Purificare…


În fiecare noapte încerc să-mi obosesc mintea complet, înainte de a închide ochii… aşa, reuşesc să adorm fără să mă gândesc la tine… am obosit si mi-e teamă că nu voi reuşi să fac asta toată viaţa… aşa mă simt acum, ceea ce simt nu se va termina niciodată… inima mea şi gândurile mele îmi spun aşa…că nu se va sfârşi niciodată!… Sunt conştientă de ceea ce sunt, de ceea ce am fost, de ceea ce pot fi… dar eu nu mai pot să vreau nimic…acum…poate mai târziu… Tu eşti lumina din întunericul din viaţa mea, gura de aer de care are nevoie de inima mea pentru a bate… forţa care face sângele să circule prin corp… începutul şi sfârşitul la tot… la ceea ce sunt, la ceea ce am fost, la ceea ce aş putea fi… dar… simt că mor în fiecare secundă în care mintea mea vrea să se convingă că tu, nu mai eşti aici, pentru mine… şi încerc să mă purific de păcate sau… mă înnec în ele…şi mi-e atât de dor!… de a putea iubi… de a putea trăi…

Purificare..Inima se răzvrăteşte… te văd oriunde… nu voi putea uita niciodată visul stins… nu mai pot!… mintea mea este într-o completă dezordine, inutilă, a unei persoane care se agaţă de iluzii… Rămân singură cu întrebările mele patetice, inutile, dar din păcate indispensabile… Tu, nu vei înceta a fi în centrul tuturor gândurilor mele… Şi a tuturor viselor, a celor mai reale… Şi dacă mă vei căuta, dacă te voi auzi sau… dacă nu ne vom mai reîntâlni vreodată…eu te voi găsi în fiecare zi a vieţii mele… acasă la tine, în sufletul meu…
Cu dragoste, Lilium

Prizonier al viselor…


Acele ceasului se mişcă lent… şi zgomotul fiecărei secunde devine din ce în ce asurzitor şi mai insuportabil… acum, lumea mea este aşa… pentru că acum lipseşti tu… Oriunde am încercat să mă refugiez, dar mai ales în acel cântec… în care continuu reuşesc să redescopăr acel zâmbet… dar pentru puţin timp… nici măcar nu am timp să mă gândesc la tine, că ochii mei sunt înceţoşaţi din nou…

Prizonier al viselor..Continui să te caut… şi acum, visele mele sunt închisoarea mea… în timpul nopţii mă trezesc cu inima la gât, întrebându-l pe Dumnezeu de ce nu te visez iar şi iar… Aş vrea să mă ridic într-o zi şi să nu mai te gândesc… vreau să uit… numai că, nu merge aşa!… Îmi petrec zile întregi fixând acele puţine lucruri care au rămas de la noi… dar ceea ce este mai presus decât mine acum, este încă în inima mea…în ciuda rănilor, ea continuă să te păstreze…ea, inima mea are nevoie de tine…
Ştii, nu mă tem de durere… frica mea cea mai mare este aceea, de a nu mai putea să te văd sau să te strâng în braţe… m-ai ucide… încă o dată… Dragostea mea, unde esti?… Oare de ce, mă întreb… ai decis să pleci… de ce?… Nu ştiu răspunsul la această întrebare, indiferent câte eforturi aş depune să înţeleg… poate nu mă ajută la nimic, pentru că ştiu, că… din nimic te vei întoarce la mine… Acum viaţa curge ca un peisaj, în afara ferestrei… Dragostea mea pentru tine este pură nebunie… şi asta nu ai înţeles niciodată… dar, aşa va fi… şi va fi pentru totdeauna…
Cu dragoste, Lilium