Casa ta…


Scurtez distanţele cu fantezie… Şi dorinţa de a fi acolo cu tine mă conduce spre a-mi imagina că ne plimbăm împreună… cum pot proiecta această fantezie? … simplu, imaginează-te împreună cu mine!…

Casa taE noapte…este răcoare… dar, lumina lunii parcă sfidează frigul… acea lumină de chihlimbar, fascinantă, din poveşti fantastice… Tu şi eu mergem pe jos apropiaţi unul de celălalt… braţele ne sunt încleştate ca nişte arme, pe lângă corp… este atât de rece încât parcă frigul îmi intră în oase… Zâmbesc…Da,pentru că te ascult în timp ce tu, entuziasmat îmi povesteşti despre planurile tale… Vorbeşti calm, senin, fără grabă, cu mîinile în buzunar… şi eu continuu îţi pun întrebări… Vreau să ştiu tot ce construieşti mental, în gandurile tale… Vreau să ştiu tot ce faci, atunci când mă voi întreba în gândurile mele … La ultima mea întrebare, surâzi…te înroşeşti…aşa mi se pare… pleci privirea şi te balansezi un pic, de pe un picior pe altul… Zâmbind, apoi ridici un pic ochii… Sunt mici şi strălucitori… nu ai idee cât de multe răspunsuri mi-ai dat în felul acesta!…
Cunosc deja modul tău de a spune… fără a vorbi… emoţiile toate revin înapoi… şi tu ştii că eu am înţeles răspunsul… mă îmbrăţisezi şi ne continuăm plimbarea.. Încet… mă întrebi ceva despre mine şi eu, răspund vag… Este amuzant… ai privirea în pământ, în timp ce asculţi şi…zâmbeşti… te privesc cu atenţie pentru nu doresc să pierd vreun zâmbet al tău… vreodată… Apoi ridic ochii spre cer şi nu am nici o îndoială… peste capetele noastre, peste gândurile noastre, peste anxietatea noastră de a şti… doarme cerul… Simţi liniştea?… Şi îmi vin în minte amintiri… şi zâmbesc… ai vrea să ştii mai mult… Zâmbesc şi sunt sigură… ai încredere… te iau de mână şi simt că nu te voi lăsa niciodată… eşti uimit… şi nu spui nimic… pentru că şi tu simţi că aici, cuvintele nu îşi au rostul… Între timp, eu îmi bucur ochii cu cea mai frumoasă imagine din lume… a ta… imagine emoţionantă şi plină de iubire… mă îmbrăţişezi şi îmi repeţi că, mă iubeşti…Eu cred… şi simt că trăiesc cu adevărat, numai atunci când braţele tale sunt în jurul meu…
Şi acolo în cer luna doarme minunat… frumoasă… singură… tăcută… privind rece şi elegantă, îmbrăţişarea a două suflete pereche care se iubesc cu adevărat… şi cu răceala sa, dominând totul de acolo, de sus…se înmoaie… şi pe vârful picioarelor, îmbrăţişarea noastră devine cel mai cald loc din lume… Centrul lumii… ne topim în îmbrăţişare şi încă zambind, îmi urmăreşti privirea în care se oglindeşte chipul tău şi … te privesc fericită în timp ce mulţumesc cerului şi lunii…
Tu ştii că… prin acel zâmbet al tău îmi faci cel mai mare dar ?!… Afecţiunea mea, zâmbetul meu, iubirea mea, vor fi întotdeauna ale tale… Ia-le pe toate!… Nu trebuie să mă întrebi vreodată… Ia totul!… Eu care am încercat să păstrez mereu lucrurile mele, doar pentru mine… Nu, nu din teama de a suferi sau din dorinţa de a mă gândi doar la mine… egoism? Care egoisim ?…De teamă am ascuns multe lucruri … teama că de data aceasta, putea fi exact ‘’ acea dată’’… cea la care mereu am sperat, acea dată diferită… care se schimbă totul… momentul în care, nu mai pot spune „răbdare, mergi înainte sau voi merge mai departe la fel”… Tu, eşti ‘’acea dată’’ care nu va mai trece niciodată… asta eşti!… Şi nu mă întreba de ce… Nu am avut suficient timp să îmi dau seama… Sau poate că da… nu ştiu!…
Indiferent de paranoia mea şi absolut indiferent de neînţelegerile noastre…eu îmi găsesc binele aici, în braţele tale… încă… şi tot mai puternic… iartă-mă!…că am avut inima închisă…da, acum am înţeles! … am închis inima după ce am fost sigura că tu, erai deja acolo, înăuntru…în ea… Tu eşti acolo, în inima mea!…aici… în casa ta… pentru totdeauna…
Cu dragoste, Lilium

Reclame

… tot ce a fost doar un vis…


Am inchis ochii …doar pentru cateva minute..oboseala ..frigul..si-au spus cuvantul….simturile se reduc..dar forta bratelor care ma cuprind …bataile inimii…caldura respiratiei.. ofera ce-l mai confortabil loc de pe Pamant..cel mai pretuit lucru din toate timpurile..fericirea ca este al meu….Un zgomot..si am deschis ochii…sunt singura…totul e linistit .. rece..trist….e frig…in lumina stelelor..in lumina lunii…ma ridic si incerc sa imi dau seama daca este vis sau realitate…natura doarme.. dar cand si cand se mai aud fosnete si mici zgomote,abia perceptibile …inima …respiratia.. timpul parca.. s-au oprit…au disparut…strig.. nimic….shhhh..raspunde cineva!…

adriana1E doar ecoul…caut….adulmec ca nasul unui ogar acea caldura..acea lumina fara de care nu pot trai…unde este?..unde a disparut?..ce se intampla?…poate doar oboseala imi joaca feste…copaci au forme ciudate…de brate care vor sa ma cuprinda ..sa ma sfasie..sa imi aline sufletul…sa ma faca sa uit sa mai caut lumina..EL nu ma cauta..nu este ..sau poate ca ..asteapta undeva..sau a fugit…sau…intrebari de-a valma se infiripa…stelele parca imi soptesc ..”nu renunta!..sunt periocole!..ai grija!”…Luna..regina a noptii ma priveste cu cel mai frumos zambet…”vei reusi!..cauta in suflet si vei reusi!….si asa.. cu putina speranta …tremurand…cu pasi nesiguri,…ochii.. imi cauta un adapost..o scorbura in care voi putea astepta linistita ..dimineata … Corpul simte o amorteala…o amorteala care ma protejeaza de frigul noptii….dar…iar.. parca iar apuc sa atipesc…si brusc.. ceva imi incalzeste fata…cu inima batand puternic…cu mainile cautand acele brate…deschid ochii sperand ca totul a fost doar un vis..si ..EL este langa mine…dar nu pot vedea decat lumina orbitoare a soarelui..nu pot simti decat caldura razelor lui.. care ma mangaie ..cu o dorinta ascunsa.Nu inteleg..alt vis in acelasi vis?
Natura prinde viata..cantecele incep sa rasune…vietatile se trezesc si isi incep acel dans ametitor al ..rotii timpului..Cu speranta in suflet ..pornesc iar in cautare bratelor…dar incotr-o? Sunt o multime de carari..care nu pot duce toate la El! Pe unde sa o iau?..cine ma poate ajuta?..cui sa ii cer indrumarea? Copacii ..nu mai sunt cum erau..sunt plini de flori..ale caror miresme mi se intiparesc in minte…fluturii au culori de neimaginat..si se rotesc in jurul meu ametitor..parca obligandu-ma sa ii urmez…pasarelele imi alunga teama…facandu-ma sa inteleg ca nu sunt singura..Toti si toate..rostesc aceleasi cuvinte: ” Nu renunta!” ….apoi s-a intamplat ceva neasteptat..ceva la care pret de cateva clipe nu am mai sperat…ceva din pieptul meu..ceva plin de viata..plin de bucurie..plin de liniste..a iesit la iveala : IUBIREA!…Ea este forta care ma va calauzi la EL..sunt sigura de asta…plina de entuziasm…m-am asezat sub umbra unor copacei stingheri..ca sa imi pot trage sufletul si sa pot porni din nou la drumul catre..casa..nu stiu cat a trecut..o secunda..o clia..un ceas..o luna..un an…si ..cand am redeschis ochii am revazut doar zambetul celui care ma iubea..Atata fericire plutea in aer..atatea scateioare in inima.. atatea ganduri..atatea cuvinte pe care vroiam sa i le spun…dar am preferat sa tac … de frica sa nu dispara iar….sa il rog sa ma ia din nou in brate si sa ma straga la piept asa cum nu a facut-o niciodata in viata lui…sa simta bataile inimii care ii spun ca il iubesc mai mult decat orice pe lumea asta…si sa il rog sa mai imi vegheze somnul inca o data…sa stiu ca daca voi deschide ochii EL va fi acolo….visul a inceput..inca mai este..si ..ceasul ..suna pentru o noua zi….Cu gandul sa ii spun ”Buna dimineata!” ma intorc catre partea lui…si…locul e gol dar inca cald…o lacrima aluneca pe perna unde a dormit…si am realizat ca ..totul a fost doar un vis…un vis in care pret de cateva secunde am simtit prezenta si iubirea  LUI! Dar.. intr-o zi…cele doua inimi: a MEA si a LUI..se vor intalni din nou…iar EU.. nu voi renunta sa visez si sa sper la ceea ce m-a readus la viata!
By Adriana