Urme umede… pe nisip…


Şi… mă trezesc din nou, că încep să scriu… alte pagini de jurnal din viaţa mea… gânduri şi cuvinte care se eliberează singure…pe care nimeni nu le îndeamnă să iasă… ies, pentru că le este doar foame de libertate… şi eu, zbor… zbor în acest vis, fără sfârşit… deasupra întregii lumi… mă simt mică, dar cu ceva în interiorul meu spunându-mi că sunt diferită… şi simt o schimbare în mine…

Urme umede... pe nisip..Totul este încremenit în jurul meu… spaţiul şi timpul se învârt în jurul universului… văd lucruri diferite… perspective schimbate de mâna unui artist ingenios, care a vrut să picteze pe pânză… nuditatea sufletului său… asta e noua mea realitate… în care tu şi eu suntem protagoniştii reali… o realitate în care ai intrat pentru că vroiai să faci parte… nu a fost nevoie să-i spun inimii să-ţi găsescă un colţişor… acel colţ era deja rezervat pentru tine… acel loc care era deţinătorul vieţii mele, a viselor mele, a secretelor mele… şi aveam nevoie ca acel colţ să poată lumina inima mea… suntem ca valurile mării care se nasc din imensitatea misterului Oceanului etern… valuri ce se sparg tumultoase pe stânci, lăsând urme umede pe nisip… şi atunci… de ce nu am lăsa sentimentul ce s-a născut în sufletele noastre să continue să crească… pentru tot restul zilelor noastre?… noi, toţi, cei care ne confruntăm cu viaţa şi trăim ca nişte valuri tumultoase… ce se sparg de infinite ori, de stânci… lăsând în urmă doar nişte urme umede… pe nisip…
Cu dragoste, Lilium