simţi… nimic… Îmi spun că trebuie să se oprească, că trebuie să fac o mişcare… pentru a privi înainte, pentru a întoarce pagina… Dar, eu nu pot… Nu ştiu că iubesc doar căteodată şi chiar să nu iubesc deloc… eu doar iubesc!… fără sau, poate, nici dacă, nici când, fără incertitudine…
Cu siguranţă, inconştient şi fără să-mi fac griji de ceea ce s-ar putea întâmpla… te iubesc…fără să mă gândesc la viitor, viitorul meu… Şi aici greşesc… şi sufăr când descoper încă o dată, naivitatea mea… Crezând că, ar conta ceva pentru tine şi doar pentru că… am continuat să te iubesc fără să te întreb nimic… trăind doar din firimiturile momentelor  pe care le petrecem împreună… pentru această  nevoie adâncă de a iubi şi a fi iubită… simt în suflet, necesitatea aceleiaşi credinţe că şi tu simţim aceleaşi nevoi…  Am vrut să văd în tine aceeaşi dorinţă şi am avut aceeaşi speranţă, că am să aud de la tine că… golul tău interior, este plin de cineva ca mine….
Şi pentru un timp, cu tine, nu am mai auzit acel gol, acea singurătate … care mi-a însoţit toată viaţa… Poate că a fost din cauza faptului că mă mulţumeam doar cu puţin… sau poate a fost doar nebunia mea… Ce mi-a lipsit mai mult?!… spre deosebire de ceea ce ai putea să crezi, nu a fost decât pur şi simplu… tu şi complicitatea dintre noi… Cum te simţeam lângă mine şi fericirea pe care o trăiam încercând a realiza visele noastre…
Şi acum, ceea ce rămâne este doar să-mi amintesc …şi mai rămân doar cu această mască stupidă, marcată cu o ştampila unui zâmbet de circumstanţă… marcată de o totală indiferenţă, de sarcasm şi de cinismul pe care le port ca pe nişte veşminte… pe care le pun înainte de a ieşi din casă, pentru a înfrunta lumea… Şi ca întotdeauna, mai apoi…pot vorbi de sentimentele mele doar cu un creion şi o foaie de hârtie…. cuvinte, sentimente ce sunt expediate virtual către neant, fără a afecta nimic şi pe nimeni…
Cu dragoste, Lilium

Ai fost eu…


Ai fost eu, acea partea a mea… cea mai profundă… cea mai prezentă… cea mai mare… cea mai reală… cea mai puternică… mai veşnică… Ai fost eu… cea mai bună parte din mine… bunătatea pe care am avut-o de dat… Ai fost surpriza şi zâmbetul… Dezamăgirea şi mânia… Afecţiunea şi iritarea… Ai fost eu, în zilele mele cele mai bune… momentele trăite cel mai intens, emoţiile cele mai sincere…

Ai fost euAi fost acele amintiri scurte şi numeroase… Cuvintele cele mai puternice, mai dificile… Gândurile cele mai persistente… mândrie învinsă… Răbdarea, mai mare decât ea însăşi…
Ai fost eu, motivul pentru tot şi gardianul nimicului… Ai fost eu, cel mai lung capitol al vieţii… Episodul prea întârziat pentru a se termina… Un poem greu de citit… Ai fost eu, cea mai mare taina a mea… Frica de nedestăinuit… Bucuria cea mai fragilă… Ai fost tot ceea ce sunt eu şi voi continua să fiu… pentru că nu mai îmi aparţin mie…
Ia şi du cu tine!… acea parte din mine pe care ai luat-o cu atâta entuziasm doar pentru a mă răni cu neglijenţa ta… râzi tu de ea pentru mine… umileşte-o că fost ridicolă la gândul de a-şi dori să-ţi dea ceva… Pune-o între acele colecţii de care nu mai ai nevoie… Printre acele amintiri şi acele cuvinte care au păcătuit… pentru că au pretins a avea un sens, pentru tine… Aş vrea să te las aici… În aceste ultimele clipe ale noastre… să ţi le fac cadou… oricum tot timpul dintre noi, a fost al tău… sfârşeşte prin a lua tot ceea ce rămâne şi… fugi!… asta ştii să faci cel mai bine… ieşi afară din mine… pleacă… departe… e singurul lucru pe care aş vrea să ţi-l cer… Tu eşti eu, eşti în mine…eşti tot ceea ce vreau să las departe… nu mi-ai dat măcar nici şansa de a te pierde… pentru că ştiu, că nu am avut niciodată nimic… din tine… 
Asta e tot… ce nu ai meritat să ştii… 
Cu dragoste, Lilium

 

Dulce iraţionalitate…


Dragostea este un sentiment  iraţional… care, îi conduce pe oameni să îşi  unească sufletele într-un singur trup… E un fior fierbinte, care ar încălzi chiar şi cele mai reci inimi… şi are nevoie să fie alimentată şi  gustată zi de zi… nu sunt suficiente cuvinte pentru a o descrie şi de multe ori, chiar tăcerile sunt de ajuns… pentru a înţelege, ceea ce ar fi de spus cu voce tare…

Dulce irationalitateDragostea mea, acest lucru înseamnă că înţelegerea dintre noi este complicitatea pură… adevărată şi sinceră… Numai tu reuşeşti să faci să curgă iubirea şi să o transporţi prin venele mele… De aceea, doar să fiu cu tine mă face să visez cu ochii deschişi… înfior conturul chipului tău şi îţi avertizez simţurile şi parfumul… înfior buzele tale şi simt o dorinţă puternică şi mai mult, simt căldura lor la apropierea buzelor mele…şi îmi avertizezi acele emoţii, pe care tu şi numai tu… ştii să mi le dai…
Dulcele meu  înger , ştii că am căzut din nou… în acel sentiment, în acel cuvânt… şi în acea lumină, care se numeşte dragoste… lasă-mă să-ţi mai spun… că, de acum încolo vei fi unicul şi timidul meu germen de viaţă şi… nu mai concept a trăi fără tine… dragostea mea…
Cu dragoste, Lilium

O inimă şi…durere…


„Inima mea bate doar pentru tine”… E adevărat să ştii… Fiecare cuvânt,fiecare gest,fiecare apropo, spus în glumă…fiecare mângâiere, fiecare sărut, fiecare atingere, fiecare privire… toate au fost adevărate, erau adevărate pentru mine… Am fost rea, ştii?… şi nu ai făcut nimic pentru a încerca să mă înţelegi, să vorbeşti cu mine… chiar nu ai facut nimic!… Nu ai vrut să-mi dai explicaţii, motivaţii, chiar şi o minciuna era suficientă… chiar şi „dă-te din calea mea pentru totdeauna”… aş fi acceptat-o, aş fi făcut-o, ar fi fost totuşi ceva pe care l-ai fi spus… În schimb nimic !… tăcere, doar tăcere…

O inima si...durere..Am fost rănită şi dezamăgită în toate modurile posibile… Te-am aşteptat mult… prea mult… chiar dacă ai fi meritat mult mai puţin… Dar nimic nu te-a făcut să vorbeşti cu mine, să-mi spui ceva… Ştii că aş fi stat lângă tine… acum, totul parcă s-a stins în neant şi mă lupt cu mine să nu mai reînvii în memorie momentele frumoase petrecute împreună… Cum este posibil?… Cum aş putea face ca toate să dispară?… Îmi lipseai, aveam nevoie de tine… aşteptam un ceva care mi-ar fi dat puterea de a mă convinge pe mine însămi că… şi tu mă vroiai, că şi tu mă iubeai… dar nu a fost să fie aşa, a fost totul ca un blestem…
Acum, dacă în inima mea cineva ar căuta un strop de iubire pentru tine… i-ar fi foarte greu…i s-ar părea că nu mai este nimic, ci doar gol, un vid imens…pentru că nimeni nu mă poate completa cum făceai tu… şi mă tem, mi-e atât de frică… nu vreau ca nimeni să găsească locul unde ţin ascunsă dragostea ta… inima mea, chiar dacă bate încă… nu mai poate lupta… mi-aş dori să poată, jur!… aş dori să mai simt încă o dată emoţia şi fiorul iubirii, dar… aş vrea ca măcar pentru o dată şi pentru totdeauna, să fie dragoste adevărată… Acum, mi se pare că totul este aproape imposibil… imposibil!… iată cuvântul potrivit… se pare că între tine şi mine nu a fost niciodată nimic… niciodată… înţelegi?… dar, ce spun eu!… cum să ştii tu?… tu, care eşti atât de prins cu viaţa ta, de tine însuţi…tu care nu ştii să te emoţionezi, nu ştii ce înseamnă să te încerce sentimente, tu… atât de insensibil, având chestiile tale… în tăcerea ta…tu, tu şi iarăşi tu… ştii, îmi doresc să te pot şterge… pentru totdeauna… ca şi cum nu te-aş fi întâlnit vreodată!… Dumnezeule, câtă dezamăgire mi-ai adus… dar, tot nu am înţeles de ce toate acestea?…
Poate nici nu voi afla vreodată şi voi rămâne cu acest vid… cu toată durerea… Pentru că răutatea ta, falsitatea şi minciunile tale, răceala şi indiferenţa, au depăşit toate limitele… Mă întreb dacă ai întradevăr o inimă şi dacă ştii să o foloseşti… şi dacă ştii, la ce foloseşte?… oare… tu ai vreun strop de iubire de oferit cuiva?…
Cu dragoste, Lilium

 

Echilibru…


Tu eşti hrana mea… numai cu dragostea pe care mi-o dai, îmi îndestulez adâncul  inimii mele… aş putea muri de foame, dar… nimic nu m-ar putea hrăni aşa cum o faci tu… eşti aerul pe care îl respir, ce intră în mine şi mă ajută să fiu viu… eşti ceea ce mă face să stau în echilibru, mă ţii suspendată şi mă prinzi atunci când cad…eşti umbra ce mă acompaniază pe fiecare drum al meu şi care mă orientează, de fiecare dată când mă pierd…

Echilibru

 

Cu dragoste, Lilium